Studiu de caz:Latinitate si dacism

Profesor:Liuta Cristina
Studiu de caz realizat de:
Acatincei Florin
Budusanu Laura
Ghitulescu Patrick
Ilascu Andrei
Ursaciuc Radu
CUPRINS
1.DELIMITARI CONCEPTUALE(LATINITATE SI DACISM)

2.CONTEXT ISTORIC.DOVEZI ALE LATINITATII

3.ETAPELE FORMARII LIMBII ROMANE

4.SUBSTRAT SI ADSTRAT

5.REFLECTAREA TEMEI IN LITERATURA,CINEMATOGRAFIE,ALTE DOMENII ALE

ARTEI
INTRODUCERE
Încă din clasele mici, am fost învăţaţi despre originile noastre ca popor şi despre formarea limbii pe care o
vorbim astăzi. "Suntem o combinaţie între o populaţie de ţărani autohtoni şi nobilii cuceritori romani". Dar care
dintre aceste două rădăcini ereditare are o pondere mai mare?

Există mulţi istorici, etimologi şi lingvişti care aduc argumente pro sau contra ipotezei că suntem latini sau daci,
precum şi mulţi scriitori, şi poeţi care îşi dau cu părerea sau folosesc clişee în favoarea uneia din aceste două
ipoteze.

In acest studiu de caz vom aflam despre mitologia , istoria si cultura poporului nostru . Aflam despre despre cel
mai important lucru …limba romana, un mijloc prin care putem sa interactionam si socializam cu semenii nostri.
DELIMITARI CONCEPTUALE(LATINITATE SI
DACISM)
Latinitatea si dacismul reprezintă două curente de idei
disputate in decursul veacurilor pentru a dovedi
continuitatea românilor in acest teritoriu. Din cauza
contextului sociopolitic si a poziționarii strategice a
României, la confluența dintre orient si occident, soarta
poporului român a fost anevoioasă, românii trebuind
întotdeauna să-și apere drepturile in fața populațiilor
migratoare ori acelor care au dominat teritoriul (Imperiul
Otoman, Imperiul Habsburgic).Prin urmare, latinitatea
limbii române si a poporului român precum originea
dacică a acestuia devin o necesitate a neamului românesc
de a-și defini entitatea.
 Latinitatea este susținută si confirmată incă din epoca medievală
de cronicarii moldoveni (secolul al-XVI-lea: Grigore Ureche, Miron
Costin, Ion Neculcea), de domintorul Dimitrie Cantemir in secolul
XVII și indeosebi de carturarii școlii ardelene in perioada
luministă ( Gheorghe Șincai, Samuel Nicu). Toate teoriile emise de
românii transilvaneni se nasc din necesitatea de a supravețui
asupririi straine, ei luptă pentru drepturile românilor
transilvăneni.Există unele idei valoroase subliniate de aceștia:
unitatea natională , continuitatea românilor in teritoriu,
combaterea teoriei migraționiste a originii sud-Dunarene,
necesitatea adoptării grafiei latine, dar au emis si o serie de
exagerari( originea pur romană a poporului român si a limbii
române, teoria purismului). Idei combătute de Titu Maiorescu
fixând corect poziția românilor in spațiul carpati-danubiano-
pontic.
 Pe de altă parte adepții dacismului,
in perioada interbelică subliniază
faptul că păstrăm in genele noastre
structura strămoșilor noștri și că
există un real fond autohton pe care
l-am neglijat de veacuri și de care
este important să ținem seama
pentru a ști cine suntem si încotro
ne îndreptăm ( De exemplu: Vasile
Pârvan in monumentala sa lucrare
"Getica" readuce in centrul atenției
aspecte esențiale ce urmăresc
descendența poporului român)
CONTEXT ISTORIC.DOVEZI ALE LATINITATII
Poporul roman este singurul popor neolatin din sud-estu Europei.Romanizarea
poporului si a populatiei geto-dacice din Antichitate are o importanta deosebita
deoarece acest proces desfarusat pe tinutul carpato-danubiano-pontic sta la baza
aparitiei poporului nostru.

