Învățarea la vârsta școlară mică

Caracterul lui nu este încă suficient de elaborat sub raportul unificării într-un tot a cuvântului
cu fapta. El nu şi-a format încă, în suficientă măsură, capacitatea de a-şi proiecta şi planifica faptele,
de a le aprecia corespunzător, de a coraporta analitic faptele cu cerinţele sociale.

Scoala si ambianta scolara reprezinta pentru copil, o noua colectivitate. Copilul devine
sensibil la informatii sociale, la opinia clasei. Elevul asimileaza treptat reguli de conduita
individuala si colectiva, in functie de care isi regleaza atitudinile si relatiile cu alte persoane.

Invatarea organizata rational, care ofera copilului perspectivele reusitei, devine

atragatoare, contribuind la atasamentul fata de munca intelectuala si fata de scoala. Apare
curiozitatea intelectuala, dorinta de a cunoaste mai mult. Invatatorul trebuie sa actioneze in
directia cultivarii capacitatii de stapanire a manifestarilor emotionale primare, explozive ale
copiilor.

Activitatea scolarului mic poate fi sustinuta nu numai de o motivatie externa, care

activeaza procesul de asimilare a cunostintelor intr-un mod continuu. Intre 6 si 10 ani, trebuinta
de explorare, de informare si documentare a copilului este in plin progres. El se dovedeste a fi un
pasionat colectionar, poate manifesta puternice inclinatii spre muzica, povestire, poezie.
Invatatorul trebuie sa fructifice aceasta „deschidere” scolarului mic spre tendinta de a afla, de a
cunoaste, pentru a-i cultiva atasamentul fata de scoala si invatatura.

Învățarea poate fi clasificată in functie de procesele cognitive :

învățarea mecanică este o activitate de sine stătătoare, o sarcină specifică şcolarului mic. Dar,
concomitent cu aceasta, se dezvoltă şi memoria logică. Treptat, școlarii au tendința de a începe să-și
însuşească numai întelesul fundamental al cuvintelor. Memoria de scurtă durată devine foarte activă
după vârsta de opt ani, iar cea de lungă durată devine mai consistentă.

Odată cu intrarea în școală, copilul işi dezvoltă vorbirea literară şi capacitatea de a discuta in
contradictoriu. Un rol deosebit il are invățarea scris-cititului care contribule la organizarea
intereselor intelectuale şi la stimularea proceselor psihice. Vocabularul pe care il deține copilul are
un rol major și în formarea personalității acestuia. Bogăția vocabularului şi experiența verbală
facilitează utilizarea propoziţiilor cu o structură mai complexă și cu semnificaţii diverse. În această
etapă, copilul are posibilitatea să transfere cuvintele întâlnite până acum şi situaţiilor in care nu au
mai fost folosite sau chiar să creeze noi cuvinte.

Treptat, invatarea devine sursa principală dătătoare de bucurii şi satisfacții, la inceput prin
stimulente precum, incurajári, aplauze, aprecieri din partea cadrelor didactice și a părinților etc.
Apoi, in anumite condiții, de satisfacția pe care această activitate o degajá. Una dintre aptitudinile
generale care se dezvoltă la această vârstă, este tocmai, aptitudinea de a învăța.

Invățarea organizată ii da elevului perspectiva reuşitel, acţiunea devenind plăcuta, atrăgătoare,

contribuind astfel la ataşamentul lui față de munca intelectuală şi față de școală. Apare curiozitatea
intelectuală, manifestându-se prin dorința de a afla, de a cunoaste cat mai multe. Contactul
nemijlocit cu cadrul didactic, dezvoltă la şcolarul mic sentimentul încrederil, stimei si al
ataşamentului faţă de persoana care il educa.
 Invăţarea organizată, oferă copilului perspectivele reuşitei, aceasta devine atrăgătoare,
contribuind la ataşamentul față de școală. Apare curiozitatea intelectuala, dorinţa de a cunoaste mai
mult. Învátătorul trebuie să acționeze in direcţia cultivării capacitații de stăpânire a manifestărilor
emoţionale primare ale copiilor.

