SUBIECTUL AL II-LEA

SUBIECTUL AL II-LEA BAC

Perspectiva narativă

Textul fragmentar, selectat din opera X de Y aparţine genului epic, iar o trăsătură esenţială o
reprezintă perspectiva narativă care este: obiectivă ( persoana a III-a)/ subiectivă (persoana I),
acţiunea/ întâmplările fiind relatate de un narator obiectiv (persoana a III-a)/ subiectiv (persoana
I), semnificativi fiind indicii morfologici utilizaţi (verbe şi pronume la persoana I/ a III-a-exemple).

Naratorul în aceste perspective poate fi:

-omniscient, omniprezent, homodiegetic, subiectiv, intradiegetic, narator-personaj (persoana I);

-omniscient, obiectiv, neimplicat în acţiune, martor la evenimente, heterodiegetic, extradiegetic

(persoana a III-a).

Comentarea ideii poetice prin evidenţierea relaţiei cu textul şi mijloacele artistice

Textul liric X de Y se centrează pe tema...(morţii, trecerii inexorabile a timpului, naturii, comuniunii

omului cu natura, iubirea, iubirea pierdută, arta poetică, condiţia poetului, creaţia), specifică unui
poet, care vrea să sensibilizeze cititorul. Încă din incipitul poeziei se remarcă X (ce figură de stil?-
metafora ,,muzică de toamnă’’sugestie a unei atmosfere sumbre, melancolice). În aceeaşi ordine de
idei, Y (epitetul ,,note dulci’’evidenţiază speranţa eului liric, însă dispare orice posibilitate de
salvare).

Întreaga creaţie reprezintă o chintesenţă a mesajului poetic, astfel, Z transmite sentimente

de...faţă de...care se află în deplin acord cu elementele...

Rolul indicaţiilor scenice

Indicaţiile scenice oferă îndrumări esenţiale pentru transpunerea textului în spectacol, sprijinind
jocul actorilor. Acestea constituie o caracteristică esenţială a genului dramatic. În textul
fragmentar prezentat selectat din opera Z, acestea au rolul/notează succint detalii privind decorul
(ex.de citate), elemente nonverbale, precum: limbajul trupului, gesticulaţia, mimica, mersul-exemple
pentru fiecare. Totodată, acestea surprind şi elementele paraverbale, care fac referire şi la
manifestările involuntare ale unor emoţii, ale unor stări de spirit: tremurul vocii, râsul, bâlbâiala,
oftatul, geamătul, mormăiala ezitantă, suspinele, tusea, plânsul în timpul vorbirii, văicărelile,
ridicarea vocii-dai exemple de citate pentru fiecare.
SUBIECTUL AL II-LEA

Textul dramatic fragmentar selectat din opera X este semnificativ pentru prezentarea acestor
indicaţii scenice, care conferă informaţii preţioase nu doar în jocul scenic, ci şi în lectura propriu-
zisă, ajutând cititorul să-şi reprezinte mintal evenimentele şi personajele.

Încadrare în genul literar

Textul X de Y/Textul fragmentar X de Y (epic/dramatic) aparţine genului:

-LIRIC, deoarece sentimentele sunt exprimate, în mod direct, prin intermediul vocii eului liric, care
îşi face simţită prezenţa prin mărcile lexico-gramaticale (pronume/verbe la persoana I/a II-a-
exemple). Totodată, modul predominant de expunere este descrierea, care se îmbină cu monologul
liric, confesiv/adresativ. Nu lipsesc resursele expresive (exemplu de 3-4 figuri de stil).

-EPIC, deoarece sentimentele sunt exprimate, în mod indirect, prin intermediul vocii naratorului,
principala instanţă a comunicării şi îşi face simţită prezenţa prin indici morfologici la persoana I,
pronume şi verbe, fiind un narator subiectiv/la persoana a III-a, fiind un narator obiectiv. De
asemenea, sunt prezente personajele (care sunt?), implicate, într-o acţiune (ce se prezintă?). Nu
lipsesc indicii de spaţiu şi de timp (ex.)

-DRAMATIC, deoarece sentimentele sunt exprimate, în mod indirect, este o reprezentare scenică;
textul este selectat din actul/ scena (care?). Apare conflictul dramatic interior/exterior (care?).
Numele personajelor, înaintea replicilor, iar modul predominant de expunere este dialogul dramatic.
Nu în ultimul rând, apar indicaţiile scenice (care sunt şi ce rol au?)