Originea limbii romane se gaseste inaintea erei noastre cand Dacia a fost cucerita de
romani in urma celor doua razboaie 105-106 sub conducerea lui Traian.Procesul de
romanizare incepuse cu mult inainte ca Dacia sa fie transformata in provincie romana
caci dacii luptatori neinfricati erau altiati militari ai Imperiului Roman si intre acestia
existau si relatii comerciale.Romanizarea in Dacia desi s-a produs intr-o scurta perioada
de timp a fost intensa si decisiva pentru construirea noului popor si a noii limbi.
Dacismul
Dacismul este un curent in istoriografia autohtona afirmat la
inceputul secolului al XX-lea caracterizat prin exagerarea
contributiei dacilor in etnogeneza romaneasca.Civilizatia si cultura
dacilor s-a dezvoltat timp de cateva sute de ani in spatiul carpato-
dunarean si a atins apogeul in secolul 1 i.Hr-Sec 2 d.Hr.Poporul
roman este rezultatul “contopirii dacilor cu romanii” iar limba
romana este derivata din latina vulgara in urma cuceririi Daciei. În
multe din poeziile sale, G. Coşbuc a evocat trecutul glorios al
poporului nostru din cele mai vechi timpuri si până în zilele lui. El
vede istoria ca o luptă neîncetată pentru libertate socială şi
naţională.Simboluri umane ale acestei lupte sunt Decebal,
legendarul Gelu,Mihai Viteazul, Tudor Vladimirescu (,,Decebal către
popor”, ,,Moartea luiGelu”, ,,Paşa Hassan”, ,,Oştenii lui Tudor”).
 În ,,Decebal către popor”, regele formulează cunoscuta maximă atribuită dacilor: „E rău destul că ne-am născut”, numai pentru a
sublinia că viaţa în stare de robie ar mări chinul: „Mai vrem şi-al doilea rău?”. De aceea, Decebal, cheamă intreg poporul dac la luptă
împotriva cotropitorilor romani. Lupta inseamnă jertfă, moarte demnă.

„Din zei de-am fi scoborâtori

C-o moarte tot sîntem datori

Totuna e dac-ai murit

Flăcău ori moş ingîrbovit;

Dar nu-i totuna leu să mori

Ori câne-nlănţuit.”

„Eu nu mai am nimic de spus

Voi braţele jurând le-aţi pus

Pe scut! Puterea este-n voi

Şi-n zei! Dar vă gândiţi, eroi,

Că zeii sunt departe, sus,

Duşmanii lânga noi!”

Geto-dacii traiau organizati in triburi in functie de gradul de dezvoltare al
acestuia.Asezarile acestora purtau denumirea de “dave”.Centrul politic al dacilor era
fortificat in sase cetati, se afla in muntii Oratie si purta numele de Sarmisegetuza.

Conform datelor istorice ,dacii aveau par brunet deschis sau carunt.Barbatii purtau
barbi,erau de statura inalta si lati in umeri si aveau pumnii ca ciocanii de spart
ziduri.Femeile sunt infatisate pe Columna lui Traian fiind zvelte,cu trasaturi fine(fata
ovala,frunte inalta,ochi expresivi,nas drept,buze frumos conturate,par lung si pieptanat
cu carare pe mijloc,strans intr-un coc la ceafa acoperit cu o naframa).Imbracamintea
femeilor era formata din camasi asemanatoare iilor din ziua de azi,incretite la gat cu
maneci lungi si largi,fuste pana in pamant ,peste care uneori se purta in material drapat
de culoare rosie sau albastra.De obicei nu purtau nimic in picioare,dar la ocazii speciale
purtau opinci sau caltuni.Isi acopereau capul cu o basma iar pe vremea rea foloseau
materiale groase din care isi realizau un fel de batic.
Privind Columna lui Traian,vedem obiceiuri care au ramas in traditia poporului nostru
pana in zilele de astazi:constructia caselor de la munte,portul popular

