Vlaicu Iuliana-Cristiana

Seria II

DOMNIȚA RUXANDRA LUPU

Domnița Ruxandra este fiica domnitorului Vasile Lupu, rezultată din prima căsătorie
cu Tudosca, fiica vornicului Costea Bucioc1. O inscripție care datează de la ctitorirea bisericii
Trei Ierarhi, din 6/16 mai 1639, ne arată că din această căsătorie s-au născut trei copiii și
anume, Ioan, Maria și Ruxandra: „Io Vasile Voievod și cu doamna noastră Tudosca și cu
dăruiții de Dumnezeu copii, Ioan Voievod și Maria și Ruxandra.”2

Potrivit cronicarului Miron Costin, mama și fratele domniței Ruxandra mor în anul
1638, Vasile Lupu recăsătorindu-se la scurt timp: „Și s'au săvârșit întra̕ 'acești dzilele și
doamna dentâi a lui Vasile vodă, fata lui Bodoc. Și după moartea doamnei, au trimis Vasile
vodă pe Catargiul în Țara Cerchijască, și de acolo i-au adus doamnă, fata unui mârzac de ai
lor, cu care a trăit apoi până la săvârșitul său.”3

Bandini, în descrierea sărbătorii de Bobotează din 1647, relatează participarea la slujbă

a domnitorului Vasile Lupu și a Ecaterinei Cercheza, împreună cu cei trei fiii ai săi (Ștefăniță,
Ioan și Alexandru), menționându-le vârsta a doi dintre ei: „El însușii stătea pe un tron întors
cu fața spre răsărit, cei doi fii micuți, unul de 7 ani și altul de 5 ani […]”4

În septembrie 1641, pe când domnița Ruxandra era încă o copilă, tatăl său a oferit-o de
soție lui Ambrosio Grillo, fiul dragomanului Veneției, fără o ceremonie de logodnă, însă se
pare că domnitorul avea gânduri serioase întrucât i se adresa lui Antonio în scrisori cu
apelativul de cuscru, iar Antonio Grillo trimitea daruri alese pentru mireasă.5

Nunta cu Ambrosio nu a avut loc deoarece Ruxandra a fost luată drept garanție de
Poarta Otomană pentru a se dovedi credința domnitorului Vasile Lupu și a rămas în harem
timp de patru ani, până să fie răscumpărată de tatăl său, în schimbul uriașei sume în valoare de
300000 de taleri.6

1
N. Stoicescu, Dicționar al marilor dregători din Țara Românească și Moldova. Secolele XIV-XVII, București,
p. 347.
2
Călători străini despre Țările Române, vol. V, Volum îngrijit de Maria Holban, M.M. Alexandrescu-Dersca
Bulgaru și Paul Cernovodeanu, București, Ed. Științifică, 1973, p. 169.
3
Miron Costin, Letopisețul Țării Moldovei, Zac. 42, în Letopisețul Țării Moldovei, p. 108.
4
Călători străini despre Țările Române, vol. V, Volum îngrijit de Maria Holban, M.M. Alexandrescu-Dersca
Bulgaru și Paul Cernovodeanu, București, 1973, p. 337.
5
Ibidem, p.492, nota 69.
6
Călători străini despre Țările Române, vol. VI, Volum îngrijit de Maria Holban, M.M. Alexandrescu-Dersca
Bulgaru și Paul Cernovodeanu, București, Ed. Științifică, 1976, p. 307, nota 79.
Vlaicu Iuliana-Cristiana
Seria II

În ciuda faptului că se afla la Constantinopol, domnița Ruxandra începe să fie curtată

de Sigismund, fiul mai mic al lui Gheorghe Rakoczi I, principele Transilvaniei, trimițându-se
pețitori cu daruri la Curtea Domnească de la Iași. Domnitorul a refuzat logodna din cauza
religiei calviniste a posibilului ginere, dar și a comportamentului nepotrivit al pețitorilor.7

