Antim Ivireanul (în georgiană: ანთიმოზ ივერიელი; n. circa 1640 - 1650, Iviria — d.

1716, asasinat în Rumelia)

numit și Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, a fost un autor, tipograf, gravor, teolog, episcop și mitropolit român
de origine georgiană. Mitropolit de București, autor al unor celebre Didahii, ce reprezintă o colecție de predici folosite
la Marile Sărbători de peste an, Antim Ivireanul a fost o personalitate culturală remarcabilă a literaturii române vechi.
A fost cel care a înființat prima bibliotecă publică în Bucureștiul de astăzi, în secolul XVIII.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Născut probabil în 1650, în Iviria (Georgia sau Gruzia), a fost ucis cândva în intervalul septembrie–
octombrie 1716 de către ostașii turci.

Luat de tânăr în robie de turci și dus la Constantinopol, este ulterior eliberat, trăind în preajma Patriarhiei ecumenice,
unde a învățat sculptura în lemn, caligrafia, pictura, broderia, precum și limbile greacă, arabă și turcă; probabil, tot în
aceea perioadă a fost călugărit sub numele Antim și hirotonit ieromonah.

În Țara Românească[modificare | modificare sursă]

Prin 1689 - 1690 a fost adus de Constantin Brâncoveanu în Țara Românească. Aici a învățat limbile română și
slavonă, precum și meșteșugul tiparului. În 1691 i s-a încredințat conducerea tipografiei domnești din București, în
care a imprimat 4 cărți.

Tipografia domnească, București[modificare | modificare sursă]

 Învățăturile lui Vasile Macedoneanul către fiul său Leon (1691, limba greacă),
 Slujba Sf. Paraschiva și a Sf. Grigore Decapolitul (1692, limba română),
 Evangheliarul greco–român (1693) și
 Psaltirea (1694, limba română).
Mănăstirea Snagov[modificare | modificare sursă]
După 1696 a fost numit egumen la Mănăstirea Snagov, unde a mutat tipografia, imprimând 15 cărți (7 grecești, 5
românești, una slavonă, una slavo-română, una greco-arabă), între care se pot menționa:

 Antologhionul (1697),
 Mărturisirea ortodoxă a lui Petru Movilă (1699),
 Proschinitarul Sf. Munte Athos (1701, grecește),
 Liturghierul greco-arab (1701, una dintre primele cărți tipărite cu caractere arabe din lume),
 Evanghelia (1697),
 Acatistul Născătoarei de Dumnezeu (1698),
 Carte sau lumină (1699),
 Învățături creștinești (1700),
 Floarea darurilor (1701), toate în românește
București, 1701 - 1705[modificare | modificare sursă]
Între 1701 și 1705 și-a reluat activitatea la București, unde a tipărit alte 15 cărți (11 grecești, 2 românești, una slavo-
română, una greco-arabă), între care:

 Ceaslovul greco-arab (1702) și

 Noul Testament (1703), prima ediție a acestuia în Țara Românească.
Mănăstirea Govora, Vâlcea[modificare | modificare sursă]
Pe data de 16 martie 1705 a fost ales episcop de Vâlcea, unde la tipografia de la Mănăstirea Govora, tipărește alte 9
cărți (3 românești, 3 slavo-române, 3 grecești):

 Tomul bucuriei, (1705, grecește),

 Liturghierul și
 Evhologhionul (1706, într-un singur volum, ambele reprezentând primele ediții românești al acestora în
Muntenia),
 Învățătura pe scurt pentru taina pocăinței (1705, românește, lucrare originală).
Mitropolit al Ungrovlahiei[modificare | modificare sursă]
La 28 ianuarie 1708 a fost ales mitropolit al Ungrovlahiei, fiind instalat în funcție pe 22 februarie al aceluiași an. În
această calitate, înființează ca și la Râmnicu Vâlcea o tipografie la Târgoviște, unde a tipărit un număr de 18 cărți (5
grecești, una slavo-română, una slavo-româno-greacă, 11 românești), între care se remarcă cele românești:

 Învățătură bisericească la cele mai trebuincioase și mai de folos pentru învățătura preoților (1710),
 Capete de poruncă la toată ceata bisericească, pentru ca să păzească fieștecarele din preoți și din diaconi
deplin și cu cinste datoria hotarului său (1714), ambele originale,
 Psaltirea (1710),
 Octoihul (1712),
 Liturghierul (1713),
 Evhologhionul (1713),
 Catavasierul (1714);
București[modificare | modificare sursă]
În 1715 tipografia a fost mutată la București, unde a mai imprimat alte două cărți grecești. Prin tipografiile înființate cu
sprijinul lui Petru Movila, fiu de voievod moldovean ajuns mitropolitul Kievului, cărțile religioase se răspândesc și
contribuie la unificarea limbii române literare.

Rolul lui Antim Ivireanul în propășirea culturii

române[modificare | modificare sursă]
Tipograf, redactor, editor, creator de limbaj bisericesc în limba
română[modificare | modificare sursă]
Prin cele 63 tipărituri, lucrate de el însuși, coordonate sau patronate, în limbi diferite și de o mare diversitate, prin
numeroșii ucenici pe care i-a format, este considerat - alături de Diaconul Coresi - cel mai mare tipograf din cultura
medievală românească.

