Anexa nr.

1
Cum pot ajunge domnitorii de ţară model se sfinţenie? Un astfel de model a fost printre
noi. Să-l descoperim, citind cuvintele invers şi scriindu-le în pătrăţele. Veţi descoperi prenumele
şi numele domnitorului pe verticala A–B.

1. ĂŢNIDERC 12. ERATLUCSA

2. TSENO 13. ERATNÎVUCENIB
3. EINEŢNIFS 14. ROTINMOD
4. EINEREMS 15. TUCSONUC
5. ETIPSI 16. AINÂMOR
6. ECAP 17. DOVEIOV
7. ENUICĂGUR 18. SOIVALVE
8. ETATĂNUB 19. RITRAM
9. ERIBUI 20. NMED
10. NAFRO 21. LIMU
11. ERADBĂR

B
Anexa nr. 2
Grupul 1

Constantin Brîncoveanu s-a născut în anul 1654, la Brîncoveni (actualmente comună în

judeţul Olt), într-o veche familie boierească. Era fiul lui Matei („Papa”) Brîncoveanu şi al
Stancăi, sora Domnitorului Şerban Cantacuzino. La vîrsta de un an a rămas orfan de tată, fiind
crescut împreună cu fraţii săi, Barbu şi Matei, de Păuna Greceanu, bunica după tată, la moşia
Brîncoveni a stolnicului Constantin Cantacuzino (un reprezentat de seamă al culturii umaniste în
spaţiul românesc), care i-a oferit o educaţie aleasă pentru acele vremuri, Constantin învăţînd,
printre altele, greaca, latina şi slavona. S-a manifestat mai apoi prin ctitoriile făcute, prin
înfiinţarea de tipografii, de şcoli, precum şi prin legăturile pe care le-a avut cu personalităţile
veacului, care au poposit pe aceste meleaguri sau cu care a avut legături.

În 1674, Constantin Brîncoveanu s-a căsătorit cu Marica (Maria) – fiica postelnicului

Neagoe din Negoieşti şi nepoata lui Antonie-Vodă din Popeşti, domn al Ţării Româneşti între
1669 şi 1672. Familia Brîncoveanu a fost binecuvîntată de Dumnezeu cu unsprezece copii:
Stanca, Maria, Ilinca, Constantin, Ştefan, Safta, Radu, Ancuţa, Bălaşa, Smaranda şi Matei, pe
care i-au crescut ca nişte părinţi harnici, înţelepţi şi generoşi. Doamna Marica Brîncoveanu a fost
o femeie curajoasă, evlavioasă şi iubitoare de Biserică şi neam, reprezentînd împreună cu
voievodul un model demn de urmat pentru familia creştină, pentru educaţia creştină a copiilor,
pentru multa statornicie în mărturisirea dreptei credinţe şi promovarea valorilor culturii creştine.

Sfîntul Martir şi Bine-credinciosul Voievod Constantin Brîncoveanu a fost Domnitor al

Ţării Româneşti în perioada 29 octombrie/ 8 noiembrie 1688 – aprilie 1714. În timpul cît a
domnit, Ţara Românească a cunoscut o perioadă de înflorire culturală şi de dezvoltare a vieţii
spirituale. La 15 august1714 a fost martirizat de către turci, la Istanbul, împreună cu cei patru fii
ai săi (Constantin, Ştefan, Radu şi Matei), precum şi cu sfetnicul său Ianache Văcărescu.
Sfîntul Voievod martir Constantin Brîncoveanu a simţit şi a lucrat pentru unitatea neamului
românesc, în pofida împărţirii acestuia în trei mari provincii distincte. El a fost un domnitor
învăţat şi un promotor al educaţiei şi al culturii, care a sprijinit tipărirea a numeroase şi valoroase
lucrări de cultură teologică şi laică, încît, pe vremea domniei lui, prin dezvoltarea culturală
intensă în diferite direcţii, oraşul Bucureşti a devenit un centru spiritual şi cultural semnificativ în
sud-estul Europei, iar domnitorul Ţării Româneşti – un mare susţinător al culturii în întreg
spaţiul românesc. De aceea, domnia lui a fost considerată „o monarhie culturală” (N. Iorga).
Întrebări:

 În ce an s-a născut Constantin Brîncoveanu?

