ALEXANDRU LĂPUȘNEANU-

DOMNITOR AL MOLDOVEI
Alexandru Lăpușneanu (n. 1499,
Lăpușna, raionul Hîncești, Moldova – d.
5 mai 1568,Principatul Moldovei) a fost
un domn al Moldovei care a domnit între
septembrie 1552 – 18 noiembrie 1561 și
octombrie 1564 – 9 martie 1568. Figura
sa a fost popularizată de scriitorul
Costache Negruzzi, care l-a imortalizat
în nuvela Alexandru Lăpușneanu,
atribuindu-i celebrele fraze „De mă voiu
scula, pre mulți am să popesc și eu...” și
„Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu...”.
Prima domnie (1552–1561)
Alexandru Lăpușneanu a fost fiul nelegitim al lui Bogdan al III-lea cu
Anastasia doamna și se numea înainte de domnie Petrea stolnicul.A fost
ridicat la domnie prin puterea poloneză, detronându-l pe domnitorul Ioan
Joldea. A fost proclamat domn în Polonia, Ioan Joldea a părăsit Moldova,
ajungând în Transilvania, unde își va întemeia familia. Descendenții lui Ioan
Joldea trăiesc și astăzi în județul Bistrița Năsăud Oradea, Județul Mureș,
Sibiu și Cluj. Prin urmare, Alexandru Lăpușneanu a plasat țara sub
suzeranitatea Poloniei, depunând jurământ de fidelitate, regelui polonez
Sigismund August și obligându-se să-i dea, în timp de război, 7000 de
călăreți moldoveni. Chiar în ianuarie 1553 le trimite polonilor câteva mii
de oșteni, împotriva tătarilor. Această politică dusă de Lăpușneanu față de
polonezi a atras asupra lui ura lui Ferdinand de Habsburg, împăratul
Germaniei, din cauză că regele Poloniei era fratele Isabellei, regina
Ungariei, care era în relații dușmănoase cu Ferdinand. Din acest motiv,
Ferdinand a încercat prin toate metodele să-l răstoarne de pe tron.
Lăpușneanu l-a ajutat pe Mircea Ciobanul să revină la domnie în Țara
Românească, în anul 1553, de unde fusese alungat de pretendentul Radu
Ilie. Cu oastea comandată de marele vornic Nădăbaico, a contribuit la
înlocuirea aceluiași Mircea Ciobanul, acum intrat în dizgrație, cu Pătrașcu
cel Bun.
Și turcilor le devine suspectă domnia lui Lăpușneanul, aflat sub
protecția Poloniei, și în 1555 îl cheamă la Constantinopol. El însă nu
se duce, ci trimite niște pungi cu bani, punându-se astfel bine și cu
Poarta; își întărește astfel domnia, fiind protejat și de polonezi și de
turci. Tot atunci, Lăpușneanul îi ajută pe turci să o readucă pe tronul
din Cluj pe regina Isabella ,care era refugiată în Polonia.În clipa în
care era cel mai sigur pe domnia sa, este detronat de un venetic
crescut la curtea sa, Iacob Eraclide, poreclit și Despotul. Acesta, prin
înșelăciuni și intrigi, își adună o oaste de mercenari și-l învinge pe
Lăpușneanul la satul Verbia, pe râul Jijia, la 18 noiembrie 1561.
Lupta a ținut două zile: 17-18 noiembrie 1561. Lăpușneanu fiind
înfrânt, se retrage spre Huși; de aici, învins a doua oară, fuge la
Chilia, unde îl precedase Doamna Ruxandra, care adusese cu ea și
vistieria. Mai departe, s-a dus la Istanbul. Lăpușneanu este exilat în
insula Rhodos.
 A DOUA DOMNIE (1564–1568)
După ce Despot Vodă este ucis în 1563 de Ștefan Tomșa, care domnește pentru scurt
timp, Lăpușneanu reușește să redobândească tronul Moldovei. Acest lucru îl costă mai
mult de 200.000 de galbeni dați turcilor și un crâncen război civil, pe care a trebuit să-l
poarte contra lui Ștefan Tomșa, candidatul boierilor. Armatele turcești și tătărești, care îl
aduceau pe Lăpușneanu la domnie, au invadat țara, prădând și jefuind. Tomșa, neputând
să se mențină pe tron, fuge la polonezi, însoțit de vornicul Moțoc, de Veveriță postelnicul
și Spanciog spătarul ,dar este condamnat la moarte și executat de polonezi la Liov,
împreună cu cei trei boieri.A doua domnie a lui Lăpușneanu, începută în sânge, avea să
înoate în sânge până la sfârșitul ei. El promite la început tuturor boierilor dușmani lui
iertare, însă imediat ce și-a consolidat domnia, a făcut un prânz mare la care a invitat pe
cei mai de seamă boieri și, în timp ce aceștia petreceau, mercenari străini au năvălit
asupra lor și i-au măcelărit. După o știre polonă, din noiembrie 1564, au fost uciși la
Suceava 12 boieri, în timp ce letopisețul lui Grigore Ureche -Simion Dascălul dă cifra 47 și
un însemnat număr de curteni mai mărunți, uciși la Curtea Domnească de la Iași. Este
greu de precizat câți boieri au pierit, însă mai verosimilă pare întâia cifră .Lăpușneanu,
fiind așezat pe tron de turci, a trebuit să țină cont de dorințele lor. Ei i-au cerut să
dărâme toate cetățile, pentru ca țara să fie incapabilă să se apere. Astfel, a umplut toate
cetățile cu lemne și le-a dat foc. Excepție a făcut-o Hotinul, unde s-a așezat o garnizoană
turcească, care a început să jefuiască cu cruzime țara. Incendierea, însă, nu a produs
pagube mari cetăților, ci a fost doar un șiretlic pentru a se evita dărâmarea lor.