Interpretarea valorii expresive a unor moduri şi timpuri verbale

Modul indicativ (Vin, Dansez, Aleargă, Mergem)

Textul fragmentar selectat din opera X/ Opera literară X are o serie de verbe la modul indicativ,
precum (ex.), care exprimă o acțiune pe care emițătorul o consideră ca fiind reală și sigură, nu doar
realizabilă, așa cum se petrece în cazul altor moduri verbale. De asemenea, imprimă un caracter
obiectiv acţiunilor şi stărilor pe care le exprimă (care sunt?). Totodată, exprimă certitudinea
locutorului (narator, personaj, eu liric) referitor la obiectul enunţării şi realizează distincţia dintre
real şi ireal, dar şi dintre cert şi posibil.
SUBIECTUL AL II-LEA

Modul imperativ (Vino!, Cântă!, Fii!, Nu fi!)

Textul fragmentar selectat din opera X/ Opera literară X are o serie de verbe la modul imperativ,
precum, (ex.). Acesta este unul dintre indicatorii comunicării directe. El poate exprima: un ordin, un
îndemn, un sfat, o rugăminte sau o urare. În textul fragmentar X, acestea realizează o comunicare
directă şi exprimă voinţa emiţătorului de a determina o acţiune sau de o împiedica. În textul
dramatic fragmentar, acestea exprimă atitudini şi stări subiective prin semnale verbale şi
paraverbale (intonaţie, accente, pauze în vorbire). Alături de substantive şi de adjective în cazul
vocativ, devine o formă de manifestare a oralităţii textului. În textul liric X, acestea marchează
discursul dialogic sau monologul liric adresat, uneori, cu valoarea unei invocaţii retorice.

Modul conjunctiv (Să cânt, să dansez, să merg, să ajung, să fi mers, să fi cântat)

Textul fragmentar selectat din opera X/ Opera literară X are o serie de verbe la modul conjunctiv,
precum, (ex.). Acestea exprimă o acţiune dorită, realizabilă şi pune în evidenţă stări sufleteşti sau
atitudini (incertitudinea, ezitarea, aproximaţia, dorinţa, protestul). În textul liric, marchează un plan
al imaginarului, trecând de la dimensiunea reală la cea ideală (precizare).

Modul condiţional-optativ (Aş merge, aş face, aş fi, aş tăcea, aş lăsa, aş fi lăsat, aş fi mers)

Textul fragmentar selectat din opera X/ Opera literară X are o serie de verbe la modul condiţional-
optativ, precum, (ex.). Acestea exprimă o acţiune dorită, realizabilă sau nerealizabilă ori o acţiune
care depinde de o condiţie. La timpul perfect, acţiunea este ireală, iar în construcţii interogative sau
exclamative, exprimă uimirea, indignarea sau ia tonalitatea blestemului. În textul liric, exprimă o
situaţie ipotetică, o experienţă lirică imaginară (precizare).

Modul infinitv (a fi, a mânca, a desena, a alerga, a veghea)

În textul fragmentar selectat din opera X, verbele la infintiv (care sunt?) îndeplinesc funcția
stilistică de marcă a narativității prin instituirea unei succesiuni temporale.
SUBIECTUL AL II-LEA

Modul gerunziu (mâncând, fugind, risipind, alergând)

În textul fragmentar selectat din opera X, verbele la gerunziu (care sunt?) exprimă o acţiune în
desfăşurare, concomitentă cu o altă acţiune (precizare), poate susţine o valoare onomatopeică a
verbului şi insistă asupra unei stări (care?), dinamizează acţiunea şi marchează împrejurarea în care
se desfăşoară o altă acţiune (care?). În cazul genului liric, acesta are rolul de a insista asupra unei
stări, iar la sfârşitul versurilor, gerunziul generează monorima.

Modul participiu (cules, mâncat, alergat, strecurat)

În textul fragmentar selectat din opera X, verbele la participiu (care sunt?) au rolul de a accentua o
acţiune sau o stare atunci când apare în inversiuni topice, (ex), în alcătuirea unor metafore sau
epitete, sporesc expresivitatea prin dubla lui valoare: verbală şi adjectivală. Pot exprima o acţiune
finită, încheiată şi conferă o notă de certitudine, de autenticitate, cu diferite consecinţe.

Modul supin (de mâncat, pentru mâncat, la mâncat)

În textul fragmentar selectat din opera X, verbele la supin (care sunt?) au rolul de a exprima
acțiunea, procesul sau starea văzută cu potențialitate; Poate deveni epitet al verbului sau al
substantivului, (ex.) ori capătă valoare metaforică (ex); Se creează un ton impersonal, devenind un
indice textual al stilului oficial.