În 1650, Bogdan Hmelnitski, hatmanul cazacilor ucrainieni, a cerut mâna domniței

Ruxandra pentru fiul său mai mare Timuș. Vasile Lupu care își dorea o alianță matrimonială
mult mai puternică, a refuzat această căsătorie, considerând-o umilitoare. În semn de
răzbunare, hatmanul s-a aliat cu tătarii și au năvălit în Moldova.8 Miron Costin relatează cum
într-o primă fază, țara a fost atacată de tătari fără știrea domnitorului: „Nu știia nimică Vasile
vodă, șădzându la divan, una după alta veste viindu, cum pradă Tătarâi țara.” Apoi, „oaste
tătărască cu Căzaci amestecată” se împarte în două, una spre Suceava, iar alta spre Iași,
jefuind și incendiind locuințe și mănăstiri. Tot în Letopisețul lui Miron Costin este precizat
faptul că Vasile Lupu „au pronitu pre doamna depreună cu casele boierilor, pen frânturile
codrilor, pre la Căpotești, spre Cetatea Neamțului. ”9

Pentru a ieși situația critică în care se afla atât țara, cât și familia domnească, Vasile
Lupu acceptă să plătească tribut anual tătarilor, dar și „a aședza și logodna fetii sale Roxandei
după Timuș, feciorul hatmanului Hmil, și cu câteva daruri și lui.”10

Nunta fastuoasă a domniței Lupu cu Timuș este descrisă în detaliu de un anonim

german, care a luat parte la ceremonie. Din descrierea sa, reiese că părerea domnitorului a
rămas neschimbată, dar forțat de împrejurări, acceptă căsătoria tinerilor: „[…]Hmelniţki şi-a
trimis îndată de acolo solul său către domn cu cererea ca, potrivit unei făgăduieli de demult
făcute, să-i dea fiului său Timuş ca tovarăşă de viaţă şi de aşternut pe fiica lui – ceea ce
domnul a trebuit să primească şi să îndeplinească nu atît de voie, cît de nevoie […]”11. În plus,
Vasile Lupu este nevoit să trimită ostatici care să garanteze siguranța viitorului său ginere pe
parcursul călătoriei sale spre Iași: boierul Toma Cantacuzino și fratele domnitorului, hatmanul
Gheorghe12.

7
Călători străini despre Țările Române, vol. V, Volum îngrijit de Maria Holban, M.M. Alexandrescu-Dersca
Bulgaru și Paul Cernovodeanu, București, 1973, pp. 141-143.
8
Ibidem, p. 143.
9
Miron Costin, p. 125-127.
10
Ibidem, p. 128.
11
Călători străini despre Țările Române, vol. V, Volum îngrijit de Maria Holban, M.M. Alexandrescu-Dersca
Bulgaru și Paul Cernovodeanu, București, 1973, pp. 471-472.
12
Ibidem, p.472.
Vlaicu Iuliana-Cristiana
Seria II

Înainte de a intra în capitală, Timuș Hmelnitski aflat în fruntea unei oștiri de 3000 de
soldați „slabi și prăpădiți”, dar îmbrăcați „foarte scump și fastuos” este întâmpinat de socrul
său, care „l-a îmbrățișat ca un tată și a vorbit mai întîi , arătându-i că se bucură din suflet de
sosirea lui”13.

Viitorul soț al Ruxandrei a pătruns în capitala Moldovei într-o zi de vineri, alături de

domnitor, iar după ce a fost primit cu mare fast, acesta împreună cu oastea au fost cazați și
ospătați la Curtea Domnească așa cum se cuvine: Timuş a intrat în oraş călare, alături de
domn, şi aici la sosirea lui s-au deosebit cea a turcilor şi a ţiganilor – şi domnul l-a dus apoi pe
Timuş în odăile sale care erau bogat şi mîndru gătite şi împodobite; aici i-a înfăţişat pe fiul
său, Ştefan, şi a vorbit mult cu el, arătînd că se bucură din toată inima de sosirea lui. Dar
domnul Timuş a rămas, după vechiul său obicei, mut cu desăvîrşire orice i-ai face. Deci a
trebuit ca tot Wychowski să vorbească tot timpul în locul lui şi să răspundă” 14.

Portretul lui Timuș este conturat atât de Miron Costin care spune că „ginirili singur
fața numai de om, iară toată hirea de hiară” 15, dar și de matorul anonim de naționalitate
germană care arată că „mirele era un flăcău tânăr, cu fața stricată de vărsat, nicidecum mic ci
cam voinic şi din topor”.16

După ce Timuș s-a spălat și s-a schimbat „cu alte haine leșești”, a fost chemat la masă
de socrul său, unde au ospătat acompaniați de lăutari, însă, cu toate acestea, el a rămas la fel
de tăcut. A doua zi însă, Timuș a trebuit să se pregătească de nuntă, nemaiputând lua masa cu
domnul. În timp ce fetele și femeile moldovence jucau în curtea castelului, „domnul Timuș la
o fereastră bea tutun în ochii tuturor și privea la jocurile ”17

Duminică, familia domnească se desparte de mult iubita Ruxandra, cu durere profundă

în suflet: „[…]apoi domnul cu soţia sa Doamna au trebuit să dea pe fiica, pe iubita Ruxandra,
cu nemărginită durere acelui flăcău stîngaci şi necioplit.” Mirele pornește pe cal spre biserică,
îmbrăcat cu haine scumpe si ales, dăruite de domn, însoțit de doi boieri.

