ION

ROMAN OBIECTIV, REALIST-INTERBELIC

LIVIU REBREANU

Romanul ”Ion” de Liviu Rebreanu a apărut în anul 1920 și este un roman obiectiv, deoarece
naratiunea se realizeaza la persoana a IIIa, iar viziunea dindarat presupune un narator obiectiv,
detașat. Acesta este, totodata, realist deoarece, inlantuite cazual și temporal, faptele sunt credibile,
prezinta autenticitatea limbajului regional și, de asemenea, caracterul real al
intamplarilor(verosimilul), prezentarea realista a personajelor și a faptelor lor, fără incercarea
idealizarii, fac din roman unul realist.

Tema centrala a operei este una de natura sociala, și anume dorința dusa la extrem a taranului
pentru posesiunea pământului. Aceasta tema se impleteste, pe parcursul actiunii, cu alte teme
precum iubirea, familia, destinul.

Conflictul romanului se desfășoară pe mai multe planuri. Conflictul central al romanului este
determinat de lupta pentru pământ în satul traditional, ardelenesc, în special. Drama lui Ion, țăran
sărac, este de a nu putea însemna nimic în ordinea sociala și umana a lumii, din cauza lipsei averii.
Calitățile personale nu sunt luate în calculul acestei ierarhii, de aceea personajul este pus în situația
de a alegere intre iubirea pentru Florica și pamanturile Anei. Principalul conflict exterior, social, se
manifesta intre Ion al Glanetasului și Vasile Baciu, adversarii care își disputa pretentiile la
posesiunea pământului, folosind-o pe Ana doar ca un pretext neglijabil al confruntarii. Adevărata
dimensiune a dramei personajului o da conflictul interior, precizat în structura romanului prin titlul
celor doua părți: Glasul pământului și Glasul iubirii. Cele doua patimi rezoneaza în sufletul lui Ion
când succesiv, când simultan, pana la explozia lor dramatica într-o situație limita. Se poate vorbi și
despre conflictele secundare intre Ion și Simion Lungu pentru o brazda de pământ, sau intre Ion și
George Bulbuc, întâi pentru Ana și mai apoi pntru Florica.

Perspectiva narativa întâlnită în roman presupune un narator obiectiv, detașat care nu se implica
în faptele prezentate, relatand totul la persoana a IIIa. Naratorul ominscient știe mai mult decât
personajele sale și, omniprezent, controleaza evolutia lor ca un regizor universal.

Limbajul - Realitatea satului transilvanean de la începutul secolului al XX-lea este prezentata

printr-un limbaj simplu, adecvat lumii descrise, fără podoabe, într-un stil anticalofil. Limbajul
taranilor este cel specific, iar atunci când intelectualii intra în scena, și registrul stilistic se modifica.

