Divortul este un moment dificil pentru intreaga familie, nu doar pentru parinti.
Viata tuturor va fi afectata mai mult sau mai putin. Copiii nu se adapteaza ideii de
divort intr-o perioada foarte scurta de timp, la fel cum nici divortul nu este o un
proces care se termina foarte repede. Totul inseamna o serie de evenimente si de
schimbari, fata de care, copiii pot reactiona in mod diferit. Cercetatorii sustin ca
reactiile copiilor la divort pot fi impartite in trei etape:
Etapa initiala cand parintii iau decizia sa se separe, iar copilul poate trai un nivel
ridicat de stres (cele mai frecvente preocupari ale copilului sunt legate de: motivele
pentru care divorteaza parintii, cu cine va trebui sa ramana, daca va fi nevoit sau nu
sa schimbe locuinta etc.).
Cum poti sa-l ajuti pe copil in aceasta etapa: ofera-i raspunsuri la intrebarile
sale, fii dispus sa comunici despre acest subiect si asigura-l ca ambii parinti ii vor
binele si ii vor ramane alaturi, chiar daca nu vor mai forma un cuplu.
Etapa de tranzitie care are loc atunci cand se produce separarea fizica dintre
parinti: unul dintre ei se muta in alta parte sau ambii parinti se muta in locuri noi..
Unii copii de-abia in acest moment incep sa inteleaga ce se intampla cu adevarat si
se pot simti confuzi debusolati, in timp ce altii pot trai un sentiment de usurare
pentru ca presiunea si nivelul de stres din ultima perioada se vor reduce
considerabil. Aceasta etapa poate dura chiar 2-3 ani de la divortul parintilor, timp
in care copiii se vor acomoda cu vizitele parintelui, sarbatori petrecute intr-o parte
sau alta, noi prieteni etc.
Cum poti sa-l ajuti pe copil in aceasta etapa: discuta despre emotiile pe care le
traieste si preocuparile sale si ajuta-l sa se organizeze si sa se adapteze la
schimbarile pe care le presupun vizitele la celalalt parinte sau mutarea intr-o noua
locuinta.
Etapa de echilibru cand viata revine la normal, in unele cazuri ea dureaza pana la
5 ani de la finalizarea divortului. Familia este deja obisnuita cu modificarile care
au avut loc in timpul divortului, iar noi vieti au fost construite.
Cum poti sa-l ajuti pe copil in aceasta etapa: manifesta intelegere fata de
partener, incearca sa comunici cat mai bine cu el pentru a-l ajuta pe copilul tau sa
se bucure de prezenta ambilor parinti si asigura-l pe copil de iubire si sprijin
neconditionat.
Cum reactioneaza copiii la divortul parintilor in functie de varsta?
In primul an de viata, deoarece copilul inca nu poate intelege ce se intampla, un
divort intre parinti nu va trezi reactii foarte intense. Apar cateva reactii specifice
separarii, bebelusul putand deveni mai agitat, deoarece preia cu usurinta starea
parintilor.
In perioada scolara mica, divortul este inteles ca o schimbare care are loc la
nivelul intregii familii. Copiii se pot simti vinovati pentru despartirea parintilor sau
pot deveni agresivi fata de unul dintre parinti. Pot aparea cosmaruri, iar la varste
mai mici, copiii pot crea povesti in care parintii lor se impaca.
In perioada gimnaziala, copiii, desi pot sa inteleaga motivele pentru care parintii
s-au separat, le este greu sa accepte ca iubirea dintre parintii lor s-a terminat si pot
aparea reactii de razvratire si furie fata de parintele care a luat decizia de a divorta.
Sa fii parinte singur este o mare provocare. Trebuie sa ai curaj sa-ti asumi
responsabilitatea de a-ti creste copilul, de a-l inlocui pe cel care lipseste, de a fi
mama si tata in acelasi timp.
Sa fii parinte singur este o mare provocare. Trebuie sa ai curaj sa-ti asumi
responsabilitatea de a-ti creste copilul, de a-l inlocui pe cel care lipseste, de a fi
mama si tata in acelasi timp. In societatea actuala se vorbeste din ce in ce mai des
despre eliminarea diferentelor dintre feminin si masculin, insa este putin probabil
sa se poata inlatura diferentele dintre rolul matern si cel patern.