13
Ibidem, p. 473.
14
Ibidem, p. 474.
15
Miron Costin, Letopisețul Țării Moldovei de la Aron Vodă încoace, ediție critică de P.P. Panaitescu, București,
Editura Fundația regală pentru literatură și artă, 1944 p. 129.
16
Maria Holban, Alexandrescu Dersca Bulgaru, M.M. Cernovodeanu, Paul, Călători străini despre țările
române, vol. V, București, Ed. Științifică, 1973, p. 473.
17
Ibidem, p. 475.
Vlaicu Iuliana-Cristiana
Seria II

În timpul ceremoniei religioase, tinerii „şi-au jurat unul altuia unire şi credinţă”,
întorcându-se la castel cu mare pompă, unde mirele „şi-a sărutat mireasa”.18

La Curtea Domnească, mireasa plângea cu foc și „punea totdeauna să i se cînte cîntece

căzăcești”. După ce toți nuntașii se pun la masă, martorul anonim înfățișează o întâmplare
neplăcută din timpul petrecerii, și anume, găsirea druștelor (numite în text „cusătorese și
croitorese”) la cârciumă, numită „cărvăsărie”, ci nu la domiciliul lor cunoscut, fiind „duse pe
sus la castel”. Ele erau rudele din partea ginerelui, „niște femei urîte, întunecate, în haine
negre evreiești, căptușite totuși cu samur și cu gulere mari” care prin intermediul
vestimentației adoptate „voiau să se dea după felul moldovenesc”.19

Aceste croitorese au servit masa alături de mireasă, ceea ce denotă faptul că au existat
două petreceri diferite, unul al bărbaților și celălalt al femeilor.20

Un moment cu adevărat memorabil al ospățului este cel în care Tumuș a vorbit pentru
prima dată de când a sosit la Iași, adresându-se în polonă lui Kotnarski, secretarul lui Vasile
Lupu pentru limba polonă21: „Mulţumesc foarte mult domnului. E de toate. Ce ne mai
trebuie?”. Se poate observa că starea de spirit a mirelui s-a mai destins întrucât a trimis să i se
aducă „un organist, trei scripcari, unul cu trombon și un trîmbițaș care i-au cîntat pe limba
leșească”, punându-i pe cazaci să joace. Astfel, voia bună a ținut până la unu noaptea.

În continuare este adusă în discuție o altă situație limită care le are drept protagoniste
pe „cusătorese și croitorese”, și anume cearta dintre acestea și boieroaicele de la curtea
moldovenească. Neînțelegerea a pornit din cauza vorbelor rostite de Haska Karpicza, o drușcă
cazacă, vizavi de căsătoria celor doi tineri: „Am venit la voi pentru pradă şi chiar dacă sunteţi
mai făloase decît noi, tot aţi dat pe domniţa voastră după un cazac”.22

La finalul petrecerii, Timuș s-a dus în iatac de unde a ieșit tocmai miercuri, pentru a
merge să se plimbe călare. A doua zi, familia domnească, cu boierii și boieroaicele „au
prînzit împreună, în camera doamnei”, alături de cei doi tineri proaspăt căsătoriți.23

Urmează schimbul de daruri între familia miresei și cea a mirelui. Domnitorul i-a
dăruit ginerelui său „o bucată de brocard de aur”. Timuș i-a oferit socrului său „o blană de
18
Ibidem, p. 475.
19
Ibidem.
20
Ibidem, p. 476, nota 42.
21
Ibidem, nota 43.
22
Ibidem, p. 476.
23
Ibidem.
Vlaicu Iuliana-Cristiana
Seria II

samur”, soției sale „o haină de damasc căptușită cu samur”, iar boierilor „cîte o sută de lei”.
Apoi, Vasile Lupu îi mai dăruiește lui Timuș patru cai, „doi turcești înșeuați și cu tot tacîmul
și doi moldovenești”. Nici solul Țării Românești nu este uitat de domn, primind „un cal
turcesc cu tot tacîmul”. Zestrea dată de domn fiicei sale este compusă din 20000 de taleri și
încă 2000 de ducați, o caretă, plus multe alte daruri oferite suitei lui Timuș.24

