Proiect Romana – Latinitate si dacism

Originile reprezina una dintre unitatile fundamentale de

identitate pentru orice comunitate si pentru orice individ.Datele
despre origini se aseaza in tiparul unei naratiuni care le deplaseaza
in planul simbolic al unei intemeieri.Raportarea membrilor unei
colectivitati la un moment initial comun contribuie la pastrarea
legaturilor de grup si intretine constiinta existentei lui,participa la
cultura acelui grup.
Mitul originilor este un construc cultural si identitar prin care o
comunitate selecteaza si ordoneaza datele propriei istorii,in functie
de mentalitatea si fondul ei ideologic,precum si de idealuri si
proiectele ei.La acest construc nu participa doar informatia
istorica,ci si imaginarul c,,are supune datele obiective unui proces
complex de asimilare,le da coerenta si le asociaza cu o anumita
semnificatie.Istoricul contemporan Lucian Boia propune o altfel de
intelegere a istoriei,care presupune a lua in considerare fenomenul
implicit de mitificare prin care orice comunitate isi intelege trecutul.
Fundamentele culturii romane au fost intelese,descrise si
valorificate diferit de-alungul ultimelor secole de generatii de
invatati si de intelectuali,care au pus in evidenta fie component
latina,fie component dacica,fie interactiunea lor .Astfel,datele
despre origini au fost integrate in orizontul unui mit al
originilor,masura sa contribuie la construirea unei identitati
culturare.Problema raportului dintre latinitate si dacism e in mult mai
mica masura o problema de istorie literara decat o problema de
autoreflectare,astfel spus o problema a constiintei de sine a
romanitatii.
Latinitatea si dacismul sunt context care desemneaza doua
curente de idei care strabat cultura si literatura romana.Prin
latinitate se intelege actiunea de impunere a limbii latine si a
civilizatiei latine in urma cuceririlor romane,
(De exemplu; in Galia sau in Dacia). Dacismul poate fi definit ca o
atitudine de interes fara de cultura si civilizatia stramosilor daci,vazuti
ca autohtoni absoluti a acestor meleaguri.
Odata cu evolutia societati romanesti,in a doua jumatate a
secolului XIX-lea,idea persistentei elementului dacic,ca o
component fondatoare a poporului roman,capata o noua
dimensiune.Tonul este dat chiar de un om politic,Ion C. Bratianu,si
este contiunat cu mare avant de catre Hasdeu,care devine
sustinatorul cel mai fervent a continuitati dace,cu argumente
lingvinstice, intr-un moment in care curentul Latinist este primordial,si
de Cezar Bolliac in sensul cautarii de vestige material dadice.In
intervalul 1870-1880, se produce o reevaluare a problemei originilor
poporului roman,care din romane pure,ulterior romane amestecate,
devin acum daco-romane.Daca Grigore Tocilescu si Dimitrie Onciul
pledeaza pentru o pondere limitata a elementului dacic in aceasta
sinteza, A. D. Xenopol aduce argumente de ordin toponimic si
antroponimic in favoare prezentei elementului autohton.
In concluzie: Suntem daci? Suntem romani? Vom afla acest
lucru analizand argumentele lingvistice,etimologice si istorice, dar si
literature romana care contine diferite referiri la originea poporului.

Latinitatea si dacismul reprezintă două curente de idei

disputate in decursul veacurilor pentru a dovedi continuitatea
românilor in acest teritoriu. Din cauza contextului sociopolitic si a
poziționarii strategice a României, la confluența dintre orient si
occident, soarta poporului român a fost anevoioasă, românii
trebuind întotdeauna să-și apere drepturile in fața populațiilor
migratoare ori acelor care au dominat teritoriul (Imperiul Otoman,
Imperiul Habsburgic).
Prin urmare, latinitatea limbii române si a poporului român
precum originea dacică a acestuia devin o necesitate a neamului
românesc de a-și defini entitatea. Latinitatea este susținută si
confirmată incă din epoca medievală de cronicarii moldoveni
(secolul al-XVI-lea: Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculcea), de
domintorul Dimitrie Cantemir in secolul XVII și indeosebi de carturarii
școlii ardelene in perioada luministă ( Gheorghe Șincai, Samuel
Nicu).
Toate teoriile emise de românii transilvaneni se nasc din
necesitatea de a supravețui asupririi straine, ei luptă pentru
drepturile românilor transilvăneni. Există unele idei valoroase
subliniate de aceștia: unitatea natională , continuitatea românilor in
teritoriu, combaterea teoriei migraționiste a originii sud-Dunarene,
necesitatea adoptării grafiei latine, dar au emis si o serie de
exagerari( originea pur romană a poporului român si a limbii
române, teoria purismului). Idei combătute de Titu Maiorescu fixând
corect poziția românilor in spațiul carpati-danubiano-pontic.
Pe de altă parte adepții dacismului, in perioada interbelică
subliniază faptul că păstrăm in genele noastre structura strămoșilor
noștri și că există un real fond autohton pe care l-am neglijat de
veacuri și de care este important să ținem seama pentru a ști cine
suntem si încotro ne îndreptăm ( De exemplu: Vasile Pârvan in
monumentala sa lucrare "Getica" readuce in centrul atenției
aspecte esențiale ce urmăresc descendența poporului român).

Ideea de latinitate începe sa fie afirmata la noi de generatia

cronicarilor – secolele XVI – XVIII (Grigore Ureche, Miron Costin, Ion
Neculce), apoi de stolnicul Constantin Cantacuzino si de Dimitrie
Cantemir.
Originea limbii române este legata de originea poporului si a
unitatii limbii române în diverse zone în care se vorbeste pâna astazi.
Limba româna s-a format din limba latina populara adusa în Dacia si
dezvoltata pâna în zilele noastre.
 Latina s-a impus în Dacia în urma colonizarii, dupa cucerirea Daciei
de catre romani în urma razboiului din 105-106. Latina s-a impus
rapid deoarece romanizarea a fost un proces intens, viu, dinamic;
bastinasii erau interesati sa învete acest idiom pentru ca limba latina
era limba oficiala. Romanii erau interesati ca localnicii sa stie limba
latina pentru a putea stapâni.
Limba dacilor nu ni s-a pastrat. Nu stim cum vorbeau dacii. Nu avem
nicio propozitie. A fost descoperita o inscriptie în 1912 pe inelul de la
Iezerov (inel cu un disc); pe patru rânduri sunt 76 de litere grecesti;
nu sunt semne între cuvinte; nu stim de unde începe si unde sfârseste
cuvântul. S-a pastrat din daca o lista de nume de plante, nume de
persoane, nume de locuri, nume de ape (Dunare, Olt, Arges, Buzau,
Prut, Nistru, Cerna, Siret, Somes, Cris, Timis, Motru, Jiu etc).