Povestea prostiei omeneşti.

Actul I
Povestitorul A fost odată, când a fost, că, dacă n-ar fi fost, nu s-ar povesti.
Cică era odată un om însurat, şi omul acela trăia la un loc cu soacră-sa.
Nevasta lui, care avea copil de ţâţă, era cam proastă; dar şi soacră-sa nu era
tocmai hâtră. Aşadar, nici una mai isteaţă decât alta şi, în schimb, amândouă
leneşe… care mai de care. Acu’, într-una din zile, omul nostru iese pe afară
după treburi. (scârţâie uşa). Scârţâitul uşii, se vede treaba că a trezit-o pe
soacră-sa, care dormea pe cuptior ziua, în amiaza mare.
Soacra Aaaaa, care eşti?
Nevasta Cin’ să fie maică? Noi. Ţâcă şi cu mine
Soacra (căscând) Ţâcă?! El o deschis uşa?
Nevasta Ei, el, şi matale…
Soacra Hai nu te mai hlizi, că am auzit.
Nevasta O deschis-o Ion. Şi tot el o închis-o.
Soacra Da, ce treabă avea cu dânsa?
Nevasta (râzând) Cu cine?
Soacra Cu uşa, fată, hăi. De ce-o deschis-o?
Nevasta Ca să iasă afară, de ce alta?
Soacra Şi-apoi de ce a închis-o?
Nevasta S-o mai deschidă o dată când s-o întoarce, altfel de ce?
Soacra Văleu, da ce om sucit şi barbatul ăsta al tău! Vini ca să să ducă, să duce ca să aiba
de unde veni. Nici că te poţi hodini aice la voi.
Nevasta Asta cam aşa-i. Cată să aţipeşti măcar o lecuţă, cât ii el lipsă.
Soacra Am să mă strădui că tare mai sunt ostenită.
Nevasta Ai şi de ce, maică. Destul te-ai trudit pe ziua de astăzi. Eu zic pruncului un
cânticel şi să vedem care adoarme mai rapede, mata ori Ţâcă?
Nani, nani, puiu’ mamii,
Să creşti mare şi voinic. (soacra sforaie)
Ai adormit? Frumosule! Eşti leit maică-ta. să nu-ţi fie di diochi! Ptiu, ptiu. Am
să-ţi pun o cordică roşe. (intra pisica. Către pisică). Ia, hop şi cu tine. De unde-ai

1
 mai apărut? Zât, zât. Nu pi cuptior, că o trezeşti pe mămuca.
Pe plită? Lângă oala de lapte?
Vai de mine! Nici atâta, nici atâta.
Zât!
Aşa, covrigeşte-te sub sobă. Aici e tocma bine.
Îi bini, da’ dacă... ai să... (începe să se văicărească)
Aoleu, copilaşul meu, aoleu!...
Soacra Da ce-i? ce-ai, fată?
Nevasta Mamă, mamă, copilul...
Soacra Ei, ce-i cu el?
Nevasta Copilul are să moară!
Soacra De ce? Cum?
Nevasta Drobul.
Soacra Care drob?
Nevasta Cel de sare de pe horn.
Soacra Îl văd. Ei şi?
Nevasta De s-ar sui mâţa o să-l trântească drept în capul copilului. Şi-are să mi-l omoare.
Soacra Vai de mine şi de mine, fata mea, că bine zici.
Nevasta Aoleu!!!! (plânge)
Soacra Se vede că i s-au sfârşit mititelului zilele!!!!
Nevasta Arză-o-ar focul de mâţa netrebnică!
Soacra Dragul mamii, dragul (plânge)
Nepoţelu maichii, frumuşelu’. (plîng amândouă şi se văicăresc.)
Scena 2
Ion (întrand) Da’ ce v-a găsit? V-am lăsat dormind şi vă găsesc plângând şi bocind ca de mort.
Nevasta Ca de mort...(plânge cu sughiţuri)
Soacra Ca de mort... ...(plânge cu sughiţuri)
Ion Păi de ce?
Nevasta Atâta i-o fost dat, atâtica...
Soacra De-abia o venit şi-amu să duciii...
Ion Potoliţi-vă, că nu-nţeleg o vorbă. Cine-o murit?
Nevasta Copchilu’ (incepe să plângă şi copilul)
Ion Care copchil, nevastă? (buimac, făcând ochii mari cât cepele)