 Cine au fost părinţii lui?
 Ce copilărie a avut?
 Enumeraţi datele generale despre viaţa familiei Brîncoveanu.
 Ce au reprezentat ei ca familie pentru Biserică şi neam?
 Ce exemplu sînt pentru creştinii de azi?
 În ce perioadă a domnit Constantin Brîncoveanu?
 Ce schimbări a adus domnia sa?
 Ce cultură a promovat domnitorul?
 Cum a fost considerată domnia sa?
 Grupul 2

Constantin Brîncoveanu, ca nepot al voievodului Şerban Cantacuzino (ianuarie 1679 – 29

octombrie/ 8 noiembrie 1688), a deţinut multe funcţii administrative şi politice, pe care le-a
îndeplinit cu o abilitate diplomatică demnă de unchiul său celebru. La 25 de ani, ajunge mare
agă, iar după nouă ani era deja mare logofăt al Ţării Româneşti. Din această funcţie, după
moartea unchiului său, la insistenţele boierilor Cantacuzini şi după plata unor importante sume
de bani către Înalta Poartă, Constantin Brîncoveanu, ales de către boierii Ţării, este recunoscut,
la 29 octombrie 1688, ca Domn al Ţării Româneşti. După primirea caftanului domnesc de la
Istanbul, Mitropolitul Ţării Româneşti fiind Teodosie, împreună cu Patriarhul Constantinopolului
Dionisie al III-lea, aflat la Bucureşti, l-au „uns” (învestit) în Catedrala mitropolitană pe noul
voievod al Ungrovlahiei, citindu-i molitva de domnie. Astfel a început domnia Brîncoveanului, o
domnie importantă pentru creştinătatea ortodoxă şi mai ales pentru Ţara Românească, aflată la
confluenţa intereselor otomane, habsburgice şi ruseşti.

În perioada domniei lui Constantin Brîncoveanu, cultura românească a cunoscut o perioadă

de înflorire, domnitorul fiind un mare sprijinitor al culturii. În cei 26 de ani de domnie,
Brîncoveanu s-a dovedit un gospodar desăvîrşit şi bun administrator al avuţiilor ţării, instaurînd
o epocă de prosperitate şi de pace.

Prin ctitoriile şi daniile sale, a întărit Ortodoxia sud-dunăreană, aflată sub prigoana
islamului otoman, dar şi pe cea ardeleană, asaltată de uniatismul catolic şi de protestantismul
Reformei. Sfîntul Voievod martir Constantin Brîncoveanu a fost un mare ctitor de mănăstiri şi
biserici, ridicînd din temelie unele noi şi restaurînd sau înzestrînd altele mai vechi în Ţara
Românească şi în Transilvania. Totodată, el a ajutat cu generozitate întreaga creştinătate
răsăriteană ortodoxă, aflată sub stăpînire otomană, prin acordarea de importante ajutoare
financiare şi materiale Patriarhiilor din Constantinopol, Alexandria, Antiohia, Ierusalim, Bisericii
Georgiei, precum şi multor mănăstiri şi locaşuri sfinte din Muntele Athos. Există unele mărturii
istorice care arată că patriarhii de la Constantinopol şi – mai ales patriarhii Ierusalimului şi ai
Antiohiei – au fost găzduiţi de multe ori la curtea Sfîntului Domnitor Constantin Brîncoveanu,
iar acesta, pe lîngă alte ajutoare, le tipărea şi cărţi bisericeşti în limbile lor, între care şi prima
carte din lume tipărită în limba arabă (Liturghierul greco-arab), la Mănăstirea Snagov, în anul
1701. Această grijă a lui pentru Sfînta Biserică Ortodoxă l-a consacrat ca mare misionar,
domnitor creştin evlavios şi darnic.

