ALEXANDRU LĂ PUȘ NEANU

Alexandru Lăpușneanu (n. 1499, Lăpușna, Moldova – d. 5 mai 1568,[1] Moldova) a fost

un domn al Moldovei care a domnit între septembrie 1552 – 18 noiembrie 1561 și octombrie 1564 – 9
martie 1568. Figura sa a fost popularizată de scriitorul Costache Negruzzi, care l-a imortalizat în
nuvela Alexandru Lăpușneanu, atribuindu-i celebrele fraze: „De mă voiu scula, pre mulți am să popesc și
eu...” și „Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu...”.
Alexandru Lăpușneanu a avut două domnii în Moldova: septembrie 1552 - noiembrie 1561; martie 1563 -
martie 1568. Numele său este Petru stolnicul. Este fiul nelegitim al lui Bogdan al III-lea cu Anastasia din
Lăpușna, poreclit „Lăpuşneanu" în secolul al XVII-lea, după numele tîrgului Lăpuşna, locul copilăriei sale.
Fiind liderul grupării boierilor moldoveni aflați în Polonia, la 5 septembrie 1552, la Bakota, a depus jurămîntul
de credinţă faţă de regele Poloniei, obligîndu-se să-i dea, în timp de război, 700 de călăreți. Repetă omagiul
la 22 iunie 1553, la Hîrlău. A fost ajutat să obţină tronul de regele Poloniei intrînd în Moldova cu 3000 de
călăreți și alungîndu-l pe Ioan Joldea. La 12 septembrie 1562, în biserica Curţii domneşti de la Hîrlău are loc
ceremonia încoronării şi ungerii ca domn. Deşi avea din botez numele Petru, tradiţional în Moldova, noul domn
şi-a luat cu prilejul ridicării sale la domnie, numele de Alexandru, şi a intrat în istorie ca Alexandru Lăpuşneanu.
Cum în perioada aceea pentru ocuparea tronului era nevoie şi de acceptul Porţii, la 24 octombrie 1552, sultanul
Soliman Magnificul i-a primit pe reprezentanţii lui Alexandru Lăpușneanu, trimiţînd însemnele domniei:
steagul, calul şi veşmintele obişnuite.
În politica internă, Alexandru Lăpuşneanu a căutat să stimuleze economia Moldovei şi a luat unele măsuri
importante pentru a-i asigura progresul. La începutul primei sale domnii, pentru a cîştiga bunăvoinţa tuturor
boierilor, el i-a chemat în ţară pe acei boieri care luaseră drumul pribegiei. Dar boierii aspirau să-şi consolideze
puterea şi faptul acesta a provocat un conflict cu Alexandru Lăpușneanu. Boierii voiau să-l înlocuiască pe
Alexandru Lăpușneanu cu fiul mai mic al lui Petru Rareș. Complotul lor a fost descoperit. Atunci mulţi boieri
şi-au pierdut proprietățile. Din contul pămînturilor confiscate de la boieri s-a extins şi domeniul domnesc. Din
1555 domnul, timp de trei ani, nu s-a mai consultat cu sfatul domnesc. În anii primei domnii a lui Alexandru
Lăpuşneanu a avut loc un nou schimb de solii între Moscova şi Suceava. Alexandru Lăpuşneanu a protejat
"frăţia din Lvov" – organizaţie ortodoxă a ucrainenilor, constrînsă de catolici, ajutînd-o cu bani și contribuind la
construcţia la Lvov a unei biserici ortodoxe, numită biserica volohă.
Alexandru Lăpușneanu a rămas domn pînă la 18 noiembrie 1561, cînd a pierdut bătălia de la Verbia, lîngă
Dorohoi, în faţa pretendentului la tron, Iacob Heraclid Despot, ca urmare a trădării unor boieri. Atunci s-a retras
la Chilia de unde a ajuns apoi cu familia la Istanbul. A fost exilat – la început în cetatea Iconia (Konia) din
Anatolia, apoi la Alep în Siria. În martie 1563 revine în domnie cu sprijinul otomanilor şi al lui Ioan Zapolya,
principele Transilvaniei. Ştefan Tomşa, domnul de atunci al Moldovei, a trimis la el un grup de boieri pentru a-i
spune că ţara nu-l vrea.
Înainte de 5 martie 1568, Lăpușneanu este afectat de o boală care îl sleiește de puteri. Simptomele erau
frisoane și temperatură ridicată. Izvoarele vorbesc și de o mai veche boală, glaucom sau trahom, o boală
ereditară de care suferiseră atât tatăl său. Cedează tronul fiului său, Bogdan, la 9 martie 1568, dată la care se
produce călugărirea sa sub numele de Pahomie. Alexandru Lăpușneanu moare peste 2 zile, fiind înmormîntat
la 14 martie 1568 la mănăstirea Slatina, ctitoria sa.