Căsătoria la geto daci, ca şi la alte popoare vechi, se încheia prin cumpărarea

soţiei de către bărbat de la părinţii fetei. Cu cât era mai frumoasă şi castă fata, cu
atât preţul era mai mare. Preţul cel mai mare nu oferea decât un om bogat,
prefigurându se astfel şansa ca o fată frumoasă, dar de condiţie  socială modestă, să
devină soţia unuia dintre membrii aristocraţiei tribale (tarabostes). Pentru fetele
urâte sau uşuratice, din contra, se căuta cu bani (zestre) cineva, care să le ia de
soţie.  Consideraţi barbari de către greci sau alte popoare, geto-dacii aveau reguli
destul de clare, inclusiv când vine vorba despre viaţa de familie. Potrivit istoricilor,
geto-dacii aveau între una şi 30 de soţii, în funcţie de starea materială. Cronicarul
din secolul al III-lea Solinus adaugă despre poligamia geto-dacilor faptul că
bărbaţii se fălesc cu numărul femeilor şi consideră o cinste să aibă mai multe soţii. 
Soţiile erau cumpărate de la familiile lor, fie direct din casă, fie de la târgul special
amenajate cu acest scop. Deşi pare greu de crezut şi femeile puteau să îşi cumpere
soţii tot de la târguri. Heraclit menţionează şi dreptul femeii de a-şi părăsi bărbatul
dacă era nemulţumită de acesta. Femeia în cauză se putea întoarce acasă, la părinţi,
cu zestre cu tot.  Acestea au voie, înainte de căsătorie, să aibă relaţii sexuale cu
bărbaţii care le plac.    În schimb, odată căsătorite, femeile trebuiau să rămână
fidele bărbaţilor. Adulterul era predepsit cu moartea. Geto-dacii făceau mulţi copii,
cu toate soţiile, scopul fiind asigurarea puterii şi trăiniciei familiei şi în special a
clanului din care făceau parte. În concluyie pot spune că existenţa proprietăţii
private şi a familiei monogame a avut a importanta foarte mare întrucât a contribuit
la apariţia unui sistem succesoral menit să asigure trecerea patrimoniului familiei
urmaşilor direcţi.