XILOGRAVURILE MINEIELOR DE LA BUDA DIN 1804 ŞI 1805

La sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul celui de-al XIX-lea se

tipăreau cărţi pentru români atât în centre aflate în spaţiul românesc (Bucureşti,
Iaşi, Buzău, Râmnic, Blaj, Sibiu, Braşov, Mănăstirea Neamţ ş.a.), cât şi în afara
acestuia (Viena, Buda ş. a). Între oficinele tipografice din această perioadă, cea
de la Buda ocupă un loc important, de producţiile sale beneficiind românii de
pretutindeni.
În anul 1577 arhiepiscopul catolic Telegdi Miklós înfiinţa la Tirnavia
(Nagyszombat) o tipografie. Două sute de ani mai târziu (în 1777) ea este
mutată la Buda, iar peste alţi doi ani (în 1779) va primi privilegiul editării de
cărţi didactice pentru întreaga Ungarie1. Între anii 1780 (când aici apare prima
carte în limba română: Catehismul cel mare) şi 1830 (pe care istoriografia de
specialitate îl consideră anul limită pentru cartea românească veche) secţia
română a oficinei tipăreşte aproximativ 200 de cărţi cu tematică diferită:
ecleziastică (Mineiul Mare, 1804 şi 1805; Acatist, 1807; Psaltire, 1808;
Evanghelie, 1812 etc.), didactică (Abc sau Bucoavnă, 1797; Gr. Obradovici,
Aritmetica, 1805 etc.), istorică (Petru Maior, Istoria pentru începutul românilor
în Dachia, 1812 şi Istoria bisericii românilor, 1813 etc.), filologică (Gheorghe
Şincai, Elementa linguae daco-romanae sive valachicae, ed. II, 1805; Lexicon
românesc-latinesc-unguresc-nemţesc, 1825 etc.), economică (Gheorghe Şincai,
Povăţuire către economia de câmp, 1806; Fr. Heintl, Despre prăsirea pomilor,
1812 etc.), geografică (Geografia sau Scrierea Pământului, 1814-1815; Desco-
perirea Americii, 1816 etc.), literară (Esopia, 1812; Fenelon, Întâmplările lui
Telemah, 1818; Voltaire, Tragodia lui Orest, 1820; Dinicu Golescu, Însemnare
a călătoriei mele, 1826; Bota Moysi, Versuri îndemnătoare, 1829 etc.),
filosofică (Loghica, traducere prelucrată după Baumeister de Samuil Micu).
Multe dintre ele erau traduceri şi prelucrări, dar încep să apară şi opere
originale. De o deosebită popularitate s-au bucurat Calendarele, cu un important
rol cultural-educativ, apărute la Buda începând cu anul 1806. Ele erau editate de
cei trei corifei ai Şcolii Ardelene, care au fost şi cenzori şi corectori ai acestei
oficine: Samuil Micu, Gheorghe Şincai, Petru Maior, sau de Zaharia Carcalechi
şi Ştefan P. Niagoie. Biblioteca românească, prima publicaţie periodică
românească din Transilvania şi Ungaria, apărută întâia oară în 1821, ocupă de
asemenea un loc important în cadrul activităţii tipografiei în cauză2.

1
Veress 1932, p. 593.
2
Pentru consultarea titlurilor cărţilor apărute în oficina de la Buda vezi îndeosebi Bianu, Hodoş,
120 Anca Elisabeta Tatay

Considerăm deosebit de important să menţionăm că tipăriturile erau

destinate nu numai românilor din Transilvania şi Ungaria, ci şi celor din Ţara
Românească şi Moldova, cum de asemenea autorii erau români din toate
provinciile. Exemple în acest sens sunt Mineiul (după cum vom vedea mai jos),
calendarele ş. a.
Buda, centru cosmopolit, în care fluxul de idei era propulsat din varii
direcţii, mai cu seamă din Apus, a determinat ca aici să se formeze un focar
cultural renumit, de care au beneficiat numeroase popoare, printre care şi
românii. Aşa se explică de ce în marele oraş maghiar de pe Dunăre cărţile sunt
decorate nu numai cu gravuri în lemn, tehnică folosită aproape exclusiv în
centrele tipografice din spaţiul românesc, ci şi cu gravuri în metal sau chiar cu
litografii.
Dacă pe la jumătatea secolului al XVI-lea în Occident gravura în lemn
începe să fie înlocuită cu gravura în metal, în spaţiul românesc ea va dăinui timp
îndelungat. La români, tehnica xilogravurii se răspândeşte odată cu prima carte
tipărită: Liturghier, Târgovişte, 1508, fiind utilizată la decorarea cărţilor până în
preajma anului 1860 (la Mănăstirea Neamţ)3.
Începând cu anul 1780, când, după cum spuneam, este tipărită la Buda
prima carte în limba română, şi până la apariţia, în 1804, a Mineiului în 12
volume, retipărit în 1805, cărţile din această oficină erau decorate doar cu
frontispicii, viniete şi iniţiale ornamentate. Este de înţeles menţinerea ataşamen-
tului tipografiei pentru cărţile religioase, întrucât ea a fost fondată de iezuiţi4.
Monumentala carte liturgică, care indică pe luni şi pe zile slujbele religi-
oase referitoare la sfinţi sau evenimentele sărbătorite, a fost editată de profesorul
şi medicul oculist sibian Ioan Molnar-Piuariu, având ca model textul Mineiului
imprimat la Râmnic între anii 1776-1780, revizuit de episcopul Iosif Sevastis al
Argeşului. Ediţia din 1804 a fost destinată Ţării Româneşti, fiind solicitată
expres de ierarhul argeşean, iar ediţia din anul următor a fost tipărită pentru
Transilvania. Diferenţa dintre cele două ediţii constă în textul redat pe foaia de
titlu5. Modelul de inspiraţie ales dovedeşte strânsele legături dintre românii
transilvăneni cu cei de la Buda şi cu cei din Principate6.
Cele 12 volume ale Mineiului sunt decorate cu Foaie de titlu şi 7
ilustraţii: Răstignirea, Bunavestire, Cei 40 de mucenici, Constantin şi Elena,
Adormirea Maicii Domnului, Samuil şi Saul, Sfântul Nicolae, a căror sursă
de inspiraţie provine în bună măsură tot de la Râmnic. Cele 8 imagini sunt
lucrate în tehnica gravurii în lemn. Cadrul Foii de titlu şi Răstignirea se repetă