Asemanarea dintre imbracamintea dacilor si portul popular romanesc a fost recunoscuta

si de catre Scoala Ardeleana.Un pasaj relevant ar fi: „În câtu-i despre solii dachilor cei
la Roma trimişi şi în senat intraşi, înseamnă că senatul de-atunci îndată au poruncit de
li s-au cioplit chipurile din marmure tocmai cum erau făcuţi la statură, la fisognomie şi
la haine, adecă: obrazul, grumazii, peptul şi picioarele cu cioarecii, din marmure albă;
iară cugima, părul şi şundra (sugmanul) din marmure neagră; gluga, iarăşi din marmure
albă, tocmai cum iaste portul românilor celor ce lăcuiesc pre lângă Sibiu”.

Asemanarea portului dacilor cu cel al romanilor inseamna o recunoastere implicita a

continuitatii geto-dacilor in Dacia si dupa colonizarea romana.
Latinitatea
Latinitatea este un curent aparut in lingvistica si in
filologia romaneasca in secolul XIX,care,pentru a
demonstra caracterul latin al limbii romane,a incercat
sa elimine din ea cuvintele de alte origini si sa modifice
astfel forma celor latine incat sa le apropie cat mai
mult de forma originala.

Imperiul Roman este considerat de majoritatea

istoricilor ca fiind leaganul civilizatiei moderne si unul
dintre cele mai importante “piese” in cultura
Europeana.Limba oficiala a Imperiului Roman era
latina,care de-a lungul timpului s-a impartit in doua
dialecte:latina vulgara si latina culta.
Latinitatea este un curent de idei referitor la originea latină a unui neam.Ideea
latinităţii, concept imperativ de afirmare a identităţii etnice îndeosebi în Transilvania,
dar receptat şi ca o firească necesitate de cunoaştere a originilor, de legitimare a unui
popor în faţa istoriei, a avut un timp îndelungat de cristalizare şi de consolidare,
începând cu marii cronicari şi cărturari din secolele al XVI-lea şi al XVIII-lea (Grigore
Ureche, Miron Costin, Ion Neculce), apoi de stolnicul Constantin Cantacuzino şi de
Dimitrie Cantemir şi atingând un punct de apogeu în epoca Şcolii Ardelene (Samuil Micu,
Gheorghe Şincai, Petru Maior).
Alături de idei valoroase – unitatea şi continuitatea românilor şi combaterea teoriei
imigraţioniste, a originii sud-dunărene, necesitatea adoptării alfabetului latin – ei
promovează şi evidente exagerări – originea pur romană a poporului român şi a limbii,
cu urmări în tendinţele de purificare a limbii de elementele nelatine, perpetuate până
spre sfârşitul secolului al XIX-lea.
 Intr-o maniera aparte ,George Calinescu subliniaza caracterul roman al
lb.romane:“Romanul crede in Dumnezeu,in ingeri si a fost botezat la
biserica,unde,duminica merge la botezat la biserica mai ales cand e batran,isi face cruce
si se roaga.El nu e pagan caci vede pe cer soarele,luna si stelele si nici salbatic nu e.E
domn,omu vechiu in cetate avand o tara,un rege,ascultand de un imparat.Avand pamant
lucreaza,face aratura,are casa cu scoarta pe pereti cu usa,curte[...] In tinerete merge la
petit si-si alege muiere,facand nunta.Are socru,soacra,parinti,frati,sora[...].Mortul se
