Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
MIC
Dupa 6-7 ani, scoala ocupa o buna parte din timpul copiilor. Activitatea de
invatare devine activitate fundamentala, dobandind functii principale in dezvoltarea
personalitatii. Ca atare, se produce o schimbare in ceea ce priveste pozitia jocului in
orarul vietii de fiecare zi, in ponderea si importanta lui, in structura si caracteristicile sale.
La varsta de 6 ani, jocurile copilului devin mai bogate in continut si mai variate.
In mod spontan ii place (sub forma de joc) sa deseneze, sa picteze, sa execute litere mari
de tipar pe care, in prealabil, le-a invatat aproape pe nesimtite de pe firmele magazinelor
sau din titlurile diferitelor reviste, carti etc. Scrierea este pentru copil, deocamdata, tot
joc, dovada faptului ca se realizeaza spontan. Copilul se joaca ''de-a scrierea'' numelui sau
cu majuscule. De multe ori literele efectuate de el sunt inverse, cu buclele si barele
repartizate altfel decat trebuie.
La 6-7 ani, copilul are tendinta de a oferi jucaria preferata invatatoarei de care s-a
atasat foarte mult. Jucaria ramane materia prima a jocului; copiii se concentreaza in
aceasta etapa mai mult asupra unor activitati preferate. Baietii se joaca in special jocuri
''de-a razboiul'', trasul la tinta, de-a v-ati ascunselea, in timp ce fetele se joaca mai ales cu
papusi si accesorii ale acestora.
La 7 ani copilul isi gaseste de joaca si singur. In special, ii place sa decupeze si sa
coloreze. Aceste interese foarte focalizate pe un anumit tip de activitate sau colectionarea
de obiecte devin intr-o anumita masura obsesive. Copilul isi organizeaza jocul mai bine si
incepe sa inventeze diverse lucruri, ii place sa creeze si sa confectioneze diferite lucruri
(Mariana Popa, 2002, p. 79). Datorita dezvoltarii si perfectionarii deprinderilor motorii,
dezvoltarii echilibrului si a capacitatii de coordonare a sistemelor senzoriale si motorii,
atat fetelor cat si baietilor le plac jocurile de miscare precum patinatul, leganatul, jocuri
care implica alergarea, inotul sau jocul cu mingea, iar universal preferata la aceasta varsta
este bicicleta. Copiii par sa aiba o preferinta innascuta de a face exercitii fizice (Idem, p.
79). Cresterea independentei copilului, modificarea disponibilitatilor afective, se
manifesta si in jocuri. In timpul desfasurarii lor, creste starea de tensiune datorita
numeroaselor dispute legate de reguli, de datoriile si drepturile fiecaruia in diferite etape
ale jocului. Desi aceste dispute sunt, de obicei zgomotoase, copilul nu mai paraseste jocul
cand este nesatisfacut de intorsatura pe care a luat-o.
Jocul devine un instrument de invatare a regulilor care pun stapanire pe toate
comportamentele copilului. Chateau sublinia ideea ca, jocul este un teren pe care copilul
isi dezvolta personalitatea si forta sa, el vede in regula calea de afirmare a personalitatii
copilului si nevoia profunda a sufletului copilului pentru ordine. Spre varsta de 9-10 ani,
expansivitatea copilului se atenueaza in parte. Incep sa-l atraga din ce in ce mai mult
activitatile statice. Preocuparea fata de rezultatele muncii scolare se intensifica, desi
atractia exercitata de joc absoarbe inca prea mult interesele copilului, uneori in
detrimentul invatarii. Gessell subliniaza ca jocul nu inceteaza niciodata sa fie, in timpul
intregii copilarii, o problema majora. Se constata ca intre jocurile prescolarilor si ale
scolarilor mici exista o continuitate, ele se vor manifesta si la scolarul mic, dar se vor
impregna cu o serie de caracteristici noi. Astfel se vor gasi jocurile cu subiect si roluri, de
constructie, cu reguli.