Simonescu 1910-1944.
3
Tatai-Baltă 1995, p. 39.
4
Teodor 2003, p. 44.
5
Rîpă-Buicliu 2000, p. 354-356.
6
Avram 2006, p. 158.
Xilogravurile Mineielor de la Buda din 1804 şi 1805. 121
în toate volumele.
De asemenea, mai întâlnim diferite frontispicii, viniete şi iniţiale orna-
mentate. Frontispiciile şi vinietele, precum Sfânta Treime de tip iconografic
apusean, dar şi răsăritean, Isus Hristos, diferite simboluri biblice (tablele legii,
potirul, crucea, Evanghelia) etc., par a fi mai mult de factură occidentală, dovada
concretă reprezentând-o un frontispiciu cu Isus Hristos şi un altul cu frunză de
acant, ambele cu elemente baroce, prezente şi la Viena, în 1793, în Adunarea
cazaniilor. Menţionăm că frontispiciile şi vinietele din această tipăritură se
repetă şi în alte cărţi de la Buda, ca de exemplu în Triodul din 18167.
În cele ce urmează ne propunem să analizăm cele 8 imagini ale Mineielor
tipărite la Buda, să evidenţiem valoarea lor artistică, precum şi să stabilim
gravurile care le-ar fi putut servi drept model.
Cadrul foii de titlu (32x19,5 cm) reprezintă o amplă arcadă sprijinită pe
coloane cu capiteluri compozite şi fusuri canelate. Pe acestea din urmă se
înfăşoară în spirală o ghirlandă vegetală. În jur se află două scene – una sus şi
alta jos – şi numeroşi sfinţi.

Fig. 1. - Foaie de titlu, Minei, Buda, 1805. Fig. 2. - Foaie de titlu, Triod, Râmnic, 1761.

7
Acestea sunt comentate şi reproduse de Tatay 2008, p. 231-243.
122 Anca Elisabeta Tatay

Astfel, în partea superioară a cadrului se desfăşoară, înscrisă într-un

patrulob alungit, scena Ospăţul lui Avraam sau Cina din Mamvri. Este vorba de
reprezentarea iconografică bizantină a Sfintei Treimi. Cei trei îngeri călători
(Sfânta Treime) sunt ospătaţi de Avraam şi Sara lângă stejarul din Mamvri.
Îngerii sunt aşezaţi în jurul unei mese rotunde pe care se află diverse vase şi
bucate. Fiecare dintre ei poartă în jurul capului nimb cruciger (cu inscripţia
O.ω.N.), iar într-o mână crucea. Avraam şi Sara, redaţi în picioare, sunt dispuşi
lateral, încadrând simetric scena cu inscripţia S(fân)ta Tr(oi)ţe.
În colţurile de sus ale cadrului, flancând scena mai sus descrisă, sunt
dispuse, sub câte o arcadă şi însoţite de inscripţii ce le desemnează, personajele
biblice: Maica Domnului, cu mâinile împreunate în semn de rugăciune, şi
Sfântul Ioan. Redate în picioare, aureolate, purtând veşminte specifice, privesc
la scena ce se desfăşoară între ele.
În partea inferioară a cadrului este înfăţişat, la mijloc, sub o arcadă
sprijinită pe coloane cu fusurile torsadate, Sfântul Nicolae binecuvântând cu
mâna dreaptă, înveşmântat ca arhiereu (mitră, stihar, sacos, omofor brodat cu
cruci) şi aşezat pe un tron destul de simplu, dar impunător. De o parte şi de alta
a sa figurează, în câte un medalion oval, Isus Hristos şi Fecioara Maria înfăţişaţi
bust, în semiprofil, plutind pe nori şi privind spre figura centrală. Isus binecu-
vântează cu dreapta, în stânga ţine Evanghelia închisă, iar Fecioara are braţele
învelite în maforion.
În colţurile de jos ale cadrului, mărginind cele trei personaje descrise
anterior, sunt plasate figurile arhiereilor: Sfântul Ioan Zlatoust (Gură de Aur) şi
Grigorie Bogoslovul (Teologul). Lipsiţi de aureolă (ca şi Avraam şi Sara), ei
sunt îmbrăcaţi în veşminte specifice rangului lor. Unul dintre ei ţine în mâini
Evanghelia, în timp ce celălalt ţine în mâna dreaptă cârja arhierească.
Cadrul de titlu prezintă lateral şase medalioane cu sfinţi, câte trei de
fiecare parte: Cosma, Iosif Monah, Mitrofan – stânga; Ioan Damaschin, Teofan Mo-
nah, Teodor Studitul – dreapta. Ei poartă în mâini câte o filacteră desfăşurată sau
câte o carte închisă – Evanghelia. Aceşti sfinţi, care aparţin Bisericii Răsăritene,
sunt înveşmântaţi cu tunică şi mantie, unii având pe cap culion. Toţi sunt aureolaţi.
Pe suprafaţa cadrului foii de titlu mai întâlnim flori stilizate, elemente
vegetale, tablele legii şi altele.
Gravura foii de titlu apare ulterior în Octoihul din 1811, în Triodul şi
Strastnicul din 1816, toate tipărite la Buda.
Gh. Oprescu, descriind cadrul foii de titlu din Octoihul din 1811 – acelaşi
cu cel al Mineiului din 1816, precum am arătat mai sus – spune, printre altele,
următoarele: „Acest ancadrament (…) este evident format din bucăţi, luate
probabil din volume mai vechi, care se mai găseau în tipografia din Pesta”8.

