CUPRINS

Cuprins………………………………………….………p. 1

Introducere…………………………………….……..p. 2

Viața și Acticitatea…………………………………p.3

a) Călugăr tipograf……………………….……..p.4

b) Ierarh………………………….…………….…….p.4

Opera tipografică……………………….…….……p.6

Concluzii………………………………………….…….p.7

Bibliografie…………………………………………...p.7

1
 INTRODUCERE
„Sfinte Părinte Ierarhe Antim, cu vrednicie ai rânduit păstori şi învăţători turmei tale şi cu
înţelepciune dumnezeiască ai revărsat râurile sfintelor tale cuvinte. Viaţa ai pus-o pentru
păstoriţii tăi și cununa muceniciei ai dobândit de la Hristos Dumnezeu, pe Care roagă-L,
Sfinte Părinte Ierarhe Antim, să dăruiască pace şi mare milă celor ce săvârşesc sfântă
pomenirea ta.”
(Troparul Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul)

Bine cunoscut este faptul că în perioada domniei Sfântului Marelui Mucenic Domnitor
Constantin Brâncoveanu (1688-1714), cultura românească a ajuns la un nivel ridicat de
înflorire. La curtea Voievodului se intersectau două curente culturale diferite:„cel italian, venit

2
din Occident, și cel grecesc, venit din sud-estul ortodox”1. Reprezentanții curentului italian
sunt: Anton Măria del Chiaro din Florența, care era și secretar Domnitorului Constantin pe
limbile occidentale, doctorul grec Iacob Pylarino, Gheorghe Maiota, Ioan Avramios.
Reprezentanții curentului grecesc au fost: patriarhii Dositei și Hrisant Notaras ai
Ierusalimului, Gherasim Palladas al Alexandriei, Atanasie Dabbas al Antiohiei, patriarhi care
mulți ani au fost găzduiți la curtea lui Brâncoveanu. Pe lângă aceștia au mai fost și cărturari
ca: Sevastos Chimenitul din Trapezunt, Ioan Cariofil, Ioan Comnen, Marcu Porfiropoll,
Gheorghe Hrisogon, Panaiot Sinopeus etc. și profesorii de la Academia domnească de la
Sfântul Sava din București2. Pe lângă acești învățați străini, și-au desfășurat activitatea și
numeroși cărturari români, și anume: stolnicul Constantin Cantacuzino, frații Radu și Șerban
Greceanu, cronicarul Radu Popescu și episcopii Mitrofan și Damaschin de la Buzău.

În această perioadă propice pentru cultura românească, și Mitropolitul Antim Ivireanul

și-a desfășurat activitatea, personalitate care a ajuns pe cele mai înalte culmi ale vieții
culturale-bisericești din acele timpuri.

În cele ce urmează la această lucrare, am să expun pe parcursul a câte-va capitole

viața, activitatea, relațiile și sfârșitul acestui Mare Ierarh Martir al Bisericii Ortodoxe Române.

I. VIAȚA ȘI ACTIVITATEA

Acest Ierarh al Bisericii Ortodoxe a Răsăritului, este originar din Iviria (Georgia sau
Gruzia de azi), după cum arată în toate tipăriturile lui. Se cunosc despre copilăria sa puține
lucruri. Se știe că s-a născut în anul 1650 și a fost fiul unui Ion și al unei Marii, iar numele său
laic a fost Andrei după cum scrie în testamentul său de la 24 Aprilie 1713 3. Încă din fragedă
vârstă cade rob la turci, care l-au dus la Istambul. Se crede că după ce a fost eliberat din robie-
fie datorită calităților sale deosebite de care vorbesc contemporanii, fie prin răscumpărare din
partea Patriarhiei Ecumenice. O perioadă a trăit în preajma Patriarhiei, unde a învățat
,,sculptura în lemn, pictura și broderia, precum și limbile greacă, arebă și turcă. Probabil, tot
acola s-a călugărit, sub numele de Antim”4.

Vrednicul de pomenire Domnitor Constantin Brâncoveanu, înființând o tipografie la

București, l-a adus pe Antim de la Constantinopol pe la anul 1690 în Țara Românească. Antim
a ucenicit la fostul episcop de Huși, Mitrofan, care l-a învățat meșteșugul tiparului, până în
1691 când acesta a fost ales în scaunul vlădicesc de la Buzău. Datorită acestui fapt,
conducerea tipografiei de la bucurești a fost încredințată ieromonahului Antim, care între timp
învățase și limba românească.

Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. 2, a 2-a, Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii
1

Ortodoxe Române, Bucureşti, 1994, p. 140.

2
Ibidem.
P. Bogdan Damian, „240 de ani de la moartea ca mucenic a lui Antim Ivireanul”, Biserica Ortodoxă Română
3

LXXIV, 8-9 (1956), p. 679.

Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române (Pentru Seminariile Teologice Liceale), Institutului Biblic și
4

de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2006, p. 276.

3
 a) Călugăr tipograf

Încredințându-i-se tipografia de la București, acesta nu s-a lenevit, ci în octombrie

1691 a scos de sub tipar prima sa carte în limba greacă Pareneticele împăratului bizantin
Vasile I Macedoneanul, iscălinduse smerit ,,Antim ieromonah”.

Până în 1694 el a tipărit la București încă patru cărți, printre care și o Psaltire în limba
română, cu o dedicație către Domnul Constantin Brâncoveanu, lucru care dovedește că
învățase bine limba.

În 1696, ieromonahul Antim s-a mutat la Mănăstirea Snagov, unde întemeiază o nouă
tipogragie, cu posibilități de tipărire în mai multe limbi, fiind și egumen al acestea. Aici a stat
cinci ani, până în 1701, tipărind 15 cărți: șapte în limba greacă, cinci în românește, una în
slavonă, una slavo-română și una greco-arabă-pentru creștinii ortodocși aflați sub stăpânire
turcească (Antiohia Siriei). Aici a avut mai mulți ucenici, iar cel mai însemnat dintre ei este
Mihail Ștefan care a fost trimis de a tipărit pentru creștinii de la Alba-Iulia și din Iviria5.

Între anii 1701-1705, Antim revine la București ( nu se știe din ce cauză tipografia de
la Snagov își încetează activitatea) unde își constituie perioade cea mai activă din activitatea
sa tipografică și artistic. Împrimă 15 cărți, dintre care două românești, una slavo-română, una
greco-arabă și altele 11 în limba greacă.

b) Ierarh

Anul 1705 a produs o nouă schimbare în viața lui Antim Ivireanul. După înlăturarea
episcopului Ilarion al Râmnicului, în locul său a fost ales ,,egumenul Antim de la Snagov”6,
la 16 martie 1705 și hirotonit de mitropolitul Teodosie dimpreună cu alți arhierei. O dată
instalat în scaunul de la Râmnic, vlădica Antim a arătat și aici calitățile sale de bun
organizator și om de carte.

Prima grijă pe care a avut-o a fost de a înființa și aici o tipografie. O dată cu mutarea
sa a adus și tipografia de la Snagov, întemeind la Râmnic prima tipografie din oraș. În
decursul a trei ani, episcopul Antim a tipărit 9 cărți, dintre care trei grecești, trei slavo-române
și încă trei românești.

Ceea ce este important și de reținut este faptul că aici Antim a început seria unor
tipărituri românești, având scopul de a duce limba română la triumful deplin în biserică. A fost
cel care a introdus pentru totdeauna limba română în slujba bisericească. Prin tipărirea de cărți
în românește a ajutat la făurirea unei limbi liturgice românești.

Ca și înaintașii săi, s-a îngrijit de gospodărirea bunurilor episcopiei Râmnicului, prin

cumpărarea sau primirea în danie de terenuri arabile, păduri, vii ș.a. S-a ocupat și de
restaurarea unor biserici din eparhie.

5
Ibidem, p. 277.
6
Mircea Păcurariu, IBOR, vol. 2, p. 144.
4
 După o păstorie de aproximativ trei ani, avea să se petreacă o nouă schimbare în viața
lui Antim. Murind bătrânul Mitropolit Teodosie al Ungrovlahiei, la 27 ianuarie 1708, acesta a
lăsat prin testament ca următor în scaun să îi fie episcopul Antim de la Râmnic. În soborul
adunat pentru alegerea noului mitropolit, nu a contat cererea mitropolitului Teodosie, ci
prestigiul pe care Antim și-l făcuse de-a lungul anilor pe pământul românesc. Așa a făcut că la
22 februarie 1708, să fie înscăunat chiar în Duminica Ortodoxiei, în preajma patriarhilor
Alexandriei și Ierusalimului. Cu prilajul acesta, Antim a rostit o foarte frumoasă cuvântare, în
care arăta ce îndatoriri va avea în noua sa postură.

