VERBUL

➢ Este partea de vorbire flexibilă care exprimă acțiunea, starea sau existența.
➢ Verbele sunt:
a. predicative, când pot să alcătuiască singure predicat (El citește mult.);
b. nepredicative, când nu alcătuiesc singure predicat:
- auxiliare – A FI, A AVEA, A VREA (ajută la formarea modurilor și timpurilor compuse):
El va fi medic. Aș fi vrut să fiu visătoare. Ei au mers în excursie.
- copulative (asociate obligatoriu cu un nume predicativ, formând împreună un predicat
nominal; fac legătura intre subiect și numele predicativ: Sunt elev în clasa a VII‑a. Felicia este isteaţă.)

! Verbele predicative au funcția sintactică de predicat verbal atunci când au categoria modului.
! Verbele copulative alcătuiesc, împreună cu numele predicativ, un predicat nominal atunci când au
categoria gramaticală a modului.

VERBELE COPULATIVE nu au sens deplin singure și cer obligatoriu un nume predicativ, pentru ca enunțul să
aibă înțeles. Verbul copulativ și numele predicativ alcătuiesc împreună un predicat nominal.
Verbele copulative cele mai frecvente sunt:
• a fi, când are alt sens decat „a se afla“, „a exista“, „a dura“ etc.: El este perseverent. Ana este pictoriță.;
• a deveni, care este întotdeauna copulativ: A devenit profesor. Ea a devenit obraznică.;
• a ajunge, a ieși, a se face când înseamnă „a deveni“: A ajuns faimoasă. S‑a făcut inginer. A ieșit paramedic.;
• a însemna, când nu are sensul „a nota“ și arată echivalența dintre subiect și numele predicativ:
Prietenia înseamnă respect necondiţionat.;
• a părea, când în propoziția din care face parte există subiect: Ei păreau veseli.;
• a rămâne, cand are sensul „a‑și păstra calitățile, însușirile“: El a rămas nedumerit.

LOCUȚIUNEA VERBALĂ este grupul unitar de cuvinte, sinonim cu un verb, care are întotdeauna în
componență un verb. Exemple: a ajunge la sapă de lemn, a-i părea rău, a da de veste, a o lua la sănătoasa
etc.
! Locuțiunile verbale se comportă în propoziție ca verbul, fiind determinate de complemente. Ele nu pot
fi determinate de atribute, substantivele din componența lor fiind, de obicei, nearticulate.
! Locuțiunile verbale al căror verb are categoria modului îndeplinesc în propoziție funcția sintactică de
predicate verbale. Locuțiunile verbale apar frecvent în limbajul oral.

Modurile și timpurile verbului

MODUL este forma pe care o ia verbul pentru a arăta felul în care vorbitorul consideră
acțiunea. Verbele care au categoria gramaticală a modului își modifică forma după persoană
și număr și au funcția sintactică de PREDICAT în propoziție.
Cele patru moduri sunt:
1. Indicativul: arată o acțiune sigură, reală. De exemplu: Ei au plecat în excursie.
2. Imperativul: arată o acțiune posibilă, realizabilă, exprimând un ordin, un îndemn, un sfat, o
rugăminte. De exemplu: Plecați mai repede!
3. Conjunctivul arată o acțiune posibilă, realizabilă. De exemplu: Vreau să plec acasă.
4. Condiționalul-optativ arată o acțiune posibilă, a cărei realizare depinde de o condiție, sau o
acțiune dorită. De exemplu: Aș pleca la munte.

1 Prof. dr. Maria-Daniela Pănăzan Lorinczi, Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” Sibiu
 INDICATIVUL este SINGURUL MOD CARE ARE FORME PENTRU TOATE TIMPURILE
(prezent, trecut și viitor).
➢ PREZENTUL arată desfășurarea acţiunii în momentul vorbirii. Sufixele de prezent (scrise cu
roșu) sunt variate în funcție de conjugare (cântăm, păreți, oferim, coborâm, lucrez, lucrează,
povestesc, povestești, hotărăsc, hotărăști).