8
Oprescu 1942, p. 152.
Xilogravurile Mineielor de la Buda din 1804 şi 1805. 123
Xilogravura în cauză, de mari dimensiuni, cu o ţinută impunătoare,
lucrată cu o deosebită migală şi îngrijit reprodusă, a avut ca punct de pornire
lucrări similare existente în cărţi tipărite la Râmnic: Octoih, 1750, Antologhion,
1752, Triod, 1761, Antologhion, 1766, Penticostar, 1767, Minei, 1776-1780 ,
Triod, 1777, Evanghelie, 1784, Penticostar, 1785, Antologhion, 1786. Dintre
respectivele variante ale xilogravurii râmnicene, unele sunt semnate de
Diac(onul) Costandin tip(ograf) Râm(nicean)9.
Cele două cadre de titlu (cea râmniceană şi cea budensă) prezintă aceleaşi
scene şi personaje sfinte, aceeaşi aşezare a lor în câmpul imaginii (mai puţin
plasarea în spaţiu a lui Avraam şi a Sarei), diferenţiindu-se însă prin modul de
redare al arcadelor sau al coloanelor, prin numărul de sfinţi incluşi în
medalioane, al elementelor decorative şi altele. Elementele baroce, brâncove-
neşti, din xilogravura râmniceană nu se mai regăsesc în gravura de la Buda,
aceasta din urmă fiind tratată cu mai multă claritate şi simplitate sub influenţa
artei neoclasice.
Ilustraţia Răstignirea (12,1x16,4 cm), apărută ulterior în Triod şi
Strastnic, Buda, 1816, îl prezintă, în centrul imaginii, pe Isus Hristos, redat gol,
doar cu o pânză care îi acoperă şoldurile, răstignit pe cruce, mort, cu capul uşor
plecat. Faţa, întoarsă spre Maica Sa, păstrează o expresie gravă a măreţiei în
suferinţă, expresie care ne duce mai degrabă cu gândul la somn. Astfel i s-a dat
o „înfăţişare umană firească”. Acest tip de reprezentare este specific Bizanţului
şi datează din secolul al XI-lea10.
Isus poartă pe cap cununa de spini şi nimbul cruciger cu inscripţia O.ω.N.,
care, întregită, se traduce prin: „Eu sunt cel ce sunt”, cuvinte spuse de Dumne-
zeu lui Moise pe muntele Horeb. În partea de sus a crucii este fixată filactera cu
iniţialele I(sus) N(azarineanul) Ţ(arul) I(udeilor). Partea de jos a crucii este
prevăzută cu un suport pentru picioare (un suppedaneum), pe care au fost bătute
în două cuie picioarele lui Isus. Reprezentarea oblică a suportului, cu înclinaţia
în sus, spre dreapta, şi în jos, spre stânga lui Hristos, „capătă sens simbolic:
îndreptarea tâlharului celui bun şi condamnarea celui rău”11.
La baza crucii se văd un craniu şi câteva oase. Ele simbolizează biruinţa
asupra morţii şi a iadului şi aparţin lui Adam, care, după părerea unora, a fost
îngropat sub Golgota. Acest detaliu a fost preluat de tradiţia bizantină din
izvoarele apocrife pentru a sublinia rolul dogmatic al reprezentării Răstignirii:
„mântuirea primului Adam prin sângele lui Hristos, Noul Adam, Care S-a făcut
om ca să mântuiască neamul omenesc”12.

9
Florescu 1998, p. 103-104, fig. 39; Andreescu 2004, fig. 39, 48.
10
Uspensky, Lossky 2003, p. 195.
11
Ibidem, p. 196.
12
Ibidem, p. 195-196.
124 Anca Elisabeta Tatay

Fig. 3. - Răstignirea, Minei, Buda, 1805.

Fig. 4. - Răstignirea, Triod, Rîmnic, 1761.

Xilogravurile Mineielor de la Buda din 1804 şi 1805. 125
De o parte a crucii se află Maica Domnului, ştergându-şi lacrimile de
durere, şi Maria Magdalena, iar de cealaltă parte este Apostolul Ioan, cu o
înfăţişare tânără şi smerită. Toate cele trei personaje au atitudini delicate, în
acelaşi timp reţinute şi grave, precum şi fizionomii diferite. Durerea stăpânită de
pe feţele lor simbolizează credinţa puternică.
În partea stângă a gravurii se zăreşte parţial sutaşul Longinus, înfăţişat
călare, străpungând cu suliţa coasta lui Hristos. Sângele ţâşneşte din trupul
Mântuitorului în cupa – vasul din care au băut Isus şi apostolii la Cina cea de
Taină13 – ţinută de unul din cei doi îngeri ce plutesc de-o parte şi de alta a
crucii. Simetric faţă de Longinus, în partea dreaptă, se vede, tot parţial, un
soldat cu suliţa în mână.
Chipurile astrelor, Soarele şi Luna (ziua şi noaptea), întunecate de straturi
de nori învolburaţi, redate în colţurile din stânga, respectiv dreapta sus,
reprezintă lumea văzută, îngrozită de moartea Creatorului său14.
În extremitatea stângă şi dreaptă a ilustraţiei se află două ziduri masive,
alături de care se observă instrumentele Patimilor: cocoşul – amintind de
lepădarea lui Petru –, stâlpul de tortură, biciul, potirul ş. a. (în partea stângă),
scara, suliţa, trestia cu buretele, ciocanul ş. a. (în partea dreaptă)15.
Pe fundalul gravurii apar ziduri şi clădiri reprezentând Ierusalimul,
deasupra căruia se înalţă cerul pe care se profilează cea mai mare parte a crucii.
Răstignirea la loc deschis arată semnificaţia cosmică a morţii lui Hristos, care a
curăţat cerul şi a eliberat întregul univers de sub stăpânirea demonilor16. De
asemenea, crucea este „expresia concretă a tainei creştine, a biruinţei prin
înfrângere, a slavei prin smerenie, a vieţii prin moarte – simbol al atotputerniciei
lui Dumnezeu”17.
Isus, cele două femei şi apostolul sunt însoţiţi de inscripţii cu litere
chirilice care îi desemnează: IS. HS., MARIA, MR. THU, S. IOAN, iar la baza
gravurii se mai găseşte denumirea ilustraţiei: RĂSTIGNIREA DOMNULUI
NOSTRU IS. HS.
Pentru realizarea acestei ilustraţii, autorul de la Buda a recurs la una
dintre cele două gravuri similare apărute la Râmnic în Triodul din 1731 sau în
cel din 1761 (aceasta semnată P. C.). Cele două gravuri râmnicene sunt extrem
de asemănătoare. Ilustraţia semnată P. C. se repetă şi în volumele Mineiului
râmnicean tipărit în perioada 1776-1780. Între gravura de la Buda şi cele de la
Râmnic există totuşi anumite deosebiri. În gravura de la Buda sentimentele

13
Ştefănescu 1973, p. 122.
14
Uspensky, Lossky 2003, p. 198.
15
Referitor la instrumentele Patimilor vezi Sachs, Badstübner, Neumann 1980, p. 237-239.
16
Sf. Atanasie, Despre Întrupare, c. 25, p. 25, col. 140; Sf Ioan Hrisostom, De cruce et latrone,
Om. 2, p. 49, col. 408-409, apud Uspensky, Lossky 2003, p. 196.
17
Uspensky, Lossky 2003, p. 193.
126 Anca Elisabeta Tatay

personajelor sunt mai reţinute, şi ca atare ţinuta lor este mai dreaptă; soldatul cu
lancea din partea dreaptă nu mai este călare, ci în picioare, Ierusalimul se
profilează pe fundal, iar inscripţiile diferă uşor.
Bunavestire (10,8x8,1 cm) este redată de două ori în Mineiul pe luna
martie. Ea este sărbătorită în data de 25 a acestei luni. Astfel, arhanghelul Gavril
vesteşte Mariei naşterea unui Fiu pe care îl va primi ca Fecioară de la Duhul
Sfânt şi pe care îl va numi Isus.

