Cine este chemat la o slujbă, să se ţină de slujba lui.

Cine învaţă pe alţii, să se ţină de învăţătură.

(Romani 12:7)
Dumnezeu să binecuvânteze
România!

STUDIEREA ŞI APROFUNDAREA
DIVERSELOR ASPECTE ŞI PROBLEME LA:
NICHITA STĂNESCU – POVESTE SENTIMENTALĂ
(patru comentarii)
Lecţii educative pentru elevii din clasele IX-XIII
1 Prof. IOAN HAPCA
 ■ Literatura română neomodernă
■ Calea spre curentul neomodernist în România a fost deschisă în
anul 1941 prin apariția revistei Albatros condusă de Geo Dumitrescu
în care se afirma o nouă direcție în literatura română.
■ Anul 1943 constituie o nouă etapă în evoluția fenomenului
neomodernist, odată cu înființarea Cercului Literar de la Sibiu.
■ Membrii acestui cerc adresează actul de înființare scris de
Ion Negoițescu și semnat printre alții de Victor Ionescu, Ștefan
Augustin Doinaș, Radu Stanca lui Eugen Lovinescu, afirmându-și
intenția de a se întoarce către modernismul interbelic, fără însă a
neglija propriile deziderate estetice și fără a încerca sincronizarea
cu spiritul veacului.
După această etapă în istoria poeziei postbelice se disting trei
perioade:
Realismul-socialist (proletcultism 1949-1964)
Neomodernismul: anii '60
Postmodernismul: anii '80
SURSA: https://ro.wikipedia.org/wiki/Literatura_rom%C3%A2n
%C4%83_neomodern%C4%83

2 CLICK/ENTER , după citirea ultimului cuvânt!

Prof. IOAN HAPCA
■ Caracteristici ale neomodernismului
■ Poeții neomoderni au debutat în jurul anului 1960 și au
intenționat să redea poeziei atributele firescului și
libertatea alegerii formelor de exprimare.
■ Acest demers a fost posibil în contextul dezghețării
ideologice de la începutul anilor '60, când autoritățile
manifestă o oarecare toleranță în privința formelor de
expresie fără a abandona însă ideea abordării unor teme
corespunzătoare ideologiei comuniste.
■ Poeți neomoderniști
■ Primul poet neomodernist poate fi considerat Nicolae
Labiș,deși numai în anumite aspecte ale operei sale
poetice. Eugen Simion îl numea pe Labiș buzduganul
unei generații.
■ Adevărații neomoderniști sunt Nichita Stănescu, Ana
Blandiana, Marin Sorescu, Ioan Alexandru, Mircea
Dinescu, care au reînnodat legătura dintre nou și tradiția
lirică interbelică. Aceștia încearcă revenirea la metafore
subtile și la imagini insolite, bazate pe un limbaj
ambiguu.
3 Prof. IOAN HAPCA
 ■ Nichita Stănescu s-a născut
la Ploieşti, la 31 martie 1933,
„dintr-un ţăran român venit la
oraş şi dintr-o rusoaică”, după
cum mărturisea poetul.
■ Urmează liceul „Sf. Petru şi
Pavel” din Ploieşti, iar
Facultatea de Filologie la
Universitatea din Bucureşti.
■ Debutează la revista
„Tribuna”, apoi lucrează la mai
multe ziare şi reviste, intre care
„România liberă”, „Gazeta
literară” şi „Luceafărul”.
■ În 1975 primeşte premiul
internaţional „Herder” pentru
poezie.
Nichita Stănescu moare la 13
decembrie 1983, fiind
înmormântat la cimitirul Belu.
4 Prof. IOAN HAPCA
■ Tatăl poetului, Nicolae Hristea Stănescu, s-a născut la 19
aprilie 1908.
■ Linia sa genealogică are la origine țărani prahoveni veniți la
oraș, în Ploiești, la începutul anilor 1800. Mai apoi, foștii țărani
prahoveni au devenit meșteșugari și comercianți ploieșteni,
precum bunicul poetului, Hristea Stănescu, specializat în
producerea și comercializarea unor țesături grele de tipul abalei.
■ Mama sa, Tatiana Cereaciuchin, s-a născut în ziua de 16
februarie 1910, la Voronej.
■ Tatăl Tatianei a fost fizicianul și generalul Nikita
Cereaciuchin.
■ Ca urmare a Revoluției din Octombrie, generalul Cereaciuchin se refugiază
discret și rapid împreună cu familia sa, formată din soție și două fete, în
România, inițial în Constanța și ulterior la Ploiești, unde se stabilesc.
■ Aici, în orașul petroliștilor dar și al lui Ion Luca Caragiale, viitorii părinți ai
lui Nichita se vor întâlni și căsători la 6 decembrie 1931.
Întâiul lor născut va purta, emblematic, prenumele ambilor bunici, al
generalului-fizician rus și al comerciantului român, Nichita (și) Hristea
Stănescu. CLICK/ENTER, după citirea ultimului cuvânt!
5 Prof. IOAN HAPCA
■ Opera literară a lui NICHITA STĂNESCU

