VERBUL.

PREDICATUL VERBAL
PROF. NEDELCU MARIA

Cuvintele unei limbi pot fi organizate în clase lexico-gramaticale, numite părţi de vorbire.
Verbul este partea de vorbire care arată acţiunea, starea sau existenţa. Acesta își modifică forma în
funcție de timp, persoană şi număr, adică este o parte de vorbire flexibilă.
Ne amintim!
Verbul are:
➢ trei timpuri de bază:
• trecut – acţiunea se desfăşoară înainte de momentul vorbirii;
• prezent – acţiunea se desfăşoară în momentul vorbirii;
• viitor – acţiunea se desfăşoară după momentul vorbirii.
➢ trei persoane:
• persoana I – vorbitorul;
• persoana a II-a – ascultătorul;
• persoana a III-a – cel despre care este vorba în mesaj.
➢ două numere:
• singular – folosit atunci când acţiunea este făcută de o singură persoană;
• plural – folosit atunci când acţiunea este făcută de două sau mai multe persoane.
Verbul are formă afirmativă și formă negativă. Forma negativă este construită cu ajutorul cuvântului nu,
care se analizează împreună cu verbul.

PREDICATUL VERBAL ŞI FORMELE VERBALE NEPERSONALE

(INFINITIVUL)

Când predicatul se exprimă printr-un verb, se numeşte predicat verbal.

➢ Există forme verbale care:

• a. îşi modifică forma după persoană, iar în propoziție sunt predicate verbale (începe, nu
poate);
• b. nu îşi modifică forma după persoană şi nu pot fi predicate în propoziţie (a alerga, a
opri, a picta, a dansa etc.).
Forma din dicţionar a verbelor (a alerga, a putea, a începe, a opri) se numeşte infinitiv. Verbele la
această formă nu pot fi predicate în propoziţie.
Verbul la infinitiv poate sau nu să aibă înainte cuvântul a.
Când este situat după verbul „a putea”, infinitivul se foloseşte fără „a” (de exemplu: Pot dansa. Pot citi.
Pot zâmbi.). Situat după alte verbe, este necesară prezența lui „a”.

Model de analiză
El suflă în trâmbiță.
suflă – verb, numărul singular, persoana a III-a, funcție sintactică de predicat verbal, forma afirmativă.