Fig. 5. - Bunavestire, Minei, Buda, 1805.

Arhanghelul, redat în stânga imaginii, calcă pe nori şi binecuvântează cu

mâna dreaptă, uşor îndoită, în timp ce în cealaltă ţine un crin – simbol al
purităţii viitoarei mame, după obiceiul apusean18. El are părul lung şi capul
aureolat, poartă un veşmânt cu mânecă scurtă, peste care este prinsă o mantie.
Una dintre aripile lui este ridicată, ceea ce semnifică faptul că este un mesager
al cuvântului Domnului. Redat ca şi cum tocmai a coborât din cer, el are
„înfăţişarea unei slugi pline de râvnă, credincioase în împlinirea misiunii pe care
18
Ştefănescu 1973, p. 92.
Xilogravurile Mineielor de la Buda din 1804 şi 1805. 127
i-a încredinţat-o stăpânul său”19.
Situată în dreapta imaginii, Fecioara Maria este aşezată, evidenţiindu-se
astfel superioritatea ei asupra îngerului20. Înveşmântată cu o rochie lungă, de
sub care i se ivesc picioarele desculţe, ea are părul lung, poartă pe cap o
năframă şi este aureolată. Ţine mâna dreaptă întinsă deasupra cărţii deschise, iar
cea stângă pe piept, în sensul acceptării, al supunerii: „Iată roaba Domnului. Fie
Mie după cuvântul Tău!”21. Figurile celor două personaje sunt expresive,
denotând o anumită influenţă a artei occidentale.
Pe pupitrul masiv, situat între cele două personaje sfinte, se află cartea
deschisă din care Maria citea înainte de venirea arhanghelului, care simboli-
zează, după concepţia apuseană, înţelepciunea acesteia. Astfel este elogiată
pietatea Mariei, aflată în continuă rugăciune şi meditaţie22. Scena se desfăşoară
într-un interior, fapt dovedit de draperia care atârnă şi de existenţa unui pervaz
şi a unei coloane masive, în spatele cărora se observă elemente de arhitectură.
Duhul Sfânt coboară din cer în chip de porumbel şi este înscris într-un
nimb de raze profilat pe un fascicul de lumină ce se îndreaptă spre capul
Fecioarei.
Autorul dovedeşte o anumită ştiinţă a compoziţiei, reuşind să creeze un
evident echilibru între factorii statici (orizontalitatea pervazului şi verticalitatea
coloanei) şi cele dinamice (oblicele diferite ale fascicolului de lumină şi ale
pupitrului, faldurile bogate şi curbate ale ţesăturilor).
Sus la mijloc se află inscripţia explicativă a gravurii: Buna Vestire.
Întreaga scenă este înscrisă într-un chenar alcătuit din diferite motive
geometrice şi florale stilizate.
Ilustraţia Cei 40 de mucenici (13,6x18 cm) este de provenienţă bizantină.
Reprezentarea apare în Mineiul pe luna martie, ei fiind sărbătoriţi în data de 9 a
acestei luni.
Aceştia erau soldaţi creştini – bărbaţi tari şi nebiruiţi în războaie – aflaţi în
slujba împăratului roman păgân Licinius (307-324 p. Chr.). Aflând despre
credinţa lor, Agricola, guvernatorul Armeniei, i-a silit să se închine idolilor.
Refuzând, au fost închişi, bătuţi cu pietre, iar în cele din urmă au fost
condamnaţi la moarte prin îngheţare în lacul Sevastiei. Unul dintre ei,
nemaisuportând frigul, a ieşit din lac. S-a lepădat astfel de credinţa în Hristos. În
locul său a intrat însă un soldat, reîntregindu-se în acest fel numărul lor. Ei nu
au murit îngheţaţi, deoarece Dumnezeu a încălzit apa lacului. A doua zi
autorităţile, la văzul acestei minuni, au hotărât zdrobirea fluierelor picioarelor
ostaşilor si arderea lor23.
19
Uspensky, Lossky 2003, p. 184.
20
Ibidem, p. 184.
21
Ibidem, p. 185.
22
În arta de tradiţie bizantină, Fecioara apare torcând. Vezi Ştefănescu 1973, p. 90-91.
23
Vieţile sfinţilor pe cele 12 luni, Episcopia Romanului şi a Huşilor, 1991-1998, apud
128 Anca Elisabeta Tatay

Fig. 6. - Cei 40 de mucenici, Minei, Buda, 1805.

Fig. 7. - Cei 40 de mucenici, Minei pe luna martie, Râmnic, 1779.

