Constantin Moruzi (n. 1730, Constantinopol, Imperiul Otoman – d.

1 mai 1787,
Constantinopol, Imperiul Otoman) a fost domn în Moldova între octombrie 1777 și 8 iunie
1782.

Biografie
Modificare
Constantin Moruzi s-a născut la Constantinopol, fiind fiul marelui postelnic Dimitrie Moruzi și
al Sultanei Moruzi, fiica lui Nicolae Mavrocordat, domn în Moldova și Țara Românească. A
fost căsătorit cu Smaragda Ghica, fiica lui Dumitru Sulgearoglu și a Ecaterinei Ghica, și a
avut 10 copii:

Alexandru (1750-1816), căsătorit cu Zoe Rosetti-Răducanu,

Dumitru (1768-1812), căsătorit cu Eufrosina Suțu, mare dragoman la 1808, este cel care
semnează tratatul prin care Basarabia era cedată Rusiei, motiv pentru care a fost decapitat
din ordinul sultanului,
Ecaterina (1757- 25 februarie 1835[2]), căsătorită la București, la 3 iulie 1773[3][nu este de
încredere], cu Vistiernicul Alexandru (Săndulache) Sturdza (n. 1758 - d.07.06.1831), fiul lui
Ștefan Sturdza și a Ruxandrei Mamona[4], văr al domnitorilor Moldovei, Ioniță Sandul
Sturdza și Dimitrie Sturdza[5][6].
Sultana (1762-1839), căsătorită cu Scarlat Sturdza,
George (?-1796), mare dragoman în perioada 1792-1796, exilat în Cipru în 1796 unde este
executat din ordinul sultanului,
Elena (?-1801), căsătorită cu Ion Rosetti,
Anastasia (?-1846), căsătorită cu Lucas Argyropol,
Ruxandra, căsătorită cu Ion Callimachii (1781-1821), fost mare terziman al Porții, fiul lui
Alexandru Callimachi,
Panait (1778-1812), decapitat din ordinul sultanului pentru rolul avut în cedarea Basarabiei,
Ralu (1779-1839), căsătorită cu postelnicul Grigore Caliarchi.
Domnie
Modificare
Înainte de domnie a fost comis în Moldova (1757), mare postelnic în Țara Românească
(1761) și mare dragoman al Porții în perioada 1774-1777, în care calitate contribuie la
uciderea lui Grigore al III-lea Ghica, în octombrie 1777, pentru a-i lua locul. Poarta îl
confirmă ca domn, intenționând astfel să rupă pacea zdrobitoare de la Cuciuc-Cainargi din
1774.

Ca om de încredere al turcilor, Moruzi pune un zel deosebit la aprovizionarea oștilor turcești,

aprovizionare care reprezenta prădarea țării pe de o parte, iar pe de altă parte trimite un
emisar la Viena pentru a spiona Austria și lucrează conform instrucțiunilor lui Frederic II cel
Mare, la o apropiere între Prusia, Turcia și Rusia, contra Habsburgilor, ceea ce îi garantează
tronul. În ceea ce privește conducerea internă a țării, el pare să se fi preocupat de starea
economică a Moldovei. În timpul aprovizionării turcilor, el a protestat împotriva abuzurilor
făcute de aceștia, iar în problema importului de rachiu din Polonia, cu toate protestele
acesteia și cu toate că visteria domnească avea pierderi datorită neîncasării taxelor vamale,
el închide granițele, favorizând facerea de velnițe în țară și oprind înstrăinarea unei mari
sume de bani. Aceste decizii, l-au evidențiat față de ceilalți domni fanarioți.