Rezolvare subiectul II Bac română

1. Comentarea ideii poetice prin evidenţierea relaţiei cu textul şi mijloacele

artistice
Poezia „Povara” de Marin Sorescu abordează tema greutăților sufletești, temă ce poate
fi cu ușurință observată încă din titlu, dar și prin prisma mijloacelor expresiei artistice.
Această poezie impresionează prin forța lirismului, astfel că ea capătă un profund
lirism subiectiv, iar textul dobândește caracter confesiv, lucru evidențiat prin folosirea
pronumelor la persoana I. „mine”, „mă”, dar și al verbelor de pers. I. „n-am luat”, „m-am
gândit”. De asemenea, versurile se fixează pe întreaga povară mult prea grea de cărat, motiv
pentru care eul liric preferă să ia cu acesta „o carte mică”, în detrimentul celeilalte.
Ca figuri de stil preponderente se observă comparația „Decât o carte subțire/Așa ca o
frunză/Așa ca o viață de om”. Imaginile artistice precum imaginea vizuală „carte subțire” și
cea kinestezică „o va căra” întăresc ideile poetice prezente în întreaga operă a greutăților
amare.
Așadar, prin argumentele prezentate mai sus, putem să deducem conexiunea puternică
dintre ideile poetice și mijloacele expresiei artistice, acestea constituind un dans armonios în
jurul versurilor atent așezate.

2. Rolul indicaţiilor scenice

Indicaţiile scenice oferă îndrumări esenţiale pentru transpunerea textului în spectacol,
sprijinind jocul actorilor. Acestea constituie o caracteristică esenţială a genului dramatic.
În textul fragmentar prezentat selectat din opera Z, acestea au rolul/notează succint detalii
privind decorul (ex.de citate), elemente nonverbale, precum: limbajul trupului, gesticulaţia,
mimica, mersul-exemple pentru fiecare. Totodată, acestea surprind şi elementele paraverbale,
care fac referire şi la manifestările involuntare ale unor emoţii, ale unor stări de spirit:
tremurul vocii, râsul, bâlbâiala, oftatul, geamătul, mormăiala ezitantă, suspinele, tusea,
plânsul în timpul vorbirii, văicărelile, ridicarea vocii-dai exemple de citate pentru fiecare.
Textul dramatic fragmentar selectat din opera X este semnificativ pentru prezentarea
acestor indicaţii scenice, care conferă informaţii preţioase nu doar în jocul scenic, ci şi în
lectura propriu-zisă, ajutând cititorul să-şi reprezinte mintal evenimentele şi personajele.

3. Modalități de caracterizare a personajelor

Personajul Tănase din „Tănase Scatiu” de Duiliu Zamfirescu reprezintă un personaj
tipic încrezutului și parvenitului din societatea de astăzi, prin prisma trăsăturilor evidențiate
în text.
În primul rând, autorul îl caracterizează direct, făcându-i un scurt portret asupra
acțiunilor sale lipsite de rafinament. „Zgârcit și fanfaron în același timp, îi plăcea să vadă
casa bine ținută, ca să se știe că era bogat, iar pe de altă parte îl durea inima de banii risipiți”.
De aici reiese atitudinea sa complet arongată, fără o stimă de sine, doritoare de avere și
putere socială.
 În al doilea rând, prin intermediul caracterizării indirecte ce se înfățișează cu
ajutorul modului de comportament abordat, ne dăm seama că Tănase este un om ce judecă
mult, dar gândește puțin. De asemenea, cuvintele precum „fleacu” sau comportamentul din
structura „când vorbea...vreunui îngrijitor de la moșie, sau vreunui biet datornic, ori
postulant, nu se uita niciodată în fața omului” ne arată faptul că indiferent de condiția sa
socială, acesta prefera să fie zgârcit și cu gura slobodă, reprezentând un tip uman ce ar trebui
cu siguranță evitat.
Așadar, prin argumentele prezentate mai sus, putem afirma că personajul Tănase
din „Tănase Scatiu” de Duiliu Zamfirescu este un personaj cu un contur negativ asupra
societății, motiv pentru care ar trebui eliminat și aruncat din lumea prea plină de astfel de
tipuri umane arognate, parvenite, încrezute.