Pe 6 septembrie 1652, domnița Ruxandra însoțită de Vasile Lupu și de mama sa

vitregă, doamna Ecaterina, de o mulțime de boieri, curteni și țărani, dar și de suita soțului său,
cu lacrimi în ochi se despărțea de ținuturile natale și pleca la Cehrin, capitala țării cazacilor.25

Potrivi acestei descrieri, nunta a ținut șapte zile, de sâmbătă 30 august, până pe 6
septembrie, după cum cerea obiceiul. Autorul conturează în detaliu minunatele dansuri
moldovenești, cântecele încântătoare de la nunțile moldovenilor, bogăția meselor, zestrea
miresei și darurile mirelui pentru apropiații miresei. Se poate observa intenția germanului
anonim de a scoate în evidență diferența dintre poziția socială a lui Vasile Lupu și Timuș
Hmelnițki. Pe tot parcursul textului, familia domnească și moldovenii sunt prezentați ca
oameni culți și civilizați, în timp ce Timuș și suita sa sunt descriși ca niște sălbatici groaznici
și nesuferiți, atât la înfățișare, cât și la suflet.

În ziua de Florii a anului 1653, logofătul Gheorghe Ștefan strânge armată și îl alungă
pe Vasile Lupu din Moldova, vrând chiar să-l ucidă. Domnitorul însă află de planurile sale
mârșave și își duce familia și averile la cetatea Hotinului. De acolo, el cere ajutor hatmanului
Bogdan Hmelnițki, care trimite o oaste condusă de ginerele său, Timuș. Oastea cazacă
reușește să-l readucă pe Vasile Lupu pe tronul Moldovei cu prețul unor jafuri de nedescris
asupra satelor și chiar a mănăstirilor moldovenești. Vasile Lupu profită de prezența oștirilor
cazace, trece în Muntenia, unde suferă o grea înfrângere. Gheorghe Ștefan revine la domnie,
iar Vasile Lupu este nevoit să ia drumul Constantinopolului.26

Timuș revine în Moldova cu armata cazacă în sprijinul socrului său, dar este asediat la
cetatea Suceava de către poloni , fiind grav rănit de o schijă de ghiulea, care îi va fi fatală:
„Timuș pierit de glonț de tun, cum dormia supt cortul său, măcară că era în pământu întins, l-
au nimerit în picior glonțul, după care lovitură, până a treia dzi au stătut mort”27

24
Ibidem, p. 477, nota 60.
25
Ibidem, p.477.
26
Miron Costin, Letopisețul Țării Moldovei de la Aron Vodă încoace, ediție critică de P.P. Panaitescu, București,
Editura Fundația regală pentru literatură și artă, 1944, pp. 137-160.
27
Ibidem, p. 168.
Vlaicu Iuliana-Cristiana
Seria II

Pe patul de moarte, Timuș a primit vestea că Ruxandra a născut doi gemeni: „Înainte
de a-şi da sufletul, el primise vestea îmbucurătoare că soţia sa dăduse naştere la doi gemeni,
dar el nu s-a bucurat, căci nu se împlinise încă nici un an de la căsătoria sa”28

După moartea soțului, domnița Ruxandra trăiește în cetatea Râșcovului, din localitatea
Subotov. Paul de Alep, în subcapitolul intitulat Vizita domniţei Ruxandra la patriarhul
Macarie, relatează despre apariția domniței la biserica Sf. Mihail, unde era depus și trupul lui
Timuș: „Soţia lui, fiica lui Vasile Lupu, domnul Moldovei, a venit de mai multe ori să vadă pe
domnul nostru patriarh, îmbrăcată ca roabă circaziană, cu un colpac de postav îmblănit; şi era
însoţită de fete circaziene şi moldovence ca şi ea, întocmai ca roabele” 29

Martorul declară că domnița a făcut un parastas pentru soțul său, iar mai apoi o
compătimește zicând: „Biata lui soţie, care ştia patru limbi, româna, greaca, turca şi rusa şi
pentru care tatăl ei cheltuise un tezaur de bani ca să o aducă de la Istanbul, este acum departe
de tatăl ei, de mama ei, de fraţii ei, şi de poporul şi ţara ei, trăind printre străini, în palatul
soţului ei, în jurul căruia construise o cetate cu şanţuri”.30

Din cele două informații oferite de Paul de Alep, reiese faptul că Ruxandra nu avea un
trai prea îmbucurător, ci își trăiește zilele în tristețe departe de familie și de locurile natale.

