Sunteți pe pagina 1din 1

Mitropolitul Dosoftei (1624 - 1693)

Mare crturar romn, talentul cruia s-a manifestat n a doua jumtate a secolului XVII
a fost mitropolitul Dosoftei. Dimitrie Bril (sau Borl), viitorul mitropolit Dosoftei, este
originar de prin prile Sucevei, dintr-o familie de mazili. Viitorul poet i traductor Dosoftei
pare de asemenea a fi nrudit cu o ramur de aromni - Papar - valahi macedonieni, stabilii
cu traiul ceva mai nainte n Galiia, fapt care ar vorbi despre originea balcanic pe o anumit
linie a crturarului.
Nu se cunoate cnd i n ce mprejurri crturarul a mbriat cariera ecleziastic. Se
admite, de exemplu, c a fost printre cei ce i-au fcut studiile la Colegiul slavo-greco-latin
din Iai i s-a format n mediul cultural crturresc i religios al mitropolitului Varlaam, a
crui iniiative culturale le-a continuat cu deosebit succes mai trziu. Ajuns la maturitate,
Dosoftei poseda limbile latin i greac veche, precum i unele limbi i culturi moderne
(polon, ucrainean, rus, neogreac). Aceast mprejurare i-a determinat pe cercettori s
admit c Dosoftei i-ar fi continuat studiile, de altfel ca i ali reprezentani ai culturii
noastre, n Polonia, la cunoscuta coal a Friei ortodoxe din Lvov. n 1649 este atestat ca
ieromonah la mnstirea Probota, n 1658 devine episcop de Hui, iar n 1659 este episcop
de Roman. n aceti ani leag o strns prietenie cu celebrul cronicar Miron Costin, cu grecul
Dositei Notara, viitorul patriarh al Ierulalimului, Dup 1665 ncepe lucrul asupra operei sale
de mare rsunet "Psaltirea n versuri", pe care o va tipri la mnstirea Uniev din Ucraina n
1673.
Fiind uns mitropolit n 1671, n scurt vreme se vede antrenat n evenimentele legate
de rzboiul turco-polon, n care el sprijin politica antiontoman a domnului Moldovei
tefan Petriceicu (1673-1674). n 1673 mpreun cu acesta din urm, Dosoftei este nevoit s
se refugieze n Polonia. La nceputul anului 1675 revine n Moldova, iar peste cteva luni
redobndete scaunul mitropolitan, dup care urmeaz o perioad de un deceniu de intens
munc intelectual de traducere i tiprire a principalelor cri de cult cretin ortodox n
limba romn. La fel ca i celebrul su profesor Varlaam, mitropolitul Dosoftei adreseaz
traducerile i tipriturile sale ctre ntreaga seminie romneasc.

S-ar putea să vă placă și