Ce sunt cronicarii?

• Cronicarii sunt stâlpii literaturii noastre umaniste. Orice faptă, orice acţiune rămâne în
amintirea civilizaţiei, însă, omenirii îi este caracteristică uitarea lucrurilor ce trebuie ţinute
minte. De asemenea, cronicarii sunt fondatorii curentului umanist, şi, fiind nişte stâlpi ai
literaturii, ei creează istoria şi cunoştinţele în integritate. Locul lor este adesea subestimat, iar
numele lor sunt date uitării, totuşi, preţul muncii lor este de neînchipuit şi slavă lor trebuie să
fie eternă, căci, şi-au petrecut viaţa în colectarea de subiecte importante ce sunt numite cu
mândrie prin slava de dezvoltare a omenirii.
 Ion Neculce
(1672 -1745)

֎Chirilă Mihai-Darius ֎Antohi Alexandru ֎Sîmbotin Flavius-Ionuţ

֎Creţu Alexandra ֎Costrăşel Ioana-Daniela ֎Adam Iasmina-Felicia
„La moldoveanul Ion Neculce ni se înfăţişează ,la prima vedere, un boier
de țară, un fel de răzeş, fără cultură şi fără orizont, dar având cu toate
acestea un temperament foarte puternic şi o inimă în legătură cu inima
[…] poporului român aşa cum se înfăţisează el în Moldova; deci un
moldovean de treabă şi sfătos, un mare povestaş […].”

(N.Iorga, „Istoria literaturii româneşti”)

 „La moldoveanul Ion Neculce ni se înfăţişează ,la prima vedere, un boier de țară,
un fel de răzeş, fără cultură şi fără orizont, dar având cu toate acestea un
temperament foarte puternic şi o inimă în legătură cu inima […] poporului român
aşa cum se înfăţisează el în Moldova; deci un moldovean de treabă şi sfătos, un
mare povestaş […].”

(N.Iorga, „Istoria literaturii româneşti”)

• Ion Neculce s-a născut în anul 1672, în satul Prigorenii Mici (azi Ion Neculce) din judeţul Iaşi. Ion
Neculce (1672-1745) este, cronologic vorbind, al treilea mare cronicar moldovean, dupa Grigore Ureche si
Miron Costin, continuator al cronicilor acestora, prin care se reconstituie istoria Moldovei “de la al doilea
descălecat”. A fost un boier moldovean după mamă dar de origine modestă după tată fiind influenţat mai
mult dinspre ramura maternă (a ramas de timpuriu orfan de tată), ceea ce il determină pe G. Calinescu să
spună că Neculce „aparţine unei boierii solide”.

• Viitorul cronicar – crescut în vremuri tulburi pentru Moldova atacată de turci sau tătari – pleacă cu
bunica din partea mamei intre anii 1686-1690 în Ţara Românească , de „răul leşilor” , învaţă carte pe
apucate dar face o serioasă şcoală a vieţii . În Ţara Românească o deosebită influenţă benefică asupra lui
Neculce a avut-o educaţia umanistă a unchiului său , Constantin Cantacuzino. In 1693 graţie altui unchi al
său, Ion Neculce capătă o primă slujba pe lângă domn : postelnicel . Ce inseamna asta? Funcţia în sine
presupunea îngrijirea dormitorului domnesc dar era o primă treaptă spre înaltele funcţii boiereşti . O
ucenicie.
• Intră de timpuriu în viaţa publică şi se înalţă treptat pe scara dregatorilor. Este nevoit să se refugieze,
din cauza instabilităţii vremurilor, în Rusia şi Polonia. Întors după ani în ţara este repus în drepturi şi îşi
recapată averea; trăieşte alte ascensiuni şi alte coborâşuri sociale . Graţie minţii agere, sensibilităţii sale,
graţie, de asemenea, preocupărilor sale politice, administrative, militare, dovedind o rară complexitate
psihologică.

