|
 
 




 

 
Studiul 1

Ì


 
Ì   

  

   
„
 


 



 

  
 

  

  

    
Ì   

  

   
 

 



 


 

    





S Timotei 3,16.17
Ì   

  

„.
|

 

  


 „

   



 



   
 
 
    

úomnul a zis:
P





 


 





 „

   



 



   
 
 
   ]


mai de mine! Sunt

pierdut, căci sunt un om
cu buze necurate,
locuiesc în mijlocul unui
popor tot cu buze
necurate, şi am văzut cu
ochii mei pe Împăratul,
úomnul oştirilor!
 |

  

 
 

 

!Ì



Piindcă ce se poate
cunoaşte despre
úumnezeu, le este
descoperit în ei, căci
le-a fost arătat de
úumnezeu.
 |

  

 
 

 

! Ì



În adevăr, însuşirile
nevăzute ale Lui, puterea
Lui veşnică şi
dumnezeirea Lui, se văd
lămurit, dela facerea
lumii, când te uiţi cu
băgare de seamă la ele în
lucrurile făcute de El.

 

 
 |

  

 
 

 

! „


Oi-a descoperit
Cuvântul la vremea
Lui, prin
propovăduirea care
mi-a fost încredinţată,
după porunca lui
úumnezeu,
Mântuitorul nostru;
 |

  

 
 

 

! 


úescoperirea lui Isus

Hristos, pe care l-a
dat-o úumnezeu, ca
să arate robilor Săi
lucrurile cari au să se
întâmple în curând.

 

   
 |

  

 
 

 

! ]


Căci le-am dat

cuvintele, pe cari Mi
le-ai dat Tu. Ei le-au
primit, şi au cunoscut
cu adevărat că dela
Tine am ieşit, şi au
crezut că Tu M'ai

 
]     trimes.
Ì   

  

•.
Ã

  


|

 
 
 

 ! Ú
!

„scultaţi bine ce vă
spun! Când va fi
printre voi un prooroc,
Eu, úomnul, Mă voi
descoperi lui într'o
vedenie sau îi voi
vorbi într-un vis.
|

 
 
 

 ! Ú
!

Úu tot aşa este însă cu

robul Meu Moise. Eu
îi vorbesc gură către
gură, Mă descopăr lui
nu prin lucruri grele
de înţeles, ci el vede
chipul úomnului.
|




   

  


...nicio proorocie din

Scriptură nu se
tâlcuieşte singură. Căci
nici o proorocie n'a fost
adusă prin voia omului;
ci oamenii au vorbit
dela úumnezeu, mânaţi
de úuhul Sfânt.
|




   

„



Toată Scriptura este

însuflată de
úumnezeu şi de folos
ca să înveţe, să
mustre, să îndrepte,
să dea înţelepciune în
neprihănire...
Ì   

  

C.








 




|


  "!

"


 
#   
   în
carte, ca să se
păstreze aducerea
aminte,
|


  "!
] 


rmătorul cuvânt a
fost rostit către
Ieremia din partea
úomnului: Ia un sul
de carte, şi scrie în
ea toate cuvintele,
pe cari ţi le-am spus
|


  "!
„


atunci când aţi primit

Cuvântul lui úumnezeu,
auzit dela noi, l-aţi primit
nu ca pe cuvântul
oamenilor, ci, aşa cum şi
este în adevăr, ca pe
Cuvântul lui úumnezeu,
 „


"




 
  
 
  ! # 

Ãrice împărăţie
desbinată împotriva ei
însăş, este pustiită; şi
orice cetate sau casă,
desbinată împotriva ei
însăş, nu poate dăinui.
   
   
 
 " 
 

 # 
   


,,Cum vom cunoaşte
cuvântul pe care nu-l va
spune úomnul?``Când
ceeace va spune
proorocul acela în
Úumele úomnului nu va
avea loc şi nu se va
întâmpla, va fi un cuvânt
pe care nu l-a spus
úomnul.
   