http://paginiortodoxw.tripod.com/vieti.html.
Xilogravurile Mineielor de la Buda din 1804 şi 1805. 129
Gravura noastră îi prezintă pe mucenici în momentul ispăşirii pedepsei în
lacul Sevastiei, care nu este însă suficient de bine sugerat, aşa cum apare în alte
gravuri sau icoane pe sticlă similare24. Sfinţii, cu fizionomii destul de bine
individualizate, apar aproape goi, doar cu un acoperământ în jurul şoldurilor,
redaţi în picioare, cu mâinile încrucişate la piept – denotând pietatea acestora. Ei
îndură cu stoicism frigul. Pentru a încăpea cu toţii în spaţiul imaginii, ei sunt
grupaţi pe câteva rânduri. În primul rând aceştia apar în întregime, în cel de-al
doilea, li se văd doar capetele, iar in ultimul doar aureolele. Redarea frontală a
personajelor, aceeaşi înălţime a capetelor (izocefalie) şi gruparea martirilor în
perspectivă inversă – ceea ce creează impresia că aceştia vin spre noi – sunt
procedee care aparţin artei bizantine.
În partea dreaptă a gravurii observăm cum unul dintre mucenici intră în
clădirea băii de la marginea lacului25. „Când pătimeau acestea sfinţii mucenici,
era iarnă, fiind un ger cumplit şi vânt mare. Deci i-a băgat dezbrăcaţi în mijlocul
iezerului, … şi împrejur au pus ostaşi şi pe străjerul temniţei ca să străjuiască pe
mucenici. Şi era în marginea iezerului un feredeu (baie), făcut înadins pentru ca
dacă vreunul din mucenici, slăbind de ger, ar voi a se pleca la închinarea la
idoli, să iasă din apă şi să se încălzească într-acel feredeu cald … Sosind ceasul
întâi din noapte şi gerul întărindu-se mai cumplit, trupurile sfinţilor îngheţau de
ger. Atunci unul dintr-înşii, neputând să rabde, s-a despărţit din acea sfântă
ceată şi a alergat la feredeu”26. Intrarea în baie este dreptunghiulară, mai sus se
află două ferestre ovale cu zăbrele, iar acoperişul este sub forma unei cupole
poligonale.
Deasupra capetelor sfinţilor plutesc 40 de coroane de martiri distribuite pe
două rânduri, întrerupte de reprezentarea lui Dumnezeu: două mâini care
binecuvântează ies dintre norii înconjuraţi de o aureolă alcătuită din raze, redată
parţial.
Xilogravura este însoţită de următoarea inscripţie: Sfinţii 40 de
M(u)cenici cei din Sevastia. Chenarul care încadrează compoziţia este format
dintr-o bandă zigzagată.
Indiscutabil, gravorul de la Buda a cunoscut ilustraţia Cei 40 de mucenici
din Mineiul pe luna martie apărut la Râmnic în 1779. Gravura nu a fost pur si
simplu copiată, unele diferenţe fiind vizibile. Gravura de la Buda este mai
aerisită, înfăţişarea băii diferă puţin (forma ferestrelor, acoperişul), iar perso-

24
Vezi, de exemplu, xilogravurile din: Antologhion, Râmnic, 1737, semnată de Mi(hai) At(anasi-
evici), şi Minologhion, Blaj, 1781, atribuită lui Petru Papavici; pentru icoanele pe sticlă vezi
Rustoiu 2007, fig. 355-360.
25
Unii cercetători, precum Dancu, Dancu 1975, în textul explicativ la fig. 113 afirmă ca soldatul
intră pe poarta Raiului. Conform evenimentelor noi credem că e vorba de baia caldă în care s-a
refugiat acesta, nemaisuportând frigul.
26
Vezi nota 23.
130 Anca Elisabeta Tatay

najul care intră în baie este aureolat, mod de reprezentare pe care nu l-am mai
întâlnit în cercetările noastre, întrucât acesta nici nu corespunde evenimentului
(plecând din lac, ostaşul a renunţat la credinţa creştină, precum am arătat mai
sus).
Constantin şi Elena (9,5x7,8 cm) este o temă tipic bizantină. Ea apare de
două ori în Mineiul pe luna mai. Cei doi sfinţi se sărbătoresc pe data de 21 a
lunii florar.

Fig. 9. - D.P.M.T. Constantin şi Elena,

Minei pe luna mai, Râmnic, 1780.

Fig. 8. - Constantin şi Elena, Minei, Buda,

1805.
Împăratul roman Constantin cel Mare, după cum se ştie, a mutat capitala
imperiului de la Roma la Bizanţ (viitorul oraş Constantinopol). Prin edictul de
toleranţă din 313, a consolidat creştinismul. A convocat primul Sinod ecumenic,
la Niceea (325)27.
Începând cu secolul al XVI-lea, această temă este zugrăvită în majoritatea
monumentelor de tradiţie bizantină din zona Balcanilor şi a Ţărilor Române28.
Împăratul Constantin este redat alături de mama sa, Elena, înălţând crucea pe
care a fost răstignit Hristos, pe care, conform tradiţiei, ei au descoperit-o. Tema
o întâlnim şi în miniatura de carte manuscrisă românească (Epistole şi
Panegiric, 1692; Pomelnic Horezi, 1698)29, precum şi în xilogravura de carte
românească veche (Bucoavnă, Chiriacodromion, Bălgrad, 169930; Antologhion,
Râmnic, 1737; Ceaslov, Râmnic, 1779, semnată D.P.M.T. şi reluată în Mineiul

27
Stoian 1994, p. 65-66.
28
Ştefănescu 1973, p. 149.
29
Popescu-Vîlcea 1981, fig. 151, 154.
30
Mârza 1998, fig. p. 203, 206.
Xilogravurile Mineielor de la Buda din 1804 şi 1805. 131
pe luna mai, 1780, apărut în acelaşi centru tipografic31; Minologhion, Blaj,
1781, gravură atribuită lui Petru Papavici32).
În gravura de la Buda, împăraţii Constantin şi Elena, redaţi în picioare,
frontal, aureolaţi, purtând sacos decorat cu motive vegetale sau geometrice,
coroana pe cap şi sceptrul în mână, susţin Crucea, destul de simplă, prevăzută
cu inscripţia I. N. Ţ. I. Împăratul poartă barbă, iar înălţimea sa este aceeaşi cu a
mamei sale. Deasupra crucii, Isus Hristos, cu nimb cruciger, emanând raze,
apare parţial dintre nori, binecuvântându-i pe cei doi sfinţi cu ambele mâini. În
fundal, în partea de jos a imaginii, apar diverse clădiri, probabil biserici.
Deasupra capului fiecăruia se află inscripţiile explicative: S. Constantin, S.
Elena, iar deasupra lor câte o stea. Astfel, compoziţia este riguros simetrică,
procedeu îndrăgit mult de arta bizantină. Chenarul gravurii este dublu zimţat.
Pentru executarea acestei gravuri s-a apelat indubitabil la lucrarea
similară semnată D.P.M.T., apărută în Mineiul pe luna mai la Râmnic în 1780.
Adormirea Maicii Domnului (10,9x8,3 cm) din Mineiul pe luna august
este xilogravată într-un mod oarecum aparte.

Fig. 10. - Adormirea Maicii Domnului, Minei, Buda, 1805.

