Ierarhi de seamă în Istoria Bisericii Ortodoxe Române:

A. Sfântul Antim Ivireanu (pr. prof. dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe
Române, Manual pentru Seminariile Teologice, pp: 219-223);

SFÂNTUL ANTIM IVIREANUL

Între ierarhii care au înscris pagini strălucite în istoria Bisericii şi a culturii

noastre se numără şi mitropolitul Ţării Româneşti Antim Ivireanul. S-a născut în Iviria
(Georgia sau Gruzia de azi), în jurul anului 1650, din părinţii Ioan şi Maria, primind la
botez numele Andrei. Încă din tinereţe a căzut rob la turci, care l-au dus la Istanbul. Se
crede că după ce a fost eliberat din robie, a trăit în preajma Patriarhiei Ecumenice unde
a învăţat sculptura în lemn, pictura şi broderia, precum şi limbile greacă, arabă şi
turcă. Probabil tot acolo s-a călugărit, sub numele de Antim.
Călugăr tipograf. În jurul anului 1690, evlaviosul domn Constantin
Brâncoveanu l-a adus în Ţara Românească. Aici a învăţat meşteşugul tiparului de la
fostul episcop Mitrofan al Huşilor, care conducea în acel timp tipografia domnească
din Bucureşti. În octombrie 1691 a tipărit el însuşi o carte grecească, în care iscălea
„Antim ieromonah”. După alegerea episcopului Mitrofan în scaunul de la Buzău,
Antim a devenit conducător al tiparniţei domneşti de la Bucureşti. Aici a lucrat până la
1694, tipărind alte trei cărţi, între care şi o Psaltire românească, cu versuri scrise de el
în cinstea lui Constantin Brâncoveanu, semn că învăţase bine limba noii sale patrii.
În 1696, ieromonahul Antim s-a mutat la mânăstirea Snagov, unde a întemeiat o
nouă tipografie, fiind şi egumen al mânăstirii. Aici a stat până în anul 1701, tipărind 15
cărţi, dintre care 5 în româneşte. Acum a tipărit un Liturghier greco-arab (1701),
pentru trebuinţele credincioşilor ortodocşi din îndepărtata Patriarhie a Antiohiei, cu
sediul la Damasc. La Snagov, ieromohaul Antim a deprins cu meşteşugul tiparului mai
mulţi ucenici, cel mai de seamă fiind Mihail Ştefan (Iştanovici), care mai târziu a
tipărit cărţi în Alba Iulia şi chiar în ţara natală a lui Antim, în Iviria.
În anul 1701, Antim s-a reîntors în Bucureşti. Din acel an şi până în 1705 a
continuat aici şirul tipăriturilor, imprimând un număr de 15 cărţi, între care şi un
Ceaslov greco-arab (1702), tot pentru credincioşii din Patriarhia Antiohiei, Noul
Testament în româneşte(1703) etc.
Ierarh. Calităţile deosebite cu care era înzestrat ieromonahul Antim, ca şi
munca rodnică şi neobosită pe care a depus-o încă din clipa venirii sale în Ţara
Românească, l-au făcut vrednic de cinstea de a fi ales episcop al Râmnicului, la 16
martie 1705. Odată cu aşezarea sa în scaunul vlădicesc, a dus acolo şi tipografia de la
Snagov, întemeind astfel prima tiparniţă la Râmnic. În decurs de 3 ani a tipărit 9 cărţi,
dintre care 3 româneşti şi 3 slavo-române, toate cărţi de slujbă, între care şi
Liturghierul cu Molitvelnicul, primele ediţii româneşti din Muntenia (1706).
După o păstorire de abia 3 ani la Râmnic, s-a petrecut o nouă schimbare în viaţa
lui Antim Ivireanul. La 27 ianuarie 1708 a murit mitropolitul Teodosie, care păstorise
pe credincioşii din Ţara Românească aproape 40 de ani. El a recomandat ca episcopul
Antim al Râmnicului să-i fie urmaş în scaun, socotind că este cel mai vrednic pentru
această înaltă treaptă ierarhică, lucru de care s-a şi ţinut seamă la alegere.
Înscăunarea i s-a făcut în ziua de 22 februarie 1708, în Duminica Ortodoxiei,
fiind de faţă şi patriarhii Alexandriei şi Ierusalimului. Cu acest prilej, noul mitropolit a
rostit o frumoasă cuvântare, arătând ce îndatoriri avea de îndeplinit în noua sa slujbă
arhierească.