În 1659, Ștefăniță-Vodă, fratele Ruxandrei, voia să o aducă inapoi în Moldova,

trimițând oaste la Râșcov: „[…]den Raşcov, care tîrgu îi didesă Hmil, după moartea feciorului
său, lui Timuş, au trimis oastea asupra Raşcovului, să-l bată şi să o ia cu de-a sila” 31. Toate
aceste eforturi ale moldovenilor au fost însă fără rezultat.

Nu se cunoaște data exactă în care domnița Ruxandra a revenit în Moldova,

testamentul său arată că în anul 1667 ea se afla încă la Râșcov: „[] în locul acesta Râșcov o
casă în tîrg sub șindrilă, cu cămare și pivniță.” 32. În anul 1686, domnița s-a mutat la Suceava,
din cauza invaziilor poloneze asupra Moldovei, unde a fost omorâtă de tâlhari.

Anul morții Ruxandrei Lupu este menționat în Pomelnicul „Neamului Cantacuzinesc”,

de la biserica Talpalari, din Iași, întrucât făcea parte din această familie, pe linie maternă:

28
Maria Holban, Alexandrescu Dersca Bulgaru, M.M. Cernovodeanu, Paul, Călători străini despre țările
române, vol. VI, București, Ed. Științifică, 1976, P. 99.
29
Ibidem, p.306.
30
Ibidem, p. 307.
31
Miron Costin, Letopisețul Țării Moldovei de la Aron Vodă încoace, ediție critică de P.P. Panaitescu, București,
Editura Fundația regală pentru literatură și artă, 1944 p. 211.
32
Vlad Mischevca, Florin Marinescu, Testamentul Roxandrei Lupu (Hmelniţki) din 15 ianuarie 1667, p. 91.
Vlaicu Iuliana-Cristiana
Seria II

„Pomelnicul pune pe Ruxandra domniţa, fata lui Vasile Lupu, căsătorită cu Tumuş şi tăiată în
1686 în cetatea Neamţului de soldaţii poloni, cînd cu prădarea cetăţii. Ea venea nepoată după
întîia soţie a lui Iordachi Cantacuzino vel vistiernic, întrucît Catrina, femeia lui Iordachi, era
fata lui Constantin Bucioc, sora cu Tudosca, soţia lui Vasile Lupu”33.

Așadar, viața domniței Ruxandra Lupu a fost una lungă și zbuciumată, în sensul că a
avut câțiva pețitori de rang ales, fiind o femeie cultă și educată, cu o frumusețe zdrobitoare,
însă a sfârșit prin a fi victima planurilor politice ale tatălui său.

BIBLIOGRAFIE

Costin,Miron, Letopisețul Țării Moldovei de la Aron Vodă încoace, ediție critică de P.P. Panaitescu, București,
Editura Fundația regală pentru literatură și artă, 1944.

Ghibănescu, Gheorghe, Pomelnicul Cantacuzineştilor, în Arhiva Genealogică, nr. 1, ianuarie, 1912.

Holban, Maria; Alexandrescu Dersca Bulgaru, M.M. Cernovodeanu, Paul, Călători străini despre țările române,
vol. V, București, Ed. Științifică, 1973.

Holban, Maria; Alexandrescu Dersca Bulgaru, M.M. Cernovodeanu, Paul, Călători străini despre țările române,
vol. VI, București, Ed. Științifică, 1976.

Mischevca, Vlad, Florin Marinescu, Testamentul Roxandrei Hmelniţki (Lupu) din 15 ianuarie 1667, în:
Civilizația medievală și modernă în Moldova.

Stoicescu, Nicolae, Dicționar al marilor dregători din Țara Românească și Moldova. Secolele XIV-XVII,
București, Editura enciclopedică română, 1971.

33
Gh. Ghibănescu, Pomelnicul Cantacuzineştilor, în Arhiva Genealogică, nr. 1, ianuarie, 1912, p. 39.
Vlaicu Iuliana-Cristiana
Seria II