31
Florescu 1998, il. 61, 117.
32
Tatai-Baltă 1995, fig. 84.
132 Anca Elisabeta Tatay

În rândul praznicelor împărăteşti, Adormirea Maicii Domnului este

sărbătorită pretutindeni în Orient şi în Occident în 15 august. Evanghelia nu ne
spune nimic despre Maria sau despre viaţa pe care ea a dus-o după Rusalii.
Ulterior, date despre moartea ei, de multe ori sărace în amănunte sau nerecu-
noscute de către Biserică, aflăm de la Sfântul Ioan Damaschin33, Sfântul
Meliton, Sfântul Modest al Ierusalimului, Sfântul Ioan al Thesalonikului ş. a.34.
Lipsa relativă de informaţie se datorează faptului că Adormirea „este o taină
care nu este pentru urechile «celor care nu aud», ci (este) revelată conştiinţei
lăuntrice a Bisericii”35.
Tipul clasic al Adormirii din iconografia ortodoxă se rezumă, de obicei, la
reprezentarea Maicii Domnului stând întinsă pe catafalc, în mijlocul apostolilor,
în timp ce Hristos în slavă primeşte în mâinile Sale sufletul Maicii36. Gravura de
la Buda corespunde acestei concepţii.
În mijlocul imaginii este redată Fecioara Maria, aureolată, înveşmântată
conform tradiţiei, zăcând fără suflare, întinsă pe patul mortuar, „cu mâinile
strânse la piept în chipul crucii”37. De o parte şi de alta a catafalcului sunt
dispuşi 11 apostoli, dintre care unul cădelniţează (conform Erminiei, Petru), iar
altul cuprinde cu mâinile patul (Pavel). Cel de-al 12-lea, Ioan Teologul, situat
spre mijlocul catafalcului, se apleacă şi o îmbrăţişează cu evlavie pe Preacurata.
Imaginea este dominată de Isus Hristos aureolat, îmbrăcat în tunică şi
mantie, care ţine în braţele Sale un prunc înfăşat, închipuind sufletul Maicii.
„Mormântul şi moartea” nu o puteau reţine pe „Maica Vieţii” deoarece Fiul Ei a
mutat-o la viaţa veacului viitor. Trecerea Mariei „de la moarte la viaţă, de la
timp la eternitate, de la condiţia terestră la fericirea cerească o pecetluieşte
Maica Domnului înainte de Învierea obştească şi de Judecata de Apoi, înainte
de a Doua Venire, care va încheia istoria lumii”38.
Puterile cereşti care îl însoţesc pe Hristos sunt reprezentate de doi îngeraşi
ce privesc în direcţii diferite. Redaţi în zbor, ei poartă veşminte lungi, păr scurt
şi cădelniţează. În fundal, la stânga şi la dreapta, apare câte o casă cu ferestre
dreptunghiulare şi fronton înalt, specifice parcă mediului german din secolul al
XVIII-lea. Se abandonează astfel modul convenţional de înfăţişare a edificiilor
specifice artei de tradiţie bizantină.
Fizionomiile personajelor sunt destul de şablonizate, toate poartă păr
mare, peste urechi, chiar dacă unele au barbă şi altele nu. Ele privesc cu
spaimă39 la Adormirea Fecioarei, iar atitudinile lor sunt destul de diverse, ceea

33
Ştefănescu 1973, p. 138-139.
34
Uspenscky, Lossky 2003, p. 232.
35
Ibidem, p. 230.
36
Ibidem, p. 232.
37
Dionisie 2000, p. 139.
38
Uspenscky, Lossky 2003, p. 231.
39
Ibidem, p. 233.
Xilogravurile Mineielor de la Buda din 1804 şi 1805. 133
ce animă într-o oarecare măsură compoziţia.
Compoziţia simetrică, specific bizantină, se încheie în partea de sus cu
inscripţia Adormirea Preacestei şi este încadrată de un chenar zimţat.
După cunoştinţele noastre, reprezentarea lui Samuil şi Saul (10,9x8,3
cm) este rară în grafica românească de carte veche. Samuil este sărbătorit pe
data de 20 august, ca atare gravura care îl înfăţişează apare în Mineiul pe luna
respectivă.

Fig. 12. - Samuil şi Saul, Minei pe luna

Fig. 11. - Samuil şi Saul, Minei, Buda, 1805. august, Râmnic, 1780.

Samuil (Samuel) a fost profet şi ultimul conducător al evreilor din perioa-

da judecătorilor. El a vestit venirea lui Isus Hristos şi a proclamat şi „uns” ca
primi regi ai poporului Israel pe Saul şi apoi pe David40. Odată ajuns rege, Saul
i-a învins pe amoniţi, a purtat război cu filistenii, dar fără succes, iar pentru a-i
învinge pe amaleciţi a făcut un legământ, pe care însă nu l-a respectat; ca
urmare a acestui fapt, Samuil l-a numit rege pe David41.
Gravura de la Buda îl prezintă pe prorocul Samuil în picioare, bătrân, cu
barbă, înveşmântat cu o haină lungă de sorginte orientală, cu glugă, ce-i acoperă
capul. Mâna sa stângă, îndoită, se sprijină pe talie, iar în cealaltă ţine un corn
din care toarnă untdelemn pe capul lui Saul, aşezat în genunchi în faţa sa,
smerit, cu mâinile împreunate ca pentru rugăciune. Tânăr, imberb, cu veşminte
40
Timar, Olariu 1992, p. 214-215. Stoian 1994, p. 244.
41
Ibidem, p. 216-217.
134 Anca Elisabeta Tatay

lungi, acesta este redat din profil. Cele două personaje sunt încălţate cu sandale,
iar hainele lor cad în cute grele. Deseori, în iconografie Samuil apare însoţit de
un corn. Acesta este simbolul forţei, al maiestăţii şi binefacerilor puterii regale42.
Ca atare, este vorba de momentul ungerii lui Saul ca rege din porunca
divină: „[…] Domnul, cu o zi mai înainte de sosirea lui Saul, înştiinţase pe
Samuil şi-i spusese: «Mâine, pe vremea aceasta, trimite-voi la tine un bărbat din
ţinutul lui Veniamin; iar tu să-l ungi voevod peste poporul meu, Israil»” (Cartea
Întâi a lui Samuil, 9, 15-16).
Trebuie spus că atitudinile celor două personaje sunt naturale, fireşti,
chiar dacă spaţiul în care sunt plasate este abia schiţat. Inscripţiile gravurii sunt
următoarele: Sfântul Proroc Samuil; Saul. Chenarul este, asemenea celui de la
gravura anterioară, zimţat.
Considerăm că xilogravorul de la Buda a apelat la lucrarea similară,
apărută în Mineiul pe luna august tipărit la Râmnic în 1780. Dintre deosebiri
menţionăm: la Râmnic, Saul este privit din spate, prin urmare nu-i vedem faţa,
pe sol se observă două floricele, iar cornul este poziţionat invers.
Xilogravura Sfântul Nicolae (11,7x8,4 cm) apare, aşa cum era şi firesc,
în Mineiul pe luna decembrie, el prăznuindu-se în data de 6 a lunii.