Din punct de vedere politic, Brîncoveanu inaugurează etapa negocierilor diplomatice şi a

stabilirii de relaţii personale cu conducătorii importanţi ai lumii de atunci. El „a ştiut să servească
pe turci, de nevoie, fără să părăsească nici un drept al ţării sale”, fiind un domnitor creştin,
„răspunzător de pacea, apărarea, buna chiverniseală a ţării, liniştea locuitorilor ei, învăţătura
copiilor, judecarea pricinilor cu dreptate, după pravilă, ajutorarea săracilor şi alte fapte
cuviincioase unui adevărat cîrmuitor de ţară”. Totodată, a ctitorit 24 de biserici din temelie în
Ţara Românească; a înfiinţat sau ajutat Academia domnească (1694), Şcoala de la Mănăstirea
Colţea, Şcoala de pictori de la Mănăstirea Hurezi, Şcoala domnească de slavonie de la Biserica
Sfîntul Gheorghe cel Vechi; a înfiinţat cinci tipografii (Bucureşti, Tîrgovişte, Snagov, Bucureşti
şi Rîmnic); a tipărit peste 84 de cărţi în 96 de volume, cu un tiraj de 5000 de exemplare, în
apărarea credinţei ortodoxe, precum şi cărţi în alte limbi. De asemenea, a organizat biblioteci; a
sprijinit lupta creştinilor din alte teritorii, oferind o tiparniţă, precum şi cărţi, creştinilor din Siria
sau susţinînd românii ortodocşi din Transilvania împotriva Uniaţiei şi a prozelitismului catolic.
Marele voievod a îndepărtat curentul slavon şi grecesc, ce se făceau prezente nu numai în
Biserică, ci şi la curţile domneşti. Reprezentativă este şi măiestria artei brîncoveneşti, care
„îmbrăţişează toate manifestările artistice: construcţii, pictură, sculptură, argintărie, broderie,
manuscrise cu miniaturi, icoane, gravură şi în general tot mobilierul necesar unui aşezămînt
bisericesc, precum şi în domeniul construcţiilor civile: palate, case domneşti, conace, de
asemenea cu cele necesare lor”.

Dincolo de toate aceste aspecte ale personalităţii şi firii conducătorului român, marea sa
vocaţie a fost cea de ctitor, după cum mărturiseşte Mitropolitul Bartolomeu Anania: „Mucenicia
lui Brîncoveanu e încununarea unei vieţi de creator. Nu a avut, desigur, vocaţia martiriului (în
fapt, martiriul nici nu este o vocaţie, ci un destin asumat), dar l-a stăpînit o mare vocaţie de
ctitor, ale cărui roade le vedem şi astăzi, semănate pe aproape jumătate din ţară, din Mehedinţi
pînă-n Rîmnicu Sărat şi din Făgăraş pînă-n Cîmpia Dunării. Ar fi de ajuns să ne oprim la Hurezi,
spre a ne da seama de amploarea şi măreţia geniului brîncovenesc”.

Întrebări:

 Ce funcţii administrative a deţinut Domnitorul Constantin Brîncoveanu?

 Cu ce a contribuit el la întărirea Ortodoxiei? Ce activităţi a realizat?
 Ce ajutoare a acordat?
 Cum s-a manifestat în domeniul politic?
 Ce aptitudini artistice deţinea Voievodul Brîncoveanu?
 Care a fost marea sa vocaţie?

Grupul 3

În 1689 l-a adus de la Istanbul pe Antim Ivireanul, viitorul mitropolit, sub îndrumarea
căruia s-au tipărit numeroase cărţi româneşti, greceşti, slave şi chiar arabe, turceşti şi georgiene.

După detronarea sa din anul 1714, Constantin Brîncoveanu a fost dus la Istanbul şi închis
împreună cu familia sa. El a fost acuzat de relaţii ascunse cu duşmanii Porţii Otomane (adică cu
marile puteri creştine din acea vreme: Rusia, Polonia, Austria şi Veneţia), de corespondenţa sa cu
Viena şi Moscova (cărora le-ar fi furnizat informaţii secrete despre turci), de cumpărarea de
moşii şi construirea unor palate în străinătate (în Transilvania), de depunerea de bani în băncile
din Viena şi Veneţia, precum şi de baterea de monede purtînd chipul său.