pune in mormant si femeile bocesc”.Latinitatea limbii romane a fost semnalata inca din
Evul Mediu de catre carturarii straini si cronicarii nostri si poate fi sustinuta prin dovezi
lingvistice,lexicale,fonetice si morfosintactice.
Nicolaus Olahus este un umanist faimos la nivel european care afirma unitatea de
neam,de origine si de limba a romanilor din cele trei tari in lucrarea Ungaria,scrisa in
limba latina la Bruxelles si terminata in 1536.Acesta afirma urmatoarele:„Valahii sunt
creştini, numai că, urmând pe greci, se deosebesc de biserica noastră catolică în
privinţa purcederii duhului Sfânt şi a altor articole mai puţin importante.
[...] Moldovenii au aceaşi limbă, obiceiuri şi religie ca şi muntenii, se deosebesc numai
prin imbrăcăminte. […] Limba lor şi a celorlalţi valahi a fost cândva romană, căci ei sunt
copiii din Roma.
Primul cronicar roman care a consemnat originea latina a romanilor a fost Grigore
Ureche.Acesta a demonstrat latinitatea limbii romane intr-un capitol din lucrarea sa
“Letopisetul Tarii Moldovei”.El spune ca:„de la Rîm (Roma) ne tragem; şi cu ale lor
cuvinte ni-i amestecat graiul”.
Pentru a convinge cititorii de acest adevar el accentueaza unele paralelisme lexicale
latin romane: „De la ramleni, ce le zicem latini, pâine, ei zic panis; carne, ei zic caro;
găina, ei zic galina; muiarea, mulier; fameia, femina; părinte, pater; al nostru, noster si
altele multe den limba latinească, că de ne-am socoti pre ămaruntul, toate cuvintele le-
am inţelege” (Letopiseţul Ţării Moldovei). Lui
Grigore Ureche îi urmează alţi scriitori şi lingvişti care susţin înlucrările lor sorgintea
latină a limbii române.
În „ Istorie în versuri polone despre Moldova şi Ţara Românească”, cronicarul Miron
Costin realizează o sinteză a schemei structurii limbii române:
„Unde trebuiasă fie Deus, avem Dumnezeu sau Dumnezeu, al mieu în loc de meus, aşa s-a
stricat limba; unde era coelum, avem cierul; homo – omul; frons – frunte; angelus –
indzierul. Unele cuvinte au rămas chiar întregi: barba – barba, aşa şi luna, iar altele
foarte mici deosebiri. În plus, s-au mai adăugat mai târziu şi puţine cuvinte ungureşti. În
sfârşit, luându-se cele sfinte de la sârbi, s-au adăugat şi puţine cuvinte slavoneşti.”.Iar
în opera „De neamul moldovenilor, din ce ţară au ieşit strămoşiilor”, aşa cum indică şi
titlul, cronicarul îşi propune să scoată „lumii la vedere felul neamului, din ce izvor şi
seminţe sînt ulăcuitorii ţărei noastre, Moldovei şi Ţării Munteneşti şi românii din ţările
ungureşti.” El dovedeşte că precum şi alte neamuri: „ franţozii – galii, turcii – otomani,
ungurii – huni, aşa şi românii poartă numele romanilor.”
Au susţinut ideea originii pur latine a limbii române, cerând scrierea cu alfabet latin şi
scrierea etimologică: Samuil Micu şi Gheorghe Şincăi. Ei propun eliminarea cuvintelor de
altă origine şi înlocuirea lor cu neologisme latineşti.
Samuil Micu este cel care, încercând să dovedească
provenienţa latină a românilor, conchide că acest
lucru reiese din patru elemente: „întâiu din scriitori, SAMUIL MICU