STATUT ION&ANA
Din punct de vedere social Ion este un țăran sărac, fără pământ, dar a carui mama provenea dintr-o
familie instarita. Din dorința de a obtine o avere consistenta, Ion se casatoreste cu Ana cu care va
avea un copil însă care, din păcate, va sfârși tragic din cauza neglijenței părinților. Ana este fiica
celui mai bogat om din sat, este orfana de mama, așadar crește împreuna cu tatăl sau violent și
alcoolic. Ea devine pe parcurs soția lui Ion și mama lui Petrisor. Din punct de vedere moral, Ion
este prezentat într-o maniera obiectiva, având atât calități cât și defecte. Așadar, este inteligent si
ambitios, dar în același timp prea mândru de sine și orgolios, dorința sa exagerata de a avea avere
împingându-l sa infaptuiasca acțiuni condamnabile. Ion este autorul moral al morții Anei,
comportamentul sau fata de aceasta fiind blamat pe tot parcursul actiunii. Ana este harnica,
răbdătoare, dar extrem de naiva în relația sa cu Ion. De asemenea, alegerea sa de a se sinucide
reprezintă o dovada clara a slabicunii sale. Din punct de vedere psihologic, Ion are o personalitate
puternica la început, dar în partea a doua a romanului devine slab, fiind interesat numai de Florica.
Ana suferea de labilitate psihica, dorind într-un mod obsesiv afectiunea și protecția lui Ion.
 CARACTERIZARE ION
Ion este un personaj eponim, care domina întreaga lume care graviteaza în jurul sau. Acest fapt
contribuie la reliefarea caracterului sau complex, a trasaturilor lui și a insusirilor contradictorii:
viclenie și ingenuitate, brutaliate și delicatete.
Caracterizarea directa, făcută de autor, pune în lumina câteva calități: ”iute și harnic ca ma-sa”,
”munca ii era draga oricat ar fi fost de aspra”. Elementul fundamental al conflictului, pământul, ii
subordoneaza toate trasaturile: ”Pamantul ii era drag ca ochii din cap”, iar lipsa acestuia apare ca o
nedreptate, ceea ce justifica dorința patimasa de a obtine avere: ”toata istetimea lui nu o plătește o
ceapa degerata, dacă n-are și el pământ mult, mult...”. Tot prin caracterizare directa, celelalte
personaje ii evidentiaza caracterul, cu lumini și umbre, în funcție de conflictele în care sunt
implicați cu toții. Astfel, invatatorul Herdelea îl prezinta ca ”unul dintre cei mai apreciati elevi” iar
doamna Herdelea ”un băiat cumsecade, muncitor, harnic, saritor, istet”.
Caracterizarea indirecta, care reiese din faptele și atitudinea sa, relatiile cu celelalte personaje,
descrie cel mai clar caracterul personajului Ion. Astfel, Ion este impulsiv, chiar violent, ceea ce
atrage respectul și teama celorlalți flacai ai satului și a lautarilor care cânta la comanda lui și îl
însoțesc la carciuma după hora, deși George este cel care ii plătește. Viclenia sa reiese din relația cu
Ana, pe care o seduce, ii speculeaza sentimentele, cucerind-o și lasand-o sa creadă ca, de fapt, ea l-a
cucerit. Inteligenta dura, egoismul, cruzimea ii subordoneaza toate acțiunile: bataia cu George,
comportamentul agresiv fata de Ana. Este, de asemenea, naiv în relația cu Vasile Baciu, crezand ca
nunta ii va aduce și pământul, fără a incheia o înțelegere legala.
Autocaracterizarea evidentiaza framantarile sufletesti ale lui Ion, prin intermediul monologului
interior: ”Ma molesesc ca o baba naroada!”. Definitoriu pentru personajul principal este conflictul
interior intre glasul pământului și glasul iubirii: deși o iubește pe Florica, fata frumoasa dar saraca,
dorința de posesie a pământului îl determina sa o aleaga pe Ana, cea ”uratica”, dar bogata. Aceasta
pendulare a personajului intre cele doua coordonate ale existenței sale, genereaza și conflictele
exterioare ale romanului: cu Vasile Baciu pentru pământ și cu George Bulbuc pentru Ana, și ulterior
pentru Florica.

SECVENTE SEMNIFICATIVE
O prima secvența semnificativa este cea din incipitul romanului- secvența horei. Aceasta este o
secvența anticipativa pentru principalele conflicte, dar totodata reprezintă o pagina monografica
care ne prezinta tradițiile și relatiile dintre oamenii locului. Hora se ținea într-o zi de duminica în
curtea vaduvei lui Maxim Oprea, iar oamenii erau impartiti în tabere, sarantocii fiind marginalizati.
Ion, din dorința de a avea pământ, o ia la dans pe Ana deși nu o plăcea, facandu-i curte și sperand ca
o va lua în cele din urma de nevasta. Încă din aceasta secvența este evident faptul ca Ana este o
unealta pentru Ion, dar surprinsă de atenția lui, se îndrăgostește. În urma acestei secvente, Ion este
caracterizat direct de către Vasile Baciu, care îl numește ”sarantoc”.
Cea de-a doua secvența semnificativa este cea a nunții care are loc în același timp cu cea din
lumea intelectualilor- a Laurei cu Pintea. Deși sunt diferite din punct de vedere social și cultural,
ambele păstrează tradițiile și obiceiurile locului. Ion o ignora pe Ana pe tot parcursul nunții, luand-o
la dans pe adevărata sa iubire, Florica. Ana începe sa realizeze ce se întâmpla de fapt, dar Ion își
motiveaza gestul prin faptul ca soția sa este însărcinata. Aceasta secvența anticipeaza destinul tragic
al Anei, însă și numele sau accentueaza faptul ca este un personaj predestinat suferintei. Încă o data,
Ion este caracterizat prin comportament ca fiind materialist și mincinos- nu se bucura de eveniment,
fiind preocupat de câți bani s-au strâns la nunta.