Fig. 13. - Sfântul Nicolae, Minei, Buda, 1805.

42
Chevalier, Gheerbrant 1993, p. 367-368.
Xilogravurile Mineielor de la Buda din 1804 şi 1805. 135
Nicolae (sf. sec. II – circa 342 p. Chr.) este un sfânt ierarh născut în Asia
Mică din părinţi creştini şi bogaţi. După moartea acestora, el şi-a împărţit averea
săracilor şi s-a călugărit, ajungând mitropolit în Mira Lichiei. A fost persecutat
în vremea împăratului Diocleţian şi a luat parte la primul Sinod ecumenic de la
Niceea din 325. Este patronul copiilor, care aşteaptă daruri cu ocazia zilei sale.
Menţionăm că un deget al său se găseşte la Bucureşti în biserica Sfântul
Gheorghe-Nou43.
Gravura de la Buda îl înfăţişează pe sfântul Nicolae aureolat, cu barbă, în
picioare, frontal, în cadrul unui peisaj vag schiţat (constând în câteva movile şi
flori). El poartă veşminte arhiereşti: stihar, sacos împodobit cu flori, tivit cu
galon cu motive geometrice la mâneci şi la poale, omofor, pe care sunt aplicate
cruci mari; bederniţă, iar pe cap mitră bogat ornamentată, pe piept engolpionul.
De sub veşminte i se iveşte încălţămintea. În mâna stângă ţine cârja, iar cu
cealaltă binecuvintează.
Sus, de-o parte şi de alta a sa, plutesc pe nori Isus Hristos şi Fecioara
Maria. Redaţi parţial, ei poartă veşminte specifice şi sunt aureolaţi. Isus
binecuvântează cu mâna dreaptă şi în cealaltă ţine Evanghelia.
Toate cele trei personaje sfinte sunt identificate şi cu ajutorul inscripţiilor:
Stu. Nicolea, Is. Hs., Mr. Thou. Chenarul imaginii este alcătuit din motive
vegetale stilizate.
Considerăm că pentru realizarea acestei ilustraţii s-a folosit lucrarea
omonimă din Mineiul pe luna decembrie de la Râmnic, 1779, semnată de
Dim(i)tri.
Sfântul Nicolae este frecvent reprezentat în arta de tradiţie bizantină. De
pildă, în icoana pe lemn îl întâlnim din secolele XV-XVI. De obicei este redat
bust sau tronând44.
***
Mineiul Mare, pe 12 luni, tipărit în două ediţii, 1804 şi 1805, este cea mai
impresionantă carte ieşită de sub teascurile Crăieştii Tipografii din Buda. Este
prevăzută cu cea mai mare foaie de titlu existentă în tipăriturile din această
oficină, aici ea fiind reluată şi în Octoih, 1811, Triod şi Strastic, 1816. Analizând
ilustraţiile Octoihului amintit, Gh. Oprescu vorbeşte şi despre această foaie de
titlu. Celelalte 7 ilustraţii din Minei nu au fost reproduse (cu excepţia celei care
îi reprezintă pe Constantin şi Elena, care, fiind reluată în Catavasierul din
1818, este reprodusă în BRV, vol. III, p. 218) sau comentate (cu excepţia foii de
titlu, care, fiind reluată în Octoihul din 1811, este comentată de Gh. Oprescu în
Grafica românească) până acum în bibliografia de specialitate45. Pe lângă textul

43
Stoian 1994, p. 186.
44
Vezi Nicolescu 1973, fig. 2, 6, 64, 65, 73; Efremov 2003, fig. 25-68, 80, 147, 157, 233, 250,
258, 299.
45
Ilustraţiile reprezentând Foaia de titlu şi Răstignirea au fost recent descrise şi reproduse de
136 Anca Elisabeta Tatay

Mineiului, despre care am spus că îl urmează pe cel al ediţiei râmnicene din anii
1776-1780, considerăm că majoritatea imaginilor provin tot din aceeaşi sursă,
după cum am încercat să demonstrăm.
Din documentele tipografiei de la Buda reiese că xilogravurile Mineiului
sunt realizate de Carolus Fridericus Hederich Frigyes46, despre care ştim că
lucra în această perioadă în cadrul oficinei în discuţie ca tipograf, deprinzând
meşteşugul gravurii în lemn ca autodidact47, şi căruia i se datorează şi realizarea
unor viniete în lemn. El a murit în anul 180748.
Materialul grafic al Mineiului mărturiseşte că acesta este tradiţional (de
tip bizantin) sub aspect tematic şi interpretativ. De la această regulă se abate
însă ilustraţia Bunavestire, la care amprenta occidentală este mai accentuată,
sau unele detalii din alte xilogravuri, cum ar fi redarea caselor din Adormirea
Maicii Domnului.

ANCA ELISABETA TATAY

THE XILOGRAPHS OF THE MINEI OF BUDA FROM 1804 AND 1805

ABSTRACT

At the end of the 18th century and the beginning of the 19th century, books for the
Romanians were printed both in centers situated within the Romanian area (Bucharest, Iaşi, Buzău,
Râmnic, Blaj, Sibiu, Braşov, Mănăstirea Neamţ a. s. o.) and abroad (Vienna, Buda a. s. o.). Among
the typographies of that time, the one of Buda held an important position, the Romanians from
everywhere deriving profit from its output. About 200 books, having various themes, were printed
in Buda, for the Romanians, between 1780 and 1830.
Mineiul Mare, covering 12 months, printed in two editions 1804 and 1805 is the most
monumental book printed in Buda’s printing house. It contains the biggest title sheet existing in
any of the books printed in that typography, which is also taken again in Octoih, 1811, Triod and
Strastnic, 1816. The other seven illustrations of Minei (Crucifixion, Annunciation, The Forty
Martyrs, Constantine and Helen, Dormition of the Virgin, Samuel and Saul and Sf. Nicholas) have
neither been reproduced (excepting the one that represents Constantine and Helen) nor commented
on (excepting the title sheet) in the speciality bibliography up to the present. As we have tried to
demonstrate, besides the Minei’s text which is influenced by that of Râmnic from 1776-1780, we
consider that most of the illustrations proceed from the same source.
The documents of Buda’s printing house prove that the xilographs of Minei were achieved
by Carolus Fridericus Hederich Frigyes who worked in this typography at that time, as a printer,
learning the trade of woodcutting by himself, who also made some wood vignettes.
The graphic material of Minei proves that it is traditional (of Byzantine type) both thema-
tically and interpretatively. The illustration Annunciation makes an exception to the rule as its

Tatay 2008, p. 232-234, 236-238, fig. 1, 10.