a doua din obiceiuri, a treia din limbă, a patra din
nume.”
Asemenea lui Samuil Micu, Gheorghe Şincai, în opera
„Hronica românilor şi a mai multor neamuri...”,
încearcă să dovedească orginea romană a poporului
român: „Din partea coloniei, carea au remas în Dachia
Veche... s-au prăsit apoi toţi românii cîţi sînt de-a
stînga Dunărei, cum cură în Marea Neagră; iară din
GHEORGHE
partea coloniei carea s-au trecut Dunărea şi s-au
SINCAI
aşezat în Dachia cea Noao, aşişderea şi din romanii
precarii i-au adus Marele Constantin din Trachia,
Machidonia şi Thessalia, s-au prăsit românii cei ce
 sînt de-a dreapta Dunărei, carii s-au numit după aceaia, amu vlahi, amu cotzo, sau
cuzo-vlahi, iară mai pre urmă ţinţari, tocma cum s-au numit şi ceii ce au remas de-a
stînga Dunărei, întîiu români, apoi abotriţi, după aceaia comani şi paţinachite, mai pre
urmă munteni, moldoveni, mărgineni, mocani, frătuţi; ci ori cum s-au numit, sau se
numesc şi acum, tot de o viţă şi porodiţă sînt, adecă romani de sînge, precum firea şi
vîrtutea îi mărturiseaşte (...)”.
În cultura noastră, Dimitrie Cantemir, este unul dintre cei mai erudiţi umanişti.Reluând
o temă a cronicarilor moldoveni, lucrarea „Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor”
înfăţişează trecutul îndepărtat al poporului nostru, originea comună a tuturor românilor.
El afirmă că “sântem urmaşii unui popor care a creat ocivilizaţie şi o cultură clasică”.
"Hronicul vechimii a romano-moldo-vlahilor" este ultima operă a lui Dimitrie Cantemir,
ce infaţişează concepţia savantului asupra formării poporului român şi a limbii române,
tratând, cu o documentare extrem de bogată, de peste 150 de izvoare, originile poporului
român şi evoluţia sa până la al doilea descălecat, momentul întemeierii celor două ţări
române, Muntenia şi Moldova.
Stolnicul Constantin Cantacuzino, în opera sa „Istoria ţării româneşti” vorbeşte,
deasemenea, despre originea românilor, susţinând ca aceştia sunt descendenţii
romanilor rămaşi în Dacia, afirmând astfel continuitatea daco-romana la nordul Dunării :
„Iară noi înt-alt chip de ai noştri şi de toţi câţi sunt rumâni, ţinem şi credem,
adeverindu-ne den mai aleşii şi mai adeveriţii bătrâni istorici şi de alţii mai încoace, că
valahii, cum le zic ei, iarănoi, rumânii, sîntem adevăraţi romani în credinţă şi în bărbăţie,
den carii Ulpie Traian i-au aşezat aici în urma lui Decheval, dupre ce tot l-au supus şi l-
au pierdut; şi apoi alt şi alalt tot şireagul împăraţilor aşa i-au ţinut şi i-au lăsat aşezaţi
aici şi dintr-acelora rămăşiţă sătrag pănă astăzi rumânii aceştea. Însă rumânii înţeleg
nu numai ceştea de aici, ce şi den Ardeal, carii încă şi mai neaoşi sînt, şi moldovenii, şi
toţi cîţi şi într-altă parte să află şi au această limbă, măcară fie şi cevaşi mai osebită în
nişte cuvinte den amestecarea altor limbi, cum s-au zis mai sus, iară tot unii sînt. Ce
dară pe aceştea, cum zic, tot romani îi ţinem, că toţi aceştea dintr-o fântână au izvoît şi
cură”.
Dimitrie Constantin
Cantemir Cantacuzino

