Divorţul – consecinţa căsătoriei ?!

Este mult mai firesc să oscilezi între mai multe opţiuni decât să rămâi toată viaţa
credincios unui singur partener. Tot mai frecvent nu ne căsătorim cu omul care trebuie ,
ci cu cel care … ne trebuie. Mai dramatic este faptul că în cele mai multe cazuri nu ne
căsătorim cu omul potrivit, ceea ce face ca simbioza familiei să fie tot mai departe de
împlinire. Deşi societatea nu a renunţat la stigmatizarea divorţului , totuşi varianta de
excepţie a devenit o soluţie.
În baza acestor afirmaţii putem spune că o căsnicie durabilă nu e altceva decât un
miracol. Şi totuşi oamenii continuă să se căsătorească. Încă mai speră într-o minune.

Caracterul tensionat al vieţii de familie este indiscutabil un factor de creştere şi

dezvoltare, dar atunci când conflictul degenerează în opţiuni individualiste nenegociabile,
tornadele maritale îi aruncă pe cei doi în direcţii total opuse. Analiştii vieţii de familie
sondează periodic structura societăţii în acest perimetru, căutând indicatori pragmatici pe
baza cărora să sugereze strategii de prevenţie şi terapii eficiente. Ei pornesc interviul cu
întrebări fundamentale:
„Este căsătoria bazată în principal pe dragoste sau pe susţinere materială? Pentru care
dintre indivizi iubirea are cea mai mare importanţă? Care sunt problemele care conduc la
divorţ - dispariţia iubirii, nepotrivirea partenerilor sau motive mai pragmatice precum
dificultăţile financiare? Există diferenţe în modul în care privesc aceste lucruri femeile şi
bărbaţii, tinerii şi vârstnicii, cei de la oraş şi cei de la sat?”1

Smântână şi smoală

Totul începe cu un „Da”rostit cu fermitate, care angajează în tonuri emoţionale şi

fierbinţi încrederea în frumuseţea , misterul şi extazul dragostei pentru tot restul vieţii.
Acceptarea necondiţionată reciprocă este refrenul unui vis cu care un cuplu îşi începe
aventura unui mariaj plin de speranţe. La acest nivel depozitul afectiv este de dimensiuni
oceanice , bogat în resursele iubirii , necesare unei alergări spre fericire ,transfigurată de
la o zi la alta. Cei doi se trezesc fără efort pe piscul cel mai înalt al fericirii , de pe vârful
căruia nu gândesc că vor coborî vreodată. Este smântâna din ciorba căsniciei
supergustoasă din introducerea ei mirifică.
Până într-o zi când păşesc într-o lume reală, şi când o lavă fierbinte de smoală ce
erupe din chiar vieţile lor ,coboară în relaţia celor doi distrugând toată vegetaţia
intimităţii lor. Împlinirea visului marital în această lume devine tot mai dificil. Şi mult
prea adesea, o relaţie de căsătorie aflată în dificultate sfârşeşte prin divorţ .Şi divorţul este
moartea relaţiei.. De obicei dezintegrarea într-o relaţie începe gradual, aproape
imperceptibil. Nici separarea emoţională şi nici cea fizică ulterioară nu apar deodată.
Aproape întotdeauna o căsătorie în entropie suferă un proces lung de deteriorare a
relaţiei, care se desfăşoară pe o perioadă de luni şi chiar ani.
Potrivit datelor European Values Survey 2008, centralizate de Institutul pentru
Cercetarea Calităţii Vieţii din România, 63% se pronunţă contra divorţului, cifrele
1
Raluca Popescu, Barometri de opinie publică,Fundaţia Soros România, 2007, p.46
indicând o intoleranţă ridicată faţă de alte ţări europene . În ciuda acestui fapt datele INS
arată că în anul 2007 rata divorţialităţii era de 1,69 la mia de locuitori, în condiţiile în
care au fost înregistrate 8 căsătorii la mia de locuitori . Astfel , în fiecare an sunt
înregistrate 37.000 de divorţuri.2 La sfârşitul anului 2007 s-au înregistrat mai multe
divorţuri decât căsătorii.
Potrivit Institutului Naţional de Statistica, in primele opt luni ale anului 2007 s-au
înregistrat 22.500 de divorţuri, ceea ce situează România in mijlocul clasamentului ţărilor
Uniunii Europene. Datele furnizate de INS reflectă o frecvenţa mai mare a divorţurilor
pentru cuplurile cu vârste cuprinse intre 30 si 39 de ani. Nu există o singură cauză a
divorţului. Dar şi motivele evidente, în baza cărora se desface legătura de căsătorie
ascund alte motive neexprimate , dar esenţiale în stabilirea unui diagnostic real. Găsirea
lor va stabili un adevăr central.