Pentru a i se cruţa viaţa, i s-au cerut 20.000 de pungi cu aur (aproximativ 11 milioane de
galbeni), o sumă imposibilă chiar şi pentru “beiul de aur”, cum era poreclit Brîncoveanu la
Istanbul.
 La 15 august 1714, cînd creştinii pomeneau Adormirea Maicii Domnului, chiar în ziua în
care voievodul împlinea 60 de ani, a fost adus, împreună cu ceilalţi prizonieri, şi li s-a cerut să
renunţe la credinţa ortodoxă strămoşească, pentru a fi graţiaţi, dar voievodul şi-a încurajat
feciorii să fie statornici în credinţă, fiind singurul bun ce le-a mai rămas. Înfuriat, sultanul a
poruncit să fie tăiate mai întîi capetele celor patru copii ai voievodului, apoi cel al sfetnicului
Ionache, crezînd că astfel îi va înfrînge credinţa. Dar Brîncoveanu, îndurerat, şi-a făcut semnul
crucii, spunînd: „Doamne, fie voia Ta!” şi a întins singur capul său călăului. Cele şase trupuri
decapitate au fost aruncate în apele Bosforului, iar capetele purtate pe uliţele cetăţii.

Întrebări:

 Ce s-a întîmplat cu Voievodul Constantin Brîncoveanu, după detronarea sa?

 Care au fost acuzaţiile aduse acestuia?
 Ce preţ i s-a cerut pentru cruţarea vieţii?
 Cum a decedat Domnitorul Brîncoveanu?
 Ce sfaturi a dat fiilor săi?
 Ce cuvinte a rostit Constantin Brîncoveanu înainte de a-i fi tăiat capul?

Grupul 4

Gheorghe Şincai descrie în Cronica românilor despre martiriul drept-credinciosului

voievod în felul următor: “Odată cu Brîncoveanul au pierit cei patru feciori ai lui, cărora el le-a
grăit astfel în ora morţii: «Iată, toate avuţiile şi orice am avut, am pierdut! Să nu ne pierdem încă
şi sufletele... Staţi tare şi bărbăteşte, dragii mei! Să nu băgaţi seamă de moarte. Priviţi la Hristos,
Mîntuitorul nostru, cîte a răbdat pentru noi şi cu ce moarte de ocară a murit. Credeţi tare întru
aceasta şi nu vă mişcaţi, nici vă clătinaţi credinţa voastră pentru viaţa şi lumea aceasta». Aceasta
zicînd el, porunci împăratul de le tăiară capetele, întîi ale feciorilor, începînd de la cel mai tînăr,
şi mai pe urmă a tăiat capul lui Constantin Brîncoveanu, şi aruncară trupurile în mare. Şi
creştinii, după aceea, aflîndu-le, le-au astrucat (îngropat) la Patriarhie”.

La 20 iunie 1992, Sfîntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărît proslăvirea

Sfîntului şi Bine-credinciosului Voievod Constantin Brîncoveanu, pentru faptele sale sfinte şi
înflorirea vieţii spirituale şi duhovniceşti ortodoxe din Ţara Românească. Prăznuirea lui se face
pe data de 16/29 august. Cu toţii sînt prăznuiţi la această dată, sub numele de Sfinţii martiri
Brîncoveni.

Întrebări:
 Ce descriere a dat Gheorghe Şincai despre martiriul drept-credinciosului voievod?
 Ce a dorit autorul să scoată în evidenţă?
 Ce învăţături putem extrage din cele descrise de Gheorghe Şincai?
 Cînd s-a hotărît proslăvirea bine-credinciosului Voievod Constantin Brîncoveanu?
 Cînd se sărbătoreşte ziua drept-credinciosului voievod?
 În ce mod putem sărbători această zi? Daţi exemple concrete.
Anexa nr. 3

Faptele prin care

voievodul şi-a
demonstrat
dragostea faţă de
Dumnezeu

Constantin
Brîncoveanu
– model demn
de urmat

Modul în care Modul în care

voievodul şi-a voievodul şi-a îndeplinit
îndeplinit datoriile datoriile faţă de
faţă de sine aproapele