Uneori divortul poate constitui solutia cea mai buna, pentru ca neintelegerile dintre
parinti pot afecta in mod negativ dezvoltarea copilului si, din acest motiv, divortul
este singurul mod in care poti trai in armonie si liniste. Este preferabil ca un copil
sa creasca alaturi de un singur parinte, decat intr-o familie aparent unita si cuprinsa
mereu de certuri si dispute conjugale.
Barbatii divortati sau vaduvi sunt in mai mare masura dispusi sa-si transforme
"celibatul" intr-o recasatorire, dar recasatorirea femeii divortate ramane mai putin
frecventa decat cea a barbatilor. Femeile raman singure in numar mult mai mare si
in general pe perioade mai indelungate.
Parintii sunt pusi in situatia de a-si educa singuri copilul, dar de regula ei apeleaza
si la alte persoane din familie (bunici, alte rude), bone etc. Exista insa o diferenta
intre mamele singure si tatii singuri. Mamele singure tind sa nu apeleze la fel de
mult la alte persoane pentru ajutor, ajungand de aceea la suprasolicitare si tensiuni
interioare. In plus, ele tind sa preia si rolul tatalui. In cazul barbatilor se intampla
foarte rar sa poata prelua si rolul mamei.
In ceea ce-i priveste pe tatii singuri, putem spune ca adesea acestia pastreaza o
distanta mai mare fata de proprii copii decat mamele singure, astfel incat granitele
dintre parinte si copil sunt mult mai clar conturate. Fiicele care raman cu tatal pot
ajunge "stapane si mame" ale casei, asumandu-si indatoriri cu mult peste
capacitatile unei tinere. Ele vor fi cele care ingrijesc fratii mai mici, fac curatenie,
mancare, ofera suport emotional.
Ceea ce face un copil fericit si sanatos este hrana emotionala si siguranta pe care o
primeste. Atunci cand echilibrul emotional este asigurat, cand este iubit si valorizat
neconditionat, copilul se va dezvolta armonios.
SUSTINEREA EMOTIONALA A COPILULUI DIN PARINTI DIVORTATI
Cand ajungi in casnicie, intr-un punct limita si constientizezi ca nu te mai intelegi
cu omul de langa tine, singura solutie pentru a nu fi trist, pentru a nu imbatrani mai
repede, pentru a nu fi permanent nervos, este sa divortezi. Adultul echilibrat trece
relativ usor peste actul in sine al despartirii. Isi reproseaza cateva aspecte liniare ce
au depins de el in casnicie si incheie din punct de vedere emotional capitolul
casatorie.
Dar acum apare cazul particular, in care regasim urmatoarea
formula MAMA+TATA+COPIL=FAMILIE. In urma separarii aceasta formula
se transforma in:
MAMA+COPIL=FAMILIE respectiv TATA+COPIL=FAMILIE.
Permiteti-mi sa o citez pe colega mea Mediator Elena Vasile:
Autoritatea parinteasca, poate fi definita ca fiind un ansamblu de drepturi si
indatoriri care privesc cresterea si educatia minorului, dar si bunurile acestuia,
indatoriri care apartin in mod egal ambilor parinti.
Incepand cu anul 2011, odata cu intrarea in vigoare a Noului Cod Civil, in cazul
divortului parintilor, autoritatea parinteasca revine in comun ambilor parinti,
afara de cazul in care instanta decide altfel, aceasta fiind regula. Prin modificarea
acestor prevederi legale, legiuitorul a avut in vedere faptul ca pe intreg parcursul
casatoriei, sotii exercita impreuna si in mod egal autoritatea parinteasca, iar
desfacerea casatoriei parintilor nu trebuie afecteze in niciun fel cresterea si
dezvoltarea minorului. Sintagma autoritate parinteasca este de multe ori
inlocuita cu expresia custodia comuna a minorului, expresie utilizata in alte
sisteme de drept, care nu se suprapune identic cu exercitarea autoritatii parintesti
dup divort, insa a patruns si in exprimarea utilizata in Romania. In sprijinul
reglementarii privind exercitarea autoritatii parintesti, opereaza si un alt act
normativ, si anume Legea nr. 192/2006 privind medierea i organizarea
profesiei de mediator.Aceasta in mod special reglementeaza faptul ca printre alte
neintelegeri aparute intre soti, prin mediere acestia pot stabili modalitatea de
exercitare a drepturilor parintesti, stabilirea domiciliului copiilor, contributia
parintilor la intretinerea copiilor, aceastea fiind elementele determinante ce
definesc interesului superior al minorului.
