Ion Neculce

Ion Neculce, fiul lui Avram Neculce și al Catrinei

Cantacuzino, s-a născut în anul 1672, la Târgu
Frumos, după cum reiese din documentele
tuturor cercetătorilor. A avut o copilărie foarte
zbuciumată, în 1677 i-a murit tatăl și mama s-a
recăsătorit. Al doilea soț al Catrinei, tatăl vitreg
a lui Ion Neculce a fost Ienachi (Enache).
O vreme au trăit refugiați în Muntenia la
bunicul său, apoi s-au reîntors în Moldova unde
a ocupat diverse funcții intrând astfel în viața publică: postelnic, spătar,
caimacan, și mare vornic.
Scrierea de excepțională valoare a literaturii noastre vechi, „Letopisețul
Țării Moldovei” a lui Ioan Neculce, marchează totodată și un apogeu în
sensul că niciuna dintre cronicile ce-i vor urma nu se vor mai ridica la o
asemenea valoare. Mai întâi, spre deosebire de alți cronicari din secolul
al XVII-lea care și-au pus scrisul în slujba unui domn, Neculce este
singurul care produce o operă independentă, așa cum i-o dictau cele
scrise în inima lui. În fruntea Letopisețului au fost așezate patruzeci și
două de legende istorice reunite sub titlul „O samă de cuvinte ce sunt
auzite din om în om, de oameni vechi și bătrâni și în letopisețe nu sunt
scrise...”. Letopisețul cuprinde douăzeci și cinci de capitole
corespunzătoare celor douăzeci și cinci de domnii de perioade
înfățișate de cronicar. „Letopisețul” lui Neculce marchează debutul
prozei literare românești, autorul fiind considerat primul povestitor
artist român.