Partea vizibilă a gheţarului

Căsnicia devine inevitabil unitatea de măsură a oricărei relaţii. A fi pasagerul unei

astfel de ambarcaţiuni îţi pretinde tot timpul şi cantităţi enorme de combustibil sufletesc
şi fizic. Să urmărim factorii depistaţi în sondaj care au fost incriminaţi în luarea deciziilor
pentru divorţ şi să marcăm elementele din spatele motivului vizibil care duc la ruptura
maritală.
„Cele mai importante motive pentru ca partenerii să divorţeze, cumulând mai mult de
jumătate dintre menţiuni, sunt în ordine – violenţa, alcoolismul, infidelitatea şi încetarea
iubirii între cei doi.. Interesant este că, deşi iubirea a fost menţionată drept cea mai
importantă condiţie pentru o căsătorie fericită, absenţa ei nu determină o atitudine la fel
de categorică, părerile fiind mai degrabă împărţite: 57% o consideră motiv de divorţ, 43%
nu. Infidelitatea este mai des menţionată, considerându-se probabil că implică şi lipsa
iubirii. Condiţiile imanente relaţiei, nepotrivirea de caracter şi nepotrivirea sexuală sunt
considerate motive de divorţ numai de aproximativ o treime dintre subiecţi. Dificultăţile
materiale, lipsa copiilor, neînţelegerile privind treburile casnice sau cu rudele nu sunt
pentru marea majoritate a persoanelor intervievate motive de divorţ.”3
Divorţul este mai mult decât nişte cifre statistice. El implică oameni reali cu vise şi
speranţe reale, cu dureri reale. Să identificăm motivul din spatele motivului de divorţ
semnalat de sondajul Fundaţiei Soros.
Absolutizarea propriei păreri duce la control şi violenţă; nerecunoaşterea
defectelor personale şi incapacitatea depăşirii lor invită iresponsabilitatea datorată
alcoolismului; căutarea unei relaţii care să procure mai mult respect şi dragoste decât
relaţia legitimă şi evitarea efortului de a reface legătura maritală fracturată adună
derapajele infidelităţii . Iubirea dintre cei doi este dizolvată de conflictele disfuncţionale
care caută învinovăţirea şi deprecierea celuilalt prin atitudini de subminare a valorii
partenerului. Cât despre nepotrivirea de caracter Paul Tournier spunea astfel : „ Pretinsa
„nepotrivire de caracter” este un mit inventat de jurişti, pentru a pleda în favoarea
divorţului, şi o scuză comodă pe care o invocă soţii pentru a-şi acoperi eşecul. Eu nu cred

2
www.soros.ro, 2008
3
Raluca Popescu, Barometrii de opinie publică,Fundaţia Soros România, 2007, p.47
că există nepotrivire de caracter, ci lipsă de înţelegere şi greşeli care pot fi îndreptate,
dacă se doreşte acest lucru.”4 Dar, inevitabil,se obţine prin luptă. Cu propria persoană!

Din nefericire , fericirea e de vină !