 Noi tipografii. În activitatea sa de mitroplit al Ungrovlahiei n-a precupeţit nicio
osteneală pentru luminarea credincioşilor, dovedind frumoase calităţi de păstor,
predicator şi patriot. După aşezarea sa în scaunul mitropolitan, a întemeiat o nouă
tipografie, la Târgovişte. În această tipografie au apărut 18 cărţi, dintre care 11 în
româneşte. Cele mai importante dintre tipăriturile româneşti erau: Psaltirea, Octoihul,
Liturghierul, Molitvelnicul, Catavasierul, Ceaslovul, Pildele filozofeşti şi altele.
Constatăm că numărul cărţilor tipărite în româneşte era într-o vădită creştere. Trebuie
să reţinem că mitropolitului Antim îi revine meritul de a fi introdus pentru totdeauna
limba română în slujba bisericească, desăvârşind ceea ce se începuse sub Matei
Basarab (tipicul în româneşte) şi Şerban Cantacuzino (textele biblice). Prin tipărirea
cărţilor de slujbă în româneşte Antim a contribuit la făurirea unei limbi liturgice
româneşti, care dăinuieşte până azi. De pildă, în Liturghierul din 1713 ectenia mare
era tradusă astfel: „Pentru bună liniştea văzduhurilor şi pentru înmulţirea roadelor
pământului şi pentru vremi cu pace, Domnului să ne rugăm; Pentru ceia ce umbă pre
ape şi călătoresc şi pentru ceia ce se ostenesc şi pentru cei robiţi şi mântuirea lor,
Domnului să ne rugăm … Pre prea sfânta, curata, preablagoslovita, slăvita stăpâna
noastră de Dumnezeu Născătoarea şi pururea fecioara Maria, cu toţi sfinţii
pomenindu-o, pe noi înşine şi unul pe altul şi toată viaţa noastră lui Hristos
Dumnezeu să o dăm”. Observăm că textul liturgic de azi nu se deosebeşte decât foarte
puţin de cel tradus de Antim. După el au mai rămas netraduse numai Mineiele, Triodul
şi Penticostarul, care se vor tipări mai târziu.
În 1715, mitropolitul Antim a mutat tipografia de la Târgovişte la Bucureşti. Tot
în acest oraş a înfiinţat o nouă tipografie la mânăstirea ctitorită de el, a Tuturor
Sfinţilor. În fiecare s-a tipărit, până la moartea sa, câte o carte. În total, în decursul
activităţii sale în Ţara Românească, s-au tipărit 63 de cărţi, din care 38 de el însuşi, iar
celelalte de ucenicii săi; dintre ele, 21 erau în româneşte. Trebuie să notăm că patru
cărţi au fost scrise de el însuşi şi anume: Învăţătură pe scurt pentru taina pocăinţei
(Râmnic, 1705), Învăţătură bisericească la cele trebuincioase şi mai de folos pentru
învăţătura preoților (Târgovişte, 1710), Capete de poruncă la toată ceata
bisericească (Târgovişte, 1714) şi Sfătuiri creştine politice către domnitorul Ştefan
Cantacuzino, în greceşte (Bucureşti, 1715). Tot mitropolitului Antim i se datoreşte
ilustrarea tipăriturilor sale cu gravuri, unele din ele fiind de o măiestrie deosebită.
A rămas de la el şi o lucrare în manuscris, intitulată Chipurile Vechiului şi
Noului Testament, care cuprinde 503 portrete în medalion, cu diferite personaje
biblice, 3 schiţe şi 8 desene (se păstrează la Kiev). Toate acestea demonstrează
calităţile artistice deosebite cu care era înzestrat.
Didahiile. O altă latură de seamă din păstoria lui Antim a fost zidirea sufletească
a credincioşilor săi prin cuvânt. Sunt preţuite până azi predicile sale, numite Didahii,
în care osândea diferite păcate ale vremii sale, mai ales ale marii boierimi. Au rămas
de la el 28 de predici la diferite duminici şi sărbători şi 7 cuvântări ocazionale, toate
înfăţişându-l pe Antim ca om de cultură deosebită. În predicile sale n-a fost influenţat
de alţi predicatori, cum s-a susţinut mult timp, ci ele sunt originale, bine gândite şi
legate de realităţile vieţii.
O ctitorie bucureşteană. Antim Ivireanul este ctitorul mânăstirii cu hramul Toţi
Sfinţii din Bucureşti (numită azi mânăstirea Antim) zidită între anii 1713-1715, după
planurile întocmite de el însuşi. Pentru această mănăstire a întocmit un aşa-numit
Aşezământ, care este, de fapt, un testament cu prevederi pentru ajutorarea copiilor
săraci dornici să înveţe carte, a oamenilor nevoiaşi, a fetelor sărace, a străinilor etc.