Practica insa ne arata ca, adesea, acordul educativ care ar trebui sa primeze in fata
divortului se dizolva. Diferentele dintre punctele de vedere, valori si principii devin, in
acest caz, tot atatea surse de conflict, fiind alimentate de ranchiuna sau rivalitate.
Este cert ca, in mod ideal, educatia copiilor este o munca de echipa a parintilor. In
general, noi suntem rodul educatiei adultilor cu care am interactionat de-a lungul vietii
noastre, de la parinti si pana la vecini. Este o realitate faptul ca, de cele mai multe ori,
atunci cand parintii divorteaza, cel caruia ii este
incredintat copilul se ocupa mai mult de educatia lui. Acest lucru se intampla si pentru
ca, de obicei, mama, primind custodia, se considera cea mai potrivita pentru aceasta
misiune.
Deseori, tatii se retrag, partial sau total, justificandu-se prin motive care nu au
nimic de-a face cu copilul. Cele mai frecvente pretexte sunt legate de lipsa de timp
(muncesc mult), dar, din pacate, aceste atitudini sunt determinate de fapt, de cele
mai multe ori, de calitatea proasta a relatiei dintre cei doi parinti, ne explica
psihoterapeutul Cristina Flp, Clinica Pragul alb. Confruntati in mod brutal cu
realitatea despartirii, uneori prinsi in mijlocul disputelor acestor adulti ce-si continua
razboiul, copiii sunt si mai afectati de cele doua moduri opuse de educatie.
Diferente inevitabile
Pentru ca ceea ce pleaca de la noi spre copil sa fie perceput corect, inteles si
integrat corespunzator, este important sa avem o relatie armonioasa cu el. Daca vrem
sa educam, este de asemenea important sa intelegem cine si cum este copilul,
adica sa-l cunoastem, iar pentru a-l cunoaste este necesar sa ii alocam timp, si nu
oricum, ci timp de calitate.
Doar asa ii putem face educatie, dupa ce il cunoastem, stim ce nevoi are, cei place si
ce nu-i place, ce interese are, la ce viseaza, ce-si doreste, completeaza
psihoterapeutul. Iata principiile de baza. Insa, in realitate, exista anumite puncte foarte
precise sau moduri de a actiona care determina aparitia divergentelor.
Unul ii reproseaza celuilalt faptul ca cel mic merge prea tarziu la culcare, teme care n-
au fost controlate, permisuni de a iesi in oras generos acordate. Sau opusul, o atitudine
prea protectoare sau prea manipulatoare sunt, fara indoiala, cele mai frecvente acuzatii.
Iar Cristina Flp le explica: Atitudinea prea laxa poate aparea datorita unui
sentiment de vinovatie nevoia de supracompensare sau datorita timpului si interesului
scazut alocate copilul, din diferite motive. Pe de alta parte, atitudinea rigida poate fi
determinata de o stare tensionata a parintelui. Se teme sa nu greseasca si in privinta
copilului, dupa ce a ratat casnicia sau a acumulat multe frustrari, iar relatia cu copilul
este cea mai la indemana pentru a se descarca.
Fiecare este convins ca are dreptate si, in mod curios, nu este fals, intrucat, intr-un
cuplu, exista mereu un parinte emancipat si unul protector, iar copilul beneficiaza de
echilibru. Pastrarea acestei linii dupa divort este un lucru bun.
Daca din diferentele educative copilul incearca sa traga foloase, de genul dar la
tata ( sau la mama ) am voie sa , nu este cazul sa te pierzi in lungi explicatii
sau justificari. Este suficient sa-i raspunzi: La tatal tau, ai voie sa faci asta, aici nu ai
voie! . Important este sa inteleaga un cadru gandit si stabilit pentru el in fiecare camin.
Asta il linisteste si il formeaza.
Din acel moment in care nu mai exista excese, nici dintr-o parte, nici din cealalta, copilul
nu mai este afectat si putin mai conteaza daca un cadru familial este prea slab intr-un
caz si prea inchis in celalalt. Sa incerci sa te intelegi in privinta aspectelor educative
importante si nu asupra detaliilor este ceea ce se recomanda cuplurilor separate.