   
 
 " 
 

 # 
  #
"

Cerul şi pământul
vor trece, dar
cuvintele Mele nu
vor trece.
„
 





 




"
 # 


 
"

Cuvântul lui úumnezeu

este viu şi lucrător, mai
tăietor decât orice sabie
cu două tăişuri: pătrunde
până acolo că desparte
sufletul şi duhul,
încheieturile şi măduva,
judecă simţirile şi
gândurile inimii.
Ì   

  

ú.
„
  



 




 








 $

%  

 #



 
!
#
""



Isus i-a zis:

      Ãmul nu
trăieşte numai cu
pâine, ci cu orice
cuvânt care iese din
gura lui úumnezeu.
 


   

 

  

 
    


 
! „



Toată Scriptura este

însuflată de úumnezeu
şi de folos ca să înveţe,
să mustre, să îndrepte,
să dea înţelepciune în
neprihănire...

 
 
 
 

 



#



 
 
 





 
  
"

Să n'adăugaţi nimic la
cele ce vă poruncesc eu,
şi să nu scădeţi nimic
din ele; ci să păziţi
poruncile úomnului,
úumnezeului vostru,
aşa cum vi le dau eu.
 
 
 
 
 

 



#



 
 
 





 
 




Ãrice cuvânt al lui

úumnezeu este
încercat. Ú'adăuga
nimic la cuvintele
Lui, ca să nu te
pedepsească, şi să fii
găsit mincinos.

 
 
 
 

 



#



 
 
 





 
„ 



Mărturisesc oricui aude

cuvintele proorociei din
cartea aceasta că, dacă
va adăuga cineva ceva
la ele, úumnezeu îi va
adăuga urgiile scrise în
cartea aceasta.

 
 
 
 

 



#



 
 
 





 
„ 



Oi dacă scoate cineva

ceva din cuvintele cărţii
acestei proorocii, îi va
scoate úumnezeu partea
lui dela pomul vieţii şi
din cetatea sfântă, scrise
în cartea aceasta.

 

  




 
" ]


Cercetaţi Scripturile,
pentru că socotiţi că în
ele aveţi viaţa veşnică,
dar tocmai ele
mărturisesc despre
Mine.

 

  




 
" P  

Iudeii aceştia aveau o

inimă mai aleasă decât
cei din Tesalonic. „u
primit Cuvântul cu toată
râvna, şi cercetau
Scripturile în fiecare zi,
ca să vadă dacă ce li se
spunea, este aşa.
 |

 
 



#




  ". ]
"

Căutaţi în cartea úomnului,

şi citiţi! Úiciuna din toate
acestea nu va lipsi, nici una
nici alta nu vor da greş, căci
gura úomnului a poruncit
lucrul acesta: úuhul Lui va
strânge acele sălbătăciuni.
 |

 
 



#




  ". ]


Căci dă învăţătură peste

învăţătură, învăţătură
peste învăţătură,
poruncă peste poruncă,
poruncă peste poruncă,
puţin aici, puţin acolo.
 |

 
 



#




   "R


"

vorbim despre ele nu cu

vorbiri învăţate dela
înţelepciunea omenească, ci
cu vorbiri învăţate dela
úuhul Sfânt, úar omul
firesc nu primeşte lucrurile
úuhului lui úumnezeu,
...pentrucă trebuiesc
judecate duhovniceşte.
 Ú 
 

]
  
•iblia sau Sfânta Scriptură este revelaţia lui
úumnezeu dată omului păcătos prin prooroci şi
apostoli, constituind singura regulă în ce priveşte
credinţa şi felul de vieţuire creştină. Termenul de
ĕiblie" nu se găseşte nicăieri scris în Scripturi. El
derivă din grecescul Äbiblos", însemnând Äcarte" (la
plural, biblia = cărţi). Iniţial, termenul însemna
Äpapirus egiptean", materialul de bază folosit la
copierea sulurilor antice. úenumirea îşi are obârşia în
numele portului fenician • blos, de unde se obţinea,
de obicei, papirusul.
 Ú 
 


Înainte de căderea în păcat, úumnezeu în mod

nemijlocit avea legătură cu omul.
úar după căderea acestuia în păcat, prezenţa
slavei lui úumnezeu ar fi însemnat pentru
păcătos prezenţa judecăţii divine, echivalentă cu
pieirea lui.
úe aceea, úumnezeu a căutat căi accesibile şi
suportabile pentru om, prin care să comunice
voinţa şi soliile Sale, fără a pune în primejdie
existenţa umană.
 Ú 
 