Activitatea lui Antim Ivireanul ca mitropolit poate fi urmărită ca și cea de la Râmnic sub
mai multe aspecte: îndrumător al unor tipografii noi, treducătorul în românește a unor cărți
liturgice, ctitor de locașuri de cult, îndrumător al preoților, bun chivernisitor al bunurilor
Mitropoliei și patriot luminat.
După așezarea sa în scaunul mitropolitan, a întemeiat o tipografie la Târgoviște. Aici au
văzut lumina 18 cărți, dintre care 5 grecești, una slavo-română, una slavo-româno-greacă și
alte 11 în limba română. Iar după cum constatăm, cărțile în limba română erau într-o
favorabilă creștere.
În 1715, mitropolitul Antim Ivireanul, mută tipografia de la Târgoviște din nou la
București. Tot în București înființează o nouă tipografie la mănăstirea ctitorită de el, a Tuturor
Sfinților (astăzi Mănăstirea Antim).În cele două tipografii , sau tipărit până la moartea lui
Antim câte o carte. În decursul activității sale în Țara Românească, sub Antim ,,s-au tipărit 63
de cărți, din care 38 de el însuși , iar celelalte de ucenici săi; dintre ele, 21 erau în
românește”7.
Calitățile sale artistice se văd în lucrarea sa în manuscris, intitulată Chipurile Vechiului
și Noului Testament, care cuprinde 503 de portrete în medalion, cu anumite personaje din
Sfânta Scriptură, 3 schițe și 8 desene.

O altă calitate a lui Antim a fost și zidirea sufletească a credincioșilor prin intermediul
predicii. Până astăzi predicile sale, numite Didahii, sunt prețuite, fiind originale și bine
gândite.

Ca și ctitor de locașuri sfinte, Antim î-și arată măiestria și în acest domeniu, fiind
ctitorul Mănăstirii Tuturor Sfinților, din București, construită între anii 1713-1715, după
planurile întocmite chiar de el.

Fiind un patriot luminat, Mitropolitul Antim considera că doar o alianță cu Rușii poate
duce la eliberarea de sub jugul turcesc. Acest lucru a dus la răcirea relației dintre el și
domnitorul Brâncoveanu, care în 1712 ia cerut chiar demisia. Antim scrie două apărări în care
își dovedește nevinovăția, continuându-și activitatea până la moartea lui Constantin
Brâncoveanu și sub Ștefan Cantacuzino, urmașul la tron.

Zilele grele pentru Antim au zenit o dată cu venirea pe tronul Țării alui Nicolae
Mavrocordat, în 1716. Fiind învinuit că a întrat în legături cu austriecii, și că ar fi uneltit
împotriva domnului șa a turcilor, din ordinul domnului a fost arestat și închis în temnița

7
Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române (Pentru Seminariile Teologice Liceale), p. 278.
5
palatului. În cele câteva săptămâni cât a fost ținut acolo, i sa cerut de mai multe ori demisia,
dar el a refuzat să o de-a. Mavrocordat ca cerut patriarhiei ecumenice să-l caterisească pe
Antim pe motive neântemeiate, lucru care sa și întâmplat. Acesta a fost caterisit fiind scos din
rândul arhiereilor și călugărilor, și trimis la Mănăstirea Sf. Ecaterina de pe Sinai. Această
pedeapsă nu a ami ajuns să o execute deoarece în drumul spre Mănăstire, din ordinul lui
Mavrocordat, Mitropolitul Antim a fost ucis de către soldații turci, aruncându-i trupul în râul
Tundja, de lângă Adrianopol, în toamna anului 1716. Așa sfârșindu-și mucenicește viața,
precum Domnul Constantin Brâncoveanu.