Există în mişcarea vieţii de cuplu câteva minciuni distructive ,care sunt promovate
sub semnul vieţii care trebuie să fie mereu senină. Primul mit are următorul enunţ :
Căsătoria noastră este destul de bună. Nici o căsătorie nu este perfectă, dar tot aşa nici
una nu ar trebui să fie privită ca suficient de bună. Ideea că o relaţie de căsătorie nu mai
are nevoie de creştere este nefastă. Când cei doi sunt în pragul falimentului relaţional, cel
care a crezut că legătura lor de căsnicie a fost suficient de bună se va întreba :”Nu înţeleg
cu ce am greşit!Doar a fost atât de bine până acum. Au fost şi mici frecuşuri inerente, dar
nu motive pentru divorţ. Sunt şocat! „
De cealaltă parte stă reclama în favoarea celor despărţiţi sau care urmează să se
despartă : Divorţul îmi oferă ocazia de a avea o viaţă mai bună. De obicei se gândeşte
aşa în situaţiile ireconciliabile dintre partenerii angajaţi în excludere reciprocă sau
unilaterală :”dacă aş scăpa din această căsniciei insuportabilă şi terminată, dacă aş putea
să mă despart de omul acesta imposibil şi cicălitor, aş putea să fiu fericit şi liber.” Una
dintre cele mai mari ironii ale divorţului este că oamenii cred că schimbă relaţia lor uzată
de dragoste cu ceva mai bun. Dar, în realitate, căsătoria este lucrul mai bun.
O a treia minciună pe fondul unui optimism fără discernământ şi intens mediatizat
este : Dragostea noastră ne face imuni în faţa ameninţării divorţului. Declaraţia este pe
jumătate adevărată. Nu este suficient orice fel de dragoste. Dragostea lui Dumnezeu care
iartă, slujeşte, perseverează, sărbătoreşte şi care înnoieşte este singura capabilă să dea
imunitate căsniciei.
Într-o manieră deschisă , şi persuasivă o există o promovare conspirativă a unui
model de fericire ofertat înainte şi după căsătorie, care constă în obţinerea fără efort a
frumuseţii, plăcerii, avantajelor, acordului celuilalt fără obiecţiuni. Media se întrece în a
injecta acest concept , care invită în variante promoţionale atractive pe aceşti visători
îndoctrinaţi de a pune mâna pe fericirea disponibilă gratuit. Orice confruntare cu
partenerul visător şi orice chemare la responsabilitatea căsniciei pe considerente morale,
etice şi spirituale aduce reactivitate excesivă şi luptă deschisă. Motivul conflictului
destabilizator este însăşi …”fericirea”. Dar de un anume fel şi puternici corosiv.

Diagrama morţii unei relaţii

Doar cei naivi îşi închipuie că vor avea o viaţă uşoară în căsătorie. Când o fiinţă
umană intră în posesia altei fiinţe umane prin dragoste , puţin mai devreme sau mai târziu
se înregistrează o reacţie asemenea celei dintre apă şi foc. Dispare armonia şi apare
cenzura partenerului. În cartea „Căsătoria rezistentă la divorţ” dr. Gary şi Barbara
Rosberg trasează şapte staţii pe harta căsătoriei descendente până la punctul ei de rupere.5
Prima staţie este „trăirea visului”. Este relaţia luminoasă, perfectă care îi aduce pe cei

4
Paul Tournier, Dificultăţi conjugale,Editura Casa Literaturii Creştine, 1996, p.11
5
Dr. Gary şi Barbara Rosberg Tyndale House Publishers, Inc., Wheaton, Ill., 2002, pg.12
doi la ofiţerul stării civile şi la altar şi care îi motivează să se angajeze solemn unul faţă
de celălalt. Deşi nu considerăm că este raiul conjugal , totuşi această etapă rămâne ca un
start fericit şi cu multe scene romantice de referinţă. Următoarea staţiei este de fapt un
traseu : de la vis la decepţie. Dragostea din etapa visului marital ,care nu a avut ochelari
pentru greşelile partenerului , capătă o corecţie , dar şi un şoc: nici unul dintre cei doi nu
este perfect. Decepţia este inevitabilă din cauza afirmării perspectivelor diferite ale celor
doi din cuplu, dar , în acelaşi timp şi necesară configurării realităţii relaţionale
funcţionale. A treia etapă este de la decepţie la descurajare .Decepţiile acumulate şi
netratate duce la descurajare. Rănile nevindecate întunecă gândirea, speranţa schimbării
în bine dispare şi apare concepţia egocentrică a căsătoriei : celălalt nu se va schimba
niciodată! A patra etapă este de la descurajare la îndepărtare. Nici unul nu-l mai
consideră pe celălalt interesant, cu atât mai puţin atrăgător. Sunt plictisiţi unul de celălalt,
chiar şi în pat. Ambii parteneri folosesc activităţile, posesiunile şi afacerile pentru a
umple distanţa care s-a creat între ei. A cincia staţie face un traseu de la îndepărtare la
separare. La acest nivel ei încetează să mai împărtăşească. Ei se detaşează din punct de
vedere relaţional. Se înalţă ziduri de auto-protecţie şi momentele de intimitate sunt rare.
A şasea pantă descendentă este de la îndepărtare la divergenţă. Conflictele care au fost
cândva reprimate ies acum la suprafaţă într-o dispută deschisă. Părerile diferite se
transformă în conflicte sau certuri deschise. Ultima staţie trasează drumul de la
divergenţă la divorţ emoţional. Când un cuplu atinge punctul divorţului emoţional, relaţia
lor a murit. Dacă cei doi înaintează actele de divorţ, documentul nu va sluji decât ca
certificat de deces al căsniciei lor. E un ciclu al nebuniei care trebuie rupt. De unde şi
nevoia de a identifica pe harta derutei maritale poziţia exactă a cuplului şi găsirea
traseului pentru vindecarea relaţiei. Misiune aproape imposibilă, spun unii analişti
maritali.

