EPISCOPI AI BUZĂULUI IN CULTURA ROMANA

Antonie PLAMĂDEALĂ

În cele ce urmează ne-am propus să ne oprim cu deosebire asupra activității culturale

desfăşurate de patru din cei 38 de episcopi care au păstorit la Buzău incepind din anul 1500:
Mitrofan, Chesarie, Filotei şi Dionisie Romano,- Ar putea fi amintiți desigur mulți alții, dar
acestia patru sint cei care au lăsat urme deosebite si incontestabile in cultura românească.
Printre cel de care nu ne ocupam, despre Dositel Filitti (1787-1793), de pildă, s-a spus că a
fost un obsedat al culturii.
Denumirea se potriveste mai ales celor patru numiți mai sus, după cum vom vedea.
Dositei Filitti şi-a desfăşurat activitatea culturală in special după 1793, cind ajunge mitropolit
la Bucureşti. El a infiintat prima scoală pentru preoți la Minăstirea Antim, Inainte de şcoala
lui Ve- niamin Costachi (Seminarul de la Socola, Iasi), fiind astfel premerga- torul Inființării
Seminariilor in Principate.
Pe lingă el, ca mitropolit slujitor al culturii, s-au format personali- tăți ilustre ale trecutului
românesc, precum Grigorie Rimniceanul, opis- cop de Arges si director al Şcoalei lui Lazăr,
Ilarion al Argeşului, prie- tenul lui Tudor Vladimirescu, vestitul Naum Rimniceanul,
mitropolitul Dionisie Lupu, Eufrosin Poteca filozoful si Macarie ieromonahul, cu- noscutul
autor de cintări bisericesti. Sofronie de Vrata, cu care se mândrește cultura bulgară, s-a
bucurat si el de sprijinul lui Dositel, pe când se afla în cautare de adapost la Bucuresti Cu
ajutorul lui Dositei când publicat aici un Chiriacodromion. Dosites a tiparit in tiparnita din
București sasa rinduri de carti bisericesti. A fost si diplomat, Inde- plinind misiuni din
porunca domneasca pe linga Ecaterina a 11-a a Rusiei.
Despre un alt episcop al Buzăului, Seration (1648-1008), se vorbeste ca despre un mare
episcop iar despre Costanille (1793-1819). cansulul austriac Marco spunea ca era cel mai
luminat si mai instruit barbat din tot clerul timpului. El l-a ajutat pe Naum Rimniceanul să-l
desăvârșească studiile, a infiintat un teatru, in 1814 era in fruntea Eforiei Școalelor, era
membru al Societăți filologice din Iasi si îl găsim printre prenumerații abonații la Fizica
experimentală a lui C. Vardalah, tipărită la Viena.
Episcopul Luca (1583-1603), strămoșul lui Vasile Cirlova", & Indeplinit misiuni diplomatice
Incredintate de Mihai Viteazul, lar episcopul Misail (1740-1752) a fost trimis in aceeasi
calitate pe linga vizirut de la Adrianopol, N. Iorga spune că si Mitrolen a îndeplinit misiuni în
străinătate, Incredintate de Constantin Brâncoveanu, Luca era si mare caligraf si miniaturist.
Cu mâna mea scrie el ca a ispravit de scris o Evanghelie la 1604. La o sută de ani după Luca
va ajunge pe scaunul Buzaului Damaschin dascălul Voinescu (1702-1708), lipari- tor de carti
(Apostolul de le 1704), cel care va trece mai apoi la Rimnic (1708-1725) $1 và continua
traducerile in romaneste, traduceri care il vor Inscrie printre, făuritorii limbii literare
românești. Si despre multi altii Inca de la Buzău s-ar mai putea serie lucruri vrednice de
atentia istoriel. Deocamdată ne vom ocupa Insă de cei mai importanți.