4. Perspectiva narativă
Perspectiva narativă din „Sărmanul Dionis” de Mihai Eminescu este una obiectivă, ce
presupune un narator care ştie mai multe decât personajele şi redă evenimentele fără să se
implice.
Acesta este omniscient şi omniprezent; povestind, în mod obişnuit, la persoana a III-a.
„El trimisese scrisoarea”, „el ceruse dispreț și cerea amor”. Astfel, sunt narate evenimentele
exterioare și nu trăirile interioare ale personajelor, cele afective fiind analizate prin observația
comportamentală. „Ochii lui se uscau de ardoare și sclipeau cu o bolnavă dorință”. Acest gen de
perspectivă este specifică prozei realiste din secolul al-XIX-lea, fiind în mod implicit prezentă și
în acest text.
Așadar, prin argumentele prezentate mai sus, putem afirma că perspectiva narativă din
fragmentul „Sărmanul Dionis” de Mihai Eminescu este una obiectivă, prin veridicitatea abordării
prezente.

Alte cerințe ce pot pica la subiectul II

5. Timpuri verbale
Întregul discurs narativ se focalizează asupra unui moment/demers (…), resimțit de către
naratorul personaj/ eul liric: … . Verbele din textul narativ/poetic sunt în majoritate la (…), ceea
ce conferă discursului narativ/liric o notă de (…).
Din punct de vedere stilistic, timpul verbal evidențiază starea de (…) și exprimă sugestiv (…)
.În aceeași ordine de idei, verbele la timpul (…), conturează (…). Cele două timpuri verbale
asociate nu fac decât să contureze timpurile narative ale textului: timpul narat și timpul narării.
Din punct de vedere stilistic, încă din incipitul poeziei se remarcă reluarea sintagmei titlu,
care asociată cu verbele (…) exprimă sugestiv (…). Verbele la (…) par să valideze ideea (…).

Prezentul (sunt, vreau, cred, merg)

În textul fragmentar selectat din opera X, verbele la timpul prezent (ex.) au rolul, dacă este
naraţiune, de a reliefa rapiditatea şi dramatismul acţiunii, de a imprima un ritm vioi acţiunii şi de
a conferi un relief stilistic deosebit situaţiei; De asemenea, dă impresia că acțiunea se desfășoară
sub ochii receptorului, creând autenticitate, exactitate și reînvie faptele trăite de narator (care?);
Dacă este text liric, acestea exprimă intensitatea trăirii într-o durată scurtă, concentrată (care?)
Imperfectul (mergeam, vedeam, scoteam)
În textul fragmentar selectat din opera X, verbele la timpul imperfect (ex.) au rolul de a
înfățișa o succesiune de evenimente ale trecutului și arată o acțiune neterminată în trecut,
simultaneitatea și permanența, deschide o perspectivă dinspre trecut spre viitor. De asemenea,
fiind un timp al istorisirii, impune o perspectivă subiectivă. În descrieri conferă acestora un
caracter dinamic în opoziție cu decupajul static determinat de utilizarea prezentului.
Perfectul compus (am mers, am cântat, am dansat, am alergat)
În textul fragmentar selectat din opera X, verbele la timpul perfect compus (ex.) arată o
acţiune trecută, terminată mai demult, fără a se şti precis când şi fixează evenimentele într-o
durată trecută, închisă, finită. De asemenea, marchează un trecut ireversibil şi contribuie la
nararea unor evenimente în succesiunea lor cronologică, având şi rol de evocare, marcată de o
anumită notă de subiectivitate.
Viitorul (voi merge, voi cânta, oi cânta, o să cânt, voi fi cântat, voi fi mers, voi fi alergat, voi
alerga)
În textul fragmentar selectat din opera X, verbele la timpul viitor (ex.) arată o lume posibilă
de tipul visului sau al viziunii, care reduce diferenţa dintre real şi ireal. Totodată, creează o
perspectivă vizionară, iar în plan subiectiv prezintă o stare de visare, dorinţa sau anticiparea
profetică. De asemenea, sugerează aspriraţia spre un ideal (care?), speranţa sau certitudinea şi
lărgeşte orizontul în plan spaţial şi temporal (precizare). Dacă există forme populare (ex.)
reprezintă marcă a oralităţii şi a stilului colocvial, accentuând o anumită intenţie de realizare a
unei dorinţe (care?).
Modul conjunctiv (Să cânt, să dansez, să merg, să ajung, să fi mers, să fi cântat)
Textul fragmentar selectat din opera X/ Opera literară X are o serie de verbe la modul
conjunctiv, precum, (ex.). Acestea exprimă o acţiune dorită, realizabilă şi pune în evidenţă stări
sufleteşti sau atitudini (incertitudinea, ezitarea, aproximaţia, dorinţa, protestul). În textul liric,
marchează un plan al imaginarului, trecând de la dimensiunea reală la cea ideală (precizare).
Modul condiţional-optativ (Aş merge, aş face, aş fi, aş tăcea, aş lăsa, aş fi lăsat, aş fi mers)
Textul fragmentar selectat din opera X/ Opera literară X are o serie de verbe la modul
condiţional-optativ, precum, (ex.). Acestea exprimă o acţiune dorită, realizabilă sau nerealizabilă
ori o acţiune care depinde de o condiţie. La timpul perfect, acţiunea este ireală, iar în construcţii
interogative sau exclamative, exprimă uimirea, indignarea sau ia tonalitatea blestemului. În textul
liric, exprimă o situaţie ipotetică, o experienţă lirică imaginară (precizare).