Incredibilul credibil

Noua ordine maritală liberalizează relaţiile de căsătorie într-un fel în care morala
iudeo-creştină pare o caricatură în cotidianul postmodern, iar reperele sociale unanim
acceptate sunt de-a dreptul falimentare. A.C. Grayling deschide un front de gândire
revizionist şi seducător: „Moralitatea conservatoare este cauza şi nu soluţia în multe
dintre problemele societăţii, pentru că este represivă şi prohibitivă , limitând natura
umană.” 6 El arată că relaţiile permanente şi exclusive în familie generează crize
insolubile ,iar păstrarea lor este un tribut adus neîmplinirii . Propunerea avansată de autor
,alături de alţi susţinători revizionişti este curajoasă şi argumentată : divorţul este un lucru
bun ! O viaţă solitară nu este în mod necesar una însingurată, căci poate fi un mod de
viaţă foarte productiv şi liniştit. „Mariajul fără posibilitatea divorţului este o sentinţă
bazată pe o decizie imatură. Divorţul este o problemă de libertate personală. Este vorba
de oameni care o iau de la capăt, remediind greşeli, se redresează luând alte decizii şi
făcând alte alegeri pentru a-şi construi o viaţă care merită să fie trăită.” 7 În acest context
căsnicia bazată pe valorile de familie „apare ca o interferenţă monstruoasă în relaţiile
personale şi e surprinzător cât de mulţi oameni mai aleg această cale…Adevărul este, fără
îndoială, că oamenii continuă să se căsătorească doar pentru că aşa e tradiţia şi astfel

6
A.C. Grayling, Viitorul valorilor morale, Editura ştiinţifică, pg.31
7
A.C. Grayling, Viitorul valorilor morale, Editura ştiinţifică, pg.35
perpetuează o instituţie care a luat naştere din raţiuni sociale şi economice.”8 Atunci când
acest autor de „reviriment” marital spulberă valorile moralei conservatoare, el vrea să
spună : „ destul aţi trăit după coduri represive! Normaţi-vă după plăcerea voastră relaţia
de cuplu, fie că este legitimă sau nu ! „

Dar consecinţele? Ce facem cu ele ?

Modelul parental pentru copii nu mai este atât de necesar, deoarece sunt suficiente
substitute parentale, susţin eliberatorii de sub teroarea moralei tradiţionale. După noua
morală a fi părinte biologic nu este o garanţie pentru abilităţile cerute de educarea unui
copil, iar problema părinţilor singuri nu e absenţa celuilalt părinte, ci a resurselor. Numai
că realitatea consecinţelor ne vorbeşte de evidenţa distrugătoare a divorţului în viaţa
copiilor, aceştia încăpăţânându-se să depindă de părinţii lor naturali şi nu de biberoane
parentale. Judith Wallerstein a făcut studii aprofundate şi pe termen lung privitoare la
efectele divorţului asupra generaţiei următoare. În cartea ei, The Unexpected Legacy of
Divorce, Wallerstein găseşte că copiii divorţului suferă în diverse moduri, care le
alterează viaţa:
1. Lipsa modelelor de rol. Copiilor adulţi care au trecut prin drama divorţului
părinţilor le lipsesc modelele unui parteneriat sănătos în căsnicie. Copiii din căsătorii
intacte preiau din forţa căsniciei părinţilor lor – chiar şi alegerea de a nu ieşi dintr-o
căsnicie nefericită.
2. O adolescenţă prelungită. Când copiii divorţului acordă sprijin emoţional părinţilor
afectaţi, aşa cum este cazul de cele mai multe ori, legăturile sunt mai greu de tăiat.
3. O contribuţie mai mică la costurile vieţii. Taţii a 90% dintre copiii cu familii
intacte contribuie la cheltuielile legate de educaţie. Mai puţin de 30% dintre copiii din
divorţuri primesc ajutor din partea acestora.
4. Relaţii dificile cu familia vitregă. Recăsătorirea îl face pe părinte să se concentreze,
cel puţin la început, pe a-i face pe plac noului partener. Dintre cei 67% de copii din
studiul lui Wallerstein care au trăit divorţul şi recăsătorirea unuia sau ambilor părinţi,
doar o parte a avut legături cu toţi membrii familiilor amestecate.
5. Mai multe conduite periculoase. Copiii din divorţuri folosesc droguri şi alcool
înainte de paisprezece ani mult mai adesea decât copiii din familii intacte. Fetele au mai
devreme experienţe sexuale.
6. Mai puţină competenţă socială. Un procent raportat de 67% dintre copiii din
divorţuri a depăşit media competenţei la locul de muncă, dar doar 40% a funcţionat bine
în relaţiile sociale. Un alt procent de 33% au apelat la terapeut pentru rezolvarea
problemelor personale.9

