10

RY
134 Alexandru Mareș

Diferențierea geografică operată de E. Vîrtosu între filtă*, întrebuin­

țat în Țara Românească, și hiltă, în Moldova 55, nu se justifică. Exemplele

RA
citate, singurele cunoscute, aparțin în exclusivitate unor scribi și cărturari
moldoveni. Până la înregistrarea unor exemple darorate copiștilor mun­
teni sau transilvăneni, se poate afirma că filtă și hiltă au fost cunoscuți
numai în mediile cărturărești din Moldova. Varianta hiltă a fost întrebuin­

LI B
țată de Dosoftei cu un sens figurat.

Iunie 1994
Institutul de Lingvistica
București, Calea 13 Septembrie nr. 13

T Y
îl .

SI
DISCUȚII

ER
Ion Gheție
IV
FILOLOGIA ROMÂNEASCĂ ÎN VIZIUNEA
UN
UNUI SAVANT GERMAN
AL

în 1991, la o sută de ani de la apariție, a văzut lumina tiparului,

la Leipzig, sub îngrijirea lui Johannes Kramer, în reproducere anasta­
tică, Chrestomatia română a lui Mozes Gâster L întrucât contribuția știin­
țifică a lui J. Kramer la reeditarea operei lui Gaster a fost, prin forța
TR

împrejurărilor, redusă, d-sa a ținut să preceadă ediția de un studiu intro­

ductiv, bine inforjnat și corect în aprecieri, asupra vieții și activității filo­
logului român. N-am fi avut decât cuvinte de laudă cu privire la ediție,
EN

a cărei oportunitate e indiscutabilă, dacă în studiul introductiv J. Kra­

mer n-ar fi emis unele aprecieri mai mult decât discutabile asupra sta­
diului atins în prezent de filologia românească 2. După opinia d-sale, filo­
logii români din zilele noastre săvârșesc eroarea de a reproduce vechile
/C

texte românești în grafie latină și transcriere interpretativă. Oricât ar

părea de curios, J. Kramer împărtășește opinia că scrierile chirilice româ­
nești ar trebui editate în alfabetul originar, cu respectarea până și a accen­
telor și a spiritelor. Apelul la alfabetul latin, oficial de aproape o sută
SI

patruzeci de ani în cultura românească, se întâlnește, observă autorul,

nu numai în „edițiile de masă”, ci și în cele având caracter științific. „Exis­
tă diferite sisteme de transcriere care își propun să respecte fie pronunția,
IA

fie scrierea” 3. Or, plecând de la o ediție modernă românească, nu se poate

56 Din criptografia românească, p. 262.

U

1 Moses Gaster, Chrestomatie română, voi. I —II, Hamburg, Helmut Buskc Verlag, 1991.
2 Op. cit., p. 11 — 12.
BC

3 Ibidem, p. 11.
 11 Ion Ghcție

RY
135

reconstitui foarte exact configurația grafică a originalului (e vorba, cum

spuneam mai sus, nu numai de slove, ei și de accente sau spirite). Maniera

RA
în care sunt realizate edițiile noastre de texte vechi îi prilejuiește autoru­
lui o comparație nu prea fericită : „Să ne închipuim că ar trebui să-l citim
pe Tucidide într-o scriere latină [adică într-o reproducere cu alfabetul
latin], iar pe Shakespeare într-o transcriere conformă cu normele asocia­

LI B
ției internaționale de fonetică” 4. Lăsând la o parte faptul că analogiile
sunt forțate (în special cea cu editarea lui Shakespeare), prin ele se repro­
șează filologilor români că nu s-au rezumat să reproducă întocmai textul
române.-c avut in vedere, cu redarea tuturor particularităților de grafie,
inclusiv a accentelor și a spiritelor. întrucât a optat pentru editarea vechi­

Y
lor monumente literare cu alfabetul latin și, ceea ce pare a fi și mai grav,
in t ram criere interpretativă, filologia românească de azi s-ar afla într-o