Timpurile verbale

Prezentul (sunt, vreau, cred, merg)

În textul fragmentar selectat din opera X, verbele la timpul prezent (ex.) au rolul, dacă este
naraţiune, de a reliefa rapiditatea şi dramatismul acţiunii, de a imprima un ritm vioi acţiunii şi de a
conferi un relief stilistic deosebit situaţiei; De asemenea, dă impresia că acțiunea se desfășoară sub
ochii receptorului, creând autenticitate, exactitate și reînvie faptele trăite de narator (care?); Dacă
este text liric, acestea exprimă intensitatea trăirii într-o durată scurtă, concentrată (care?)
SUBIECTUL AL II-LEA

Imperfectul (mergeam, vedeam, scoteam)

În textul fragmentar selectat din opera X, verbele la timpul imperfect (ex.) au rolul de a înfățișa o
succesiune de evenimente ale trecutului și arată o acțiune neterminată în trecut, simultaneitatea și
permanența, deschide o perspectivă dinspre trecut spre viitor. De asemenea, fiind un timp al
istorisirii, impune o perspectivă subiectivă. În descrieri conferă acestora un caracter dinamic în
opoziție cu decupajul static determinat de utilizarea prezentului.

Perfectul simplu (fui, fuşi, fu, furăm, furăţi, fură)

În textul fragmentar selectat din opera X, verbele la timpul perfect simplu (ex.) arată o acţiune
trecută, de scurtă durată şi terminată de curând, exprimând , în naraţiune, un moment de mare
concentrare epică, situat într-un trecut recent. De asemenea, marchează derularea rapidă a
evenimentelor, caracterelor punctual, momentan, al acţiunii sau al stării. În descriere, situează o
anumită secvenţă în prim-plan, prin contrast cu celelalte secvenţe descriptive realizate prin verbe la
imperfect. Totodată, are o funcţie dinamică, oferind vivacitate imaginilor ale căror elemente sunt
prezentate într-o succesiune alertă.

Perfectul compus (am mers, am cântat, am dansat, am alergat)

În textul fragmentar selectat din opera X, verbele la timpul perfect compus (ex.) arată o acţiune
trecută, terminată mai demult, fără a se şti precis când şi fixează evenimentele într-o durată
trecută, închisă, finită. De asemenea, marchează un trecut ireversibil şi contribuie la nararea unor
evenimente în succesiunea lor cronologică, având şi rol de evocare, marcată de o anumită notă de
subiectivitate.

Viitorul (voi merge, voi cânta, oi cânta, o să cânt, voi fi cântat, voi fi mers, voi fi alergat, voi
alerga)

În textul fragmentar selectat din opera X, verbele la timpul viitor (ex.) arată o lume posibilă de tipul
visului sau al viziunii, care reduce diferenţa dintre real şi ireal. Totodată, creează o perspectivă
vizionară, iar în plan subiectiv prezintă o stare de visare, dorinţa sau anticiparea profetică. De
asemenea, sugerează aspriraţia spre un ideal (care?), speranţa sau certitudinea şi lărgeşte orizontul
în plan spaţial şi temporal (precizare). Dacă există forme populare (ex.) reprezintă marcă a oralităţii
şi a stilului colocvial, accentuând o anumită intenţie de realizare a unei dorinţe (care?)
SUBIECTUL AL II-LEA

Caracterizare de personaj

X este personajul principal/protagonistul textului fragmentar al operei literare Y de Z, deoarece

participă la evenimentele prezentate şi reprezintă instanţa naratorială prin intermediul căreia
autorul textului epic/dramatic îşi exprimă viziunea despre lume, atitudinea faţă de aceasta,
sentimentele sau ideile.

X este creionat atât prin mijloace de caracterizare directe, cât şi indirecte.

Caracterizarea directă este realizată prin intermediul unui discurs descriptiv de tip portret;
realizată de către narator (discurs la persoană a III-a- AUTORUL OFERĂ INFORMAŢII DESPRE
STATUTUL SOCIAL, PORTRETUL FIZIC, VESTIMENTAŢIA -SE COMENTEAZĂ) ; realizată de
către alte personaje (discurs la persoana a II-a şi a III-a) ; autocaracterizarea (discurs subiectiv-
monolog interior).

Portretul moral este dominant şi se realizează prin caracterizarea indirectă (discurs bazat pe
sugestie; confirmă sau infirmă caracterizarea directă) şi reiese din: comportamentul personajului
(fapte, idei, atitudini) ţipare cognitive ale personajului; acte de comunicare verbală, paraverbală;
raportul personaj-lume; mediul în care trăieşte, numele, prenumele, poreclă (cognomenul); limbajul
folosit de personaj (registru, particularităţi).

