Societatea Junimea și Revista Convorbiri Literare

În urma Unirii Principatelor Române la 24 ianurie 1859, în 1860 alfabetul chirilic

este înlocuit de cel latin pentru scrierea în limba română.
Mica Unire reprezintă Unirea Țării Românești cu Moldova prin alegerea aceluiași
domnitor de către ambele țări, și anume, Alexandru Ioan Cuza.
În acest context, tinerii realizează instabilitatea culturii literare române, așa că iau
atitudinte și, în 1863, la Iași, este înființată Societatea Junimea de către Vasile
Pogor, Petre Carp, Teodor Rossetti, Iacob Negruzzi și Titu Maiorescu. Această
asociație era menită să aducă mari schimbări în cultura română.
Societatea a avut o tipografie proprie, o librărie și o revistă: „Convorbiri literare”,
înființată în anul 1867.
În revistă au fost publicate pentru prima dată operele de valoare ale marilor clasici
ai literaturii române, și anume: Mihai Eminescu – „omul deplin al culturii
românești”, Ion Creangă – „cel mai mare povestitor român”, Ion Luca Caragiale –
„cel mai mare dramaturg din literatura română” și Ioan Slavici – „părintele nuvelei
românești”.
Junimea a trecut prin 3 etape de dezvoltare.
Prima etapă, sau Etapa Ieșeană, s-a desfășurat între anii 1863 și 1874 și a avut ca
scop educarea publicului larg pentru ca acesta să înțeleagă că singurul factor de
progres și moralitate trebuia să fie cultura. Printre proiectele lor s-a aflat și
întocmirea unei antalogii literare pentru școlari începută în anul 1865. În timpul
acestui proiect, junimiștii citesc, în ședințele lor, autori mai vechi, pe ale căror texte
și-au exersat spiritul critic și gustul literar.
A doua etapă are loc între anii 1874 și 1885, când ședințele Junimii se mută la
București, dar activitatea Revistei „Convorbiri Literare” se desfășoară în continuare
la Iași. În această perioadă se afirmă „reprezentanții direcției noi în poezia
română”, mai ales marii clasici menționați anterior. Titu Maiorescu se impune ca
autentic întemeietor al criticii literare moderne și susține necesitatea îmbogățirii
vocabularului limbii române prin utilizarea cuvintelor de origine romană.
Etapa a treia a dezvoltării societății începe în anul 1885, când Junimea și revista
„Convorbiri literare” sunt mutate în mod oficial la București. Trăsăturile Junimii în
această perioadă sunt abordarea perspectivei cercetărilor istorice și filosofice și
caracterul preponderent universitar al activității membrilor.
Criticul și istoricul literar Tudor Vianu identifică drept trăsături definitorii ale
Junimismului următoarele:
- Spiritul critic, reprezentat de respectarea adevărului istoric în studierea
trecutului;
- Cultivarea simplității, prin care este combătută falsa erudiție. Falsa erudiție
era întâlnită la cărturarii vremii, ce foloseau o limbă artificială pentru a se
diferenția de oamenii de rând;
- Spiritul filosofic;
- Gustul pentru clasic, academic și pentru valorile clasice în detrimentul
inovației;
- Ironia, urmată de spiritul oratoric, care se naște din opoziția față de retorica
lipsită de echilibru, dar și din respingerea frazeologiei politice parlamentare
și a beției de cuvinte specifice vremii.

Marii Clasici în contextul Junimii și al revistei „Convorbiri literare”