■ Volume de poezii: „Sensul iubirii”

(1960), „O viziune a sentimentelor”
(1964), „Dreptul la timp” (1965),
„11 elegii” (1966), „Afla”, „Roşu vertical”,
„Oul şi sfera” (1967), „Laus Ptolemaei”
(1968), „Un pământ numit România”,
„Necuvintele” (1969), „În dulcele stil
clasic” (1970), „Opere imperfecte” (1974),
„Starea poeziei” (1975), „Epica Magna”
(1978), „Noduri şi semne” (1892).
■ Volum de eseuri: „Cartea de recitire”
(1972), „Respirări” (1982).
CLICK/ENTER, după citirea ultimului cuvânt!
6 Prof. IOAN HAPCA
DEFINIȚII DIN DICȚIONAR
ADOLESCÉNȚĂ s. f. Perioadă a vieții omului cuprinsă între
vârsta pubertății și cea adultă, în care are loc maturizarea treptată
a funcțiunilor fizice și psihice ale organismului. – Din fr.
adolescence, lat. adolescentia.
ADOLESCÉNȚĂ s. f. perioadă în viața omului între 13 (15) și 18
(19) ani, în care se intensifică procesele de creștere. (< fr.
adolescence, lat. adolescentia)
ADOLESCÉNT, -Ă, adolescenți, -te, s. m. și f. Persoană care
este la vârsta adolescenței. – Din fr. adolescent, lat.
adolescens, -ntis.
ADOLESCÉNT, -Ă, adolescenți, -te, s. m. și f. Persoană ajunsă la
vârsta dintre copilărie și tinerețe. – Fr. adolescent (lat. lit.
adolescens, -ntis).
CLICK/ENTER, după citirea ultimului cuvânt!
7 Prof. IOAN HAPCA
 ■
DICȚIONAR (yolă
(iolă, iole), s.f. (din
fr. yole) –
ambarcaţie sportivă
îngustă şi uşoară, cu
o velă prinsă de un
catarg, condusă de o
singură persoană.)