Trăsătură dominantă a personajului X este…(1/2 scene din care reiese această)

Încadrare în curent literar

Romantismul

Textul liric X de Y se centrează pe tema...(conditia poetului, natura, timpul, iubirea imposibilă

istoria.) O primă trăsătură care încadrează discursul liric în romantism o constituie prezenţa
antitezei (ex. +comentat). Poetul apelează la vis/somn, care devin un factor al cunoaşterii de sine şi
o formă de evadare din real. Este prezent sentimentul naturii, poetul preferă nocturnul şi are
atracţie către straniu, neobişnuit, excepţional, ceea ce presupune mister şi fascinaţie (ex.) De
asemenea, se manifestă interesul pentru specificul naţional, iar poetul respinge imitarea modelelor
antice apreciate de clasicism. Nu în ultimul rând, stilul este bogat în tropi ca antiteza, comparaţia,
metafora, hiperbola (ex+ comentare).

Întreaga creaţie reprezintă o chintesenţă a mesajului poetic, astfel, Y transmite sentimente

de...faţă de...care se află în deplin acord cu elementele...
SUBIECTUL AL II-LEA

Simbolismul

Textul liric X de Y se centrează pe tema...(universul citadin-târgurile de provincie, fie marile oraşe-,

singurătatea, moartea, condiţia poetului într-o lume meschină, descompunerea materiei, declinul). O
primă trăsătură care încadrează discursul liric în simbolism o constituie simbolul ...,care devine
laitmotivul poeziei, şi are drept corespondenţe o serie de stări sufleteşti, precum: spleenul, nevroza,
angoasa, sufocarea, neadaptarea. Sunt prezente o serie de motive literare: toamna, ploaia, odaia,
parcul, cimitirul, marea, corabia, parfumul, culorile, florile, instrumentele muzicale. Totodată, textul
se caracterizează prin armonia şi prin muzicalitatea versurilor datorită folosirii unor figuri de stil
ale insistenţei: enumeraţia, repetiţia şi paralelismul sintactic. De asemenea, pune accent pe
muzicalitate, pe înnoirea orizontului tematic. Nu în ultimul rând, este prezent versul liber (ex.)

Întreaga creaţie reprezintă o chintesenţă a mesajului poetic, astfel, Y transmite sentimente

de...faţă de...care se află în deplin acord cu stările interioare..

Realismul

Textul fragmentar selectat din opera X de Y se centrează pe tema (moravurile unei epoci, ale unui
mediu-care? legăturile individului cu contextul istoric, politic şi social, evoluţia sau involuţia
personajului-care?). O primă trăsătură o constituie preocuparea pentru obiectivitate, care se
manifestă la scriitorul realist prin adoptarea unei viziuni omnisciente şi omnipotente, nararea
faptelor făcându-se la persoana a III-a (verbe si pronume la persoana a III-a). Naratorul este
neimplicat, impersonal, omniscient, apelând la observaţie şi la analiză, pentru descrierea fidelă a
aspectelor de viaţă surprinse (care?) Totodată, se creează tipologii de personaje (care?) Stilul
operei este sobru, impersonal, tinzând către precizie şi concizie, iar compoziţia este circulară,
simetria operei. Nu în ultimul rând, scriitorul adoptă o atitudine critică faţă de aspecte înfăţişate,
faţă de personaje, fără idealizarea sau caricaturizarea lor. Prin toate aceste trăsături, textul
fragmentar al operei literare x, este o creaţie impresionantă pentru perioada realismului.

Modernismul

Textul liric X de Y se centrează pe tema...(cunoaşterii, contemplării, condiţiei poetului, arta

poetică). Un prim argument care încadrează textul X în modernism îl constituie cultivarea
principiului unor trăiri contradictorii (care?) De asemenea, ambiguitatea limbajului reiese din
utilizarea unor metafore surprinzătoare (care?+comentare) Totodată, poetul preferă versul liber
care?), tehnica ingambamentului şi metamorfoza (ex.) Nu în ultimul rând, se observă
intelectualizarea emoţiei (ideea?) Întreaga creaţie reprezintă o chintesenţă a mesajului poetic,
astfel, Y transmite sentimente de...faţă de...care se află în deplin acord cu stările interioare.
SUBIECTUL AL II-LEA

N.B. În genul epic, se observă cultivarea romanului de analiză psihologică şi al experienţei, al dramei
de conştiinţă şi de idei. Se pune accentul pe civilizaţia citadină, pe dezvoltarea analizei psihologice,
pe interioritatea personajelor şi nu pe acţiune. Este ales un intelectual, frământat de numeroase
probleme de conştiinţă. Se foloseşte introspecţia, monologul interior, stilul indirect liber, tehnica
fluxului de conştiinţă involuntară, pentru a evidenţia bogăţia sufletească şi complexitatea
personajelor. De asemenea, este prezent personajul-narator, iar perspectiva narativă este
subiectivă, cu relatarea întâmplărilor la persoana I (ex.) Totodată, nu se respectă cronologia
faptelor, dispare limita dintre ficţional si nonficţional şi are un caracter deschis.