Grigore George
Ureche Calinescu
ETAPELE FORMARII LIMBII ROMANE
Limba română face parte, prin stratul fundamental de origine latină (circa 60% din
fondul lexical de bază), din familia limbilor neolatine, alături de portugheză, franceză,
spaniolă, italiană.Este limba latină vorbită neîntrerupt timp de două mii de ani în nordul
şi însudul Dunării, într-un mediu oriental (trac, grec,slav, turc). Lingviştii şi istoricii
români au concepţii diferite în privinţa perioadelor importante ale dezvoltării limbii
noastre, dar majoritatea sunt de acord că există o lungă perioadă de formare, o alta, şi
mai lungă, de consolidare prin evoluţie orală, o perioadă a începuturilor limbii literare
(scrise) şi o alta modernă.

Principalele etape ale formării limbii române au fost:

 Adoptarea de către dacii din Dacii şi Moesia a latinei populare, în care s-au utilizat şi
cuvinte traco-dacice (aproximativ 10% din fondul lexical de bază); Includerea, în
secolele al VIII-lea-al IX-lea, a elementelor provenite din limba slavilor sudici
(aproximativ 20% din fondul lexical de bază).
Cel mai vechi document păstrat, scris în română, este Scrisoarea lui Neacșu, o scrisoare
din 1521, în care Neacșu de Câmpulung îi scria primarului brașovean despre atacurile
iminente ale turcilor. Aceasta era scrisă cu alfabetul chirilic, la fel ca majoritatea
scrierilor românești din acea perioadă. O primă folosire a alfabetului latin este atestată
printr-un document transilvănean, scris după convențiile alfabetului maghiar la sfârșitul
secolului XVI.În jurul anului 600 se încheie procesul de formare a limbii române.

Între secolele al VI-lea şi al VIII-lea limba română asimilează o serie de influenţe slave.

Epoca anteliterară este cuprinsă între secolele al VIII-lea şi al XV-lea.

SUBSTRATUL SI ADSTRATUL
Substratul traco-dac:
Limba latina care s-a impus in Dacia cucerita a fost latina populara. Geto-dacii au
invatat aceasta limba insa nu au renuntat in totalitate la limba autohtona, ceea ce se
justifica prin existenta a 100-150 de cuv in vocabular.Ex: aprig, amurg, arunca, baci,
baier, baligă, baltă, bară, caier, caţă, căciulă, căpuşă, căpută, cătun, cioară, fărâmă,
gard, gata, gălbează, genune, ghes, ghiară Ape: Arges, Prut, Siret, Cris, Mures,
Somes.Nume de orase: Hrsova, Abrud, Cerna, Oiutuz, Turda.Elemente presupuse ca fiind
Traco-dace sunt:confuzia genitivului cu dativul;postpunerea articolului
nehotarat;pastrarea genului neutru
ADSTRATUL (SUPERSTRATUL)
În lingvistica istorică și în sociolingvistică, termenul „suprastrat” sau „superstrat”
denumește o limbă care influențează altă limbă. Definirea sa mai exactă este diferită la
diverși autori.În lingvistica istorică:Pentru unii lingviști, suprastratul este o limbă care
intervine în aria altei limbi fără să o înlocuiască, și care poate dispărea până la urmă,
lăsând totuși urme în această limbă. De exemplu, limbile germanice din Evul Mediu au
dispărut, dar au exercitat o influență relativ importantă asupra limbii galo-romane
vorbite în jumătatea de nord a Franței actuale, devenind astfel suprastratul viitoarei
limbi franceze. Acest suprastrat a fost unul din factorii care au contribuit la
diferențierea dialectelor nordice ale limbii galo-romane de cele din sud, care au format
limba occitană.Alți autori lărgesc accepțiunea de mai sus a suprastratului și la
împrumuturile făcute de o limbă după formarea ei, inclusiv pe cale savantă. Astfel, în
evoluția limbii române s-ar putea vorbi de suprastraturile albanez, slav, maghiar, turc,
neogrec, german, italian, latin savant și francez.
REFLECTAREA TEMEI IN
LITERATURA,CINEMATOGRAFIE,ALTE DOMENII ALE
ARTEI
Dacii este un film istoric româno-francez, regizat în 1967 de Sergiu Nicolaescu. El a fost
realizat de Studioul Cinematografic București în colaborare cu Franco-London Film
(Franța). Acțiunea filmului se petrece în preajma anilor 86-88 d.Hr, când Domițian,
împăratul roman din aceea vreme, a încercat să cucerească Dacia.
Acest film a reprezentat debutul în lungmetraj al regizorului Sergiu Nicolaescu. El se află
pe locul 4 în topul celor mai vizionate film românești din toate timpurile după cum
atestă un comunicat din 2006 al Uniunii Autorilor și Realizatorilor de Film din România
O introducere de ansamblu : FORUL LUI TRAIAN
aceste statui monumentale ale
Geto-Dacilor au fost realizate de
artiştii romani în timpul domniei
împăratului Traian (98-117 d.Hr.)
pentru Forul acestuia (la Roma),
după cuceririle făcute în Dacia
(106 d.Hr.). Precizez, Forul lui
Traian, construit în 6 ani de
vestitul arhitect Apolodor din
Damasc, a fost inaugurat în anul
112 d.Hr.
DACII PE COLUMNA
O parte importantă a artei dacice o
reprezintă obiectele din metale preţioase,
produsele de argint fiind fără îndoială,
produsele cele mai înalte şi reprezentative
ale artei geto-dace. Nu numai că sunt
realizate din argint de calitate, dar
măiestria la care au ajuns meşterii daci
poate stârni invidia celor din zilele
noastre. Un splendid exemplu de artă
autohtonă îl constituie vasele de argint
din tezaurul de la Sîncrăieni. Ornamentate
cu împunsături, palmete, lujeri, frunze,
motive împletite şi valuri alergătoare, ele
sunt o mărturie a măiestriei autorului şi
gustului proprietarului. Lanţurile
ornamentale făurite din zale de argint
sunt atât de fine încât par împletite.
CONCLUZII

