Episcopul Mitrofan al Buzăului, „un nou Coresi” al artei tipografice

Un articol de: Andrei Butu - 28 Noi, 2019

Episcopul Mitrofan al Buzăului, unul dintre cei mai renumiți cărturari români ai vremii
sale, este o personalitate marcantă a istoriei tiparului românesc dinaintea epocii
moderne, alături de Mitropolitul Dosoftei al Moldovei. Prin înfăptuirile sale remarcabile
în acest domeniu și activitatea sa laborioasă de traducere și tipărire în limba română a
cărților de cult, poate fi considerat un premergător al introducerii limbii române în
Biserică, etapă ce avea să fie desăvârșită de ucenicul său în meșteșugul tipografic,
Sfântul Antim Ivireanul.

Pentru întreaga activitate tipografică desfășurată succesiv la Iași, București și Buzău, Nicolae
Iorga îl numește în „Istoria literaturii religioase a românilor”, pe Episcopul Mitrofan, „un nou
Coresi”. Această afirmație, care îl compară pe acest vrednic ierarh cu personalitatea marcantă
a ctitorului de limbă Coresi, conturează profilul cultural al celei mai de seamă personalități
din istoria tiparului românesc de dinaintea epocii moderne, care va sluji în egală măsură
Biserica, limba și obștea, deschizând un nou drum al evoluției culturii noastre, prin
continuarea frumoasei tradiții a artei tipografice.

Mitrofan era moldovean de origine, iar în a doua jumătate a secolului al 17-lea îl întâlnim ca
egumen la Mănăstirea Bisericani, unde i-a fost ucenic Mitropolitului Dosoftei al Moldovei. În
anul 1682 este amintit pentru prima dată ca Episcop de Huși, iar în anul 1686, arhivele arată
că era încă în scaunul episcopal de la Huși, numele fiind consemnat în documentele din anul
respectiv împreună cu ceilalți ierarhi ai țării. În același an, în contextul atacului polonez
asupra Moldovei, Mitropolitul Dosoftei, pe atunci Episcop al Romanului, este închis în
castelul regelui Sobiesky de la Jolchev, iar Mitrofan avea să se refugieze în Țara Românească,
întâi la Curtea domnitorului Șerban Cantacuzino, iar apoi la cea a lui Constantin
Brâncoveanu.

Episcopul Mitrofan a fost un adept al curentului de românizare a limbii bisericești. Sub

îndrumarea vestitului Mitropolit Dosoftei al Moldovei, a tipărit la Iași mai multe cărți de
slujbă și învățătură: „Psaltirea slavo-română (1680); „Molitvelnicul de-nțeles (1681); „Viața
și petrecerea sfinților” (1682-1686). În anul 1682 a înființat o tipografie grecească la Cetățuia,
Iași, unde a tipărit „Despre primatul papei” a Patriarhului Nectarie al Ierusalimului și „Dialog
contra ereziilor lui Simeon, Arhiepiscopul Tesalonicului” (1683).

Tipograf la București și Buzău

Ajuns în Țara Românească, Episcopul Mitrofan a preluat conducerea tipografiei de la

București, unde a îngrijit și a revizuit „Biblia de la București” din anul 1688, ediție integrală
în limba română - un adevărat simbol al activității sale. Tot aici, a tipărit în limba greacă
lucrările „Întâmpinare la principiile catolice ale lui Chiril Lucaris” de Meletie Sirigul (1690);
„Manual împotriva rătăcirii calvine” a lui Dositei al Ierusalimului”, iar în limba română
„Mărgăritarele Sfântului Ioan Gură de Aur” (1691) - traduse în limba română de frații Radu și
Șerban Greceanu, cărturari distinşi, iubitori şi slujitori ai cuvântului scris.

Pentru meritele deosebite, a fost ales Episcop de Buzău în anul 1691. Aici a desfășurat o
activitate multiplă, întrucât s-a îngrijit și de buna gospodărire a episcopiei, precum și a
Schitului Bonțești din Râmnicu Sărat, ctitoria sa.

Ucenic al Mitropolitului Dosoftei al Moldovei, adept al curentului de românizare a limbii

bisericești, Mitrofan a fost călăuzit de ideea ca preoții să aibă în cărțile de slujbă măcar tipicul
în limba română. Însă va introduce treptat această schimbare, deoarece trebuia să lupte
împotriva curentelor slavonesc și grecesc, mai ales că ideea păstrării limbii slavone ca limbă
sacră încă era împământenită în cărțile noastre de slujbă tipărite până atunci.

După instalarea sa ca Episcop al Buzăului, a înființat aici o tipografie, unde apărea pentru
prima oară, la 1691, în românește, Mărturisirea de credință a Mitropolitului român al
Kievului, Petru Movilă, după ce se publicase în nenumărate ediții în latină sau greacă prin
Occident. Iar la 1698, se tipăreau pentru prima oară cele 12 Mineie, cu „tipicul, paremiile și
sinaxarul pe românește” - restul era tot în slavonă. Referitor la cele 12 Mineie, Nicolae Iorga
evidenția în „Istoria bisericii românești și a vieții religioase a românilor” munca neobosită a
ierarhului: „Într-un singur an de zile ieșiră toate cele douăsprezece volume, proclamând, se
poate zice, introducerea limbii românești în slujba Bisericii, așa cum dorise Dosoftei al
Moldovei”.

În decursul a 11 ani, la tipografia domnească de la Buzău, înființată cu sprijinul domnitorului

Constantin Brâncoveanu, au ieșit la lumină peste 20 de cărți bisericești, tipărite în condiții
extraordinare, care se remarcă prin grija și frumusețea tipăririi. Paginile, în general, au
încadratură în chenare de compoziție tipografică, iar în interior unele au viniete și gravuri, ce
vor servi, la edițiile ulterioare, ca motive decorative. Astfel, a tradus în limba română doar
rânduielile de tipic, sinaxarele și paremiile - traduse din grecește, iar cântările și rugăciunile
au rămas în limba slavonă. Totuși, unele rugăciuni, partea citită din Sfânta Scriptură
(Apostolul și Evanghelia) și unele ectenii au fost traduse în limba română.

A format în jurul său o adevărată școală de ucenici și meșteri tipografi

Printre cărțile tipărite aici amintim: „Evhologhionul” - în două ediții (1699 și 1701);
„Octoihul” (1700); „Triodul” (1700); „Penticostarul” (1701); „Psaltirea” (1701);
„Liturghierul” (1702). În limba română a tipărit o broșură intitulată „Învățătura preoților pe
scurt, de șapte Taine ale Bisericii, cu drepte dovediri din pravila Sfinților Părinți” (1702).

În toată activitatea sa succesivă la Iași, București și Buzău, Episcopul Mitrofan a format în

jurul său o adevărată școală de ucenici și meșteri tipografi, care au continuat munca de
introducere a limbii române în cult. Totuși, contribuția sa la evoluția culturii noastre nu se
rezumă doar la realizările legate de arta tipografică. Ierarhul s-a remarcat și prin opera sa în
proză și versuri, care cuprinde stihuri introductive închinate domnitorului sau altor demnitari,
prefețe, fragmente specifice sau manuscrise.

Cu moartea Episcopului Mitrofan (1702), care pe cât de harnic și învățat a fost, pe atât de
modest și puțin cunoscut de către urmași, tipografia domnească de la Buzău şi-a încheit prima
perioadă rodnică de activitate în domeniul tipăririi cărților bisericești.