EPISCOPUL MITROFAN
Generalități
Mitrofan pastoreşte la Buzau pe culmea dintre veacurile XVII si XVIII (1691-1702), atunci
cind Incă mai era in toi lupta pentru introducerea limbii române la cult si el a fost. In aceasta
luptă, mai mult decit un soldat oarecare. Contribuția lui la creșterea si dezvoltarea culturii
românesti s-a concentrat pe acest cimp de batalie si la victoria finală, numele lui a fost trecut
pe lista eroilor celor mari.
Amănuntele biografiei lui au fost, și unele mai sint încă, incerte. Multă vreme s-a
crezut că provenea din Moldova. N. Iorga spune că pe Ia 1687 era fugar 'in Țara Românească.
Așa se face că a putut fi cooptat, în anul următor, în echipa care a realizat Biblia de la
București. Pr. G. Cocora a reluat problema obîrșiei lui și a avansat părerea că s-a născut în
Țara Românească, la Bonțești, unde a ctitorit și un schit, în fostul județ Slam Rimnic, situat Ia
hotarul cu Moldova, azi comuna Cirligele, aproape de Focșani. Se întemeiază ,pe un
document din 26 iunie 1696, În care se arată că a cumpărat «două pămînturi», situate «pre din
sus de casele sfinției sale» din Bonțești. Numai fiindcă era de acolo — spune G. Cocora — a
hotărît să întemeieze in acel loc și un schit . Altă ipoteză mai plauzibilă nu există
deocamdată. Cum el a fost mai intii stareț la Bisericani, În jud. Neamț, s-a crezut multă vreme
că era moldovean. G. Cocora leagă însă altceva de Bisericani : el atrage atenția că mânăstirea
Bisericani era ctitorie cantacuzinească, așa că aceștia îl cunoșteau pe Mitrofan. Ei îl vor fi
invitat la București pentru Biblie, Mitrofan fiind de multă vreme tipograf renumit.
Iorga arată că știa elinește. Din faptul că a îndemnat pe Teodor Corbea, secretarul de
limba latină al lui Constantin Brâncoveanu, să alcătuiască un dicționar latin-român (Dictiones
latinae cum valachica interpretatione), se deduce că Mitrofan știa și latinește. Cunoștea bine
înțeles și slavona. Nu se știe ce traduceri a făcut din latinește. Se cunosc în schimb tipăriturile
lui și contribuția la ('îndreptarea cuvintelor rumânești» cum spune în Biblia cantacuzinească.
2. Perioada Bisericani — Iași. Mitrofan își împarte viața și activitatea intre Moldova și
Țara Românească, într-o vreme Cînd Principatele erau despărțite de Milcov. Interesantă
această întindere a lui peste cele două «țări» Pentru unul ca el nu mai e important dacă era de
obîrșie din Moldova sau din Țara Românească ; amănuntul e important doar pentru dosarul
său strict biografic. Altfel, Mitrofan era din amândouă. Era conștiință românească, acasă în
ambele țări.
Îl găsim la un moment dat stareț Ia Bisericani. Se pare că de aici pornește biografia sa
cunoscută. De aici a venit Ia Iași, chemat de Dosoftei, pentru care pune pe picioare o
tipografie pe la 1680.
La Iași tipărește : Psaltirea de'ntăles a lui Dosoftei, în anul 1680 • Moltivdlnic de'ntăles al
aceluiași în 1681 ; Viața și petrecerea svintilor a aceluiași, în 1682. Mitrofan semnează
primele două cărți ca «ieromonah de la Sfinta Minăstire Bisericani», iar Viața și petrecerea
svinților ca «Ermonahul Mitrofan, făcătorul tipareloru», Tipărește apoi Întimpinarea Prea
fericitului și prea înțeleptului Patriarh al marelui și sfântului oraș Ierusaliłm, Chir Nectarie, În
contra argumentelor aduse de Frații din Ierusalim, prin magistrul lor Petre, despre primatul
papei, 1682 (in l. greacă) in tipografia grecească de la M-rea Cetățuia, tipografie „construită"
tot de Mtirofan, cu cheltuiala patriarhului Dositei al Ierusalimului, aflat in Moldova, fiind el
gelos pe tipografia românească, cum singur spune că «murea de necaz văzînd pe moldoveni
că au tipografie. Mitrofan semnează tipăritura tot ca ieromonah.