➢ TRECUTUL arată desfășurarea acţiunii înainte de momentul vorbirii.

➢ Are patru forme:

a. IMPERFECTUL exprimă o acţiune trecută, rămasă neterminată; sufixele de imperfect sunt: -a- și -
ea- (cântam, cântai, cânta, cântam, cântați, cântau; păream, păreai, părea, păream, păreați, păreau);

b. PERFECTUL COMPUS indică o acţiune trecută, terminată în momentul vorbirii; este alcătuit din
forme specifice ale verbului auxiliar a avea (am, ai, a, am, ați, au) + participiul verbului de conjugat (lucrat,
apărut, mers);

c. PERFECTUL SIMPLU arată, în limba literară, o acţiune trecută și terminată în momentul vorbirii, fiind
timpul povestirii la persoana a III-a; sufixele de pefect simplu sunt: -a-, -u-, -se-, -i-, -â-; desinența de perfect
simplu este alcătuită din două părți: segmentul -ră- (cu realizare zero la singular) și un segment final pentru
persoană și număr, comun cu alte timpuri (lucrai, lucrași, lucră, lucrarăm, lucrarăți, lucrară); în româna
actuală vorbită, se folosește numai regional, în Oltenia, Banat și Crișana, exprimând un proces încheiat de
curând (Abia venii.);

d. MAI-MULT-CA-PERFECTUL exprimă o acțiune trecută, terminată înaintea altei acțiuni trecute; este
alcătuit din sufixul de perfect simplu + sufixul -se- de mai-mult-ca-perfect + desinența compusă din două
părți, la fel ca in cazul perfectului simplu (lucrasem, păruseși, veniserăm, hotărâserăți).

➢ VIITORUL arată o acțiune care se va desfășura după momentul vorbirii.

➢ Are trei forme:
• viitorul standard, care are forme diferite pentru limba scrisă, alcătuite din verbul auxiliar a vrea +
infinitivul verbului de conjugat (voi veni), și pentru limba vorbită, unde se folosește verbul a avea + verbul
de conjugat la conjunctiv (am să ascult) sau o invariabil + conjunctivul verbului de conjugat (o să ascult);
regional și familiar se utilizează oi, ăi (ei, îi, oi), o (a), om, ăți (eți, îți, oți), or + verbul de conjugat la
infinitiv (oi veni, ăi veni, or veni);

• viitorul anterior, care exprimă o acțiune viitoare, terminată înaintea altei acțiuni viitoare; este alcătuit din
verbul auxiliar a vrea + verbul auxiliar a fi + participiul verbului de conjugat (va fi venit);

• viitorul în trecut, care indică o acțiune viitoare desfășurată în trecut, în raport cu altă acțiune din trecut;
este alcătuit din imperfectul verbului a avea și conjunctivul verbului de conjugat (Abia după ce am citit
cartea aveam să înțeleg de ce mi-ai recomandat-o.)

MODUL IMPERATIV nu are forme specifice de timp. Are forme doar pentru persoana a II-a,
singular și plural. Are formă afirmativă (Vino! Veniți!) și formă negativă, alcătuită din adverbul nu +
verbul de conjugat la infinitiv (Nu veni!), iar la persoana a II-a, plural, din adverbul nu + imperativul
afirmativ (Nu veniți!). La persoana a II-a, singular, verbul a fi are formele fii (Fii vesel!), respectiv nu fi (Nu
fi trist!).

MODUL CONJUNCTIV arată o acțiune posibilă, realizabilă. Marca gramaticală a modului

conjunctiv este conjuncția să. ARE DOUĂ TIMPURI:
• prezent – arată o acțiune desfășurată în momentul vorbirii sau după momentul vorbirii; este alcătuit din
conjuncția să + forme identice cu cele de indicativ prezent ale verbului de conjugat, cu excepția persoanei a
III-a, singular și plural (să vin, să vii, să vină, să venim, să veniți, să vină);

