Romanii si Congresul de Pace de la Paris din 1856

Congresul de la Paris avea ca scop stabilirea unei paci intre Imperiul Rus si alianta
formata intre Imperiul Otoman, Al Doilea Imperiu Francez, Regatul Sardiniei si Marea Britanie,
in urma Razboiului din Crimeea. In cadrul acestui congres, au participat George William
Frederick Villiers, al patrulea conte de Claredon si Henry Richard Charles Wellesley, primul
conte de Cowley ca reprezentanti ai reginei britanice Victoria; Contele Waleski, ca reprezentant
al imparatului Napoleon III; Contii Philip von Brunnow si Alexey Fyodorovich Orlov ca
reprezentanti ai tarului rus; Contele de Cavour ca reprezentant al Regatului Sardiniei si Mehmed
Emin Ali Pasha si Mehmed Cemil Bey ca reprezentanti ai sultanului otoman.1
Desfasurarea congresului la Paris reprezenta un semn al noii pozitii a Frantei ca o putere
semnificativa pe continentul European. Exista totusi posibilitatea desfasurarii actiunilor de pace
la Viena, insa aceasta idee a fost respinsa de britanici care erau banuitori de eforturile
diplomatice austriece inca de la inceputul razboiului. Ascensiunea puterii politice a Frantei face
Viena sa para ca un oras al trecutului. Contele Waleski, in scrisorile acestuia adresate imparatului
Napoleon, comenta: “Franta va avea de castigat din acest conflict. Astazi ea se afla pe primul
loc in Europa.”2
Imparatul francez obtinuse tot ceea ce dorise pe parcursul acestui conflict: prestigiu si
glorie dinastiei sale si perturbarea blocului Ruso-Austro-Prusac. Opinia publica franceza, de
asemenea, dorea o incetare a conflictului. Continuarea razboiului era considerata o actiune mult
dorita de britanici. Prin urmare, Franta a adoptat o politica blanda fata de Rusia, luand in
considerare faptul ca aceasta va avea nevoie de sprijinul tarului in viitor. Tratatul de la Paris a
marcat reimbunatatirea relatiilor franco-ruse, precum si sfarsitul aliantei Ruso-Austro-Prusace in
politica europeana. In timp ce Austria si-a deteriorat relatiile cu Rusia, Marea Britanie si Franta,
Prusia va avea de castigat din noul context politic si va reusi sa ii invinga pe francezi in timpul
Razboiului Franco-Prusac.
Pe de alta parte, britanicii doreau ca razboiul sa continue. In urma obtinerii postului de
prim-ministru la inceputul anului 1855, Lordul Palmerstone a imbunatatit armata si flota cu

1
Edward Hertslet, Map of Europe by Treaty, edit.Butterworths, Londra, 1875, p. 1252-1253.
2
Orlando Figes, The Crimean War, A History, edit. Henry and Holt, New York, 2010, p. 411-412.
gandul de a distruge forta militara a Rusiei, insa pacea mult dorita de Franta si Austria a
impiedicat acest lucru.3
Negocierile din cadrul congresului au culminat cu semnarea Tratatului de la Paris, pe data
de 30 martie, ce a fost alcatuit din 34 de articole a caror cerinte trebuiau respectate de puterile
participante:
I. Promovarea unei paci continue, atat intre tarul rus, imparatul francez, sultanul
otoman, regina Marii Britanii si regele Sardiniei cat si succesorii lor.
II. Evacuarea teritoriilor ocupate.
III. Retrocedarea orasului Kars sultanului, de catre Rusia.
IV. Retrocedarea oraselor Sevastopol, Balaklava, Ievpatoria, Kerci, Jenikale, Kinburn
Rusiei, de catre Marea Britanie, Franta, Sardinia si Imperiul Otoman.
V. Acordarea amnistiei soldatilor care au trecut in taberele inamice.
VI. Eliberarea prizonierilor de razboi.
VII. Acceptarea Portii in Concertul European precum si respectarea integritatii
teritoriale a Imperiului Otoman.
VIII. Medierea conflictelor pe cale pasnica in cazul aparitiei unui neintelegeri dintre
otomani si celelalte puteri.
IX. Ameliorarea conditiilor crestinilor din Imperiul Otoman si neinterventia marilor
puteri in treburile interne ale otomanilor.
X. Inchiderea stramtorilor Bosfor si Dardanele.
XI. Neutralizarea Marii Negre.
XII. Utilizarea apelor si porturilor din Marea Neagra doar pentru comert maritim.
XIII. Interzicerea construirii arsenalelor militare de-a lungul coastelor Marii Negre.
XIV. Incheierea unei conventii intre sultanul otoman si tar, cu scopul solutionarii
numarului de vase usoare de care aveau nevoie in Marea Neagra.
XV. Promovarea liberei navigari pe Dunare.
XVI-XVII-XVIII. Crearea unei comisii speciale pentru imbunatatirea transportului si
navigatiei pe Dunare.
XIX. Acordarea fiecarei puteri a posibilitatii detinerii a cate doua vase usoare la gurile
Dunarii.

