Sunteți pe pagina 1din 1

Ion Racoviță a fost un mare boier din Moldova, care a trăit în secolul XVII.

A îndeplinit
funcția de caimacam al Moldovei în perioada mai-iunie 1685, între sfârșitul celei de-a treia
domnii a lui Dumitrașcu Cantacuzino și începutul domniei lui Constantin Cantemir.[1]:p. 97

Ion (Ioniță) Racoviță a fost unul din cei doi copii ai lui Racoviță Cehan, care a fost primul
dintre membrii vechii familii boierești Cehan, din Moldova ce și-a luat numele de Racoviță,
dând astfel naștere unei noi familii de mari boieri, familia Racoviță.

Potrivit paharnicului Constantin Sion, numele de Racoviță provine de la faptul că acest


Cehan Racoviță (fiul lui Petre și Ileana Cehan) s-a născut când părinții săi se aflau pe drum
în bejenie, fiind născut în „fundul Racovei” (satul Sionești jud. Vaslui), iar pentru pomenirea
acestui moment „părinții l-au fost botezat „Racoviță”.[2]

Ion Racoviță a fost căsătorit de două ori. Prima căsătorie a fost cu Anastasia Cantacuzino,
fata spătarului Toma Cantacuzino (probabil în 1658-1659). Căsătoria a durat 8 ani,
Anastasia decedând la 30 iunie 1668. Din această căsătorie a rezultat un singur copil, Mihai
Racoviță, care va domni în mai multe rânduri atât în Moldova cât și în Țara
Românească.[1]:p. 94,97[3]

Cea de-a doua căsătorie a fost încheiată în 1668 cu Safta Costachi, fiica boierului Apostol
Costachi. Din această căsătorie au rezultat șase copii: un băiat, Dimitrie (Dumitrșcu)
Racoviță și 5 fete – Anastasia, Tofana, Ecaterina, Maria și Elena.[3]

Documentele vremii îl menționează destul de des pe Ion Roacoviță. Astfel, în hrisovul din 9
martie 1667 de împărțire a moștenirii socrului său este menționat între moștenitori „…Ion
Racoviță ginerele Tomei Vornicul cu giupâneasa dumisali Nastasia…”. Averea moștenită era
una semnificativă „În partea dumisali lui Ion Răcoviță Păharnicul și giupânesii dumisali
Nastasiei s-au venit Sîrbii, sat întreg cu eleșteu și mori la Dorohoiu și Bălteni, sat întreg la
Vasluiu, și Clocușna, sat întreg la Hotin, și Hulubeștii, sat întreg la Tecuciu, și Păuceștii, sat
întreg la Iași …” și încă alte 15-20 de sate, vii și păduri.[4]:pp 45-47

Într-un alt hrisov din 3 decembrie 1669 este menționat „Ion Racoviță, Mare Comis”, prima
atestare de deținere a unei poziții de „boier velit”[4]:p. 72

În aceeași poziție este menționat și în zapisul din 13 august 1673: „Ion Racoviță, comis, a
primit în dar un loc de prisacă din Mogoșești – Fălciu, de la Dumitașcu, ginerele Albului din
Mircești, pentru ajutorul dat fratelui său Chiriță.”[4]:p. 73

Rangurile boierești pe care le-a avut Ion Racoviță de-a lungul vieții sale au fost:[5]:pp
431-432

S-ar putea să vă placă și