Limba română este o limbă de origine latină, iar această afirmaţie poate fi susţinută cu
argumente lexicale, morfologice şi sintactice;
Substratul limbii române este reprezentat de limba daco-geţilor, din care s-au păstrat foarte puţini
termeni, mai ales pentru că nu există documente scrise şi inscripţii din această perioadă;
Pocesul de romanizare a fost un proces ireversibil; prin contopirea celor două civilizaţii (dacică si
romană) s-a format populaţia daco-romană, care stă la baza formării poporului roman şi a limbii române.
Temelia limbii şi a poporului român o reprezintă conceptele de latinitate şi dacism.
LATINITATEA este un „curent apărut în lingvistica şi în filologia românească în secolul XIX, care a
demonstrat caracterul latin al limbii române. El a atras prin prestigiul istoric al imperiului roman, prin
puterea şi calităţile politico-militare ale romanilor.
DACISMUL este un “curent in istoriografia autohtonă, afirmat la inceputulsecolului al XX-lea
prin mitizarea contribuţiei dacilor la formarea poporului român şi in general la istoria universală. El a
atras prin misterul unei civilizaţii mai putin cunoscute şi fascinaţia arhaicului.
BIBLIOGRAFIE
MIRCEA MARTIN "GEORGE CALINESCU SI COMPLEXELE LIT.ROMANE"
G.CALINESCU "ISTORIA LIT.ROMANE DE LA ORIGINI PANA IN PREZENT
ION GHETIE,AL. MARES "ORIGINILE SCRISULUI IN LIMBA ROMANA"
L.BLAGA "REVOLTA FONDULUI NOSTRU NELATIN"
ION GHETIE "INCEPUTURILE SCRISULUI IN LIMBA ROMANA"
MIHAI EMINESCU “MEMENTO MORI”
MIHAI EMINESCU “RUGACIUNEA UNUI DAC”
VASILE ALECSANDRI “CANTECUL GINTEI LATINE”
https://ro.scribd.com/
https://www.wikipedia.org/
https://www.academia.edu/
https://cuvantultinerilor.ro/didactic/