îmbătrânesc și mor . George Călinescu Cuprins Biografie; Primii ani; Anii de formare; Colaborări la revistele literare Activitatea de cercetare academică. Criticul literar. Scriitorul; Activitatea de critic literar; Romancierul, poetul și dramaturgul; Ultimii ani de viață; Opera lui George Călinescu; Primii ani
George Călinescu se naște la București ca
Gheorghe Vișan, fiul Mariei Vișan.Copilul e crescut de impiegatul Constantin Călinescu și de soția sa, Maria, în casa cărora mama băiatului lucra ca menajeră. Familia Călinescu, împreună cu „femeia din casă” și copilul, se mută la Botoșani, apoi impiegatul Date generale Călinescu este transferat la Iași. Aici în G. Călinescu (n. 19 iunie 1899, București – d. 12 martie 1965, 1906, Gheorghe e înscris la Școala „Carol Otopeni) a fost critic, istoric literar, scriitor, publicist, I”, de pe lângă Liceul Internat. În 1907, academician român, personalitate enciclopedică a culturii și Maria Vișan acceptă ca soții Călinescu, literaturii române, de orientare, după unii critici, clasicizantă, care nu aveau copii, să-l înfieze. Se mută după alții doar italienizantă sau umanistă. Este considerat drept la București în 1908, an în care se înscrie unul dintre cei mai importanți critici literari români din toate la gimnaziul Gheorghe Șincai. În timpurile, alături de Titu Maiorescu sau Eugen Lovinescu copilărie nu a excelat cu nimic, s-a lăsat învăluit în aura mediocrității. Anii de formare
După parcurgerea primelor două clase primare la Iași, la
Colegiul Carol I, a celorlalte două la București, la Școala Cuibul cu barză, apoi gimnaziul Dimitrie Cantemir la București, își încheie studiile medii la Liceul „Gheorghe Lazăr” din București și pe cele universitare la Facultatea de Litere și Filozofie din București, la care intră în 1919. Își ia licența în Litere în 1923. Teza de licență purta titlul Umanismul lui Carducci. Devine profesor de limba italiană pe la diverse licee bucureștene și timișorene, apoi pleacă la Roma, pentru doi ani cu o bursă pentru Școala română din Roma, instituție de propagandă culturală românească, fondată de profesorul și istoricul Vasile Pârvan. Colaborări la revistele literare În 1926 debutează cu versuri în Universul literar . Din 1927 colaborează la Viața literară și Gândirea, cu care va ajunge să polemizeze în paginile revistei proprii, Capricorn. În perioada 1933 și 1934 a făcut parte din comitetul de conducere al revistei Viața românească, revista înființată, la Iași, in 1906. La București colaborează cu prestigioasa Revistă a Fundațiilor Regale, condusă de Alexandru Rosetti și de Camil Petrescu, până în 1947, anul abdicării regelui și al desființării revistei. Fondează la Iași Jurnalul literar în 1939. A condus revistele Jurnalul literar și Lumea și ziarele Tribuna poporului și Națiunea. După 1947 publică în revistele Gazeta literară (devenită mai apoi România literară) și Contemporanul. A mai colaborat la revistele Roma și Sburătorul. Activitatea de critic literar Este autorul unor studii fundamentale despre scriitori români . Publică, după 1945, studii și eseuri privind literatura universală .Studiul Estetica basmului completează spectrul de preocupări ale criticului și istoricului literar, fiind interesat de folclorul românesc și de poetica basmului. A publicat monografii, în volume separate, consacrate lui Mihai Eminescu, Ion Creangă, Nicolae Filimon, Grigore Alexandrescu biografii romanțate, numeroase alte studii, eseuri, a ținut numeroase conferințe, academice. Romancierul, poetul și dramaturgul Scrie romane obiective, la persoana a treia, denumite dorice, în terminologia lui Nicolae Manolescu din studiul asupra romanului românesc, Arca lui Noe, începând de obicei cu descrierea decorului caselor, unde are loc acțiunea romanului. Enigma Otiliei, narează povestea de dragoste nefericită dintre Felix și Otilia, Cartea nunții este un roman despre căsătorie, Bietul Ioanide și Scrinul negru au în centru figura unor intelectuali, iar acțiunea lor are loc în perioada interbelică și imediat după aceasta, în epoca Republicii Populare Române. Ultimii ani de viață În noiembrie 1964, este internat cu diagnosticul ciroză hepatică la Sanatoriul Otopeni. La 12 martie 1965, la adăpostul nopții, pleacă în lumea umbrelor, lăsând:
„ooperă fundamentală pentru
cultura poporului român”.
Posteritatea lui Călinescu după 1990
După 1989 activitatea sa publicistică postbelică este pusă sub semnul întrebării, Călinescu fiind acuzat de colaboraționism de către anumiți autori, inclusiv unul dintre foștii săi asistenți, Adrian Marin.Aceștia încep un veritabil proces de presă despre George Călinescu, o controversată reevaluare a operei și vieții sale. Opera lui George Călinescu Poezie: • Poezii (1937) • Lauda lucrurilor (1963) • Lauda zăpezii (1965) Teatru • Șun, mit mongol sau Calea netulburată (1943) • Ludovic al XIX-lea (1964) • Teatru (1965) Proză • Cartea nunții (1933) • Enigma Otiliei (1938) • Trei nuvele (1949) • Bietul Ioanide (1953) • Scrinul negru (1965) Istorie și critică literară • Viața lui Mihai Eminescu (1932) • Opera lui Mihai Eminescu (1934) • Viața lui Ion Creangă (1938)