6. Apartenența la un anumit curent literar

- Pașoptism
Textul liric/epic aparţine paşoptismului, deoarece scriitorul-poetul cultivă teme, precum
(istoria, natura, libertatea de creaţie, aspiraţia spre absolut, spiritul rebel, patriotismul). Apar o
serie de motive literare...(ex.) Principalul mijloc de expresivitate este antiteza...(ex.+comentarea).
- Romantism
 Textul liric X de Y se centrează pe tema...(conditia poetului, natura, timpul, iubirea
imposibilă istoria.)
O primă trăsătură care încadrează discursul liric în romantism o constituie prezenţa antitezei
(ex. +comentat). Poetul apelează la vis/somn, care devin un factor al cunoaşterii de sine şi o
formă de evadare din real. Este prezent sentimentul naturii, poetul preferă nocturnul şi are
atracţie către straniu, neobişnuit, excepţional, ceea ce presupune mister şi fascinaţie (ex.) De
asemenea, se manifestă interesul pentru specificul naţional, iar poetul respinge imitarea
modelelor antice apreciate de clasicism. Nu în ultimul rând, stilul este bogat în tropi ca antiteza,
comparaţia, metafora, hiperbola (ex+ comentare).
Întreaga creaţie reprezintă o chintesenţă a mesajului poetic, astfel, Y transmite sentimente
de...faţă de...care se află în deplin acord cu elementele...
- Realism
Textul fragmentar selectat din opera X de Y se centrează pe tema (moravurile unei epoci, ale
unui mediu -care?- legăturile individului cu contextul istoric, politic şi social, evoluţia sau
involuţia personajului-care?).
O primă trăsătură o constituie preocuparea pentru obiectivitate, care se manifestă la scriitorul
realist prin adoptarea unei viziuni omnisciente şi omnipotente, nararea faptelor făcându-se la
persoana a III-a (verbe si pronume la persoana a III-a). Naratorul este neimplicat, impersonal,
omniscient, apelând la observaţie şi la analiză, pentru descrierea fidelă a aspectelor de viaţă
surprinse (care?) Totodată, se creează tipologii de personaje (care?) Stilul operei este sobru,
impersonal, tinzând către precizie şi concizie, iar compoziţia este circulară, simetria operei. Nu
în ultimul rând, scriitorul adoptă o atitudine critică faţă de aspecte înfăţişate, faţă de personaje,
fără idealizarea sau caricaturizarea lor.
Prin toate aceste trăsături, textul fragmentar al operei literare x, este o creaţie impresionantă
pentru perioada realismului.
- Simbolism
Textul liric X de Y se centrează pe tema...(universul citadin-târgurile de provincie, fie marile
oraşe-, singurătatea, moartea, condiţia poetului într-o lume meschină, descompunerea materiei,
declinul). O primă trăsătură care încadrează discursul liric în simbolism o constituie simbolul
...,care devine laitmotivul poeziei, şi are drept corespondenţe o serie de stări sufleteşti, precum:
spleenul, nevroza, angoasa, sufocarea, neadaptarea. Sunt prezente o serie de motive literare:
toamna, ploaia, odaia, parcul, cimitirul, marea, corabia, parfumul, culorile, florile, instrumentele
muzicale. Totodată, textul se caracterizează prin armonia şi prin muzicalitatea versurilor datorită
folosirii unor figuri de stil ale insistenţei: enumeraţia, repetiţia şi paralelismul sintactic. De
asemenea, pune accent pe muzicalitate, pe înnoirea orizontului tematic. Nu în ultimul rând, este
prezent versul liber (ex.)
Întreaga creaţie reprezintă o chintesenţă a mesajului poetic, astfel, Y transmite sentimente
de...faţă de...care se află în deplin acord cu stările interioare.
- Modernism
Textul liric X de Y se centrează pe tema...(cunoaşterii, contemplării, condiţiei poetului, arta
poetică). Un prim argument care încadrează textul X în modernism îl constituie cultivarea
principiului unor trăiri contradictorii (care?) De asemenea, ambiguitatea limbajului reiese din
utilizarea unor metafore surprinzătoare (care?+comentare). Totodată, poetul preferă versul liber
care?), tehnica ingambamentului şi metamorfoza (ex.) Nu în ultimul rând, se observă
intelectualizarea emoţiei (ideea?).
Întreaga creaţie reprezintă o chintesenţă a mesajului poetic, astfel, Y transmite sentimente
de...faţă de...care se află în deplin acord cu stările interioare.