ÄÚatura şi Revelaţia mărturisesc

deopotrivă despre dragostea lui
úumnezeu...
Cuvântul lui úumnezeu descoperă
caracterul Său... Piul lui úumnezeu a
venit din ceruri ca să ne descopere pe
Tatăl."
 Ú 
 


Expresia greacă Äapocal psis" („poc. 1,1) , ca

şi cea latină Ärevelatio", înseamnă
descoperirea unui lucru acoperit, dezvelirea
unei statui sau, într-un sens general, revelarea,
descoperirea unui fenomen neobservat sau a
unui adevăr ascuns. Prin Ärevelaţie" sau
Ädescoperire", în sens teologic, înţelegem
căile prin care úumnezeu a comunicat planul,
voia şi lucrarea Sa.
 Ú 
 


úeoarece revelaţia prin natură a fost

insuficientă spre a-l conduce pe păcătos la
cunoaşterea singurului úumnezeu şi implică
posibilitatea căderii în idolatrie (cultul
soarelui, politeism, panteism ele) , úumnezeu
S-a îngrijit ca, prin Cuvântul Său, prin
Cuvântul scris şi prin Cuvântul întrupat, să ne
descopere voinţa şi caracterul Său, cu scopul
cuprinderii noastre în Planul Său divin de
Mântuire.
 Ú 
 


•iblia este o carte inspirată. Prin

inspiraţie înţelegem acea lucrare specială
a úuhului Sfânt prin care El a descoperit
taina realităţii lui úumnezeu martorilor
primari (proorocilor şi apostolilor) şi i-a
înzestrat cu capacitatea de a transmite
semenilor lor descoperirea primită.
 Ú 
 


În formă, Scripturile sunt opera autorilor

ale căror nume sunt specificate la
începutul cărţilor. În conţinut, ele sunt
opera nemijlocită a úuhului Sfânt. úe
aceea obişnuim să spunem că ele, ca
scriere, sunt de origine omenească, dar,
ca sursă şi conţinut, sunt de origine
divină.
 Ú 
 


„ plăcut lui úumnezeu să comunice lumii

adevărul Său prin agenţi omeneşti şi El
însuşi, prin úuhul Său cel Sfânt, a pregătit
oameni şi i-a făcut în stare să facă lucrarea
Sa. El a călăuzit mintea pentru ca să
aleagă ce să vorbească şi ce să scrie.
Comoara a fost încredinţată unor vase
pământeşti, dar, cu toate acestea, nu este
mai puţin din Cer.
 Ú 
 


Mărturia este transmisă prin expresia

nedesăvârşită a limbajului omenesc, dar,
cu toate acestea, este mărturia lui
úumnezeu; şi copilul ascultător şi
credincios al lui úumnezeu vede în ea
slava puterii dumnezeieşti, plină de har şi
de adevăr.
 Ú 
 


Cea mai mare ofensă ce i se poate aduce

unui scriitor este acuzaţia de a nu fi
original. „utorii •ibliei, ei înşişi
recunosc acest lucru, considerându-se a fi
numai transmiţătorii unor mesaje, ale
căror izvoare se găsesc în afara voinţei şi
intelectului lor.
 Ú 
 


•iblia n-ar fi putut rezista asaltului

scepticismului, dacă ar fi intrat în conflict cu
ea însăşi. Cei 39 de autori au avut ocupaţii
diferite, vorbeau limbi diferite, aveau
experienţe şi grade de cultură diferite, situaţii
sociale diferite, trăiau în ţări şi secole diferite,
pe parcursul a 1500 de ani, fără a se cunoaşte
între ei şi, totuşi, opera lor este comună şi
unitară, având o singură temă: Planul de
Mântuire.
 Ú 
 


Înflorirea, declinul şi pieirea unor oraşe antice

cu rezonanţă istorică, cum au fost •abilonul,
Úinive şi Tirul sau prăbuşirea imperiilor
babilonian, medo-persan, grec şi roman
prezisă de proorocii mechiului Testament cu
mult înainte de declinul lor, atestă că profeţiile
respective nu puteau avea o origine
omenească, ci au fost descoperiri ale
úumnezeului adevărat, Cel care ţine în mâini
destinele istoriei.
 Ú 
 