2
Nevasta Al nostru...
Ion Pai, cum o murit? Cum o murit, femeie, dacă ţipă de-mi ţiuie urechile?
Nevasta Pai, aşa bine. Dacă s-a sui mâţa pe horn, are să trântească drobul cel de sare...
Ion Nu eşti sănătoasă!
Nevasta Are să-l trântească...
Soacra Drept în capul copilului...
Nevasta Şi are să moară...
Ion (pricepând, în sfârşit) Of, of, pacatele mele cele multe şi cele grele... mulţi proşti
am mai văzut eu în viaţa mea, dar ca voi nici că... (pleaca lasand femeile bocind
în surdină) Mă duc în toată lumea, şi dacă oi mai afla altii şi mai dihai, apăi... m-
oi mai întoarce acasă, iar de nu, ba! aşa să stiţi.
Scena 3
Soacra Copchilu, saracu, cum să duce, cum să duce...
Nevasta Vai de mine şi de mine... Ion s-o şi dus...
Soacra Şi noi rămânem de izbelişte... eu sus pe cuptior...
Nevasta Şi eu lângă vatră.
Soacra Ei, da, da’ cuptiorul ceri lemne tăiate.
Nevasta Plita asemenea.
Soacra Da’, pe sară cine mulge vaca?
Nevasta Cine-o da grăunţe la orătănii?
Soacra Ei, fată, hăi, îmi pare mie că rău cu rău, da’ mai rău fără rău.
Nevasta Mi-e c-o să trebuiască s-alungăm mâţa asta, mămucă.
Soacra Şi să tăiem nişte vreascuri...
Nevasta Să mergem în ocolul vitelor...
Soacra Şi la toate astea numa noi, câtă vreme bărbatu-tu se preumblă teleleu, cine ştie pe
unde.
(Ies amandoua, din cadru)

3
Actul II
Întra un om cu o banita în brate, care alearga de colo colo să care soarele în casa. Întra şi
Ion şi cere permisiunea să se aseze.
Povestitorul:
Şi mergând el bezmetic, fără să ştie unde se duce, după o bucată de
vreme, oprindu-se într-un loc, i se întâmplă iar să vadă ceva ce nu mai
văzuse: un om ţinea puţin un oboroc deşert cu gura spre soare, apoi
răpede-l înşfăca şi intra cu dânsul într-un bordeiu; pe urmă iar ieşea, îl
punea iar cu gura la soare, şi tot aşa făcea... Drumeţul nostru,
nedumerit, zise:

Ion Bună ziua, bade.

Omu cu baniţa Mulţămesc dumitale. (Nu se opreşte; aleargă din casă afară, tot încercând să
prindă ceva cu o baniţă)
Ion Auzi, pot să ma hodinesc şi eu oleacă pe prispa aiasta?
Omu cu baniţa Păi poti, cum de nu? Numai să ma ierti ca nu te primesc cum s-ar cuveni, dar
nu-mi văd capul de treabă.
Ion Ei lasă. Nu-ti face griji.
Omu cu baniţa Ei, usor de zis: nu-ti face griji, dar de-ai şti dumneata că de dimineaţă mă chinui
tot aşa.
Ion Cu baniţa asta?
Omu cu baniţa Cu baniţa, cu baniţa încolo şi-ncoace.
Ion Da’ cu ce gând tot alergi cu dânsa în braţe?
Omu cu baniţa Păi, nu să vede?
Ion Nu. Mărturisesc ca nu prea.
Omu cu baniţa Păi de dimineaţă, cum îţi spun, mă tot chinuiesc să car pocitul ăsta de soare în
bordei, ca să am lumină. şi nici că pot.
Ion Oooo, asta era, va să zică? Da’, topor, topor n-ai la-ndemână?
Omu cu baniţa Ba da. Da’ de ce?
Ion Ia-l, omule, de coadă,
Omu cu baniţa Aşa, şi?...

4
Ion Sparge o bucată uite-atâta de părete şi soarele o intra înăuntru singur.
Omu cu baniţa Mai să fie! Da, cred că ai dreptate. şi eu care m-am ostenit ziulica întreaga...
Ion (Razand) Ei, cu bine şi cu sanatate.(ieşind) Multă minte îi mai trebuie....
Omu cu baniţa (uimit) Cu bine
(pentru sine, iesind) Deci, iau toporul de coadă... şi...
Actul III
Întra un om cu o furca în mână, care încearcă să arunce nişte nuci în pod..Corul cântă. Întră
şi Ion. Îşi dă căciula pe spate şi-l întreabă pe om ce face.
Corul Harnică-i nevasta me,
Harnică şi nu pre, pre
Păi dimineaţa, binişor,
Se dă jos di pi cuptior
Păi şi pe-o laiţă să aşază
Să mai doarmă pân’deamiază
După masă ar munci,
Da’ nu cine ştii ce,
Să prăşască un ogor,
Parcă nu prea are spor
Mai degrabă-n bătătură,
Ca să dea mereu din gură.

Ion Bună ziua, bade. Da ce faci aicea, bre?