N.B. În genul epic, se observă cultivarea romanului de analiză psihologică şi al experienţei, al

dramei de conştiinţă şi de idei. Se pune accentul pe civilizaţia citadină, pe dezvoltarea analizei
psihologice, pe interioritatea personajelor şi nu pe acţiune. Este ales un intelectual, frământat de
numeroase probleme de conştiinţă. Se foloseşte introspecţia, monologul interior, stilul indirect
liber, tehnica fluxului de conştiinţă involuntară, pentru a evidenţia bogăţia sufletească şi
complexitatea personajelor. De asemenea, este prezent personajul-narator, iar perspectiva
narativă este subiectivă, cu relatarea întâmplărilor la persoana I (ex.) Totodată, nu se respectă
cronologia faptelor, dispare limita dintre ficţional si nonficţional şi are un caracter deschis.
Prin toate aceste trăsături, textul fragmentar al operei literare x, este o creaţie impresionantă
pentru perioada modernismului.
- Tradiționalism
Textul liric X de Y se centrează pe tema...(copilăria, trecerea timpului, istoria, folclorul,
lumea rurală). Un prim argument care justifică încadrarea textului în tradiţionalism îl constituie
întoarcerea în timp prin evocarea unor vremuri care au reuşit să impresioneze prin frumuseţea lor
(care?). De asemenea, se promovează un text liric sensibil/interes şi pasiune pentru folclor/
promovează lumea satului, prezentat ca spaţiu reprezentativ pentru specificul etnic şi al datinilor
străvechi. Nu în ultimul rând, poetul apelează la formule stilistice (care sunt figurile de stil+
comentarea lor), care pun în evidenţă exuberanţa, frenezia, dar şi dezlănţuirea eului liric.
Prin toate aceste trăsături, opera literară x, este o creaţie impresionantă pentru perioada
tradiţonalismului.

7. Rolul liniuței de dialog

Dialogul este modul de expunere dominant în genul dramatic și îndeplinește, din punct de
vedere teoretic, mai multe funcții: de comunicare între personaje, de transmitere a gândurilor
către auditoriu și de caracterizare directă și indirectă a personajului. Întregul discurs dramatic
structurat în replici se focalizează asupra dialogului dintre personaje (numele), devenite
tipologice.
Textul citat este un exemplu de discurs din teatrul (absurdului, comic, dramă) întrucât
replicile surprind (rezumat). Totodată, dialogul dintre personaje și limbajul acestora are un rol
important în cadrul caracterizării directe și, respectiv, indirecte, evidențiind constanta
psihologică. Astfel, (exemple).

8. Semnificația titlului
Titlul operei... scrisă de...se constituie ca o sinteză a întregului mesaj poetic, el funcţionează
ca o cheie de lectură intratextuală, oferind indicii cu privire la ideea operei:... (care este ideea?).
Titlul este sintetic/analitic şi este alcătuit din... (precizezi valoarea/valorile morfologice),
poezia fiind o creaţie închinată... (cui?). In plan real, titlul…semnifică…, iar în plan imaginar,
acesta semnifică…(poate fi o figură de stil pe care o vei comenta). El devine simbolul central al
textului, întărind mesajul acestuia, iar legătura cu creaţia propusă se face prin intermediul
cămpului lexico-semantic (exemple), dar şi cu ajutorul resurselor sugestive, având menirea de a
spori expresivitatea ideilor poetice şi de a indica percepţia subiectivă a eului liric
asupra...accentuând sentimentele de....
Astfel, ( evidenţiezi figurile de stil şi le comentezi). Asadar, sintetizez prin a sublinia că titlul
operei...de...reprezintă o chintesenţă a întregului mesaj poetic, punând în lumină o creatie lirică
pe tema..., de o surprinzătoare forţă expresivă.