ÄÎntreaga •iblie este revelaţia slavei,

lui úumnezeu în Hristos. Primită,
crezută şi ascultată, ea este un mare
mijloc în transformarea caracterului."
 Ú 
 


Reformaţiunea a redat Scripturii autoritatea ei

necondiţionată de care s-a bucurat în biserica
creştină primară. Reformatorul elveţian lrich
Zwingli (1484-1531) a fost primul care
formulează principiul ÄSola Scriptura" (numai
Scriptura) , recunoscând-o ca singura sursă
infailibilă şi autoritară a revelaţiei divine.
(Cele 67 de teze, 15S3).
 Ú 
 


„dventiştii de Ziua a Oaptea stau ferm pe

această poziţie, susţinând că la baza fiecărei
învăţături şi practici creştine trebuie să stea un
Ąşa zice úomnul!".
ÄÎn zilele noastre se vede o mare îndepărtare
de la doctrinele şi preceptele Scripturilor şi
este nevoie de o întoarcere la marele principiu
protestant, •I•LI„ şi ÚM„I •I•LI„, ca
regulă de credinţă şi datorie."
 Ú 
 


•iblia nu are nevoie să fie completată sau

întregită, deoarece ea este suficientă
pentru a ne conduce, prin úuhul Sfânt, la
mântuire.
Ú
&








  


 Ú 
 


|     



 

 




 

 



  

   




 



 
#
    

 
 
 


P




 





   







  

 Ú 
 


În formularea lui Martin Luther, această

regulă sună astfel: ÄScriptura este cel mai bun
comentariu al ei" (Scriptura est sui ipsius
interpres).
Ú 


"


#
   
# 
 
 
' 

  

    
  

 
   
 



 

 Ú 
 


În interpretarea textelor legate de anumite

circumstanţe, primează textul original (ebraic,
grec) , istoria perioadei şi a ţării respective,
scopul şi împrejurările în care s-a scris,
obiceiurile celor cărora s-a adresat solia şi
informaţiile etnografice şi geografice.
Legendele sau tradiţia extra-biblică nu pot
constitui dovezi valabile pentru susţinerea
unor adevăruri biblice.
 |

 


În baza dovezilor biblice citate mai sus, noi,

„dventiştii de Ziua a Oaptea credem că
Sfintele Scripturi ale mechiului şi Úoului
Testament sunt insuflate de úumnezeu,
formând revelaţia vie, suficientă şi autentică a
lui úumnezeu. Credem că ele constituie
singura şi infailibila regulă în ce priveşte
credinţa şi felul de vieţuire creştină şi că
tradiţia nu poate fi hotărâtoare în problemele
de credinţă.
 |



úeoarece •iblia este cu adevărat Cuvântul lui
úumnezeu, trebuie cercetată zilnic cu sârguinţă, dar
nu ca pe o carte obişnuită de lectură. Úu ar trebui să
o deschidem fără rugăciune şi fără un spirit umil de
supunere.
•iblia este vocea lui úumnezeu care ne vorbeşte tot
aşa de sigur, ca şi cum L-am auzi cu urechile
noastre. úacă înţelegem acest lucru, cu ce veneraţie
ar trebui să deschidem Cuvântul lui úumnezeu şi cu
câtă ardoare ar trebui să cercetăm principiile lui!
Studiul şi contemplarea Scripturilor ar fi privite ca o
audienţă la Cel Úemărginit.
 Ú

  
|

$$
ÄCanon", un cuvânt grecesc, de obârşie semitică,
înseamnă toiag sau trestie de măsurat. În teologie
are semnificaţia unei legi, prescripţii, reguli sau
a unei reguli de credinţă, a unei hotărâri
colective. Sub denumirea de Äcanonul biblic"
înţelegem acele cărţi ale mechiului şi Úoului
Testament care au fost recunoscute ca fiind
inspirate. úupă o tradiţie rabinică veche, Sinodul
iudeu din Iamnia (100 d.Hr.) a consfinţit cele 39
de cărţi ca formând canonul ebraic.
 Ú

  
„ceste cărţi au fost grupate în trei categorii:
legea (Torah) , profeţii (Úebi¶im) şi scrierile
(Ketubim). úin prima categorie făceau parte
cele 5 cărţi ale lui Moise. úin cea de a doua:
profeţii mari şi mici, plus cărţile istorice,
rapoartele scrise despre cele două regate
iudaice. úin cea de-a treia categorie făceau
parte cărţile înţelepciunii iudaice: Psalmii,
Iov, scrierile lui Solomon şi cărţile istorice
mici (Rut, Ezra, etc.).
 Ú

