Sandu (Alexandru) Sturza (n. cca. 1685 – d.

1754 /1756)[1] a fost un boier moldovean, mare

ban în divanul Moldovei, care a preluat împreună cu marele spătar Constantin Costache
căimăcămia Moldovei în perioada septembrie–octombrie 1726, între sfârșitul celei de-a treia
domnii a lui Mihail Racoviță și prima domnie a lui Grigore II Ghica.[2]:p. 97

Familie
Modificare
A fost fiul marelui vistiernic Ion Sturza și a primei sale soții Irina Bucium. S-a căsătorit în
1716 cu Sanda Paladi cu care a avut împreună șapte sau opt copii (cinci băieți și două sau
trei fete):

Dumitru Sturza, mare ban al Țării Românești și Mare Logofăt al Moldovei, căsătorit cu
Ruxandra Ghica;
Ioan Sturza, mare vistiernic al Moldovei, căsătorit cu Eudochia Caliarhi (Florescu);
Constantin Sturza, mare logofăt al Moldovei, căsătorit cu Maria Razu;
Ștefan Sturza, mare ban al Moldovei, căsătorit cu Ruxandra Mamona;
Catrina Sturza, căsătorită cu Lupu Bogdan, mare vornic;
Maria Sturza, căsătorită cu Andrei Rosetti-Roznovanu, mare logofăt;
Vasile Sturza, mare paharnic al Moldovei;[1]
Ancuța Sturza, logodită în 1755 cu François Linchou (1719-1760), nobil de origine
franceză.[3], mare sulger, mare vameș în domnia lui Constantin-vodă Racoviță, secretar
privat al Domnitorului[4]
Dregătorii
Modificare
Prima menționare a lui Sandu Sturza apare în „Cronica Anonimă a Moldovei” a cronicarului
Alexandru Amiras, pe timpul tentativei din ianuarie 1717 a căpitanului Ferenț de a-l captura
pe domnul Mihai Racoviță. Cu o zi înainte de sosirea trupelor imperiale, marele clucer
Sandu Sturza l-a avertizat pe domn despre această intenție și plecarea trupelor austriece
conduse de Ferenț spre Iași, „Mihai vodă nu credea, căci el avea zece slujitori de strajă la
Târgu Frumos”.[5]:p. 126

Mihai Racoviță nu avea să uite acest serviciu și, în august 1720, l-a numit pe Sandu Sturza
mare ban, dăruindu-i totodată și moșiile unuia dintre boierii „care s-au hiclenit”, este vorba
de lui Vasile Ceaurul, ca răsplată pentru „dreaptă și încredințată slujbă ce-au slujit domniei
mele și țării. Pentru căci și când au venit Frențe căpitanul și cu Velicico sulgeriul cu catanile
asupra noastră, iar de la dumnealui am avut știre de venirea acelor tâlhari asupra noastră la
Iași”.[6]:p. 520

După mazilirea lui Mihail Racoviță și prin intervențiile lui Grigore II Ghica care-i era rudă,
Sandu Sturza împreună cu Marele Vornic Constantin Costache a asigurat, în perioada
septembrie-octombrie 1726, conducerea interimară a statului moldovean, în calitate de
caimacam.[7]:pp 186-187