TEXTUL DRAMATIC

Textul dramatic este scris cu scopul de a fi jucat pe scenă, de a fi reprezentat și este divizat în
secvențe de dimensiuni diferite. Fiind destinat să devină spectacol, textul dramatic impune
anumite limite în ceea ce privește amploarea în timp și spațiu a acțiunii reprezentate.
Textul dramatic este împărțit în acte și scene.
ACTUL este subdiviziunea formală a unei piese de teatru și cuprinde mai multe scene.
SCENA sau tabloul este subdiviziunea unui act, în general delimitată convențional de
intrarea sau ieșirea unui personaj din scenă sau prin modificarea locului și a timpului acțiunii.
Uneori, delimitarea scenelor vizează unitatea acțiunii, chiar dacă numărul personajelor de pe
scenă nu se schimbă.
Acțiunea dramatică este constituită din succesiunea de evenimente prezentate sau povestite
pe scenă și care permit trecerea de la situația inițială la situația finală.
Textul dramatic are două componente: textul dialogat și indicațiile autorului.
Textul dialogat este alcătuit din replicile personajelor. 
Replica este fiecare intervenție a unui personaj.
Autorul textului dramatic (dramaturgul) imaginează acțiunea, construiește schimbul de
replici dintre personaje și oferă indicații despre modul în care textul poate fi reprezentat.
Indicațiile autorului sau indicațiile scenice reprezintă vocea dramaturgului, nefiind rostite
de actori. Ele se pot regăsi atât înaintea textului dialogat, cât și în interiorul acestuia, situație
când sunt plasate, de regulă, între paranteze rotunde. De cele mai multe ori, se preferă marcarea
indicațiilor autorului prin scrierea cu italice.
Cunoscute și sub denumirea de didascalii, indicațiile autorului se împart în două categorii:
externe și interne.
- Din categoria indicațiilor externe, fac parte titlul, lista personajelor, datele despre spațiul și
timpul acțiunii, inclusiv informațiile despre decor. 
- Indicațiile interne anunță decupajul în acte și scene, referindu‐se și la intrările și ieșirile din
scenă ale personajelor, la deplasarea lor pe scenă, la intonație și mimică, la gesturile și acțiunile
acestora sau la momentele de tăcere. Numele personajului, aflat în fața replicii și scris cu
majuscule, este tot o indicație internă.
Lista personajelor presupune ordonarea personajelor în funcție de anumite criterii:
importanța în acțiune, poziția socială sau genul (mai întâi bărbații, apoi femeile). Uneori numele
personajelor sunt însoțite de scurte caracterizări.
Personajul dramatic se aseamănă cu personajul dintr‐un text narativ, fiind rodul imaginației
autorului, dar are o dublă natură: ființei ficționale i se alătură o ființă reală, care este actorul.
Personajele din textul dramatic comunică și se comunică prin intermediul dialogului și al
monologului. Personajul dramatic este construit în mod direct, prin notațiile autorului (lista
personajelor și indicațiile scenice) sau prin intervenția celorlalte personaje, și în mod indirect, prin
deducerea trăsăturilor sale din comportament, din gesturi, din limbaj, din relațiile cu celelalte
personaje.
Mijloacele de construcție a personajului dramatic sunt diverse. Trăsăturile unui personaj
dramatic pot fi prezentate direct, de către autor (în indicațiile scenice), de către alte personaje sau
de personajul însuși, prin autocaracterizare. De asemenea, trăsăturile unui personaj pot reieși
indirect, din indicațiile scenice (care evidențiază acțiunile, gesturile, comportamentul), din modul
în care vorbește și din replicile sale, adică din ceea ce spune.
Ironia se realizează prin formularea cu seriozitate a unui enunț cu conținut comic, opus față
de ceea ce se afirmă aparent în enunțul respectiv.
 CONFLICTUL DRAMATIC reprezintă confruntarea dintre personaje într-o piesă de teatru,
cauzată de interese sau sentimente opuse. Conflictul presupune confruntarea a două idei, personaje
sau situații. Conflictul este un element fundamental al construcție acțiunii dramatice.
TEXTUL DIALOGAT este alcătuit din replicile personajelor.
Dialogul este modalitatea predominantă de comunicare în textul dramatic, cunoscut sub
denumirea de DIALOG DRAMATIC
Dialogul dramatic se constituie din schimbul de replici între două sau mai multe personaje,
permițând conturarea evenimentelor, a timpului și a spațiului desfășurării lor, fiind și un mijloc
de caracterizare a personajelor.
Într‐un text dramatic, contează atât informațiile transmise prin dialog, cât și definirea
relațiilor dintre personaje, deoarece replicile schimbate de personajele întrupate de actori sunt
auzite de spectatori. Aceștia ascultă un dialog care, în aparență, nu le este adresat.
Dialogul în textul dramatic se situează pe două planuri, fiind pe de o parte comunicare între
personaje și, pe de altă parte, comunicare cu publicul (spectatorii).
MONOLOGUL DRAMATIC este o varietate a dialogului și constă dintr‐o intervenție amplă
a unui personaj în prezența sau în absența altui personaj, care nu uzează de dreptul său la replică.
Personajul, fiind singur pe scenă, își exprimă cu voce tare gândurile.

În cadrul unui text dramatic, informațiile despre personaje se pot prelua din indicațiile
externe sau interne, dar în egală măsură, pot fi desprinse din textul dialogat, prin caracterizare
directă și indirectă.