8 Prof. IOAN HAPCA

NICHITA STĂNESCU, ADOLESCENȚI PE MARE

Această mare e acoperită de adolescenți

care învață mersul pe valuri, în picioare,
mai rezemându-se cu brațul, de curenți,
mai sprijinindu-se de-o rază țeapănă, de soare.
Eu stau pe plaja-ntinsă tăiată-n unghi perfect
și îi contemplu ca la o debarcare.
O flotă infinită de yole. Și aștept
un pas greșit să văd, sau o alunecare
măcar pân' la genunchi în valul diafan
sunând sub lenta lor înaintare.
Dar ei sunt zvelți și calmi, și simultan
au și deprins să meargă pe valuri, în picioare.
CLICK/ENTER, după citirea ultimului cuvânt!
■
Nichita Stănescu se înscrie în literatura contemporană,
remarcându-se prin expresivitatea limbajului şi o viziune ca totul
inedită asupra cuvântului.
■
Nichita Stănescu este cel mai mare poet al generaţiei
postbelice, considerat a fi, încă de când trăia, „un clasic în viaţă”.
■
Descendenţa spirituală a lui Nichita Stănescu vine, fără
îndoială, din lirismul lui Mihai Eminescu, căruia îi şi dedică
poezia sa de debut, „O călărire în zori”.
■
Pentru Nichita Stănescu, Cuvântul este „preumblare prin
sinele lucrurilor”, poezia e definită ca „aventura cuvântului”, iar
lumea, ca atare, nu există în afara acestuia, ci se naşte odată cu
revelarea eului, a cunoaşterii de sine în „Cartea de recitire”.
■
Nichita Stănescu identifică vorbirea, cuvântul cu obiectele,
altfel spus, cuvintele au materialitate: „Între actul vorbirii şi cel al
apucării unui obiect cu mâna nu era nicio diferenţă (...). Între
mâna copilului şi limba lui nu e nicio diferenţă. Limba lui are
cinci degete, ca şi mâna lui, şi apucă la întâmplare cu ea orice
obiect
10 abstract, cu aceeaşi dibăcie cu care apuci un fruct sau o
Prof. IOAN HAPCA CLICK/ENTER, după citirea ultimului cuvânt.
■
Arta este, în concepţia lui Nichita Stănescu, o modalitate de
cunoaştere, iar artistul este Demiurgul, poetul identificându-se
cu poezia într-un tot primordial, iar cuvintele fiind ipostaze ale
existenţei poetului.
■
Referindu-se la specificul liric stănescian, Eugen Simion
afirma că poetul „se face că se joacă cu nişte jucării ce se cheamă
univers, destin, existenţă, iubire, moarte, singurătate”.
■
Poezia „Adolescenți pe mare” face parte din cel de al treilea
volum de poezii al lui Nichita Stănescu „Dreptul la timp”
(1965), celelalte două anterioare fiind „O viziune a
sentimentelor” (1964), precedat de „Sensul iubirii” (1960).
■
Deocamdată, aflat încă în faza mai ingenuă, de dincoace de setea
de abstracțiuni care îl vor absoarbe în cele „11 elegii”, poetul își
trăiește emoțiile și sentimentele aproape corporal.
■
Dorurile neîmplinite sunt pe punctul de a se întrezări și jubilațiile
descoperirilor unor visuri ce par a se împlini se revarsă în versuri
foșnitoare ca niște mătăsuri de mare preț.
CLICK/ENTER, după citirea ultimului cuvânt!
11 Prof. IOAN HAPCA
■
Imaginarul poetic
■
Desigur, motivul-imagine al sublimului mers pe valurile mării își
are punctul de plecare în mitul biblic prea bine cunoscut:
■
„Și i-a văzut pre dânșii (pe apostoli, n.n.) că se chinuiesc vâslind,
că era vântul împotriva lor. Și către a patra strajă a nopții a
venit la dânșii umblând pre mare, și voia să treacă pe lângă ei.
Iar lor văzându-L pre dânsul umblând pre mare, li s-a părut că
este nălucă și au strigat. Căci toți L-au văzut pre El și s-au
turburat. Dar El îndată a grăit cu dânșii și le-a zis: Îndrăzniți, Eu
sunt, nu vă temeți!” (Marcu, 6, 48-50)
■
„Și intrând în corabie, mergeau de cea parte de mare la
Capernaum. Și iată întuneric s-a făcut, și nu venise către ei Iisus.
Și marea s-a ridicat, vânt mare suflând. Deci vâslind ei ca la
douăzeci și cinci sau treizeci de stadii, văd pre Iisus umblând pre
mare, și apropiindu-Se de corabie, ei s-au înfricoșat. Iar El a zis
lor: Eu sunt; nu vă temeți”. (Ioan, 6, 17-20)
CLICK/ENTER, după citirea ultimului cuvânt!
12 Prof. IOAN HAPCA
■
Ca să poți merge pe valurile mării trebuie să fii Iisus. Ca să poți
crede, să fii sigur că se poate merge pe valurile mării, trebuie să
