Sunteți pe pagina 1din 2

VERB s. n. 1. parte de vorbire flexibilă care exprimă o acțiune sau o stare. 2. (poet.; sg.) cuvânt, mijloc de exprimare; limbaj.

3. (inform.) parte a
unei instrucțiuni care precizează întrebările puse unui ordinator. (< fr. verbe, lat. verbum)
Cuvântul verb a intrat în limba română odată cu studierea gramaticii şi a fost preluat din franceză, unde se spune verbe, dar şi din latină, în care se
spunea verbum și în care însemna „cuvânt, termen, vorbă“, uneori „zicătoare, maximă, sentinţă“
Verbul este partea de vorbire care arată acţiunea, starea sau existenţa. Acesta își modifică forma în funcție de timp, persoană şi număr, adică este o
parte de vorbire flexibilă.
Verbul are formă afirmativă și formă negativă. Forma negativă este construită cu ajutorul cuvântului nu, care se analizează împreună cu verbul.
Verbul îndeplineste functia sintactică de predicat verbal.
Există forme verbale care:
 îşi modifică forma după persoană, iar în propoziție sunt predicate verbale (începe, nu poate);
 nu îşi modifică forma după persoană şi nu pot fi predicate în propoziţie (a alerga, a opri).
Forma din dicţionar a verbelor (a alerga, a putea, a începe, a opri) se numeşte infinitiv. Verbele la această formă nu pot fi predicate în propoziţie.
Verbul la infinitiv poate sau nu să aibă înainte cuvântul a. Când este situat după verbul a putea, infinitivul se foloseşte fără a (de exemplu: Pot
cânta.). Situat după alte verbe, este necesară prezența lui a (Ştiu a desena.).

timp
Persoană

trecut – prezent – viitor – Categorii persana I persoana a II- persoana a III-a –


acţiunea acţiunea acţiunea a–
gramaticale – cel despre care este
se se se ascultătorul; vorba în mesaj.
vorbitorul
desfăşoară desfăşoar desfăşoar ale verbului
înainte de ă în ă după
momentul momentul momentul
vorbirii; vorbirii; vorbirii.
numar

singular – folosit atunci plural – folosit atunci când


când acţiunea este făcută acţiunea este făcută de două sau
de o singură persoană; mai multe persoane.

VERB s. n. 1. parte de vorbire flexibilă care exprimă o acțiune sau o stare. 2. (poet.; sg.) cuvânt, mijloc de exprimare; limbaj. 3. (inform.)
parte a unei instrucțiuni care precizează întrebările puse unui ordinator. (< fr. verbe, lat. verbum)
Cuvântul verb a intrat în limba română odată cu studierea gramaticii şi a fost preluat din franceză, unde se spune verbe, dar şi din latină, în care se
spunea verbum și în care însemna „cuvânt, termen, vorbă“, uneori „zicătoare, maximă, sentinţă“
Verbul este partea de vorbire care arată acţiunea, starea sau existenţa. Acesta își modifică forma în funcție de timp, persoană şi număr, adică este o
parte de vorbire flexibilă.
Verbul are formă afirmativă și formă negativă. Forma negativă este construită cu ajutorul cuvântului nu, care se analizează împreună cu verbul.
Verbul îndeplineste functia sintactică de predicat verbal.
Există forme verbale care:
 îşi modifică forma după persoană, iar în propoziție sunt predicate verbale (începe, nu poate);
 nu îşi modifică forma după persoană şi nu pot fi predicate în propoziţie (a alerga, a opri).
Forma din dicţionar a verbelor (a alerga, a putea, a începe, a opri) se numeşte infinitiv. Verbele la această formă nu pot fi predicate în propoziţie.
Verbul la infinitiv poate sau nu să aibă înainte cuvântul a. Când este situat după verbul a putea, infinitivul se foloseşte fără a (de exemplu: Pot
cânta.). Situat după alte verbe, este necesară prezența lui a (Ştiu a desena.).

timp
Persoană

trecut – prezent – viitor – Categorii persana I persoana a II- persoana a III-a –


acţiunea acţiunea acţiunea a–
gramaticale – cel despre care este
se se se ascultătorul; vorba în mesaj.
vorbitorul
desfăşoară desfăşoar desfăşoar ale verbului
înainte de ă în ă după
momentul momentul momentul
vorbirii; vorbirii; vorbirii.
numar

singular – folosit atunci plural – folosit atunci când


când acţiunea este făcută acţiunea este făcută de două sau
de o singură persoană; mai multe persoane.