Prin toate aceste trăsături, textul fragmentar al operei literare x, este o creaţie impresionantă
pentru perioada modernismului.

Tradiţionalismul

Textul liric X de Y se centrează pe tema...(copilăria, trecerea timpului, istoria, folclorul, lumea

rurală). Un prim argument care justifică încadrarea textului în tradiţionalism îl constituie
întoarcerea în timp prin evocarea unor vremuri care au reuşit să impresioneze prin frumuseţea lor
(care?). De asemenea, se promovează un text liric sensibil/interes şi pasiune pentru folclor/
promovează lumea satului, prezentat ca spaţiu reprezentativ pentru specificul etnic şi al datinilor
străvechi. Nu în ultimul rând, poetul apelează la formule stilistice (care sunt figurile de stil+
comentarea lor), care pun în evidenţă exuberanţa, frenezia, dar şi dezlănţuirea eului liric.

Prin toate aceste trăsături, opera literară x, este o creaţie impresionantă pentru perioada
tradiţonalismului.

Neomodernismul sau Generaţia ’60

Textul liric X de Y se centrează pe tema...(reinterpretarea miturilor, creatia, arta ca modalitate de

cunoastere, reacţia filosofică, problematica omului contemporan). Un prim argument care justifică
încadrarea textului în nemodernism îl constituie imaginile insolite într-un univers poetic original, cu
un imaginar poetic bogat şi inedit (ex.). Limbajul este presărat de o serie de metafore (care sunt +
commentate). Nu în ultimul rând, renunţarea la prozodia clasică şi adoptarea structurii astrofice, a
măsurii diferite de la vers la vers, a versului alb, a ingambamentului (ex.)

Prin toate aceste trăsături, opera literară x, este o creaţie impresionantă pentru perioada
neomodernismului.
SUBIECTUL AL II-LEA

Postmodernismul sau Generaţia ’80

Textul liric X de Y se centrează pe tema...(cotidianul, banalitatea, periferia). Un prim argument care

justifică încadrarea textului în postmodernism îl constituie extinderea narativităţii asupra poeziei,
mai ales sub forma scriiturii de tip jurnal/cultivarea efectelor exprimării directe (ex.). Totodată, se
apelează la citat, colaj, parodie, ironie, parafrază şi la alte forme de intertextualitate (ex.) Nu în
ultimul rând, se constată desolemnizarea discursului, valorificând prozaismul, refuzul stilului înalt,
ermetic şi impersonal. (ex.).

Prin toate aceste trăsături, opera literară x, este o creaţie impresionantă pentru perioada
postmodernismului.

Pasoptismul

Textul liric/epic aparţine paşoptismului, deoarece scriitorul-poetul cultivă teme, precum (istoria,
natura, libertatea de creaţie, aspiraţia spre absolut, spiritul rebel, patriotismul). Apar o serie de
motive literare...(ex.) Principalul mijloc de expresivitate este antiteza...(ex.+comentarea).

Comentarea titlului

Titlul operei...de...se constituie ca o sinteză a întregului mesaj poetic, el funcţionează ca o cheie de

lectură intratextuală, oferind indicii cu privire la ideea operei:... (care este ideea?). Titlul este
sintetic/analitic şi este alcătuit din... (precizezi valoarea/valorile morfologice), poezia fiind o creaţie
închinată... (cui?). In plan real, titlul…semnifică…, iar în plan imaginar, acesta semnifică…(poate fi o
figură de stil pe care o vei comenta). (TITLUL) devine simbolul central al textului, întărind mesajul
acestuia, iar legătura cu creaţia propusă se face prin intermediul cămpului lexico-semantic
(exemple), dar şi cu ajutorul resurselor sugestive, având menirea de a spori expresivitatea ideilor
poetice şi de a indica percepţia subiectivă a eului liric asupra...accentuând sentimentele de....

Astfel, ( evidenţiezi figurile de stil şile comentezi). Asadar, sintetizez prin a sublinia că titlulj
operei...de...reprezintă o chintesenţă a întregului mesaj poetic, punând în lumină o creatie lirică pe
tema..., de o surprinzătoare forţă expresivă.