A avut un rol însemnat în introducerea completă și definitivă a limbii române în slujbă. Deși româna nu era limba sa
nativă, a reușit să creeze o limbă liturgică românească limpede, care a fost înțeleasă de contemporanii săi și este
folosită până astăzi.

Întemeietor de tipografii în limbile arabă și

georgiană[modificare | modificare sursă]
Prin activitatea sa tipografică, a sprijinit și alte popoare ortodoxe, imprimând cărți pentru slavi, greci și arabi (din
Patriarhia Antiohiei). Este și autorul unei remarcabile opere tipografice multi-script, Liturghierul greco-arab din 1701,
care a fost una dintre primele cărți tipărite cu litere mobile din lume având caractere arabe. În anul 1706, aceeași
instalație tipografică cu caractere arabe a fost dăruită patriarhului Atanasie Dabas, care a instalat-o la Alep.

În 1699 a trimis pe unul din cei mai buni ucenici ai săi, ipodiaconul Mihail Ștefan, la Alba Iulia, unde a tipărit
o Bucoavnă și un Chiriacodromion. Pe același Mihail Ștefan, l-a trimis în țara sa de origine, Georgia. Acolo, la Tbilisi,
ipodiaconul a pus bazele primei tiparnițe cu caractere georgiene din țara natală a lui Antim, unde au fost tipărite mai
multe cărți în limba georgiană.

Scriitor, autor de lucrări bisericești[modificare | modificare sursă]

Pe lângă lucrările tipărite, au rămas de la el și câteva manuscrise:

 Primul manuscris rămas, Chipurile Vechiului și Noului Testament, adică obrazele oamenilor celor vestiți ce se
află în Sfânta Scriptură, în Biblie și în Evanghelie și adunare pe scurt a istoriilor celor ce s-au făcut pe vremea lor
... , cu 22 foi text, la care se adaugă 503 portrete în medalion, 3 schițe și 8 desene, tot în medalion, cu personaje
din Vechiul Testament (Târgoviște, 1709, manuscrisul original se găsește la Kiev, iar în România există o copie
realizată de dascălul Popa Flor, realizată pe la mijlocul secolului al XVIII-lea).

 Tot în manuscris a rămas și opera sa omiletică, Didahiile (cu 28 predici la diferite sărbători și 7 cuvântări
ocazionale).
Analiza cărților originale publicate, dar și a celor două manuscrise duce la constatarea că Antim Ivireanul avea nu
numai o frumoasă cultură teologică, ci și una profană întrucât folosea nu doar citate din Biblie, dar și din literatura
patristică, respectiv din filosofi antici. În multe din ele făcea o critică vehementă a moravurilor vremii. Didahiile îl
așează, fără nicio îndoială, în rândul celor mai de seamă predicatori creștini din toate timpurile.
Ctitor de lăcașuri de cult[modificare | modificare sursă]
Este ctitorul mănăstirii cu hramul "Toți Sfinții" din București – numită azi Mânăstirea Antim - (1713 - 1715), pe care a
înzestrat-o cu toate cele trebuitoare, unul dintre cele mai remarcabile monumente de arhitectură, pictură și sculptură
din România. Pe seama veniturilor generate de aceasta, a alcătuit un testament, intitulat "Învățături pentru
așezământul cinstitei mănăstiri a tuturor sfinților, capete 32", în vederea organizării unei impresionante opere de
asistență socială.

Caterisirea și martiriul său; canonizarea sa

în 1992[modificare | modificare sursă]
Fiind un apărător energic al drepturilor Bisericii ortodoxe și a poporului român, dar mai ales din pricina atitudinii sale
fățiș antiotomane, în toamna anului 1716, la cererea primului domn fanariot, Nicolae Mavrocordat, a fost înlăturat din
scaun, închis, caterisit de patriarhul ecumenic și condamnat la exil pe viață în mănăstirea "Sfânta Ecaterina"
din Muntele Sinai. În drum spre locul exilului, a fost ucis de ostașii turci și trupul aruncat undeva în râul Marița sau
în Tungea, dincolo de Adrianopol.

Abia după 250 de ani, în 1966, Patriarhia Ecumenică a ridicat această nedreaptă caterisire și a fost reabilitat.[1] Antim
Ivireanul a fost proslăvit ca sfânt (canonizat) de către Sinodul Bisericii Ortodoxe Române în 1992 (prin actul sinodal
din 20 iunie, proclamarea oficială a canonizării având loc la 21 iunie 1992). Este prăznuit în fiecare an la 27
septembrie.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2016 ca „an omagial al Sfântului Antim Ivireanul, tipograf
și om de cultură din secolul al XVIII-lea”, cu ocazia comemorării a 300 de ani de la martiriul acestuia.[2] Patriarhul
Daniel al Bisericii Ortodoxe Române a slujit, la 27 septembrie 2016, Sfânta Liturghie pe Dealul Patriarhiei împreună
cu Patriarhul Ioan al Antiohiei, aflat în vizită în România pentru a participa la manifestările dedicate Sfântului Antim
Ivireanul.[3]

Opere[modificare | modificare sursă]

 Antim Ivireanu, Opere, ediție critică și studiu introductiv de Gabriel Ștrempel, București, Editura Minerva, 1972.
 Antim Ivireanul, Predoslovia Psaltirii slavone, București, 1694, în Adina Chirilă, Limba scrierilor lui Antim
Ivireanul. Partea I. Fonetica, Morfologia, Iași, EUAIC, 2013, p. 291-296.

Note