Nicolae Alexandru Mavrocordat (1680-1730)

Nicolae Alexandru Mavrocordat a fost un boier fanariot și domn al Moldovei între anii 1709-
1710; 1710-1715, precum și domn al Țării Românești între anii 1715-1716; 1719 – 1730. Născut
la Constantinopol, acesta era fiul marelui dragoman Alexandru Mavrocordat Exaporitul, din
familia fanariotă Mavrocordat și al Sultanei Hrisoscoleu. Printre frați și surori îl amintim pe
caimacanul Ioan, ce a servit ca domn al Valahiei în perioada 1716-1719. Din tinerețe Nicolae s-a
bucurat de o educație aleasă, acesta cunoscând tainele filosofiei și teologiei precum și o varietate
de limbi incluzând româna, franceza și latina. La vârsta de 18 ani ocupă postul de mare interpret
al Porții. Zece ani mai târziu, la nici 30 de ani este numit domn al Moldovei. Ascensiunea sa
politică marchează începutul domniilor fanariote în Țările Române.

Prima domnie în Moldova s-a manifestat prin asuprirea boierilor și protejarea țăranilor.
Dușmanii lui au folosit nemulțumirile boierilor și pârile regelui Suediei, Carol al XII-lea, și au
obținut înlocuirea lui cu Dimitrie Cantemir în 1710, pentru ca sa fie reîntronat în 1711, după ce
fostul domn a fugit în Rusia ca urmare a victoriei otomanilor asupra țarului Petru la Stănilești. În
timpul acestei domnii Nicolae a obținut expulzarea oștilor suedeze și poloneze, care deveniseră o
povară pentru Moldova.

În cazul Munteniei, boierul fanariot, mereu ambițios și dornic de putere, i-a persecutat pe boierii
ce i s-au opus, mai ales cei din neamul Cantacuzinilor. Pentru a fi sigur de păstrarea scaunului de
la București, Mavrocordat a oferit marelui vizir Ali Pașa 1.000 de pungi (500.000) lei pentru a-i
ucide pe Ștefan Cantacuzino, Constantin stolnicul și spătarul Mihai în 1716.

În prima domnie (1715-1716), Nicolae Alexandru a trebuit să se confrunte cu trupele austriece

aflate în expansiune și boierii pro-habsburgi ce doreau să îl înlocuiască. Marele spătar Radu
Golescu, logofătul Grigore Băleanu, banul Șerban Bujoreanu și vlădica Antim Ivireanul au
complotat pentru înlăturarea domnului și punerea pe tron a lui Gheorghe Cantacuzino, fiul lui
Șerban Cantacuzino, cu ajutorul austriecilor. Suspectând conspirațiile boierilor, Mavrocordat
dezlănțuie o politică de asuprire pedepsind numeroși suspecți, context în care Antim Ivireanu își
va pierde viața.

În cele din urmă boierii pământeni vor cere ajutorul căpitanului Dettine von Pivoda pentru
înlăturarea fanariotului. Acesta intervine cu un detașament de 1.200 de sârbi, pătrunzând în
Curtea domnească de la București și înlăturându-l pe Mavrocordat pe data de 14/25 noiembrie
1716 și dus la Sibiu. După capturarea pricipelui, boierimea adunată în mare număr la Târgoviște,
a stabilit să se așeze țara sub suzeranitatea imperialilor. Pentru a nu-și pierde autoritatea asupra
Valahiei, Imperiul Otoman l-a numit caimacan pe Ioan Mavrocordat, confirmându-i-se eventual
și domnia.

În urma Tratatului de Pace de la Passarovitz, Nicolae este eliberat din prizonieratul de la Sibiu și
se reîntoarce la București, acordându-i-se eventual și a doua domnie ce va dura 11 ani (1719 –
1730). În această perioadă Mavrocordat continuă să lupte împotriva boierilor munteni sfidători.
Acesta se înconjoară cu dregători alogeni greci, ei reprezentând 34% cea mai ridicată prezență a
unor demnitari străini în sfatul țării. De asemenea domnul fanariot întreține foarte bune relații
diplomatice cu amasadorii Franței la Poartă, obținând laude și aprecieri chiar de la însăși regele
Ludovic al XV-lea. Între anii 1722-1724, Nicolae ctitorește Mânăstirea Văcărești înzestrată cu
tipografie, școală grecească și biblioteca confiscată de la Constantin Cantacuzino stolnicul. Pe
data de 3/14 septembrie 1730 domnul fanariot este răpus de ciumă, iar tronul Valahiei este
ocupat de fiul său cel mare Constantin Mavrocordat.

În cadrul patrimoniului muzeului Conacul Pană Filipescu din Filipeștii de Târg există o condică
de documente ce include:

1. O Carte domnească prin care Nicolae Alexandru Mavrocordat îi întărește lui Iordache
Crețulescu vel logofăt, o parte din fosta moșie a lui Gheorghe Cantacuzino, fiul fostului
domn Șerban Cantacuzino (24 ianuarie 1720).
2. Scrisoare pentru vânzare vad de moară, Constantin Filipescu către Gheorghe Vătaf (17
ianuarie 1746)

Bibliografie:

Academia Română, Secția științe istorice și arheologice, Istoria Românilor, vol V, O epocă de
înoiri în spirit european (1601-1711/1716), Editura Enciclopedică, București, 2003.