MOARA CU NOROC

NUVELA REALIST-PSIHOLOGICA
IOAN SLAVICI

”Moara cu noroc” este o nuvela realist-psihologica care a fost publicata în anul 1881. Caracterul
realist este susținut prin aderarea la principiul verosimilitatii(al realitatii), prin tipizare ca mijloc de
construcție a personajelor, folosirea detaliului semnificativ și prin obiectivitate. Partea psihologica a
nuvelei este sustinuta de problematica abordata,, de amploarea conflictului interior care este urmărit
în detaliu și, totodata, de modalitatile de investigație specifice prozei psihologice: monologul
interior și introspectia.

Tema centrala a nuvelei o constituie prezentarea efectelor nefaste ale dorintei de inavutire.
Protagonistul, Ghita, cizmar sărac devenit carciumar, oscileaza dramatic intre valorile traditionale,
guvernate de principiul etic: familia, iubirea, munca și patima banului.

Conflictul central al nuvelei este cel interior, un conflict moral-psihologic al protagonistului,

deoarece opera este una psihologica. Personajul principal, Ghita, trăiește un puternic conflict
interior, osciland intre dorințe puternice, dar contradictorii: dorința de a rămâne un om cinstit, pe de
o parte, și dorința de a se imbogati alături de Lica, pe de alta parte. În conștiința personajului
principal acest conflict duce la pierderea increderii în side, fapt care, în plan exterior, afecteaza grav
relatiile sale de familie. De asemenea, conflictul interior se reflecta într-un conflict exterior care se
da intre carciumarul Ghita și Lica Samadaul, prin parteneriatul acestora, care va avea finalitati
nefaste în viețile celor doua personaje.

Perspectiva narativa presupune o naratiune obiectiva, realizata la persoana a IIIa, cu un narator

obiectiv, omniprezent, omniscient iar viziunea întâlnită în nuvela este dindarat. Pe lângă perspectiva
obiectiva a naratorului, intervine tehnica punctului de vedere în interventiile simetrice ale batranei,
din incipitul și finalul nuvelei. În cuvintele acesteia se ascunde însă vocea auctoriala, iar intenția
moralizatoare este astfel pusa sub masca obiectivitatii.

Limbajul nuvelei este marcat de oralitate, iar registrele stilistice susțin impresia de veridicitate a
reprezentarii unei lumi: limbajul regional, ardelenesc, limbajul popular, oralitatea sunt chei de
reprezentare a unei lumi reale.

STATUT GHITA&LICA SAMADAUL

Din punct de vedere social, Ghita este, la început, un simplu cizmar cu o situație financiara
modesta și o familie frumoasa. Gândindu-se la viitorul copilului și a soției sale și dorind sa le ofere
o viața lipsita de griji, ia în arenda carciuma de la Moara cu Noroc, devenin, incele din urma,
carciumar. Lica este, în aparenta, șeful porcarilor, însă aceasta este doar o acoperire, el fiind, de
fapt, șeful unei bande de talhari. Din punct de vedere moral, Ghita trece printr-o transformare –
dacă la început era un om tandru și cinstit, familist convins, cu principii bine conturate, pe parcurs
devine un om corupt, lacom, rece și agresiv fata de familie. Lica rămâne neschimbat, netrecand
printr-o transformare precum Ghita. Acesta este, de la început pana la sfârșit, un bărbat ambitios,
calculat, dar în același timp mincinos, corupt, având o duritate dusa la extrem, fiind capabil sa
omoare oameni fără a avea scrupule. Din punct de vedere psihologic, Ghita are o personalitate
slaba, fiind introvertit și dând semne ca echilibrul sau mintal se zdruncina. Lica este inzestrat cu o
personalitate puternica, este extrovertit, însă, are deseori porniri de cruzime.