Reţeta de cuplu a viitorului

Soluţia „principială” propusă de A.C. Grayling este o aşa zisă „căsnicie deschisă”
sau un al doilea partener, unde fidelitatea sexuală nu este esenţială, iar cei doi din cuplu
nu trebuie să aibă dreptul exclusiv de a se exprima asupra sexualităţii celuilalt. În
8
A.C. Grayling, Viitorul valorilor morale, Editura ştiinţifică, pg.36
9
Judith Wallerstein, The Unexpected Legacy of Divorce (New York: Hyperion, 2000) ,pg. 29
concluzie: poligamia, concubinajul şi relaţiile sexuale în afara căsătoriei odată acceptate
ca soluţii echitabile pentru ambele sexe nu ar mai încorseta familia în cutumele morale
tradiţionale, oarecum expirate ,după părerea noului curent. Mirarea moralei este că
poziţia opiniei sociale oficiale şi a celei religioase fac front comun în păstrarea viziunii
conservatoare, dar cultura vremii, în fapt, validează liberalizarea căsătoriei. Altfel spus :
prăbuşirea valorilor pe care încă la mai declarăm, dar care în realitate nu le mai susţinem.
Evident, schizofrenie!

Imposibil să (nu) divorţăm

Manualul pentru relaţii reuşite este vechea Biblie. Reacţia lui Dumnezeu faţă de
divorţ este violentă şi hotărâtă : „ Căci eu urăsc despărţirea în căsătorie, zice Domnul ,
Dumnezeu…De aceea , luaţi seama în mintea voastră şi nu fiţi necredincioşi”.10 (Maleahi
2,16)
„Natura umană căzută în păcat se opune cu îndârjire căsătoriei. Căsătoria este
opţiunea de a fi aproape de Dumnezeu sub forma unei relaţii de apropiere cu o altă
persoană. Fiindcă numai dragostea face posibilă această alegere, dar o dragoste
supranaturală .”11 Marca unei căsătorii după gândirea lui Dumnezeu, care rezistă oricărei
agresiuni poartă marca exclusivităţii, a comuniunii, a dăruirii totale celuilalt prin
intimitate şi a iubire necondiţionată . De fapt este căsătoria în trei – o relaţie intimă între
Dumnezeu, un soţ şi o soţie. Intimitatea profundă are loc atunci când două inimi, două
trupuri şi două suflete se leagă de Dumnezeul care i-a creat şi le-a planificat căsătoria.
Poate fi zugrăvită sub forma unui triunghi în colţurile căruia sunt aşezaţi cei doi parteneri
şi Dumnezeu. Pe măsură ce soţul şi soţia se apropie de Dumnezeu, cei doi se apropie
natural unul de celălalt..
„Este relativ uşor să înţelegem intimitatea emoţională care leagă un soţ şi o soţie
inimă-lângă-inimă şi intimitatea fizică care îi aduce laolaltă corp-lângă-corp. Dar orice
cuplu are nevoie şi de o apropiere suflet-lângă-suflet. Dacă vreţi să vă bucuraţi de nivelul
cel mai profund de conexiune şi de sărbătorire, trebuie să dezvoltaţi intimitatea spirituală
în relaţia voastră.”12
Într-o cultură umanistă bazată pe competiţie , hedonism, autonomie şi secularism
iubirea înseamnă voinţa de a poseda nu de a fi posedat în dragoste. Renunţarea la
Dumnezeu sau acceptarea Lui ca un motiv cultural va arunca familia în cele mai
disfuncţionale relaţii, divorţul fiind „opera de artă” a căsătoriei, un regret al unei alianţe
sporadice şi nefericite.
Afrontul adus în căsnicia de dinaintea divorţului, rănile pricinuite, atacul urii pentru
excluderea celui „insuportabil” din relaţie se poate rezolva doar printr-o singură decizie :
aceea de a ierta. Da, iertarea poate costa mult. Un pas important în procesul iertării este
achitarea partenerului greşit, renunţarea la controlul răzbunării şi pedepsei şi a-I îngădui
lui Dumnezeu să lucreze în inima ei/lui. Înseamnă să-i dai drumul din „cârlig”, renunţând
la dreptul tău de a fi supărat pe ea/ea. În cazul în care eşti cel care ai produs ofensa,