 Dintre acestea Întimpinarea... lui Nectarie. era «o realizare tipografică de o remarcabilă
eleganță, prezentând Europei o veritabilă operă de artă tipografică». Lucrarea s-a făcut
cunoscută apusului din cauza conținutului ei polemic. A fost menționată la Londra în 1702,
combătută la Paris in 1718, de către Stephan de Altimura Ponticensis, inclusă in
Bibliographie hellënistique și achiziționată de Biblioteca națională din Paris. Dialogul in
contra ereziilor de Simion al Tesalonicului este prima ediție critică tipărită în Principate, cu
note și cu împărțiri ale textului în perioade numerotate. De ea s-au ocupat filologul francez
Nicolae Barat, într-un volum tipărit la Amsterdam în 1714, și Johannes Alberti Fabricius care
a găsit cartea în biblioteca lui N. Mavrocordat și a scris despre ea în Corpus bibliothecae
graecae, vol. 14, Hamburg, 1728. Ediția a fost inclusă la 1866, in Patrologia greaca , de J. P.
Migne.
3.Perioada Huși. — Mitrofan este făcut de Dosoftei episcop de Huși. E amintit pentru
prima dată ca episcop al Hușilor într-un document al lui Duca Vodă din 1 1 ianuarie 1683 .
Cum și Cînd, și de ce a trecut în Țara Românească, fără episcopie, nu se știe exact. E de
presupus că n-a plecat de bună voie, ci silit de Împrejurări neprielnice aceleași care îl vor fi
silit și pe protectorul său, Dosoftei, să plece, numai că în direcție opusă. V. A. Urechia crede
că a fost obligat de către Constantin Cantemir să demisioneze de la Huși din cauza atitudinii
sale filo-polone . Spre aceeași explicație înclină și N. Iorga : «păcatele sale politice il siliră să
părăsească țara după 1686«
Ca episcop al Hușilor, Mitrofan semnează în 1683 tipărirea Dialogului in contra
ereziilor de Simeon al Tesalonicului, cu unele comentarii ale «prea Învățatului» mitropolit al
Efesului Marcu Eugenicul, în limba greacă, tot la tipografia grecească de Ia Cetățuia, și
Slujba sfinților martiri Sergiu și Vachu, În 1685, tot în grecește.

Nu avem știri mai multe despre activitatea sa la Huși în răstimpul de 3—4 ani cit a
stat acolo. La 4 mai 1686 mai este încă episcop la Huși, după cum apare dintr-un document al
lui Constantin Cantemir
4. Perioada București. — Pe la 1687 Mitrofan se afla în București. Se știe că aici
principala lui contribuție a fost la tipărirea Bibliei de la București (1688).
El mai semnează în postfață : «de Dumnezău iubitorulu Mitrofan, Episcopulu de
Huși», probabil cu speranța reîntoarcerii în scaun. La 1690 tipărește într-un singur volum
două tratate : Întimpinare la principiile catolice și la chestiunile lui Chiril Lucaris, de Meletie
Sirigul și Manual în contra rătăcirii calvine, de Dositei, patriarhul Ierusalimului (în l. greacă).
De data aceasta el semnează : «fost al Hușilor, chir Mitrofan». Un an mai târziu, în 1691,
tipărește Mărgaritarele Sfîntului Ioan Gură de Aur, în limba română, traduse de Greceni și cu
ajutorul stolnicului Constantin Cantacuzino
5. Perioada Buzău. — La 10 iunie 1691 Mitrofan a fost numit episcop la Buzău. N.
Iorga spune că el va reprezenta acolo «în colțul de către Moldova lui, curentul românesc pe
care-l începuse dascălul lui (Dosoftei), acum pribeag în Polonia». La Buzău va continua cu
sîrg opera de tipărire de cărți românești. Pentru â putea face acest lucru, el a întemeiat aici
chiar 'în anul sosirii sale, 1691, cea de a șasea tipografie din Țara Românească după
Tîrgoviște, Plumbuita, Cîmpulung-Govora, Dealu și București. În prefața Octoihului din 1700
el scrie despre tipografie, adresîndu-se domnitorului Brâncoveanu care a suportat cheltuiala :
«măcar că cu ajutorul Iui Dumnezeu pren mâinile mele s-au făcut, iară de la Măria Ta îi iaste
însuflețirea și viața și pentru aceea să cuvine să zică că aste cu tot a Măriei Tale».