2 Prof. dr. Maria-Daniela Pănăzan Lorinczi, Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” Sibiu
• perfect – arată o acțiune desfășurată inainte de momentul vorbirii; este alcătuit din conjuncția să + verbul
auxiliar a fi + participiul verbului de conjugat; are aceeași formă la toate persoanele, la ambele numere (să fi
venit).
MODUL CONDIȚIONAL-OPTATIV are două timpuri:
• prezent – care arată o acțiune desfășurată in momentul vorbirii sau după momentul vorbirii; se formează
cu verbul auxiliar a avea + infinitivul verbului de conjugat (aș veni);
• perfect – care arată o acțiune desfășurată inainte de momentul vorbirii; se formează cu verbul auxiliar a
avea
+ verbul auxiliar a fi + participiul verbului de conjugat (aș fi venit).

Forme verbale nepersonale:

infinitivul, participiul, gerunziul, supinul

INFINITIVUL denumește o acțiune sau o stare și reprezintă forma din dicționar a

verbului. Infinitivul are două forme:
• forma scurtă, care poate apărea:
• cu prepoziția a: A ajuta este o dovadă de generozitate. Am preluat ideea lui de a face voluntariat.
• fără prepoziția a: Pot rezolva toate exercițiile.
• forma lungă, cu sufixul -re, care este învechită și rară, apare în forme inverse ale condițional-optativului
(„Închinare-aș și n-am cui/Închinare-aș murgului“ – balada Toma Alimoș). Această formă nu trebuie
confundată cu substantivele obținute din verbe, care pot fi articulate și pot fi determinate de un adjectiv.
(Precizarea profesorului este importantă. Am reținut importanta precizare.)

Verbele la infinitiv pot îndeplini următoarele funcţii sintactice:

• subiect: A visa este minunat.
• nume predicativ: Pasiunea lui este de a explora culturi diferite.
• complement direct: Pot învăța din greșeli. Invață a scrie corect!
• complement prepozițional: Se gandește la a da un mesaj.
• atribut verbal: Andrei este mereu cuprins de teama de a vorbi in public.

Infinitivul are marca a și sufixe diferite pentru fiecare conjugare a verbului:

conjugarea I : a lucra
conjugarea a II-a: a vedea
conjugarea a III-a: a râde
conjugarea a IV-a: a vorbi
conjugarea a V-a: a hotărî

PARTICIPIUL arată o acțiune terminată, suferită sau îndeplinită de o ființă sau de un

lucru. Participiul ca formă nepersonală sau nonfinită intră in componența unor moduri și timpuri compuse,
cand este precedat de un verb auxiliar: indicativ, perfect compus (am vorbit); indicativ, viitor anterior (voi fi
vorbit); conjunctiv, perfect (să fi vorbit); condițional-optativ, perfect (aș fi vorbit).
Participiul are sufixe specifice, cu realizări diferite in funcție de conjugare:
-at pentru verbele de conjugarea I (cantat, lucrat);
-ut pentru verbele de conjugarea a II-a (văzut, plăcut) și pentru unele verbe de conjugarea a III-a (trecut,
făcut);
-s pentru unele verbe de conjugarea a III-a (mers, rămas);
-t pentru o serie restransă de verbe de conjugarea a III-a (copt, rupt);
-it pentru verbele de conjugarea a IV-a (citit, vorbit);
-ât pentru verbele de conjugarea a V-a (doborat, parat).
Când apare independent, participiul devine adjectiv provenit din participiu și îndeplinește funcţia
sintactică de atribut adjectival (cartea citită, prietenei apropiate) sau de nume predicativ (Amintirile sunt

3 Prof. dr. Maria-Daniela Pănăzan Lorinczi, Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” Sibiu
plăcute.) Forma negativă a participiului se obţine cu ajutorul prefixului ne- (neaflat, nedormit). Intre prefixul
ne- și participiu se poate intercala semiadverbul mai (nemaiauzit, nemaivăzut).

