Comentariu literar al poeziei “Brâncuși” de Grigore Vieru

Realizat de Rusu Daniela

Patriotismul semnifică  gravitația iubirii față de neam şi moșie.

Anume valoarea dată reprezintă simțământul viu al responsabilității
colective care poate trezi în sufletul fiecărui cetățean voinţa de a ucide şi
a fi ucis din motive fără însemnătate.
Toate aceste aspecte pot fi regăsite în poezia “Brâncuși” scrisă de
Grigore Vieru. Opera dată se produce în jurul identificării locului și a
impactului major pe care îl deține românul basarabean asupra spațiului
cultural românesc. În urma primei lecturi am rămas plăcut surprinsă
de  simplitatea  cuceritoare a versurilor scurte și clare ,prin intermediul
cărora a avut loc rostirea unui adevăr dureros. Microuniversul creat prin
spațiul restrâns al unui sat rămas fără ostașii plecați, a favorizat apariția
sentimentelor de mândrie,admirație și încântare transmise și accentuate
indirect în următoarele versuri: “Așteaptă întoarcerea din bătălii a
vitejilor voievozi.” De asemenea, printre trăirile dominante au fost
prezente și cele de aprehensiune și alarmare, întrucât, întoarcerea
soldaților nu e garantată, lucru provocat de aceeași secvență.Motivul
caracteristic lucrării date este cel al așteptării. El este relevat prin
îmbinări de cuvinte și verbe ce exprimă nesiguranța, incertitudinea: “
Așteaptă întoarcerea” , “ vor veni” etc. Acesta distruge sensul realităţii,
generând un sentiment de teamă față de necunoaștere. Printre temele
regăsite aici se enumeră cea a eroismului, a luptei pentru libertate și a
patriotismului. Opera dată beneficiază de o deosebită valoare estetică,
lucru garantat de varietatea de imagini vizuale,care reprezintă o
expunere a realității înconjurătoare, redată prin intermediul simțurilor.
Întâlnim de mai multe ori “Masă de piatră...Curată și răcoroasă”
înconjurată de “Scaune goale de piatră”.Ele sunt confecționate din
același material ,care simbolizează permanența, stabilitatea și
durabilitatea.Imaginea dată vizuală face referire la impunătoarea
sculptură “Masă tăcerii” care reprezintă un tezaur al culturii românești,
având și o semnificăție profundă. Face trimitere la spaţiul la care erau
prezenți combatanții înaintea mai multor bătălii la care urmau să
participe. La rândul lor, scaunele în formă de clepsidre relevă natura
trecătoare și în continuă schimbare a vieții.Pe lângă imaginile artistice
vizuale sunt prezente și cele auditive :” e o tăcere “, care accentuează
faptul că acest sfânt lăcăș aducea în inima războinicilor pace sufletească.
După părerea mea , titlul poeziei este unul reprezentativ, fiind sugerat de
numele marelui maiestru, Constantin Brâncuși, sculptorul român ce a
avut contribuții remarcabile la înnoirea limbajului și viziunii plastice în
sculptura contemporană. Muzicalitatea limbajului poeziei este oferită de
rima albă, care are rolul de a evidenția mesajul  ce poate fi desprins din
textul dat. Sunt prezente 18 versuri care au măsura de 3-10 silabe , având
ritmul iambic. Procedeele artistice sunt cele mai des întâlnite mijloace de
sporire a expresivității unei opere literare.În lucrarea dată întâlnim
comparația „fruntea grea ca de piatră” . Ea accentuează starea de gândire
și meditație în legătura cu :” ce-i de făcut mai departe”. Hiperbola :,,e o
tăcere atât de afundă că se aud Carpații’’ și epitetul dublu :“ masa curată
și răcoroasă “ creionează faptul că ostașii încă nu au revenit, lipsa lor
făcându-se simțită. Mesajul textului , în opinia mea , este reprezentat de
faptul că orice așteptate e provizorie, ea acționând aidoma unei sugestii
puternice asupra conștientului .De multe ori aceasta pare a fi
zadarnică,precum în poezia dată, dar până la urmă acoperă golul lăsat de
către lipsa persoanelor dragi. Sunt de părerea că lucrarea “ Cămășile”
,scrisă la fel de Grigore Vieru, este asemănătoare cu opera dată
,deoarece și aici este prezent dorul și speranța  românească , devenite
scut de apărare împotriva oricărei dezlanuțiri inumane.
În concluzie pot afirmă că datorită poeziei date am realizat faptul că
indiferent de circumstanțe ar trebui să putem  să acceptăm
dezamăgirile  temporare, dar nu și cele care ne-ar fura accesul la
speranța infinită,întrucât, ea este singurul medicament care ar putea
proteja sufletul nostru de amărăciunea așteptării și cea a dezamăgirii.