Rezumatul Miturilor:

“Miorata” Acțiunea baladei se petrece la poalele munților într-o zi de toamna. Într-o zi de toamna,
coboară din munți pentru iernat trei turme de oi conduse de ciobanii moldovean, ungurean si vrâncean.
Baciul moldovean e mai bogat, are mai multe oi, cai pricepui si câini oi, cai aceea, este invidiat de ceilalți
doi ciobani. Aceștia hotărăsc sa-l omoare pe baciul moldovean si sa-i ia averile. Miorița năzdravana afla
de crima care i se pregătește stăpânului sau si îl vestește de pericol. Totodată ,își roagă stăpânul sa se
apere: sa se întoarcă la negru zăvoi si sa-si cheme în ajutor, un câine. Ciobanul nu face nici un gest de
ajutor, un cu demnitate cu posibilitatea morții. El își exprima ultimele dorințe într-un testament
tulburător .O roagă pe mioara sa le spună celor doi ciobani sa-l îngroape în apropierea stânei sa fie
aproape si după moarte de strunga si de oi. Dorește ca la capul lui sa fie puse cele trei fluierase si sa fie
bocit de vânt, de glasul fluierașelor si de oi. Totodată ciobănașul vrea ca mioara sa ascundă oilor ca el a
murit, de aceea sa le spună ca s-a însurat cu o crăiasa mândra si ca la nunta lui a participat întreaga
natura. Nunii au fost soarele si luna, nuntașii au fost brazii si luna, nuntașii au fost munții mari, făcliile
au fost stelele, iar lăutarii au fost pasările. La aceasta nunta însă a căzut o stea, ceea ce sugerează
stingerea unei vieți omenești. În finalul baladei apare mama ciobanului care își caută fiul. Din cuvintele
mamei, reiese portretul fizic al mamei, reiese este mamei, reiese si înalt, cu fata alba, cu mustața de
forma spicului de grâu, cu parul negru si ochi grâu, cu o roagă sa-i spună mamei ca s-a însurat cu o fata
de crai, dar sa nu-i spună ca la nunta lui a căzut o stea. Acest semn i-ar fi vorbit prea direct de moartea
sa. El vrea astfel sași apere mama de o mare durere sufleteasca.

„Zburătorul” Mitul folcloric al „Zburătorului” simbolizează înmugurirea sentimentului de dragoste la

fetele aflate la vârsta pubertății. Trăirile tinerelor sunt declanșate de un personaj fantastic, cu o mare
putere de seducție, care apare pe înserat, le face să se îndrăgostească de el, apoi pleacă, lăsând în urma
lui melancolie, zbucium. Este ca o boală, o dragoste pătimașă, o iubire pasională, nestăpânită care
mistuie și distruge sufletul omului. Zburătorul este o semi-divinitate erotică, un demon arhaic (vechi) de
tip malefic (cu o influență nefastă, fatală, rea). Caracter cu aspect malefic, pe de o parte prin plăcerea
de a chinui și isteriza pe tinerele fete, Zburătorul este pe de altă parte demonul frumos care aduce
tulburările și zbuciumul iubirii.

Mitul Zburătorului a fost sesizat în aspectul lui cultural de George Călinescu. Acesta afirmă că
„Zburătorul este un demon frumos, un Eros adolescent care dă fetelor pubere tulburările și tânjirile
întâii iubiri”. Mitul Zburătorului s-a născut și trăiește în mediul oniric (al visului). Rămâne una dintre cele
mai ascunse taine ale visului, pierdut printre credințele superstițioase ale poporului.Ca mit care explica
apariția sentimentelor de iubire, a fost prelucrat în numeroase opere din literatura noastră cultă.

„Meșterul Manole”
Mitul jertfei zidirii este un mit caracteristic pentru zona sud-est europeană cu o mare pondere ca motiv
în folclorul literar și în literatura cultă românească. Când construcția este gata, voievodul îi întreabă pe
meșterii aflați încă pe acoperiș, dacă pot construi un edificiu și mai frumos , la care ei răspunzând
afirmativ, domnul da ordin să fie răsturnate schelele pentru ca cei „nouă meșteri mari” și Manole să nu
mai poată coborî. Ei încearcă să se salveze punându-și aripi de șindrilă (scândură de brad îngustă și
subțire care servește la acoperitul caselor), dar se prăbușesc și mor, reeditând mitul lui Icar, alt motiv al
baladei care lipsește în variantele sud-dunărene. Reacția Anei, soția lui Manole, în timpul zidirii este de
asemenea diferită: nu țipete, nu blesteme, la fel ca în amintitele balade străine, ci o durere adâncă și
discretă, plină de o duioasă, delicată și reciprocă iubire față de soț, de supunere în fața sacrificiului
socotit inevitabil: „– Stai, mândruța mea, / Nu te speria, / Că vrem să glumim / Si să te zidim! / Ana sen
credea / Și vesel râdea. / – Manoli, Manoli, / Meștere Manoli! / Zidul rău mă strânge / Copilașul-mi
frânge! / – Manoli, Manoli, / Meștere Manoli! / Zidul rău mă strânge, / Viața mi se stinge!”.