Proiect istorie

 Junimea- curent literar

Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație
culturală înființată la Iasi în anul 1863 de către Iacob
Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti și Titu
Maiorescu.
Existența tipografiei permite „Junimii” publicarea, începând
din 1867, a unei reviste: Convorbiri literare, puse de la început sub
conducerea lui Iacob Negruzzi. Această publicație se va bucura de
cel mai înalt prestigiu în istoria literaturii române. Ea a impus, încă
de la apariție, o direcție nouă, modernă, întregii noastre culturi,
definindu-se prin spiritul ei etic și sentimentul valorii estetice. Încă
de la începuturile ei, mișcată de conștiința primelor nevoi ale
culturii românești în acel moment, „Junimea” abordează problema
ortografiei românești, foarte acută în epoca trecerii de la
întrebuințarea alfabetului chirilic la cel latin.
Prima etapă, numită și "etapa ieșeană", se întinde de la
întemeiere, în anul 1863, până în 1874, anul în care Titu
Maiorescu, devenit ministru al Instrucțiunii publice, se mută
la Bucuresti. În această etapă predomină caracterul polemic. Este
epoca în care se elaborează principiile sociale și estetice ale
„Junimii”, aceea a luptelor pentru limbă, purtate cu latinistii
și ardelenii, apoi a polemicilor cu „bărnuțiștii”, cu Bogdan Petriceicu
Hasdeu și cu revistele din București, duse nu numai de Maiorescu,
dar și în acțiuni colaterale de Gheorghe , Teodor Vargolici, Alexandru
Lambrior, Vasile Burla,Alexandru Chiriac. Este vremea în care
„Junimea” provoacă cele mai multe adversități, dar și aceea în
care, prin succesul polemicilor ei, prin adeziunea lui Vasile
Alecsandri, prin descoperirea lui Mihai Eminescu, aureola
prestigiului începe să se formeze în jurul ei.
Între anii 1874 și 1885 urmează a doua fază a „Junimii”,
epoca în care ședințele din Iasi se dublează cu cele din Bucuresti,
în diversele locuințe ale lui Maiorescu și în cele din urmă în
armonioasa casă din strada Mercur, unde Vasile Alecsandri a
citit Fantana Blanduziei și Despot-Voda, iar Caragiale a citit O
noapte furtunoasa, apărute în aceeași perioadă în Convorbiri
literare împreună cu operele lui Vasile Conta și Ion Creanga. Este
perioada de desăvârșire a direcției noi. În paginile revistei apar
 operele marilor clasici: Eminescu, Creanga, Caragiale, Slavici,
precum și ale altor personalități din primul rang în artă, știință și
cultură. Este perioada de glorie absolută a reviste

 Ion Luca Caragiale

Ion Luca Caragiale s-a născut la 1 februarie 1852, în satul
Haimanale, care astăzi îi poartă numele, județul Prahova, astăzi I.L.
Caragiale, județul Dâmbovița, România. A fost primul copil al lui Luca
Ștefan Caragiale și al Ecaterinei Chiriac Karaboas.
În 1871, Ion Luca Caragiale a fost numit și sufleor și copist la
Teatrul Național din București, la propunerea lui Mihail Pascaly. În
această perioadă l-a cunoscut și pe Mihai Eminescu, când tânărul
debuta la „Familia”, era sufleor și copist în trupa lui Iorgu.
Începutul activității jurnalistice a lui Caragiale ar putea data din
1873, la ziarul “Telegraful”, din București, acolo unde ar fi publicat
rubrica de anecdote denumită “Curiozități”. Odată cu colaborarea la
revista “Ghimpele”, activitatea ziaristică a lui Caragiale este
confirmată. Aici și-ar fi semnat și unele dintre cronici cu
pseudonimele: “Car și Policar”.
La 1 ianuarie 1880, revista Convorbirii literare a publicat
comedia într-un act “Conu Leonida față cu reacțiunea”. Tot în 1878 a
început să frecventeze ședințele bucureștene ale “Junimii”, la Titu
Maiorescu și să citească din scrierile tale. La Iași, a citit “O noapte
furtunoasă”, iar în 1870 a publicat în “Convorbiri literare” piesa “O
noapte furtunoasă”.
În 6 octombrie, însoțit de Titu Maiorescu, Caragiale a citit la
aniversarea “Junimii”, de la Iași, “O scrisoare pierdută”, iar pe data de
13 noiembrie, în prezența reginei, premiera piesei a fost un real
succes.
I. L. Caragiale a murit pe data de 9 iunie 1912 la Berlin, acolo
unde se autoexilase împreună cu familia în anul 1904, după
acuzațiile de plagiat ale piesei Năpasta. Anul morții a fost unul greu
și solicitant pentru dramaturg, deoarece a fost nevoit să muncească
din greu pentru a-și întreține familia. El scria mult, călătorea mult și
făcea excese. Dramaturgul a murit răpus de ateroscleroză. Corpul
 neînsuflețit n-a putut fi adus în țară imediat după moarte, iar
rămășițele pământești au fost transportate de familie și apropiați în
cimitirul berlinez Schonenberg. Vagonul mortuar care ducea sicriul
poetului în țară a fost rătăcit timp de două săptămâni pe drum.

 Carol I