accepți miracolul divin, forța material-emoțională (punct maxim,
altfel spus, de manifestare a extazului liric) ce poate transforma
concretul în imponderabil și invers.
■
Poetul are, așa zicând, viziunea unor Iisuși-adolescenți, o
superbă, fantomatică, magnifică, „infinită” flotă de yole „care
învață mersul pe valuri, în picioare”. O contemplă ca pe o
debarcare a salvării de pe plaja „tăiată-n unghi perfect”, încă
neîncrezător, controlând lucid incredibila minune, așteptându-se
la câte un pas „greșit”, la vreo „alunecare”, la o scufundare măcar
până „la genunchi în valul diafan” care „sună” sub înaintarea lor
majestuoasă („sunând sub lenta lor înaintare”).
■
Este, altfel spus, jubilația aflării forței unei generații, care e și
aceea a poetului, capabilă să înfrunte, prin chiar puterea spiritului,
vicisitudinile unor vremi potrivnice. Vârsta bărbăției pure,
neîntinate, a curajului mai presus de firea comună a unei generații
îmbătrânite,
13 îngenuncheate, cu idealurile înfrânte, fără speranțe.
Prof. IOAN HAPCA
■
„Adolescenți pe mare” este poezia „vârstei de bronz” a lui
Nichita Stănescu și a generației sale, mai bine zis a generației
aflate cu numai o jumătate de pas în urma sa.
■
Ideea poetică e susținută de o muzică a cuvintelor ce-i este
specifică poetului, în o sintaxă dreaptă, calmă, firească, ritmată
larg, ca o respirație a mării și a pământului, cu rimele, fiecare la
locurile lor, venite parcă din întâmplare sub condei, la acest
maestru al versului liber.
■
Trimiterea la textul biblic am făcut-o, așa zicând, cu de la noi
putere, fără vreun semn al poetului de trimitere într-acolo. Ea
poate fi chiar involuntară, ieșită din subconștientul inspirației,
lucru cu atât mai uimitor, semn indubitabil al unui poet mare în
stare să surprindă mișcările cele mai secrete ale sufletului.
■
Lirismul este absolut, cu atât mai mult cu cât textul ni se prezintă
aproape nud, lipsit de orice artificii, murmurat colocvial ca o proză
oarecare, desfășurată mai curând mental, surdinizată la
maximum, discretă asemenea unei viziuni destinate numai
inițiaților.
14 CLICK/ENTER, după citirea ultimului cuvânt!
Prof. IOAN HAPCA
■
Particularităţi neomoderniste
■
Neomodernismul constituie o orientare manifestată în literatura
română şi situată, cronologic, în perioada 1960-1980.
■
Estetica neomodernismului ar putea fi caracterizată prin câteva
norme:
■
- Revenirea la lirismul poeziei moderniste din perioada
interbelică;
■
- Cultivarea marilor teme existenţiale;
■
- Intelectualismul, reflecţia filozofică, lirismul abstract;
■
- Ambiguitatea limbajului şi insolitul metaforelor.
■
În „Adolescenți pe mare” , de Nichita Stănescu,
elementele neomoderniste apar încă de la prima lectură: poetul
abordează, în modul său propriu, jubilațiile descoperirilor
unor visuri ce par a se împlini.
■
Reflecţia filozofică asupra acestora, imaginile neobişnuite,
metaforele subtile şi versurile cu rimă încrucișată se
înscriu în aceeaşi estetică neomodernistă.
15 CLICK/ENTER
Prof. IOAN HAPCA , după citirea ultimului cuvânt!
■
AMINTEȘTE-ȚI TRĂSĂTURILE POEZIEI NEOMODERNISTE!
■
Poezia adevărată se întoarce la izvoarele modernității
interbelice.
■
Nu fac compromisurile morale, tematice și stilistice
cerute de poezia realist-socialistă.
■
Poezia este o stare lirică.
■
Poezia e o expresie metaforică a trăirilor profunde ale
ființei, integrând visul și mitul.
■
Limbajul poeziei nu mai e un simplu mod de expresie,
ci și un scop în sine.
■
Limbajul devine o lume căreia poetul îi explorează
frumusețile și capacitățile de expresie.
■
Este cultivat uneori limbajul prozaic sau jocul cu
vorbele:
■
În poezia lui Nichita Stănescu coexistă două căi de cunoaștere a lumii, pe de
o parte, poeziile lui stau sub semnul imaginației, bântuit fiind de „îngerul”
cunoașterii și al speculației metafizice, pe de altă parte stau sub semnul unui
regim senzitiv, poetul fiind posedat de „daimonul” trăirii și scufundării în
materie. CLICK/ENTER, după citirea ultimului cuvânt!
16 Prof. IOAN HAPCA
NICHITA STĂNESCU, ADOLESCENȚI PE MARE