  
Canonul Úoului Testament este format din S7
de cărţi şi cea mai veche recunoaştere
canonică datează din 180 d.Hr. (Canonul
Muratori). În această colecţie nu figurează
Epistola către Evrei, 1 şi S Ioan şi S Petru. În
lista lui „thanasius din „lexandria (367 d.Hr.)
figurează deja toate cele S7 de cărţi cunoscute
de noi în cadrul Úoului Testament.
Recunoaşterea lor oficială s-a făcut de către
sinoadele din Roma (38S) , Hippo (393) şi
Cartagena (397).
 Ú

  
„    :
Ąpokr phos" (gr.) înseamnă ascuns, dosit,
secret, tainic. În această categorie se includ în
primul rând acele cărţi ebraice care nu au fost
canonizate de sinodul din Iamnia, dar apar în
versiunea greacă Septuaginta printre cărţile
mechiului Testament. „mintim doar câteva
dintre aceste cărţi: Cartea lui Tobit, Iudita,
•aruh, Ezdra, Isus fiul lui Sirah, Susana, •el
şi •alaurul, Cărţile Macabeilor, etc.
 Ú

  

„cestea sunt cărţi neautentice, căci nu

corespund criteriilor unor cărţi realmente
inspirate. Sixt din Siena (1549) le-a denumit
Ädeuterocanonice" şi au fost canonizate pentru
uzul bisericii romano-catolice cu ocazia
Conciliului din Trident (1546). Marea familie
a bisericilor protestante nu le recunoaşte ca
fiind canonice.
 Ú

  

úar şi literatura Úoului Testament cunoaşte

cărţi apocrife, cum ar fi: Evanghelia egipteană
(sec. S), cea atribuită lui Petru (sec. S), lui
Toma (descoperită în Egipt în anul 1946), lui
Iacov şi lui Úicodim (sec. 4), etc. Se cunosc în
total cam 50 de evanghelii apocrife,
bineînţeles nici una nu a fost canonizată,
recunoscută printre cele autentice şi inspirate.
 Ú

  
ë $ %$ 
Cuvântul lui úumnezeu este cunoscut de noi
prin traducerile apărute în limba noastră. Ã
traducere oricât de perfectă ar fi, niciodată nu
va reuşi să echivaleze cu originalul.

I. Cu puţine excepţii, m &„ 

 a
fost scris în limba ebraică, fapt pentru care
textul critic (ştiinţific) pus la punct de Kittel şi
Kahle, poartă titlu de ĕI•LI„ HE•R„IC„".
 Ú

  

Există însă pasaje din mechiul Testament (ca

de exemplu, fragmentul din úaniel S,4 până la
cap. 7,S8), care au fost scrise în aramaică
(siriană), limba oficială a ţinuturilor din
apusul imperiului ahemenid (Medo-Persia),
apoi sub dominaţia diadochilor seleucizi (198-
63 în.Hr.) a devenit limba de circulaţie a
Palestinei. În Iudeea, pe timpul Mântuitorului
se vorbea numai limba aramaică.
 Ú

  
Ebraica a fost folosită în sinagogi pentru
citirea Torei, iar un meturgemam (translator)
traducea textul sfânt în aramaică, spre a fi
înţeles de popor. „stfel au luat fiinţă
targumurile, acele manuscrise siriene care au
fost o combinaţie de traducere şi comentariu
al Torei ebraice. „ceste manuscrise nu au
importanţă în evaluarea textului original
ebraic, dar au o valoare inestimabilă în
cunoaşterea limbii în care a predicat úomnul
Isus Hristos.
 Ú

  
II. Ú„ 
 a fost scris, fără excepţie,
în limba greacă, într-un dialect mai puţin
literar, numit Äkoine" (comun). „ fost limba
soldaţilor romani, care cutreierau provinciile
răsăritene aflate sub influenţă elenă.
Rapoartele lui Luca sunt scrise în limba cea
mai literară. Pavel vorbea un Äkoine" greoi,
plin de ebraisme şi aramaisme, greu de înţeles
pentru un elin, dar uşor inteligibil pentru un
palestinian.
 Ú