3
Candan Baden, The Ottoman Crimean War (1853-1856), edit. Brill, Leiden, 2010, p. 285-287.
 XX. In schimbul teritoriilor cedate din articolul IV si pentru securizarea libertatii
navigarii pe Dunare, tarul rus era nevoit sa-si rectifice frontierele cu Basarabia
XXI. Teritoriile cedate de Rusia vor fi anexate de Principatul Moldovei, sub
suzeranitatea Portii. Cetatenii acelor teritorii se vor bucura de privilegiile si drepturile
garantate Principatelor. Iar dupa 3 ani, acestora li se va permite sa-si transfere domiciliile
in alte locuri.
XXII. Principatele Moldovei si Valahiei se vor bucura, in continuare sub suzeranitatea
Portii si sub garantia marilor puteri, de privilegiile si imunitatile pe care le aveau in
posesie. Nici un protectorat nu li se va impune si nu se va interveni in treburile lor
interne.
XXIII. Poarta va garanta principatelor romane dreptul la o administratie nationala si
independenta precum si drepturi comerciale, legislative, religioase. De asemenea marile
puteri vor crea o comisie speciala pentru analizarea situatiei principatelor si revizuirea
legilor acestora. Comisia se va forma la Bucuresti impreuna cu un comisar al Portii.
XXIV. Sultanul promite convocarea imediata in cele doua Principate a unor divane ad
hoc, care sa reprezinte interesele tuturor claselor sociale.4
XXV. Principatele romane vor intra sub garantia marilor puteri.
XXVI. Principatele romane vor putea sa infiinteze o armata nationala pentru mentinerea
ordinii interne si asigurarea frontierelor.
XXVII. Poarta otomana si marile puteri vor lua impreuna decizii pentru ajutarea
principatelor in cazul aparitiei unor tulburari interne ale acestora si nu vor avea loc
interventii militare decat cu acordul puterilor contractante.
XXVIII-XXIX. Principatul Serbiei isi va pastra indepedenta administrativa insa va
ramane sub suzeranitatea Portii.
XXX. Rusia si Imperiul Otoman vor pastra integritatea posesiunilor din Asia, iar liniile
de frontiera vor fi verificate si se va crea o comisie de frontiera pentru imbunatatirea
relatiilor turco-ruse.
XXXI. Se va organiza o evacuare a teritoriilor ocupate de fortele otomane, franceze,
britanice si sardiniene.
XXXII. Se vor mentine tratatele comerciale.

4
Edward Helstet, op. cit., p. 1253-1263.
 XXXIII. Marea Britanie va demilitariza Insulele Aland care apartin Marelui Ducat al
Finlandei, aflat sub suzeranitatea Rusiei.
XXXIV. Tratatul va fi ratificat intr-un interval de patru saptamani la Paris.5

Tratatul de la Paris nu a putut opri miscarile nationaliste ce aveau sa se desfasoare

in perioadele urmatoare. Imperiul Otoman, desi bucurandu-se de intrarea sa in Concertul
European incepea sa se destabilizeze datorita numeroaselor grupuri etnice ce doreau mai
multe drepturi si libertati. Datorita importantei Imperiului Otoman pentru garantarea
echilibrului de putere in Marea Neagra si in Marea Mediterana, Franta, Marea Britanie
precum si alte natiuni au vazut Tratatul de la Paris ca momentul aderarii otomanilor in
teatrul national European.6
Dupa incheierea Congresului si semnarea Tratatului de la Paris, principatele
romane au intrat intr-o noua faza a procesului de constituire a Romaniei moderne. In
conditiile in care protectoratul Rusiei a fost inlaturat, iar romanii au fost supusi garantiei
colective a marilor puteri, suzeranitatea otomana fiind totodata limitata prin reafirmarea
drepturilor de autonomie ale celor doua tari, romanii s-au gasit intr-un alt cadru de
actiune. Tratatul de la Paris deschisese o poarta, insa romanii trebuiau sa fie cei care sa
preia initiativa, pentru ca problema “Unirii Principatelor” sa-si gaseasca o rezolvare
optima.7

Bibliografie:
Anul 1848 in Principatele Romane, Acte si documente, Bucuresti, 1902-1910.
Candan Baden, The Ottoman Crimean War (1853-1856), edit. Brill, Leiden, 2010.
Edward Hertslet, Map of Europe by Treaty, edit. Butterworths, Londra, 1875.
Mustafa Serdar Palabiyik, The Emergence of the Idea of “International Law” in
the Ottoman Empire before the Treaty of Paris (1856), edit. Taylor & Francis Group,
Abingdon, 2014.

5
Ibidem, p. 1263-1264.
6
Mustafa Serdar Palabiyik, The Emergence of the Idea of “International Law” in the Ottoman Empire before the
Treaty of Paris (1856), edit. Taylor & Francis Group, Abingdon, 2014, p. 233-251.
7
Anul 1848 in Principatele Romane, Acte si documente, Bucuresti, 1902-1910.