ION NECULCE

O samă de cuvinte este o operă a lui Ion Neculce, care

cuprinde 42 de legende cu un conținut educativ și o
narațiune simplă după cum spune și Alexandru Piru în
"Istoria literaturii române de la origini până la 1830: „Ceea
ce face farmecul legendelor lui Neculce este conținutul lor
educativ fără ostentație sau cumpănit anecdotic, epicul
cuminte, bătrânesc, narațiunea simplă, populară. Este
lesne de înțeles de ce legendele din O samă de cuvinte au
fost atât de citite și prelucrate de scriitorii din secolul
următor. Aceștia au găsit fără multă zăbavă subiecte de-a
gata, necesitând doar versificația pentru a fi transformate
în cântece, balade sau poeme. De cele mai multe ori, însă,
observație care nu s-a făcut, legendele lui Neculce pierd
din autenticitate în prelucrările poeților, păstrându-și mai
departe adevăratul parfum numai în original.
Letopisețul țărâi Moldovei, de când s-au descălecat țara și
de cursul anilor și de viiața domnilor carea scrie de la
Dragoș vodă până la Aron vodă este o lucrare descriptivă și
epică elaborată de către Grigore Ureche între (1642 -
1647), ce se referă la principalele evenimente istorice care
s-au produs în Principatul Moldovei, între anii de domnie ai
lui Dragoș I și Aron Vodă (1359 - 1594), adică pe o perioadă
totală de 235 de ani, constituind în acest fel un izvor istoric
Ion Neculce s-a născut în anul 1672, în satul Prigorenii Mici
(azi Ion Neculce) din județul Iași. Tatăl său a fost Enache
Neculce vistiernicul, se pare grec de origine[7], iar mama -
Catrina era fiica vistiernicului Iordache Cantacuzino și a
Catincăi Bucioc.[8]

Al doilea soț al Catrinei a fost Enache (Ienachi) grămăticul,

tatăl vitreg al cronicarului. În anul 1686, un podghiaz polon
(podghiaz sau poghiaz = grup de ostași care execută o
incursiune pe teritoriul străin cu scopul de a jefui) a ars
conacul familiei de la Prigoreni și l-a ucis pe Enache.
Catrina cu copiii (mai avea două fete) a fost nevoită să
plece în Țara Românească, pentru a se adăposti la rudele
de acolo, la stolnicul Constantin Cantacuzino. Ea mai era
însoțită de mama ei, Iordăchioaia, și de fratele ei, Iordachi
stolnicul.[9]

În 1691 se întoarce în Moldova, unde capătă slujba de

postelnic. În 1700 era vătaf de aprozi, apoi devine vel-agă (
mare agă, rang boieresc, echivalent șefului poliției), fiind
însărcinat cu găzduirea solului polon Rafael Leszczynski în
Iași. În aceeași perioadă s-a căsătorit cu Maria, fiica biv-
hatmanului Lupu Bogdan,nepoată de soră a lui Dimitrie
Cantemir.

Sub Antioh Cantemir a înaintat până la rangul de vel

spătar, și, după ce a stat retras un timp, a fost făcut mare
hatman (1710-1711) de către Dimitrie Cantemir, la
trecerea acestuia de partea lui Petru cel Mare și a luat
parte la războiul rușilor cu turcii.
După ce rușii au pierdut războiul, în bătălia de la Stănilești
(1711), Neculce a trecut cu Cantemir în Rusia și a stat
acolo câțiva ani, până la 1719, după care, capătă învoirea
de a intra în Moldova , sub domnul Mihai Racoviță. "Atunce
[zice Neculce] și mie mi s-au isprăvit ferman de la Poartă
de pace. Și-am venit la pământul mieu, zăbovind în
străinătate 9 ani, 2 ani la Moscu și 7 ani în Țara Leșească,
cu multe valuri și supăr, care nu le mai poci înșira cu
condeiul meu" A trăit la moșia sa din Boian.

A primit marea dregătorie de vel vornic al Țării de Sus,

acordată de Grigore al II-lea Ghica, în 1731. A murit după
1744, lucru ce se dovedește prin ultimele cuvinte ale
cronicii lui, unde spune că Constantin Mavrocordat, fiind
scos din domnia Moldovei, nu a stat mazilit nici un an
întreg, ci a fost numit în Muntenia, ceea ce s-a întâmplat în
anul 1744.[10]

În lucrarea sa „Istoria literaturii române”, istoricul

Gheorghe Adamescu spune: „Neculce a fost un militar
distins, iar Petru cel Mare l-a prețuit mult și i-a arătat o
deosebită simpatie. Tot așa era privit și de familia lui
Cantemir și de ceilalți boieri; de aceea când a voit să se
întoarcă în țară, cu multă greutate a scăpat de insistențele
lor. El însă a ținut cu orice preț să-și vadă țara și nu s-a
temut că i se va întâmpla vreo nenorocire, vreo persecuție,
ci - precum însuși zice - și-a pus nădejdea în Dumnezeu,
care din toate l-a scăpat.
. Legenda ->Ştefan-vodă cel Bun, luund domnia Moldovii şi
viind turcii în zilele lui să treacă în Moldova la Galaţi, i-au
bătut foarte rău pe turci şi au luat şi Cetatea Albă şi Chilia
de la turci. Apoi mai pe urmă iar le-au luat turcii aceste
doua cetăţi. Şi în câteva rânduri s-au bătut Ştefan-vodă cu
turcii. Iar când s-au bătut la Războieni, atunci s-au aşezat
turcii cu Ştefan-vodă. Şi le-au dat hotar şi au luat Bugeacul
şi au făcut pace. Şi turcii apoi au adus tătarî din Crâm şi i-
au aşezat în Bugeac, care stau şi pănă astădzi, precum au
aşezat şi la Hotin lipcani.