  
   ' 
Prin tradiţie, sau predanie, înţelegem
învăţătura bisericii transmisă oral la
începuturile creştinismului, care mai târziu a
fost fixată în scris. Protestantismul insistă
foarte viguros asupra doctrinei c㠕iblia este
singura bază autorizată a cunoaşterii noastre
de úumnezeu, descoperită în Isus Hristos, şi
că tradiţia nu poate constitui un izvor egal cu
al revelaţiei divine.
 Ú

  
Reformatorul lrich Zwingli, enunţând
principiul ÄSola Scriptura", susţinea că Äeste o
eroare să afirmi că Scriptura nu are valoare fără
mărturia bisericii". Cu ocazia Conciliului din
Trident (1563) s-a formulat acea teză contra
reformaţiunii, care a declarat că Scriptura şi
tradiţia sunt două izvoare de importanţă egală a
revelaţiei. „proape aceeaşi greşeală s-a strecurat
şi în poziţia protestantismului liberal, când a
identificat revelaţia divină cu credinţa
mărturisită a bisericii.
 Ú

  
]
      
„celaşi Conciliu din Trident a pus
interpretarea Scripturilor exclusiv în mâna
bisericii şi a interzis orice altă explicaţie. În
protestantism, deoarece primatul Scripturii
corespunde cu primatul credinţei (Sola Pide),
un alt principiu de bază al reformaţiunii,
•iblia devine realmente |
 



 
 prin mărturia lăuntrică a úuhului
Sfânt şi această mărturie actualizează
 Ú

  
solia de atunci şi de acolo, făcând-o vie pentru
acum şi aici. „cest principiu stă la baza
hermeneuticii şi a omileticii teologiei nou-
reformatoare, iniţiată de teologul reformat Karl
•arth (1886-1968).
„dventiştii de Ziua a Oaptea cred că cea mai
sigură interpretare a Scripturilor este
comentariul primit prin inspiraţie din acelaşi
izvor, din care rezultă însăşi •iblia, fapt pentru
care dau prioritate comentariilor Spiritului
Profetic faţă de comentariile obişnuite.
 Ú

  
]
 
$
Timpul celei de a doua şi a treia generaţii
protestante (1600-1660) este cunoscut în
istoria bisericească ca fiind era
protestantismului ortodox. Hermeneutica
acestei ere se caracterizează prin susţinerea
inspiraţiei verbale a •ibliei. Ei afirmau că
totul, chiar şi punctuaţia •ibliei, a fost insuflat
de úuhul Sfânt şi că autografii ei au fost
numai Äcalami viventes et scribentes" (Calov),
adică pene vii şi scriitoare.
 Ú

  
Úu admiteau posibilitatea ca, de pildă, vedeniile
primite de prooroci să fi fost exprimate de ei în
propriile lor cuvinte umane, în care conţinutul,
esenţa soliei divine să fi fost descrisă în
cuvintele nedesăvârşite ale graiului uman de
rând. Prin această atitudine extremistă,
involuntar, au pregătit terenul criticii iluministe,
care s-a axat pe criticarea laturii literar-
gramaticale greoaie ale unor texte sfinte, cu
concluziile ei sceptice şi - câteodată - cinice, la
adresa inspiraţiei Scripturilor.
 Ú

  
P

 
„cest curent teologic al protestantismului
american este continuarea ortodoxiei
protestante europene şi îşi are obârşia în
confruntările cu modernismul teologic, mai cu
seamă în polemicile susţinute pe teme
ştiinţifice, în problema teoriei evoluţioniste.
úenumirea îşi are originea în eseurile
polemice, cu titlul The Pundamentals
(fundamentele sau bazele).
 Ú

  

În teologie, curentul mai este cunoscut şi prin

denumirea de neo-ortodoxism. La ora actuală
el este mai degrabă o atitudine religioasă,
decât o mişcare religioasă, şi duce o luptă
ironică şi paradoxală împotriva noii versiuni
engleze a •ibliei (Revised Standard mersion),
neadmiţând posibilitatea căutării exegetice a
unor sensuri mai profunde sau mai delicate ale
expresiilor ebraice şi greceşti.
 |


 




m
 


  

 


 
 


   
„