Tipuri de texte: textul epic, textul liric, textul dramatic (autor, personaj dramatic; rolul indicațiilor

scenice; rolul dialogului);

Tipuri de texte

TEXTUL EPIC
Textul în care ideile, impresiile, părerile sunt exprimate în mod indirect, prin
intermediul acțiunii, la care iau parte personaje, se numește text epic. Autorul/Scriitorul este
creatorul lumii imaginare a textului literar. În textele epice, există repere spațiale și temporale,
acțiunea fiind plasată în spațiu și timp. Modul de expunere specific textului epic este
narațiunea. În textul epic, regăsim și celelalte moduri de expunere: descrierea, dialogul și
monologul.
Naratorul este vocea din text care relatează obiectiv (la persoana a III-a) sau subiectiv (la
persoana I) întâmplările.
Momentele subiectului sunt: expozițiunea, intriga, desfășurarea acțiunii, punctul
culminant, deznodământul.
Personajele pot fi ființe (oameni sau animale), plante sau obiecte care participă la acțiunile
dintr-un text narativ. Acestea sunt construcții imaginare, existând doar în lumea ficțiunii, în
text. Uneori, personajele pot reprezenta o alegorie, alcătuită dintr-o înșiruire de metafore,
comparații sau personificări și substituind un concept abstract.

TEXTUL LIRIC
Textul în care sunt exprimate în mod direct sentimente, stări, emoții sau trăiri se
numește text liric. Acest tip de text dezvăluie complexitatea lumii interioare a autorului și
viziunea despre lume a acestuia. (Termenul liric vine de la denumirea instrumentului muzical
lira, care era instrumentul lui Apollo, zeul luminii, al muzicii și al poeziei la greci.)
Eul liric este persoana sau „vocea“ căreia autorul îi atribuie rolul de a exprima sentimentele
și stările în textele lirice. O trăsătură importantă a textelor lirice este reprezentată de
expresivitatea sporită, realizată cu ajutorul limbajului predominant figurat, care stă la baza
diverselor figuri de stil (personificarea, comparația, epitetul, enumerația, metafora etc.) și
a imaginilor artistice (vizuale, auditive, dinamice etc.).
La nivelul formei textelor lirice se remarcă existența elementelor de versificație: strofe,
versuri, rimă, măsură, ritm.
Tipuri de rimă:

monorimă împerecheată încrucişată îmbrăţişată

 AAAA AABB ABAB ABBA

TEXTUL DRAMATIC
Textul literar în care, prin intermediul dialogului (monolog) dintre personaje, sunt
relatate/ înfățișate acțiuni care pot fi reprezentate pe scenă se numește text dramatic.
• Acțiunea din textele dramatice se desfășoară pe cele cinci momente ale subiectului:
expozițiunea, intriga, desfășurarea acțiunii, punctul culminant și deznodământul. • Textul
dramatic este împărțit în acte și scene.
Actul este subdiviziunea formală a unei piese de teatru și cuprinde mai multe scene, cu acțiune
unitară, separate, uneori, printr-o pauză, marcată, în general, de lăsarea cortinei și de
posibilitatea spectatorilor de a-și părăsi locurile.
Scena sau tabloul este subdiviziunea unui act, delimitată, în general, prin plecarea sau intrarea
unui personaj sau modificarea locului și a timpului acțiunii. Între scene, spectatorii nu își pot
părăsi locurile din sală.
Actele sunt notate cu cifre romane, iar scenele cu cifre arabe.
Textul dramatic are două componente: indicațiile scenice (didascaliile) și dialogul
(monologul).
Indicațiile scenice oferă informații despre cum trebuie transpus textul pe scenă. Ele se află atât
înaintea textului dialogat, cât și în interiorul acestuia, atunci fiind plasate, de regulă, între
paranteze rotunde. De cele mai multe ori, indicațiile autorului sunt reliefate grafic prin scrierea
cu italice. Numele personajului, plasat în fața replicii corespunzătoare, se scrie cu majuscule.
Indicațiile scenice se împart în două categorii: externe (inițiale) și interne (funcționale).
Lista personajelor este o indicație scenică externă. Ordonarea personajelor în listă se face
după diverse criterii: importanța în acțiune, poziția socială sau genul (mai întâi bărbații, apoi
femeile). Uneori, numele personajelor sunt însoțite de scurte caracterizări.
Textul dialogat este alcătuit din replicile personajelor.
Dialogul este principala modalitate de comunicare în textul dramatic, fiind de cel mai multe
ori conflictual.
Monologul dramatic este o intervenție amplă a unui personaj în prezența sau în absența altui
personaj.
Atât în indicațiile scenice, cât și în textul dialogat se pot combina diverse structuri textuale.
Spaţiul teatral are două forme: pe de o parte spaţiul-scenă (al reprezentării), iar pe de altă
parte spaţiul ficțiunii, spectatorul fiind pus în situația de a-și imagina scena ca un fragment de
lume.
Timpul în teatru are două semnificaţii: durata şi momentul.
Durata se referă la timpul reprezentației, în timp ce momentul se referă la timpul ficțiunii.
Acțiunea dramatică este constituită din succesiunea de evenimente prezentate sau povestite
pe o scenă şi care permit să se treacă de la situaţia inițială la situația finală.
Conflictul dramatic reprezintă înfruntarea dintre două personaje dintr-o piesă de teatru,
cauzată de interese sau sentimente opuse. Conflictul este un element fundamental al
construcției acțiunii dramatice.
Personajul dramatic are o dublă natură: este rodul imaginației autorului, dar este o ființă
ficțională întruchipată de o ființă reală, actorul.
Ca ființă ficțională, personajul are trăsături distinctive: un statut social, o vârstă, trăsături fizice,
o istorie personală și un nume.
Mijloacele de construcție a personajului dramatic sunt diverse. Trăsăturile unui personaj
dramatic pot fi prezentate direct, de către autor (în indicațiile scenice), de către alte personaje
sau de personajul însuși, prin autocaracterizare. De asemenea, trăsăturile unui personaj pot
reieși indirect, din indicațiile scenice (care evidențiază acțiunile, gesturile, comportamentul),
din modul în care vorbește și din replicile sale, adică din ceea ce spune.