CARACTERIZARE GHITA
Caracterizarea directa este făcută de narator, iar prin intermediul acesteia sunt evidentiate cele
doua ipostaze ale personajului: cea a taranului muncitor și iubitor de familie: ”un om harnic și
sarguitor, era mereu așezat și pus pe gânduri, se bucura când o vedea pe dansa vesela” și cea a
omului dominat de patima banilor și a averii: ”acum el se facuse de tot ursuz, se aprindea pentru
orice lucru de nimic, nu mai zambea ca înainte, ci radea cu hohot încât îți venea sa te sperii de el”.
Finalitatea transformarii trezește în soția sa sentimente de antipatie fata de omul care devenise soțul
ei, și îl caracterizeaza direct, exprimandu-si dezgustul: ”Tu ești om, Lica, iara Ghita nu e decât o
muiere în haine barbatesti, ba chiar mai rău de atât.”.
Autocaracterizarea este constituita din propriile afirmații ale lui Ghita într-un monolog interior ce
evidentiaza slabiciunile sale, dar este și un mijloc de autoaparare prin victimizare: ”Ei! Așa m-a
lăsat Dumnezeu!...Ce să-mi fac dacă e în mine ceva mai tare decât voința mea? Nici cocosatul nu e
insaso vinovat ca are cocoasa în spinare.”.
Caracterizarea indirecta este realizata prin faptele personajului, aspiratia obsesiva la avere și bani,
ce se va transforma în patima, conflictul interios și cel exterior cu alte personaje și relația cu
acestea. Relatiile lui Ghita cu personajele din opera variaza în funcție de ipostaza morala în care se
afla și avidentiaza trasaturile caracteriale ale acestuia. În prima parte a nuvelei, Ghita se dovedeste a
fi un soț credincios, înțelegător și grijuliu în timp ce în a doua parte devine un om ursuz, închis în
sine, apăsat sufleteste din pricina constiintei încărcate și în cele din urma devine ucigaș. Relația cu
soția să se destrama și se raceste pe parcursul subiectului, el devenind violent în timp ce ea devine
dezamăgită profund de propriul soț. Relația dintre Ghita și Lica Samadaul este reprezentata de un
permanent conflict conștient sau inconștient, Ghita dorind initial sa i se impuna Samadaului, dar
cedeaza în postura de supus în fata stapanului pamanturilor din zona Morii cu noroc și celui care i-
ar fi putut curma viața. Lica îl implica, așadar, pe Ghita în afacerile lui necurate, personajul
principal nereusind sa mai renunte la faptele necurate odată implicat, fapt ce duce la decaderea sa
morala, la puternicul conflict interior și la schimbarea sa totala cauzata de setea exagerata de bani.

SECVENTE SEMNIFICATIVE
O prima secvența semnificativa relatiei dintre cele doua personaje este venirea lui Lica la
carciuma. Afland ca a venit un nou arandas, Lica ii face o vizita pentru a se asigura ca va fi omul lui
și ca îl va ajuta cu diverse informații. La început Ghita refuza, însă talharul nu se lasa ușor și ii ia
toți banii agonisiti pana atunci și ii spune ca dacă ii dorește înapoi, va trebui sa colaboreze cu el și
să se supuna ordinelor lui. Dorința de imbogatire este mult mai mare decât cea de a-si proteja
familia și de a rămâne cinstit, drept dovada stand faptul ca Ghita accepta, în cele din urma,
propunerea lui Lica.
Cea de-a doua secvența semnificativa este deznodamantul în care aflam ca dorind sa îl prinda pe
Lica, după ce și-a recuperat banii și ceva în plus, Ghita ii intinde o capcana acestuia. O lasa pe Ana
la carciuma ca să fie sigur ca Lica va rămâne peste noapte, în vreme ce el pleacă după jandarmul
Pintea. Intorcandu-se la moara, carciumarul își da seama ca soția l-a înșelat, iar cuprins de gelozie, o
înjunghie. Lica reușește sa plece de la carciuma, chiar în noaptea sosirii celor doi, însă Pintea
reușește sa ii ia urma. Ghita nu scapa nici el nepedepsit, fiind omorât de oamenii Samadaului, ce
incendiaza carciuma pentru a scapa de orice dovada. În tot acest timp, urmărit fiind de jandarmul
Pintea, Lica își găsește și el sfârșitul. Aceasta scena pune în evidenta caracterul moralizator al
nuvelei, deoarece fiecare personaj plătește pentru faptele comise. Totodata, constatam faptul ca
bătrâna a anticipat dezastrul care se va produce, afirmand la începutul operei ca ”Omul să fie
mulțumit cu saracia sa, caci, dacă-i vorba, nu bogatia, ci liniștea colibei tale te face fericit.”.