II. OPERA TIPOGRAFICĂ

Traducerile cărţilor bisericeşti de cult şi de cultură din limba greacă şi tipărirea lor în
limba română reprezintă, de asemenea, o altă lucrare prin care Sfântul Antim Ivireanul a
îmbogăţit viaţa Bisericii Ortodoxe Române, noi folosind astăzi în mare parte aceleaşi formule
şi expresii liturgice precum le-a lăsat el.

La tipografia din București, în 1691 tipărește Pareneticele, în 1692 Slujbele Sfintei

Parascheva Celei Noui și a Sfântului Grigore Decapolitul , în 1603 tipărește o minunată
Evanghelie greco-arabă, un an mai târziu tipărește o Psaltire românească.

La Mănăstirea Snagov tipărește în 1696 Orânduiala slujbei Sfinților Constantin și Elena,

în ianuarie 1697 Antologhionul grecesc, o Evanghelie românească și Manualul despre câteva
nedumeriri, al lui Ioan Cariofilis. Mai apare Panegiricul Sfântului Constantin. În februarie
1699 apare Mărturisirea Credinței Ortodoxe și Expunere despre cele trei Virtuți. La 30 aprilie
acelașii an scoate Carte sau lumină cu drepte dovediri din dogmele Bisericii Răsăritului
asupra dejughinării papistașilor. În 1700 apare Floarea Darurilor în românește. În grecește
tipărește o Psaltire și ucenicul său Învățături Creștinești.

În 1701, în ianuarie tipărește un Liturghier bilingv- greco-arab, în grecește Proschintarul

Sfântului Munte. Tot în acest an se mută la București unde scoate în grecește Panegiricul
Sfântului Constantin și Panegiricul mucenicului Ștefan. În 1702 apare Slujba Cuvioasei
Matrona Hiopolita in gr.

Cea mai de seamă lucrare a fost ediția in românește a Noului Testament din 1703. Și pe urmă
Ceaslovul arab. În acelașii an apare Învățătura dogmatică a bisericii răsăritene, Serviciul
Sfințirii Bisericii și Panegiricul la Adormirea Născătoarei, apoi Ceaslovul slavo-român și
Acatistul. În anul 1704 tipărește Cuvântare la patima cea mântuitoare în gr. și Paralele
grecești și romane.

La Râmnic, în 1705 tipărește Slujba Sfântului Visarion și Tomul Bucuriei. Tot în acest
an apar Învățătură pre scurt pentru taina pocăinței , întinsul Antologhion, o Evanghelie și
Molitfelnicul.

Ajungând mitropolit, Antim mută la Târgoviște tipografia, unde tipărește în 1709 Serviciul
bisericesc- in gr. În 1710 apare Slujba Sfintei Ecaterina, Proschintarul Sfântului Munte Atos
și Învățătura bisericească.
6
Mai apar Capete de poruncă, Despre oficii și Sfaturi creștino-politice.8

III. CONCLUZII

De asemenea, scrierile Sfântului Antim ne dezvăluie uriașa lui cultură teologică și laică
sintetizată în adevărate capodopere dedicate catehizării și îndrumării preoților, în misiunea lor
de păstori: Învăţătură bisericească la cele mai trebuincioase şi mai de folos pentru învăţătura
preoţilor (1710), Capete de poruncă la toată ceata bisericească (), Didahiile (28 de predici ale
sale), Învăţătură pe scurt pentru taina pocăinţei (1705), Chipurile Vechiului şi Noului
Testament(1709).
Cu acestea toate, și cu altele pe care nu le-am amintit, Sfântul Mitropolit Antim
Ivireanul a lăsat bisericii lui Hristos, o neprețuită bogăție culturală și spirituală cu care ne
mândrim până astăzi.

BIBLIOGRAFIE

Damian, P. Bogdan, „240 de ani de la moartea ca mucenic a lui Antim Ivireanul”, Biserica
Ortodoxă Română LXXIV, 8-9 (1956).
Damian, Bogdan, „Despre Antim Ivireanul”, Biserica Ortodoxă Română LV, 11-12 (1937).
Păcurariu, Mircea, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. 2, a 2-a, Institutului Biblic și de
Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1994.
Păcurariu, Mircea, Istoria Bisericii Ortodoxe Române (Pentru Seminariile Teologice Liceale),
Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2006.

8
Bogdan Damian, „Despre Antim Ivireanul”, Biserica Ortodoxă Română LV, 11-12 (1937), pp. 240-241.
7