T
situație „tristă” trăind o „dramă. întunecată”5. „Standardul metodic”

SI
ales de îomâni s-ar situa mai jos decât acela pe care l-au avut alte filologii
„in jurul anului 1800” (!,6.
încheiem seria observațiilor de-a dreptul ofensatoare, debitate de

ER
la o maie înălțime, ale filologului german, pentru a expune, în mod critic,
vederile noastre asupra problemei.
Este limpede că din cauza situației specifice a scrisului românesc
IV
de-a lungul timpului, sarcinile filologiei noastre sunt mai numeroase și
mai complexe decât ale altor filologii. De aceea și demersurile specialiștilor
români sunt mai complicate și mai dificile. Evident, nu putem îmbrățișa
UN
idealul lilologului-fotograf, susținut de J. Kramer. Realizarea unei repro­
duceri anastatice este o problemă de tipo-fotografie, înainte de a fi una
de filologie propriu-zisă. De asemenea, nu concepem, acum, în preajma
anilor 2000, să ne declarăm partizanii reproducerii tale-quale a unui text
AL

vechi, indiferent în ce formă se va realiza ea. în viziunea noastră, o ediție

critică a unui text vechi românesc trebuie să cuprindă mai multe secțiuni,
în cazul că dispunem de mijloacele materiale necesare, prima operație
va fi aceea a reproducerii fotocopiilor versiunii originale, pe care o poate
TR

consulta oricine ar dori să cunoască integral, sub raport grafic, textul in

cauză. în lipsa mijloacelor materiale de reproducere a fotocopiilor, se poate
apela la o transliterație foarte riguroasă (mai riguroasă decât au realizat
EN

la vremea lor Al. Rosetti și J. Byck). în orice împrejurare, cu sau fără

fotocopii, ar fi foarte util un indice exhaustiv de cuvinte, reproduse în
grafia originală (chirilică).
Odată redat textul în grafia originală (prin mijloace tipo-fotografiee),
/C

se pune problema transcrierii lui in alfabetul latin, general folosit în cultura

română de aproximativ 140 de ani. A apela la transliterație ar însemna
un lux și în fond o inutilitate, pe care și le-a permis totuși Florica Dimi-
trescu în ediția din 1963 a Tetraevanghelului coresian. Singura indicată
SI

în această situație este, după părerea noastră, transcrierea interpretativă,

combinată în două-trei cazuri cu transliterația. Ne vom face astfel o idee,
IA

pe cât posibil corectă, asupra veșmântului fonetic ce acoperă grafia tex-

4 Ibidem.
U

5 Ibidem. .
5 Ibidem.
BC
 12

RY
1^6 Discuții

tului. Un studiu filologic și altul lingvistic, plasate în fruntea ediției, vor

avea menirea să ofere o imagine cuprinzătoare și multilaterală a proble­

RA
melor specifice ridicate in textul pe care îl edităm.
Așa a privit și a realizat sectorul de limbă literară și filologie al
Institutului de Lingvistică din București editarea textelor vechi românești
de douăzeci și cinci de ani încoace. Avem speranța ca punctul nostru de

LI B
vedere să fie împărtășit și de alți filologi. Aceasta este situația reală a edi­
tării textelor vechi în pragul anilor 2000 într-o țară „balcanică” 7, cum
categorisește Johannes Kramer România. Nu-i putem pretinde autorului
să ne urmeze. Ceea ce îi cerem însă este să cunoască în întreaga ei com­
plexitate situația actuală a filologiei românești și, înainte de a se pronunța,

Y
să se ferească a da ex cathedra lecții de (falsă) competență științifică, de

T
care nimeni nu are nevoie.

SI
Iunie 1994
Institutul de Lingvistică
București, Calea 13 Septembrie nr. 13

ER
IV
L UN
RA
NT
CE
S I/
IA
U

’ lbidem, p. 9. România nu face parte din Peninsula Balcanică, ci este situată la nord,
BC

de ea, fiind o țară central-sud-est-europeană.