Prima carte tipărită în tipografia de la Buzău a fost Pravoslavnica mărturisire a lui Petru
Movilă, (1691) «întoarsă în limba românească de Radu Logofătul Greceanul», «dupre
greceasca». Tipografia e numită «domnească», deoarece toate tipografiile erau privilegiu
domnesc. Are două prefețe, semnate de Radu Greceanu. N. Iorga include între Pravoslavnica
mărturisire și Minee încă o carte care lipsește din lista stabilită de G. Cocora. «Mitrofan de la
Buzău — scrie Iorga — urma singur dincolo de Milcov tradiția cea bună. La 1697 el
îndrăznește să deie un Triod slavo-român»
Mai întâi trebuie să observăm că intre Pravoslavnica Mărturisire și acest Triod există un
gol de șase ani. Ce s-a întîmplat ? G. Cocora, urmând pe N. Iorga, Încerca o explicație care ar
putea fi luată în considerare. El crede că Mitrofan, ca și Mitropolitul Teodosie care era «un
sincer admirator al acestei mișcări de introducere a limbii române în biserică», au întârziat cu
tipărirea altor cărți, din cauza greutății de traducere în românește a cântărilor. Dovada că e
așa, rezultă din faptul că în mai multe cazuri se traduceau în românește numai tipicul,
sinaxarele și cetaniile, cântările rămânând În limba slavonă sau, în unele cazuri, in limba
greacă. Preoții nu înțelegeau nici slavona, nici greaca, de aceea aveau nevoie de indicațiile
tipiconale în românește, iar credincioșii nu știau aceste limbi nici cit preoții, de aceea viețile
sfinților, evanghelia și alte lecturi se citeau in românește. In același timp Însă erau greu de
adaptat melodiile slavone prea intrate în tradiție la textele românești. De altfel procesul
românizării cântărilor va mai întârzia încă mult. Biruința definitivă va veni odată cu Macarie
ieromonahul. Popa Nae scrie : «Cine se va gândi că la 1819 se auzea rar de tot cântare
bisericească în limba noastră, cine va ști că peste un deceniu toate orașele din județe aveau
școli de muzică românească și că cele mai frumoase cîntări care au devenit normă în Biserica
noastră s-au alcătuit în acea vreme, nu va sta nicidecum la îndoială ca să pună printre
deșteptătorii neamului nostru și pe dascălul de cîntări Macarie ieromonahul» .
Macarie era prieten cu Chesarie al Buzăului și și-a tipărit aici unele cărți de muzică. În
secolul al XIX-Iea Îl va continua la Buzău Varlaam protosinghelul, de la Ciolanu, originar
din Basarabia.
Explicația încercată de G. Cocora poate fi o explicație posibilă, dar se poate să fi fost și
altele. Nu era nevoie să fi așteptat șase ani pentru a se decide să apeleze la o soluție la care,
de pildă, Dosoftei apelase pe ici pe colo încă din 1679, in Liturghierul tipărit de el la Iași, și
Teodosie din 1680, în Liturghierul tipărit de el la București. Pentru că în fapt, nici după 1697,
după cum am văzut, nu se trece imediat la traducerea cântărilor În românește. De pildă
Octoihul din 1700, tipărit de Macarie, și Triodul amintit mai sus aveau în românește tot
numai tipicul și cetaniile, cântările fiind tot în slavonă.