GERUNZIUL denumește o acțiune în desfășurare, fără referire precisă la

momentul vorbirii. Sufixele specifice de gerunziu sunt -ând (de exemplu: apărând, lucrând, mergând,
hotărând) și -ind (de exemplu: evidențiind, fugind, muncind, subliniind). Gerunziul are formă afirmativă (de
exemplu: auzind) și formă negativă (de exemplu: neauzind), obținută cu prefixul ne-. Între forma de
gerunziu și prefixul de negație se poate intercala semiadverbul mai (de exemplu: nemaiauzind). Gerunziul
poate primi clitice pronominale, care sunt atașate după verb (de exemplu: văzându-mă, văzând-o).

! Când se acordă în gen, număr și caz cu substantivul determinat, gerunziul devine adjectiv, construcția
numindu-se gerunziu acordat (de exemplu: A răspuns cu buzele tremurânde.).

Verbele la gerunziu pot îndeplini funcţiile sintactice de:

Circumstanțial de mod: Cântă atingând clapele pianului cu grație.
Circumstanțial de timp: Trecând prin parc, a văzut-o pe Maria.
Atribut verbal: Cu hainele fluturând, alerga spre pădure.

SUPINUL este o formă verbală nepersonală care denumește acțiunea, scopul unei
acțiuni. Supinul este alcătuit din prepoziție + forma de participiu a verbului. Prepozițiile care pot intra in
alcătuirea supinului sunt: de, din, după, la, pentru etc. Supinul are formă afirmativă (de exemplu:
Justificarea
ei este de înțeles.) și formă negativă (de exemplu: Justificarea ei este de neînțeles.).

Funcțiile sintactice ale supinului sunt:

Subiect: De spus e ușor, de făcut e mai dificil.
Nume predicativ: Îndemnul lui este de urmat.
Atribut verbal: În supermarket se găsesc cartofi de copt, cartofi de prăjit și cartofi de fiert.
Complement direct: Am terminat de citit, acum încep să scriu.
Complement prepozițional: M-am plictisit de așteptat în stație.

4 Prof. dr. Maria-Daniela Pănăzan Lorinczi, Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” Sibiu
 POSIBILITĂȚI COMBINATORII ALE VERBULUI
Verbul ocupă doar poziția de centru al grupului verbal atunci când are categoria modului. El poate îndeplini
funcția sintactică de:
• predicat verbal, când este exprimat prin verb predicativ;
• predicat nominal, când un verb copulativ se asociază cu un nume predicativ.

În calitate de centru, verbul la mod personal se poate combina cu:

• numele predicativ, care constituie o poziție sintactică distinctă in cadrul predicatului nominal și intră intr-
o relație ternară cu verbul copulativ și cu subiectul, cărora li se subordonează;
• subiectul (exprimat sau neexprimat), care se află intr-o relație de interdependență cu predicatul;
• diferite tipuri de complement, care se subordonează verbului și intră în alcătuirea grupului verbal:
›› complementul direct: Am văzut un film extraordinar ieri.
›› complementul prepozițional: A apelat la voluntari.
›› complementul indirect: Preotul s-a adresat sătenilor.
• diferite tipuri de circumstanțiale, care intră in componența grupului verbal:
›› circumstanțialul de loc: A intrat în biserică.
›› circumstanțialul de timp: Vine sâmbăta viitoare pe la noi.
›› circumstanțialul de mod: Ea îi ajută cu prietenie pe toți colegii săi.

Formele verbale nepersonale la infinitiv, supin și gerunziu pot îndeplini diferite funcții sintactice,
dintre care cele mai frecvente sunt:
• atributul verbal (Are dorința de a reuși. A cumpărat porumb de fiert. Avea lacrimi șiroind);
• complementul direct (Pot învăța din greșeli. Am terminat de învățat.);
• complementul prepozițional (M-am plictisit de citit. Se teme de a repeta greșeala.).
• Circumstanțial de mod: Merge fluierând.
• Circumstanțial de timp: Înainte de a ajunge profesorul, și-a copiat lecția.
• Circumstanțial de cauză: Nevăzând groapa, a alunecat. Nelucrând tema, ai luat notă mică.
• Circumstanțial de scop: Lucrează pentru a ajuta comunitatea. Pentru a reuși, a făcut eforturi
mari. Au plecat la cules struguri.

5 Prof. dr. Maria-Daniela Pănăzan Lorinczi, Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” Sibiu