De dragul copilului
Sotii continua sa-si regleze conturile asa-zis de dragul copiilor. Iar suferinta variaza,
de la doua case, doua lumi diferite, pana la culpabilizarea pentru divortul
parintilor. Cel mai important pentru copil este sa stie, spunandu-i-se cat se poate de
clar, ca el nu are nimic de-a face cu divortul si ca aceasta despartire nu modifica
sentimentele parintilor fata de el.
Iar semnele prin care copilul va indica suferinta nu sunt foarte greu de identificat. El nu
va pune concret in cuvinte ceea ce simte, ci se va exprima printr-un
comportament derutant pentru parinti: stari de apatie, iritabilitate si nervozitate,
tulburari de somn (insomnii, somn neproductiv, pavor nocturn la copilul mic), plans facil,
enurezis la copilul mic, tulburari digestive cu sau fara scaderi in greutate (dureri
gastrice, scaderea apetitului, constipatie sau diaree-fara cauze alimentare), tulburari de
concentrare a atentiei, iar in situatii mai grave tulburari de comportament si
absenteism scolar, completeaza aceasta. Ce ramane de facut? Comunicarea si
dialogul sunt cheia, fara teama de a apela la un specialist in cazurile foarte dificile.
Parintii mei sunt divortati de mult timp, iar acum amandoi s-au casatorit cu
altcineva. Eu stau cu mama dar merg in vacante si cu tata si cu sotia lui sau stau
in unele weekend-uri la ei. Este foarte amuzant sa ai doua case, pentru ca in
fiecare am camera mea si multe jucarii. Iar cand merg la tata sunt rasfatata mult si
ma inteleg foarte bine si cu sotia lui. Mama e mai severa si uneori ma pedepseste
iar atunci imi vine sa plec la tata, dar nu pot. Insa il sun, pe el sau pe bunica. Asta
daca am voie la telefon. Am multi prieteni care au parintii divortati, si multi
prieteni care au parintii impreuna. Dar pe mine nu ma deranjeaza situatia mea
pentru ca asa a fost dintotdeauna si ma iubesc amandoi.
Or, specialistii de familie constata ca, cel mai adesea, copilul este insarcinat cu
pastrarea legaturii. Un rol ale carui consecinte nu sunt mereu evaluate de parinti.
Copilul mesager se crede responsabil de cuvantul pe care il poarta, rareori fiind un
compliment sau un salut amical.
Daca incercam totusi sa fim realisti este greu sa il intalnesti pe celalalt daca despartirea
a fost foarte dureroasa pentru amandoi. Pentru ca parintii sa se poata intelege in
continuare, trebuie respectat ritmul si munca de doliu a fiecaruia, fara a uita
totusi ca a-l informa pe celalalt parinte despre tot ceea ce priveste viata copilului
este o obligatie si nu o favoare!
Esentialul este ca, dincolo de divergentele care ii separa, copilul sa simta ca tatal si
mama lui pastreaza un proiect comun: sa-i asigure cel mai bun prezent si cel mai bun
viitor posibil. Cand aceasta certitudine vitala ramane inradacinata in copil, atunci parintii
isi pot spune ca si-au indeplinit misiunea bine.
Un mod de legatura
Iata un nou gen de agenda, destinata sa faciliteze dialogul dintre parintii divortati.
Divortul parintilor nu usureaza nicicum viata copiilor, mai ales atunci cand
custodia alternata se amesteca. Pentru a-i ajuta pe toti in a avea o organizare mai
clara a cotidianului lor, o mama divortata a imaginat un carnet de legatura ce
trebuie completat pe rand de fiecare parinte.
Familiile pot sa-si creeze propriul carnet, adaptat, caci ii va permite copilului sa
aiba mai putine informatii in minte si sa-l linisteasca in privinta structurii vietii lui.
Acest carnet este o idee buna mai ales atunci cand cuplul parental se intelege
bine.
Nu trebuie certat daca il uita la tata sau la mama, daca paginile nu au fost
completate. Parintilor le revine sarcina de a verifica daca se afla in ghiozdan, cel
putin pana in clasa a patra. Dupa varsta de 10 ani, copilul este destul de
organizat, astfel incat sa stie singur cine vine sa-l ia de la judo sau la care parinte
isi va petrece urmatoarea vacanta Carnetul nu trebuie sa devina un obstacol al
autonomizarii copilului.