 Ajutor pentru românii ortodocşi din Transilvania şi Răsăritul ortodox.
Mitropolitul Antim Ivireanul s-a îngrijit îndeaproape şi de românii ortodocşi din
Transilvania. Încă în 1699, pe când era numai tipograf, a trimis la Alba Iulia pe
ucenicul său Mihail Ştefan, care a tipărit acolo două cărţi pentru folosul sufletesc al
credincioşilor transilvăneni. După dureroasa dezbinare petrecută sub Atanasie Anghel,
mitropolitul Antim a trimis, în câteva rânduri, scrisori de încurajare către românii din
Şcheii Braşovului, îndemnându-i să rămână statornici în dreapta credinţă, hirotonind
preoţi şi diaconi pentru bisericile lor.
Am arătat că a tipărit cărţi de slujbă şi pentru credincioşii arabi din Patriarhia
Antiohiei, precum şi pentru credincioşii de limbă greacă. A stăruit pe lângă Constantin
Brâncoveanu să ajute compatrioţii săi din Iviria la tipărirea unor cărţi de slujbă în
limba lor, trimiţând acolo pe acelaşi ucenic al său Mihail Ştefan, care a tipărit la
Tbilisi câteva cărţi în limba georgiană.
Patriot luminat. Mitropolitul Antim Ivireanul a fost un înflăcărat patriot şi
luptător împotriva asupririi otomane. El considera că numai o alianţă cu Rusia ar putea
duce la înlăturarea jugului otoman. Din această cauză, dar şi în urma unor intrigi ale
adversarilor lui, s-au răcit raporturile cu Constantin Brâncoveanu. În 1712, domnul i-a
cerut să-şi dea demisia din scaun, dar Antim a întocmit două apărări scrise, prin care
îşi dovedea nevinovăţia, arătând că acuzaţiile aduse de duşmanii săi erau neîntemeiate.
Şi-a continuat apoi nestânjenit activitatea până la moartea lui Brâncoveanu (1714) şi
apoi sub urmaşul său, Ştefan Cantacuzino († 1716).
Sfârşitul lui Antim. După numirea primului domn fanariot, Nicolae
Mavrocordat, în 1716, au început zile grele pentru bătrânul mitropolit. Învinuit că a
intrat în legătură cu austriecii şi că ar fi uneltit împotriva turcilor şi a domnului, a fost
arestat din ordinul acestuia şi închis în temniţa palatului. A fost ţinut acolo mai multe
săptămâni, cerându-i-se demisia. Refuzând să o dea, Mavrocordat a cerut patriarhului
ecumenic să-l caterisească, lucru pe care acesta l-a şi făcut. În sentinţa de caterisire i s-
au adus diferite acuzaţii nedrepte, pe baza cărora a fost scos din rândul arhiereilor şi
călugărilor, urmând să fie închis pe viaţă în mânăstirea Sf. Ecaterina din Muntele
Sinai. Această pedeapsă n-a mai ajuns să o execute, pentru că ostaşii turci care îl
însoţeau spre Muntele Sinai l-au ucis, aruncându-i trupul în râul Tundja, lângă
Adrianopol. Uciderea lui a avut loc în toamna anului 1716. În felul acesta şi-a sfârşit
viaţa muceniceşte, ca şi binefăcătorul său, domnul Constantin Brâncoveanu. Cu
prilejul prăznuirii a 250 de ani de la moartea sa mucenicească, Patriarhia Ecumenică a
anulat nedreapta şi grăbita sentinţă de caterisire. Iar în iunie 1992 Sf. Sinod al Bisericii
noastre l-a trecut în rândul sfinţilor, pomenirea lui făcându-se în fiecare an la 27
septembrie.
Concluzii. Mitropolitul Antim Ivireanul şi-a pus toate cunoştinţele, râvna şi
priceperea în slujba Bisericii şi a credincioşilor care-l primiseră cu atâta dragoste.
Tipograf , autor de lucrări originale, traducător al cărţilor de slujbă în româneşte,
predicator şi păstor de suflete, artist, ctitor de lăcaşuri sfinte, sprijinitor al Ortodoxiei
şi al românilor transilvăneni, Antim Ivireanul este una din personalităţile cele mai
luminoase din trecutul Bisericii şi al ţării noastre.