Alexandru Vodă Ipsilanti

Alexandru Vodă Ipsilanti (1725-

1805), a fost domnitor în Muntenia:
15 septembrie 1774 - februarie
1782 şi august 1796 - decembrie
1797 şi în Moldova: decembrie
1786 - 19 aprilie 1788.

Se trăgea dintr-o familie grecească

din Constantinopol, care s-a stabilit
în ţară şi s-a încuscrit cu boierii
români. Înainte de a primi domnia, a fost dragoman
al Porţii. Era un om foarte învăţat şi dornic de
reforme. A fost unul dintre domnitorii fanarioţi mai
buni.

Prima investire s-a făcut contrar voinţei boierilor

munteni, care potrivit unui document olandez din 3
noiembrie 1774, aleseseră "ca domn al lor pe Ştefan
Prascoveanu". A luat şi decizii bune. A alcătuit un
nou sfat domnesc, compus aproape numai din boieri
pământeni, în care a fost inclus şi Ştefan
Prascoveanu. Excepţie făcea dregătoria de spătar,
încredinţata unui prieten grec, dar şi aceasta, spre
sfârşitul domniei a fost încredinţată lui Ienăchiţă
Văcărescu. A scutit mănăstirile de mai multe dări şi
le pune numai o taxă pentru susţinerea şcolilor. Ia pe
plata domniei caii de poştă, care până atunci
trebuiau întreţinuţi de locuitori. Desemnează căpitani
pentru paza graniţelor şi a liniştii publice.
Organizează tribunalele, tipăreşte în româneşte o
condică de legi, întocmeşte o condică în care să se
treacă toate protocoalele judecăţilor şi documentele
înfăţişate la procese. El era nepot al lui Constantin
Psiolu, grec adus în Moldova de Grigore al II-lea
Ghica pe la 1736 şi fusese numit domnitor la
insistenţele lui Thugut.

În timpul scurtei sale domnii din Moldova, ienicerii

trimişi să păzească graniţele de ruşi au atacat Iaşiul
pe care l-au prădat; ienicerii atacă şi palatul
domnesc, de unde abia sunt respinşi, jefuiesc satele,
de unde iau o mulţime de vite. Dupa aceea, Ipsilanti
se lasă luat prizonier de austrieci.

În a doua domnie din Muntenia el este lacom de bani.

Pierde tronul din cauza intervenţiilor amiralului
Chiuciuc Husein care, trebuind să lupte împotriva lui
Pasvanoglu, cere ca în locul bătrânului Ipsilanti sa fie
numit Constantin Hangerli.

Ipsilanti tipăreşte în 1780 o condică pravilnicească

compusă după legile bizantine şi după obiceiul
pământului. Astfel este, de pildă, dispoziţia ca fata să
nu mai aibă drept la moştenire după moartea
părinţilor dacă a fost înzestrată. O altă dispoziţie
prevede ca numai băieţii să moştenească moşia din
care se trage numele familiei, pe când fetele să vină
numai la împărţirea celorlalte moşii. Condica lui
Ipsilanti reprezintă un progres, deoarece este o lege
civilă şi nu numai bisericească şi penală, aşa cum
erau pravilele lui Matei Basarab şi Vasile Lupu. Tot
Ipsilanti a înfiinţat la Bucureşti trei tribunale ca drept
de apel la divanul domnesc.