Relațiile dintre marii clasici sunt strâns legate de societatea Junimea. Deși ei se
întâlnesc în afara societății, drumurile îi aduc în această asociație a minților
luminate.
Mihai Eminescu îl cunoaște la București pe Ion Luca Caragiale, care era pe
atunci sufleor la Teatrul Național din București. Înainte de asta, Caragiale a
urmat, între anii 1864 și 1867, clasele primare ale Gimnaziului „Sf. Petru și
Pavel” din Ploiești. De la debutul său din 1879 și până în 1892, Caragiale se
bucură de sprijinul „Junimii”. Prima piesă de teatru a sa, „O noapte furtunoasă”,
se bucură de un real succes la Junimea și este publicată în revista „Convorbiri
literare”.
În același timp, Mihai Eminescu studiază dreptul la Viena, unde se întâlnește cu
Ioan Slavici. Tot acolo o cunoaște și pe Veronica Micle, viitoarea sa iubită și
muză. Ajutat de Titu Maiorescu, Eminescu învață și la Berlin, deși nu își
termină studiile. Întors în țară este numit revizor școlar pentru județele Iași și
Vaslui. În timpul unei inspecții îl cunoaște și pe Ion Creangă, care, după ce a
fost răspopit, rămâne învățător.
Mihai Eminescu, însuși un geniu literar, reprezintă și motivația din spatele a doi
mari clasici: Ioan Slavici și Ion Creangă.
În 1870, Eminescu îl introduce pe Slavici la Junimea și îi face cunoștință cu Titu
Maiorescu. Slavici publică în „Convorbiri literare” comedia „Fata din birău” și
povestea „Zâna zorilor”. Din acest moment, putem vorbi despre scriitorul Ioan
Slavici. Cu ajutorul colegilor de la Junimea se întoarce la Viena pentru a-și da
doctoratul. Se îmbolnăvește, petrece mult timp în spital, refuză să i se amputeze
mână stângă, se însănătoșește și se întoarce la București, unde prezintă Junimii
nuvela „Popa Tanda” – un mare succes, membrii societății spunând că „în sfârșit
am dat de un nuvelist”. Slavici ajunge redactor la revista „Timpul” (fondată la
15 martie 1876). Aici îi cheamă și pe Eminescu și Caragiale. Timp de 3 ani, cei
3 scriitori îmbunătățesc calitatea presei românești. Slavici scrie opere epice,
precum basmul „Zâna Zorilor”, nuvele, precum „Moara cu Noroc” și „Budulea
Taichii”, romane, precum „Mara”, opere dramatice: „Fata din birău”, „Bogdan-
Vodă” și opere memorialistice: „Închisorile mele”, „Lumea prin care am trecut”
și „Amintiri”.
Între Creangă și Mihai Eminescu se creează o strânsă prietenie, ce va dura până
la sfârșitul vieții. Ion Creangă a fost un om modest, uimit că operele sale erau
plăcute de cititori. Atât la Junimea, cât și în viața de zi cu zi, era un om apreciat
pentru glumele sale, considerat un ghiduș, care vorbește în pilde. Când vine
vorba de critică asupra operei sale „Amintiri din copilărie”, multe manuale îl
descriu ca povestitorul „Copilăriei copilului universal”. Totuși, scos din
contextul lui George Călinescu, afirmația nu posedă o corectitudine istorică.
Noțiunea de copilărie este relativ nouă; înainte, copilul reprezenta o forță de
muncă începând cu vârsta de aproximativ 5 ani. Chiar și astăzi, copilăria nu este
universală, este diferită de la caz la caz: când eram mică, eu ieșeam în spatele
blocului cu vecinii, în timp ce alți copii, ce locuiau la sat, pășteau vite și arau
pământul. Ce a făcut Creangă a fost să definească și să înfrumusețeze copilăria
noastră, de la 1881, încoace, prin povestirea propriilor sale aventuri de copil, nu
să realizeze o compilație a tuturor copilăriilor de atunci.
Întrucât am menționat activitatea lui Caragiale la revista „Timpul”, este de
menționat că, în 1881, se retrage din echipa acestei reviste și refuză funcția de
director de scenă oferită de Negruzzi. La Iași, cu ocazia unei întruniri a Junimii
pe data de 6 octombrie 1884 citește „O scrisoare pierdută”, care va fi
reprezentată în prezența Reginei pe 13 octombrie. La moartea lui Eminescu, în
1889, Caragiale publică poezia „În Nirvana”. În urma neînțelegerilor și criticilor
asupra muncii sale, Caragiale rupe definitiv legătura cu Junimea în 1892,
acțiune pe care avea să o regrete mai târziu.

Junimea a fost mai mult decât o societate, a reprezentat o mișcare pentru

culturalizarea poporului român, o luptă pentru modernizarea limbii române și un
spațiu deschis creației și criticii literare. Junimii îi datorăm astăzi marii clasici ai
literaturii românești, dar și cei mai importanți critici literari, care au avut
libertatea de exprimare prin ședințele asociației, dar și prin publicarea operelor
lor în emblematica revistă „Convorbiri literare”.