46
Veress 1982, p. 98; Rîpă-Buicliu 2000, p. 355.
47
El semnează Hederich sc(ulpsit) Ofen(=Buda) imaginea Isus în slavă din Acatist, Buda, 1807.
48
Kemény Lajos, în http://www.mke.hu/lyka/02/muveszet_02_kronika_2.htm.
Xilogravurile Mineielor de la Buda din 1804 şi 1805. 137
occidental influence is more prominent. Other exceptions can be found in certain details of other
illustrations such as the rendering of the houses in Dormition of the Virgin.

LIST OF FIGURES

Fig. 1. - Title Sheet, Minei, Buda, 1805.

Fig. 2. - Title Sheet, Triod, Râmnic, 1761.
Fig. 3. - Crucifixion, Minei, Buda, 1805.
Fig. 4. - Crucifixion, Triod, Râmnic, 1761.
Fig. 5. - Annunciation, Minei, Buda, 1805.
Fig. 6. - The Forty Martyrs, Minei, Buda, 1805.
Fig. 7. - The Forty Martyrs, Minei, March, Râmnic, 1779.
Fig. 8. - Constantine and Helen, Minei, Buda, 1805.
Fig. 9. - D.P.M.T., Constantine and Helen, Minei, May, Râmnic, 1780.
Fig. 10. - Dormition of the Virgin, Minei, Buda, 1805.
Fig. 11. - Samuel and Saul, Minei, Buda, 1805.
Fig. 12. - Samuel and Saul, Minei, August, Râmnic, 1780.
Fig. 13. - St. Nicholas, Minei, Buda, 1805.

Abrevieri bibliografice

Andreescu 2004 - Ana Andreescu, Cartea românească în veacul al XVIII-lea, Bucureşti, 2004.
Avram 2006 - Monica Avram, „Activitatea tipografiei de la Buda de la începuturi şi până la
cenzoratul lui Petru Maior”, în Libraria, V, 2006, p. 147-172.
Bianu, Hodoş, Simonescu, 1910-1944 - Ioan Bianu, Nerva Hodoş şi Dan Simonescu, Bibliografia
românească veche, Tom. II-IV, Bucureşti, 1910-1944.
Chevalier, Gheerbrant 1993 - Jean Chevalier, Alain Gheerbrant, Dicţionar de simboluri, vol. 1, A-
D, Bucureşti, 1993.
Dancu, Dancu 1975 - Juliana Dancu, Dumitru Dancu, Pictura ţărănească pe sticlă, Bucureşti,
1975.
Dionisie 2000 - Dionisie din Furna, Erminia picturii bizantine, Bucureşti, 2000.
Efremov 2003 - Alexandru Efremov, Icoane româneşti, Bucureşti, 2003.
Florescu 1998 - Aurelia Florescu, Gravura râmniceană, 1705-1827, Craiova, 1998.
Mârza 1998 - Eva Mârza, Tipografia de la Alba Iulia, 1577-1702, Sibiu, 1998.
Nicolescu 1973 - Corina Nicolescu, Icoane vechi româneşti, Bucureşti, 1973.
Oprescu 1942 - Gh. Oprescu, Grafica românească în secolul al XIX-lea, vol. I, Bucureşti, 1942.
Popescu-Vîlcea 1981 - G. Popescu-Vîlcea, Miniatura românească, Bucureşti, 1981.
Rîpă-Buicliu 2000 - Dan Rîpă-Buicliu, Bibliografia românească veche. Additamenta, I (1536-
1830), Galaţi, 2000.
Rustoiu 2007 - Ioana Rustoiu, Icoanle Lazului, Alba Iulia, 2007.
Sachs, Badstübner, Neumann 1980 - Hannelore Sachs, Ernst Badstübner, Helga Neumann,
Christliche Ikonographie in Stichworten, Leipzig, 1980.
Stoian 1994 - Ioan M. Stoian, Dicţionar religios, Bucureşti, 1994.
Ştefănescu 1973 - I. D. Ştefănescu, Iconografia artei bizantine şi a picturii feudale româneşti,
Bucureşti, 1973.
Tatai-Baltă 1995 - Cornel Tatai-Baltă, Gravorii în lemn de la Blaj (1750-1830), Blaj, 1995.
Tatay 2008 - Anca Elisabeta Tatay, „Gravurile Triodului de la Buda din 1816”, în Annales
Universitatis Apulensis. Series Historica, 12/II, 2008, p. 231-243.
138 Anca Elisabeta Tatay

Teodor 2003 - Corina Teodor, „Din istoria cărţii religioase româneşti: Tipăriturile de la Buda”, în
Simpozion XII, Giula, 2003, p. 43-53.
Timar, Olariu 1992 - Magdalena Timar, Constantin Olariu, Mic dicţionar biblic, Bucureşti, 1992.
Uspensky, Lossky 2003 - Leonid Uspensky, Vladimir Lossky, Călăuziri în lumea icoanei, Bucu-
reşti, 2003.
Veress 1982 - Veress Endre, A budai Egyetemi Nyomda román kiadványainak dokumentumai,
1780-1848 (ediţie de Domokos Sámuel), Budapesta, 1982.
Veress 1932 - Andrei Veress, „Tipografia românească de la Buda”, în Boabe de grâu, III, nr. 12,
1932, p. 593-615.

Cuvinte cheie: artă, Buda, carte românească veche, Minei, Râmnic, tipografie, tradiţie bizantină,
xilogravură.
Keywords: art, Buda, old Romanian book, Minei, Râmnic, printing house, Byzantine tradition,
xylograph.