• Ion Neculce a decedat în anul 1745 în Târgu Frumos şi înmormântat în cimitirul ‘Bisericii de lemn din
Prigoreni’, o biserică de lemn din satul Prigoreni (judeţul Iaşi).
• Lucrarea de căpătâi a lui Neculce - înafară de compilarea cronicilor anterioare este “Letopiseţul Ţării
Moldovei” de la Dabija Vodă până la a doua domnie a lui Constantin Mavrocordat.

• Lucrarea cuprinde evenimentele din 1662 până la 1743, la care a fost mai totdeauna părtaş sau le-a
cunoscut de aproape. Cel mai probabil, cronicarul şi-a început lucrul la Letopiseţ după anul 1723, când
avea deja circa 60 de ani - (a lucrat la Letopiseţ până în anul 1744).

• În prefaţa lucrării, autorul relatează că până la Duca-Vodă el s-a condus de diferite izvoare aflate pe la
alţii, "iar de la Duca-Vodă cel bătrân înainte până unde s-o vedea, la domnia lui Ion Vodă Mavrocordat,
nici de pre un izvor a nimănui, ce am scris singur dintru a mea ştiinţă, câte s-au tâmplat de au fost în viaţa
mea. Nu mi-au trebuit istoric străin să cetesc şi să scriu că au fost scrise în inima mea".

• Letopiseţul este precedat de câteva file ce poartă titlul: "O samă de cuvinte ce sîntu audzite din om în
om, de oameni vechi şi bătrâni şi înletopiseţii nu sînt scrise...". Aici se cuprind o serie de tradiţii relative la
diferiţi domni şi care ulterior au format subiectele legendelor şi poemelor din literatura noastră modernă,
precum: “Daniil Sihastru” de Bolintineanu, “Aprodul Purice” de Negruzzi, “Altarul mănăstirii Putna” de
Alecsandri, “Cupa lui Ştefan” de Bolintineanu, “Dumbrava roşie” de Alecsandri, “Visul lui Petru Rareş” de
Alecsandri ş.a.m.d. Aproape toţi domnii, despre care vorbeşte Neculce în cursul cronicii sale, au câte un
scurt portret sau câte o caracteristică.
• Dintre toţi istoricii şi criticii literari, numai George Călinescu l-a caracterizat pe Ion Neculce ca având
un "ton bârfitor şi moralizator”. “Iată un exemplu de “bârfă” a lui Ion Neculce, cu referire la Dumitraşcu-
Vodă, dat de G. Călinescu în “Istoria Literaturii..” (op.cit.): "și era om nestătător la voroavă, telpiz,
amăgitor, geambaș de cai de la Fanar din Ţarigrad; şi după aceste, după toate, era bătrân şi curvar.
Doamna lui era la Ţarigrad; eară el aice îşi luase o fată a unei rachierițe, de pe Podul Vechiu, anume
Arhipoae; eară pre fată o chiema Anița , şi era ţiitoarea lui Dumitraşco-vodă..." Criticul literar Șerban
Cioculescu apreciază (op.cit.,p.92) că: “Neculce nu a putut fi imparţial şi obiectiv, fiindcă a suferit prea
mult în copilărie şi tinereţe de dispreţul acelora care îl vor fi privit pe el şi pe ai săi ca pe nişte "rude
sărace" şimezaliate.”

• Cronica lui Ion Neculce ni s-a păstrat într-un număr de 14 copii manuscrise, dintre care cel mai vechi, cu
intervenţii ale autorului, nedatat, este ms. B.A.R.P.R. nr. 253, folosit şi de Mihai Kogălniceanu, la alcătuirea
primei sale ediții din 1845.

• Firește, nota patriotică a fost mult mai accentuată, însă urmaşii, oricât de talentaţi, sunt departe de arta
spontană a cronicarului (am spune, sunt lipsiţi de autenticitate). În orice caz, poeţi romantici, ei pun avânt
şi solemnitate, lucruri ce nu sunt de găsit la Neculce, prozator și povestitor întru totul apropiat lui Ion
Creangă.