Omu cu ţăpoiu Ia-n mă ostenesc de vreo două zili să urc nucili astea in pod.
Ion Măi omule, da cu ci vrei să le urci?
Omu cu ţăpoiu Ia, cu ţăpoiul ăsta, colea.
Ion Da, sac n-ai?
Omu cu ţăpoiu Ba am, cum să n-am. Ca tot gospodarul la casa lui.
Ion Du-te degrabă de-l adu.
Omu cu ţăpoiu Iaca acuşica. (omul fuge si revine cu un sac pe care i-l da lui Ion). Iaca,
măi om bun. Da, la ce-ţi trebui sacu’?
Ion Păi iote colea, să punem nucile astea în el şi acu’ hai cu ele-n pod. Ţăpoiul
îi doar pentru paie şi fân. Nu pentru aburcat nucile în pod.
Omu cu ţăpoiu Tii, că bini m-ai mai învăţat, măi omule. (Se scarpină în cap) Să-ţi dea

5
 Dumnezău sănătate şi noroc în viaţă. (omul pleacă cu sacul la spinare)
După câte-mi dau seama, prostia nu-i de-un fel. Auzi, să zvârle nucile în
Ion pod cu ţăpoiul... (Ion gânditor işi îşi continuă drumul)
Povestitorul Drumeţul nu zăbovi nici aici mult, ci plecă, mai numărând şi alt
neghiob.
Apoi, de aici merse mai departe, până ce ajunse ca să mai vadă
aiurea şi altă năzbâtie. Un om legase o vacă cu funia de gât şi, suindu-
se pe-o şură, unde avea aruncat oleacă de fân, trăgea din răsputeri de
funie, să urce vaca pe şură. Vaca răgea cumplit, şi el nu mai putea de
ostenit...

Ion Stăi, măi omule! Opreşte-te! Ce vrei să faci?

Omul cu vaca Da' nu vezi? Ce mă mai întrebi ce fac? (fără să-l privească şi trăgând vaca
de frânghie în sus)

Ion Ba văd, numai că nu pricep!

Omul cu vaca Ia, haramul ista e ruptă de foame şi nu vre nici în ruptul capului să vie după
mine sus, pe şură, să mănânce fân...
Ion Stai puţin, creştine! Opreşte-te că spânzuri vaca! Ie fânul şi-l dă jos la vacă
Omul cu vaca Da' nu s-a irosi?...
Ion Ei, mai bine a fi să se irosească olecuţă de fân decât să sugrumi dumneata
vaca...
Omul cu vaca Bine m-ai învăţat, om bun! Iaca, om bătrân şi prost; eram cât pe ce să-
mi gâtui vaca!
Povestitorul Şi drumeţul nostru, a aflat că lumea e plină de proşti, unul mai nerod
decât altul. Amărât, zise în sine: "Mâţa tot s-ar fi putut întâmpla să
deie drobul de sare jos de pe horn; dar să cari soarele în casă cu
oborocul, să arunci nucile în pod cu ţăpoiul şi să tragi vaca pe şură, la
fân, n-am mai gândit!"
Şi se hotărî să se întoarcă la ai săi...
Dar să vedem ce mai e acasă...

6
Actul IV
Întră in scenă nevasta măturând, trece şi soacra fuga cu doniţele să ia apă... Vecinii din
curtea lor, sprijiniţi pe gard se uită în ograda vecină cum cele doua femei trebăluiesc.
Vecinul Măi femeie, măi. Ia vino-ncoace, măi!
Vecina Ei, ce ţi s-o mai năzărit?
Vecinul E lucru mare
Vecina Ei, ce-i?
Vecinul Tu vezi ce văd eu?
Vecina Unde?
Vecinul Colea peste gard.
Vecina Adicăte la...
Vecinul La dânşii, la dânşii. Ei ce zici?
Vecina Ei minunăţia lumii. Smărăndiţa mătură ograda. Tii! şi cumătra Mărioara...
Vecinul ... cu doniţa la vale. Şi-adineauri, o hrănit păsările. Ce crezi dumneata?
Vecina Ce-o fi păţit, de s-o scoborât de pe cuptior?
Vecinul Păi ce să păţească?! Mai nimica, hăi. Atâta doar ca Ion le-a lăsat şi s-o dus de
răul lor prin lume.
Vecina Chiar aşa? Săracile femei
Vecinul Da... pe dânsul nu-l căinezi, c-a făcut ce-o făcut de prostia şi de lenea lor?.
Vecina E, amu, ce să mai zâc şi eu? S-ar putea ca întâmplarea aiasta să le fi fost de
folos şi lor, şi lui.
Povestitorul Iar eu:
am încălecat pe-o şa, ş-am spus povestea aşa;
am încălecat pe-o roată şi v-am spus povestea toată.