Învățarea la vârsta şcolară mică, restructurează gândirea infantilă a copilului, lärgind sistemul
structurilor ei cognitive. Cunoştinţele, deprinderile şi priceperile deja insușite se adâncesc, învățarea
pune in mişcare traseele interne ale dezvoltării.â

Citit - scrisul în activitatea de învăţare și implicaţiile ei psihopedagogice

Prima etapă, cea în care se pun bazele dezvoltării competențelor de citire, este cea mai
importantă din viața școlară a elevilor. În continuare sunt prezentate câteva dimensiuni ale
procesului de instruire în acest domeniu, aspecte ce au o influenţă mare în stadiile timpurii de
achiziţie a abilităţilor necesare citirii: conştientizarea fonemică şi fonologică, fonetica şi citirea
fluentă.

Cititul fluent – Un element important în dezvoltarea abilităţilor de citire îl reprezintă fluenţa

cititului deoarece, fără fluenţă, persoanele care citesc ar putea avea dificultăţi în înţelegerea textului
parcurs. Fluenţa la citit este descrisă de Rasinski (2008) ca fiind abilitatea de a citi fragmentele de
text corect, rapid, fără efort şi cu expresia corespunzătoare („prozodie“). Nichols şi al. (2009, p. 4)
extinde această definiţie prin sublinierea rolului pe care îl are viteza în cititul fluent precizând că ea
asigură, automatismul recunoaşterii cuvintelor“.

Metoda Borel-Maisonny este o metodă de învățare a cititului. A fost elaborată în Franța și

constă în asocierea unui gest fiecărei litere. Elevul este solicitat să facă gestul aferent literei,
implicând memoria motrică care facilitează învățarea. Această metodă a fost utilizată în învățarea
citit-scrisul la copii care aveau probleme cu auzul, aceștia prezentând dislexie. Metoda folosește cu
preponderență, pentru a compensa lipsa auzului, canalul vizual. Sunt utilizate gesturi simbolice în
predarea citirii, fiecare gest înseamnă o literă asociată unui sunet. Aceste gesturi nu pot fi, prin
urmare, separate de predarea lecturii

Propunerea unei categorii noi de strategii de învăţare a citit-scrisului, ”strategiile semi-

globale”. Testarea eficienţei acestor strategii s-a realizat prin derularea etapei experimentale, pe
parcursul anului şcolar 2011-2012. Tot în această etapă s-a urmărit identificarea nivelului de
dezvoltare al competenţelor de citit-scris (nivelul de conştientizare fonologică, respectiv măsura în
care sunt recunoscute şi utilizate elementele citit-scrisului, gradul de înţelegere a funcţiilor/rolului
citit-scrisului, îmbogăţirea vocabularului şi gradul de comprehensiune a textului) la elevii cuprinşi în
eşantion, prin aplicarea testelor de evaluare. Această metodă presupune utilizarea strategiilor care
vizează următoarele componente ale citit-scrisului:

-Conștientizarea/reprezentarea scopurilor/funcțiilor citit-scrisului; formarea de cunoștințe

legate de materialele scrise și funcțiile acestora (informare, distracție, comunicare); îmbogățirea
vocabularului; analiza fonematică corelată cu înțelegerea semnificației; comprehensiunea textului
citit; scrierea emergentă.

8.3. Semnificația psihologică a contactului școlarului mic cu noţiuni de matematică

 Contactul cu unele noţiuni matematice are o contribuţie esenţială la statornicirea planului
simbolic, abstract, categorial, în evoluţia mentală a copilului din clasa I.

“Nerealizarea unei legături interne, de continuitate între acţiunea practică şi reflecţia

teoretică asupra regulii de a efectua raţional acţiunea generează două evenimente mnezice
izolate,care îşi rămân exterioare, nu se caută şi nu se evocă reciproc. Acţiunea practică neexplorată
cognitiv şi structurile verbo-cognitive, nereproduse acţional, conduc la acelaşi efect: învăţarea
mecanică.”1

1
Golu Pantelimon, Verza Emil, Zlate Mielu,1995, Psihologia copilului, Bucureşti, E.D.P, p.130