Verbul

Verbul este partea de vorbire care arată acțiunea, starea sau existența. Verbele sunt, după capacitatea de predicație:
 predicative, când pot alcătui singure predicat (de exemplu: Am o carte veche.);
 nepredicative, când nu pot alcătui singure predicat (de exemplu: Am inventat o rețetă.).
Verbele nepredicative care ajută la formarea unor moduri și timpuri se numesc verbe auxiliare.
În limba română, verbele auxiliare sunt:
 a avea, care ajută la formarea perfectului compus, modul indicativ: Am cules cimbrișor.;
 a vrea, care ajută la formarea viitorului standard și a viitorului anterior, modul indicativ: După ce vei fi văzut efectul
poțiunii, vei învăța.;
 a fi, care ajută la formarea viitorului anterior: Voi fi găsit cartea pierdută, când voi veni la tine.
Funcția sintactică reprezintă rolul unei părți de propoziție în enunț.
Verbele predicative au funcția sintactică de predicat verbal.
Modul este forma pe care o ia verbul pentru a arăta cum consideră vorbitorul acțiunea. Acțiunile pot fi:
• sigure – la modul indicativ; • posibile – la modul imperativ.
Verbele care au categoria gramaticală a modului își modifică forma după persoană și în propoziție au funcția
sintactică de predicat.
Modul indicativ arată o acțiune sigură, reală. Este singurul mod care are toate timpurile (prezent, trecut, viitor).
Prezentul arată desfășurarea acțiunii în momentul vorbirii. Prezentul se construiește cu:
 desinențe, sunetele sau grupurile de sunete care indică persoana și numărul verbului; de exemplu: cântăm, ziceți;
 sunete sau grupuri de sunete care indică timpul; de exemplu: cântați, lucrează, vorbim.
Trecutul arată desfășurarea acțiunii înainte de momentul vorbirii. Trecutul are patru forme.

Imperfectul Exprimă o acțiune trecută care se desfășoară în același timp cu o altă acțiune trecută,
având valoare durativă.
Sunetul și grupul de sunete care indică timpul imperfect sunt: -a- și -ea-.

Perfectul Exprimă o acțiune trecută și terminată în momentul vorbirii.

compus Este alcătuit din forme specifice ale verbului auxiliar a avea + participiul verbului de
conjugat (am cântat).

Perfectul simplu Exprimă, în limba literară, o acțiune trecută și terminată în momentul vorbirii.
Sunetele și grupul de sunete care indică perfectul simplu sunt: -a-, -u-, -se-, -i-, -â-.
Desinența de perfect simplu este alcătuită din două părți: un segment -ră- (cu realizare
zero la singular) și un segment final, comun cu alte timpuri (ascultarăţi, ziseră).

Mai-mult-ca- Exprimă o acţiune trecută și terminată înaintea altei acţiuni trecute.

perfectul Grupul de sunete care indică mai-mult-ca-perfectul este -se- , aflat după sunetul care
indică perfectul simplu (căutasem, apăruseși, ziseserăm, dormiserăţi, hotărâseră).

Viitorul arată o acţiune care se va desfășura după momentul vorbirii. Viitorul are trei forme.

Viitorul folosit mai ales în limba scrisă, alcătuit din forme specifice ale verbului auxiliar a vrea +
standard infinitivul verbului de conjugat (voi asculta);
folosit în limba vorbită cu două structuri, alcătuite din:
1. verbul a avea la indicativ, prezent + o formă cu să a verbului de conjugat (am să ascult)
2.și o invariabil + o formă cu să a verbului de conjugat (o să ascult).
 Viitorul Exprimă o acţiune viitoare, terminată înaintea altei acţiuni viitoare.
anterior Este alcătuit din verbul auxiliar a vrea + verbul auxiliar a fi + participiul verbului de
conjugat.
vor fi format echipa.

Viitorul în Exprimă o acţiune desfășurată în trecut, dar care în acel moment reprezenta o faptă viitoare,
trecut încă nerealizată.
Este alcătuit din imperfectul verbului a avea și o formă cu să a verbului de conjugat. De
exemplu: După ce mi-am pus căștile, aveam să ascult melodia mea preferată.

Modul imperativ arată o acţiune posibilă, realizabilă, exprimând un ordin, un îndemn, un sfat, o rugăminte. Are
forme doar pentru persoana a II-a, singular și plural
Imperativul are:
 formă afirmativă; de exemplu: Ascultă! Ascultaţi!;
 formă negativă, alcătuită la persoana a II-a, singular din cuvântul nu + verbul de conjugat la infinitiv (Nu asculta!) și
la persoana a II-a, plural din cuvântul nu + imperativul afirmativ (Nu ascultaţi!).
Există și forme verbale nepersonale, care nu își modifică forma în raport cu persoana și nu pot fi predicate.
Formele verbale nepersonale învăţate sunt:
 infinitivul – forma din dicţionar a verbului; poate apărea precedat sau nu de prepoziţia a (a asculta);
 participiul – arată o acţiune suferită de o fiinţă sau de un lucru (ascultat, ales); participiul ajută la formarea unor
moduri și timpuri când are valoare verbală și devine adjectiv când este folosit singur (Cântecul ascultat este frumos.).