7
 Povestea unui om leneş
În scenă intră 5 ţărani, ducând un al şaselea pe sus
Povestitorul Cică era odată, într-un sat, un om grozav de leneş. De leneş de era, nici
bucătura din gură nu şi-o mesteca. Şi satul, văzând că acest om nu se dă la
muncă nici în ruptul capului, hotărâ să-l spânzure pentru a nu mai da pildă
şi altora. Şi aşa se aleg vreo câţiva oameni din sat şi se duc la casa leneşului,
îl umflă pe sus, îl pun într-un car cu boi ca pe un butuc nesimţitor, şi hai cu
dânsul la locul de spânzurătoare. Aşa era pe vremea aceea. (intră săteni
dintr-o parte a sceneii)
Pe drum se întâlnesc ei cu o cucoană. (din direcţia opusă intră în scenă
cucoana) Cucoana, văzând în carul cel cu boi un om ce semăna a fi bolnav,
întrebă cu milă pe cei doi ţărani.

Cucoana Oameni buni, se vede că omul cel din car e bolnav, sărmanul. Şi-l duceţi la vreo
doftoroaie undeva, să se caute. (ţăranii se opresc şi lasă pe leneş jos)

Taran 1 Ba nu, cucoană. Să ierte cinstita, dumneavoastră faţă, dar aista-i un leneş care nu
credem să mai fi având păreche în lume şi-l ducem la spânzurătoare ca să curăţim
satul de un trândav.

Cucoana Alei! Oameni buni, păcat de el sărmanul să moară ca un câne fară de lege. Mai
bine buceţi-l la mine la moşie. Eu am acolo un hambar plin cu posmagi. Ia, aşa,
pentru împrejurări grele. Doamne, fereşte! A mânca la posmagi, ş-a trăi pe lângă
casa mea, că doar ştiu că nu m-a mai pierde Dumnezeu pentru o bucăţică de pâne,
că suntem datori a ne ajuta unii pe alţii.

Taran 1 I-auzi, mă, leneşule, ce spune cucoana. Că te-a pune la coteţ într-un hambar plin
cu posmagi.

Ţăran 2 Iaca, peste ce noroc ai dat, bată-te întunericul să te bată! Urâciunea oamenilor!
Sai degrabă din car şi mulţămeşte cucoanei că te-a scăpat de la moarte şi-ai dat
peste belşug, luându-te sub aripa dumisale. Noi gândeam să-ţi dăm săpun şi

8
 frânghie, iar cucoana, cu bunătatea dumi-sale îţi dă adăpost şi posmagi.
Ţăran 3 Să tot trăieşti, să nu mai mori. Să-şi puie cineva obrazul pentru tine şi să te
hrănească ca pe-un trântor. Mare minune-i ş-asta.

Ţăran 4 Da, tot de noroc să se mai plângă cineva. Bine-a mai zis, cine-a zis că boii ară şi
caii mănâncă.

Ţăran 3 Hai, hai, dă răspuns cucoanii, ori aşa, ori aşa. Că n-are vreme de stat la vorbă cu
noi.

Leneşul Da’ mu-ie-ţi-s pos-ma-gii? (pronunţă rar şi împleticit)

Cucoana Ce-a zis?

Ţăran 4 Ce să zică, milostivă cucoană? Ia, întreabă dacă muieţi-s posmagii!

Cucoana Vai de mine şi de mine! (Îşi frânge mâinile, uimită) Una ca asta încă n-am mai
auzit. Da’ el nu poate să şi-i înmoaie?

Ţăran 1 Auzi, leneşule! Te prinzi să-nmoi posmagii singur, ori ba?

Leneşul Ba! (pronunţă cu greutate)

Ţăran 5 Milostivă cucoană, da’, degeaba mai vroiţi a strica orzul pe gâşte. Vedeţi bine că
nu-l ducem noi la spânzurătoare numai aşa... de flori de cuc... să-i luăm năravul.
Cum chitiţi? Un sat întreg n-ar fi pus oare mână de la mână ca să poată face dintr-
însul ceva? Da’ ai pe cine ajuta? Doar lenea-i împărăteasă mare.

Cucoana Oameni buni, făceţi, dar, cum v-a lumina Dumnezeu.

Toţi ţăranii Hai la spânzurătoare! (ies cu toţii, ducând pe leneş)

Povestitorul Ei, şi sătenii duc pe leneş la spânzurătoare şi-i fac felul. Şi iaca aşa au scăpat

9
sătenii de leneş, dar şi leneşul de săteni. Mai poftească şi alţi leneşi de-acuma
în satul acela, dacă le dă mâna şi-i ţine cureaua. Şi-am încălecat pe-o şa şi v-
am spus poveste-aşa.

10