Boala și moartea
Înainte de 5 martie 1568, Lăpușneanu este afectat de o boală care îl sleiește de puteri. Simptomele erau frisoane
și temperatură ridicată. Izvoarele vorbesc și de o mai veche boală, glaucom sau trahom, o boală ereditară de care
suferiseră atât tatăl său cât și fiul său, Bogdan Lăpușneanu. Azarie precizează doar că „în al patrulea an din domnia
lui a doua, Alexandru a căzut în boală rea și de moarte”. La 5 martie cere bistrițenilor transilvăneni să îi trimită pe
bărbierul Andrei, vechiul său chirurg care va ajunge în Moldova prea târziu, după moartea lui. De altfel bolnavul
însuși considera că doar Dumnezeu îl mai putea ajuta. Pentru a nu lăsa treburile țării în neorânduială, trimite o
solie la Poartă, cerând sultanului să numească în scaunul Moldovei pe Bogdan, întâiul născut, „în timpul vieții sale,
fiind el fără putere”.
La 9 martie adună Sfatul Țării și îi cere să aleagă domn pe fiul său, Bogdan, căruia îi transmite sceptrul înaintea
tuturor. După încheierea Sfatului, sau poate a doua zi, Alexandru se călugărește sub numele de Pahomie, a cărui
inițială provenea de la numele dinaintea domniei, Petru. Intrarea în monahism și curînda adormire întru Domnul
au iscat bănuiala unei morți silnice. Așa s-a ajuns să se brodeze pe marginea datelor reale, vorbindu-se despre
domnitorul care a cerut ca, atunci când va fi aproape de moarte, să fie călugărit. Căzând în agonie, cei din jurul lui
s-au grăbit să-l călugărească, dându-i numele de Pahomie. Revenindu-și în simțiri și auzind că a fost călugărit, a zis
către boieri: „că de mă voiu scula, pre mulți am să popesc și eu” .Se crede că boierii, auzindu-i cuvintele, s-au
înspăimântat și ca să-l împiedice să-și împlinească promisiunea, l-au otrăvit la 11 martie 1568. E îngropat la ctitoria
sa, Mănăstirea Slatina, împreună cu soția sa, Ruxandra, fiica lui Petru Rareș și cu două fete ale lui.

6
Moldova în timpul lui Alexandru Lăpușneanu
Alexandru Lăpușneanu a păstrat relații comerciale bune cu Transilvania unde avea cetatea Ciceu. Din
Veneția veneau pictori pentru zugrăvirea mănăstirilor sale: Slatina și Pângărați. Cu banii săi a
împodobit bisericile de la Muntele Athos și cea ortodox-românească din Liovul Poloniei, pe care a
înzestrat-o cu vase, odăjdii, icoane și clopote. Pisania bisericii ortodoxe din Liov îi amintește numele,
pe acela al Doamnei și a patru dintre copiii lor și poartă data de 7067 (1559). La Mileșevo (Serbia) a
dăruit un brodat cu fir, datat 6 august 1567. A ctitorit mănăstirea Socola pe care a înzestrat-o în 1557
cu tot teritoriul din jurul ei. Călugărul cronicar Eftimie, preamărește domnia lui Lăpușneanu. Aceste
binefaceri veneau ca urmare a pocăinței lui, după multele păcate săvârșite. Ruxandra Doamna a fost
ctitorul bisericii Precista din Roman, a cărei construcție a ținut între 23 mai 1568 și 15 septembrie
1569. Tot ea a înnoit ferecătura unui evangheliar de la Putna, folosind, cum se citește în inscripție,
„argintul cel vechi de la bătrânul Ștefan voievod”. A doua domnie a lui Lăpușneanu este povestită în
nuvela omonimă a lui Costache Negruzzi. Tot Lăpușneanu a mutat capitala țării de la Suceava la Iași, în
1564, când din ordinul turcilor, a trebuit să dărâme „cetatea de scaun" a Sucevei și să-și mute
reședința la Iași.