Jocul cu subiect si roluri pastreaza pana tarziu functii simbolistice importante. In
jocul cu subiect si roluri se evidentiaza experienta de viata a copilului, preocuparea lui
pentru relatiile adultilor, pentru relatiile dintre copii si adulti; apar scene despre actiunile
si sarcinile scolare. In jocurile colective, evolutia subiectelor este mai controlata, mai
realista decat la copilul prescolar. Jocurile baietilor si fetelor se diferentiaza, incorporand
conduite specifice. Baietii se integreaza de obicei in roluri active, specific barbatesti,
fetele transpun in jocurile lor activitati desfasurate de mama sau invatatoare, cu
deosebire. Nu vom intalni, sau vom intalni foarte rar, fete care sa-si asume roluri de
luptatori ''inarmati'' cu pistoale, pusti, conducand in mare viteza si cu mult ''risc'' masini,
tancuri, avioane etc.
Rolurile in jocurile scolarului mic se transpun cu mai multa exigenta decat la
prescolari. Pe scolar nu-l va multumi doar chemarea ''cine vrea sa se joace cu mine?'', atat
de frecventa la prescolar. Devine mai activa selectionarea partenerilor, bazata acum pe
aprecieri si autoaprecieri asupra posibilitatilor acestora si asupra propriilor capacitati.
Copilul de varsta scolara mica va aprecia mai corect cine poate fi conducatorul jocului, ce
rol i se potriveste mai bine fiecaruia dintre jucatori. Adeseori, scolarii discuta si
argumenteaza repartizarea rolurilor, momentul organizatoric al jocului prelungindu-se
mult timp din aceasta cauza.
Relatiile ce se stabilesc intre copii in jocurile cu subiect si roluri sunt determinate,
in mai mare masura ca la prescolari, de legaturile de prietenie, de faptul ca invata in
aceeasi clasa, ca locuiesc pe aceeasi strada, in acelasi bloc etc. Modalitatea de executare
corecta a rolului consolideaza pozitia copilului in colectivul de joc. La copiii de 8-10 ani,
grupurile de joc sunt mai inchegate, mai stabile, iar criteriul preferential este completat de
cel al aprecierii conduitei de joc. Cei care nu respecta etapele si regulile jocului sunt usor
eliminati.
Prin structura si disponibilitatile angajate, jocul cu subiect si roluri are un
puternic caracter formativ cu consecinte asupra intregii personalitati infantile.
In primii ani de viata, copiii reactioneaza la jucarii asa cum le face lor placere,
neavand inca conceptul de regula.
In jur de 4-5 ani poate aparea imitarea regulilor, dar acestea sunt modificate
pentru a se potrivi cu experienta personala, iar jocul nu este subordonat
scopului de a castiga.
La 7-8 ani, castigul devine important. Piaget numeste acest moment stadiul
''cooperarii incipiente'', pentr ca acum copiii isi dau seama ca, pentr a castiga
trebuie sa respecte regulile.
In final copiii ajung la stadiul ''codificarii regulilor'', cand toti jucatorii inteleg
regulile stabilite si sunt de acord sa le respecte (Cf. Mariana Popa, 2002, pp.
81-82).
Copiii care nu invata sa se joace dupa reguli sunt de obicei criticati sau exclusi din
joc pana invata sa se joace ca si ceilalti. Atitudinea fata de joc, necesitatea regulilor
alaturi de placerea data de activitatea ludica, pot avea ulterior efecte importante asupra
comportamentului.
Jocul cu reguli exercita imporatante influente educative. In primul rand, stabilirea
scopului, sarcinilor, regulilor, precum si subordonarea fata de reguli antreneaza o serie de
capacitati intelectuale care, pe parcursul jocului, sunt dublate de antrenarea conduitei
voluntare, motivationale si de cerinta de corectitudine.