În anul 1698 Mitrofan tipări la Buzău Mineiul în 12 volume la care a lucrat (și) Radu
Greceanu, cuprinzând Și viețile sfinților, luate după cele ale lui Dosoftei. N. Iorga numește
această lucrare a lui Mitrofan «revoluționară», și proclamă drept «introducerea limbii
românești în slujba Bisericii, așa cum dorise Dosoftei al Moldovei». In fapt Însă in ce constă
revoluția ? Tocmai în traducerea în românește a tipicului, a sinaxarelor și a cetaniilor.
Cântările au mai rămas Încă În Slavonește, deci argumentul pauzei de șase ani În activitatea
tipografiei din cauza menționată mai sus e firav. Nu era nevoie de șase ani pentru numai atât.
Să fi durat pregătirea textelor celor 12 minee șase ani ? Greu de presupus. Opoziția
Mitropolitului Teodosie, la care s-au referit unii, nu se poate susține, cu atât mai mult cu cit
nici nu se trece la traducerea propriu-zisă a cântărilor la care el ar fi făcut opoziție. Pentru
moment rămânem la presupuneri, atâta vreme cit nu avem argumente plauzibile.
În loc de prefață, Mineiul are o scrisoare a mitropolitului Teodosie către Brâncoveanu.
După 1698 tipografia lui Macarie nu mai are pauze.
Evhologhion adecă Molitvenicu (1699) are de asemenea tipicul, lecturile din Sf.
Scriptură și unele rugăciuni in românește. Cântările și restul rugăciunilor sunt în slavonește.
O nouă ediție, identică, va tipări În 1791„ Octoihu sau Osmoglasniculu (1700) are tipicul În
românește, iar cântările in slavonește. Prefața e semnată de Mitrofan.
Triodionul sau Tripesnetd (1700) are tipicul, paremiile, sinaxareler unele rugăciuni,
apostolul și la urmă viața Mariei Egipteanca, în română, cântările și aici, în slavonește.
Prefața e a mitropolitului Teodosie Penticostarion (1701) are aceleași părți În românește ;
cântările în slavonește. Prefața tot de Teodosie.
 Psaltirea (1701) are psalmii in slavonește, dar după fiecare catismă are câte o rugăciune
și unele tropare in românește. La sfârșit, Paraclisul Sf. Fecioare Maria în slavonește și
Pascalia în română. Prefața e de Mitrofan.
Invățătura preoților pe scurtu. De șapte taini ale Bisericii cu drepte dovediri den pravila
sfinților Părinți (1702) este în Întregime În românește, fiind carte de învățătură. Are o
introducere de Teodosie. S-a tras și o ediție specială pentru Moldova.
Sfânta și dumnezăiasca Liturghie a Sfântului Ioanu Zlatoustu, a marelui Vasilie și a
Sfântului Grigorie Bogoslov, carea iaste Prejdeștena (1702), traducere din grecește, cu tipicul
În limba română ; rugăciunea amvonului, rugăciunea colivei, rugăciunea vecerniei,
rugăciunea litiei, iar la utrenie cele 12 rugăciuni ale luminării sunt în slavonește și românește.
Numai în românește are rindula la Pogorârea Sf. Duh, pravila împărtășirii cu 12 rugăciuni și
alte patru rugăciuni, iar la sfârșit o «Învățătură către preoți». Are o prefață de paharnicul
Șerban Cantacuzino. Molitvele vecerniei (1702) are În total zece rugăciuni în românește.
6. Scurtă sinteza — În prefața la Octoihul din anul 1700 Mitrofan arată cum a învățat
meșteșugul tipografiei Din scrisoarea lui Teodosie către Brâncoveanu, tipărită În fruntea
Mineiului din 1698, aflăm care era nivelul de cultură al preoților și Îndeosebi cită slavonească
știau.
EI scrie justificând publicarea cărților sale cu traduceri În românește : «pentru că erau
'învățăturile tipicului și ale orânduialelor la Mineiu scrise cu mina, pre limba slavonească,
iară preoții noștri de pe la sate nici de cum înțelegând limba aceea, orînduialelor bisericești nu
se făceau deplinu, nici viețile sfinților să citiiau, ascultătorii neînțele-