10
Cornilescu, Biblia, p.919
11
Mike Mason , Taina căsătoriei,Editura Logos, p.37
12
Dr. Gary şi Barbara Rosberg Tyndale House Publishers, Inc., Wheaton, Ill., 2002, pg.136
iertare înseamnă să renunţi la mândrie, recunoscându-ţi vinovăţia şi căutând refacerea
relaţiei. Şi asta e dificil!
Dar beneficiile unei relaţii reînnoite merită preţul iertării. De fapt, beneficiile
iertării sunt atât de copleşitoare, încât dacă nu poţi ierta de dragul partenerului tău, vei
dori să ierţi pentru ce vei avea tu singur de câştigat. Filozoful creştin Lewis Smedes scrie:
„Când îl eliberezi pe făcătorul de rele de răul făcut, îndepărtezi o tumoare malignă din
propria ta viaţă interioară. Eliberezi un prizonier, dar descoperi că prizonierul adevărat
erai tu”. Şi atunci este imposibil să mai doreşti divorţul.

Caseta 1

Psihologul şi expertul în probleme conjugale Gottman semnalează patru indicatori de

pericol iminent într-o căsnicie. Metodele lui prezic cu o precizie de 94% şansele unui
divorţ la căsniciile în care există aceste patru semne:
♦ Manifestarea nemulţumirii. Îţi poţi manifesta nemulţumirea fie către partenerului
tău, fie despre partenerul tău, însă acesta, oricum pricepe mesajul.
♦ Autoapărarea. Un partener defensiv spune: „Sunt cu ochii în patru. Tu eşti
duşmanul, iar eu nu vreau să te apropii de mine”.
♦ Dispreţul. Atunci când se ridică zidurile dispreţului, există mânie. Iar mânia
poate înmulţi dispreţul. Aceasta este dezacordul, divergenţa care execută
partenerul.
Replierea. Aceasta înseamnă îndepărtarea emoţională şi fizică de situaţia creată,
implicit de celălalt.

Eventual tabelul 4 , pg. 48 din motive de divort – Barometru de opinie publică

Caseta 2

Reflectă asupra următoarelor beneficii ale căsătoriei în comparaţie cu divorţul:

1. Sănătatea. O femeie căsătorită în vârstă de 48 de ani are 87% şanse să trăiască
până la 65 de ani, în timp ce şansele unei femei de aceeaşi vârstă, dar divorţate sunt de
doar 67%. Un bărbat căsătorit în vârstă de 48 de ani are 83% şanse să trăiască până la 65
de ani, în timp ce şansele unui bărbat de aceeaşi vârstă, dar divorţat sunt de doar 63%.3
2. Bunăstarea materială. În 1995, cuplurile căsătorite au atins venituri nete de
132.000 dolari. Persoanele divorţate au avut venituri de 33.600 dolari, persoanele care nu
au fost niciodată căsătorite, 35.000 dolari, şi persoanele separate, doar 7.600 dolari.4
3. Fericirea. Persoanele căsătorite au de două ori mai multe şanse să spună că sunt
„foarte fericite” în comparaţie cu persoanele care sunt singure din orice motiv. 38%
dintre cuplurile căsătorite spun că sunt foarte fericite, în comparaţie cu 14% din bărbaţii
divorţaţi, 18% din femeile divorţate, 21% dintre persoanele care nu au fost niciodată
căsătorite şi 18% dintre persoanele separate.5
 „Vrei să trăieşti mai mult şi mai bine?”, rezumă Scott M. Stanley, codirector al
Centrului pentru studiile maritale şi de familie de la Universitatea Denver. „Atunci ai
foarte mare grijă de partenerul tău şi de căsnicia voastră.”