Această mare e acoperită de adolescenți

care învață mersul pe valuri, în picioare,
mai rezemându-se cu brațul, de curenți,
mai sprijinindu-se de-o rază țeapănă, de soare.
Eu stau pe plaja-ntinsă tăiată-n unghi perfect
și îi contemplu ca la o debarcare.
O flotă infinită de yole. Și aștept
un pas greșit să văd, sau o alunecare
măcar pân' la genunchi în valul diafan
sunând sub lenta lor înaintare.
Dar ei sunt zvelți și calmi, și simultan
au și deprins să meargă pe valuri, în picioare.
CLICK/ENTER, după citirea ultimului cuvânt!
■
Al doilea comentariu al poeziei
ADOLESCENȚI PE MARE
■
Operele literare care aparţin genului liric sunt scrise în versuri,
împărţite, de cele mai multe ori, pe strofe. Se remarcă prezenţa
eului liric, care îşi exprimă în mod direct gândurile şi
sentimentele. Nu apar personaje, nu se povestesc întâmplări. Sunt
folosite multe figuri de stil şi imagini artistice.
■
Nichita Stănescu este un poet modern, prin urmare limbajul poetic folosit
este, predominant, metaforic. Poezia „Adolescenţi pe mare” are o structură
unitară, versurile ei nefiind grupate pe strofe.
■
Tema abordată este cea a adolescenţei, din versuri degajându-se regretul şi
nostalgia eului liric după această vârstă, iar motivul este cel al mării.
■
Incipitul poeziei ne introduce brusc într-un spaţiu acoperit de ape şi plin de
adolescenţi care încearcă să sfideze limitele posibilului: „Această mare e
acoperită de adolescenţi / Care încearcă mersul pe valuri în picioare.” Versul
al doilea redă specificul vârstei adolescenţei, vârstă la care totul pare realizabil.
■
Adolescenţii au puterea de a crede cu tărie în visele lor, şi de aceea le fac să
devină
18 posibile. E o calitate pe care oamenii maturi, dezamăgiţi de viaţă, o pierd
Prof. IOAN HAPCA CLICK/ENTER, după citirea ultimului cuvânt.
CLICK/ENTER, după citirea ultimului cuvânt.
■
Pentru a putea merge pe mare, adolescenţii se reazemă „cu
braţul de curenţi, / mai sprijinindu-se de-o rază
ţeapănă de soare.”
■
„Soarele” este un simbol al optimismului, al speranţei, iar razele
sale devin punct de sprijin pentru tineri.
■
Eul liric îşi face simţită prezenţa folosind verbe şi pronume la persoana I,
singular: „eu”, „stau”, „îi”, „contemplu”, „aştept.” El îi priveşte pe
adolescenţi cu ochii unui spectator din afară, aşezându-se „pe plaja tăiată-n
unghi perfect” (dorinţa de perfecţiune e specifică adolescenţei), tinerii
părându-i „o flotă infinită de yole”.
■
Sentimentele trăite de eul liric sunt de regret şi nostalgie pentru
adolescenţa pierdută, dovadă faptul că îi urmăreşte pe adolescenţi,
aşteptând un pas greşit sau o alunecare a acestora, care să-i facă să
intre „măcar pân’ la genunchi în valul diafan” (epitet).
■
Încercarea de a-şi duce visele la îndeplinire îi poate face pe adolescenţi să aibă
unele ezitări sau poticniri, dar ei sunt „zvelţi şi calmi”.
■
Uniţi în idealul lor, aceştia vor reuşi „simultan” să-şi realizeze toate idealurile:
„Au şi deprins să meargă pe valuri în picioare”.
■
Prin adverbul de întărire „şi” este exprimată mirarea eului
CLICK/ENTER liric
, după faţăultimului
citirea de reuşita
cuvânt.
19 de facilă a tinerilor.
atât Prof. IOAN HAPCA
■
Imaginile artistice dominante în poezie sunt cele vizuale,
panoramice: „Această mare e acoperită de adolescenţi”, „plaja-
ntinsă”, sau ieşite din comun: „rază ţeapănă de soare”; apar şi
imagini dinamice: „mersul pe valuri în picioare” (vers iterativ),
„rezemându-se cu braţul, de curenţi”, „flotă... de yole”, „un pas
greşit sau o alunecare”.
■
Versificaţia este modernă, apare rima încrucişată, măsura
versurilor este variabilă. Se remarcă ingambamentul (continuarea
unei idei poetice în două sau mai multe versuri consecutive, care
încep cu literă minusculă).
■
Prin faptul că, în poezie, apare eul liric, care îşi exprimă în mod
direct trăirile şi sentimentele, nostalgia după etapa adolescenţei,
într-un limbaj metaforic şi prin imagini artistice, „Adolescenţi
pe mare” aparţine genului liric.
■
Versurile „Această mare e acoperită de adolescenţi / care învaţă mersul pe
valuri în picioare” demonstrează curajul adolescenţilor, care se aventurează în
acţiuni ce par imposibil de realizat, în concepţia oamenilor maturi. Adolescenţii
au optimism, pentru că ei „învaţă mersul pe valuri în picioare”, reuşind acolo
20 nimeni nu le-ar da vreo şansă.
unde CLICK/ENTER
Prof. IOAN HAPCA , după citirea ultimului
■
La o primă analiză a poeziei, se observă descrierea unui etape a
vieții, adolescența. Marea este asociată cu o barieră imaginară pe
care adolescenții trebuie să o treacă pentru a descoperi atât
greutățile, cât și bucuriile ce urmează a le fi dezvăluite de-a lungul
timpului („Aceasta mare e acoperită de adolescenți”). Ultimele
versuri ale poeziei se încheie cu așteptarea nereușitei reflectată
prin vorbele eului poetic („Și aștept/ un pas greșit să văd, sau o
alunecare”), dar spre uimirea sa, calitățile adolescenților , „zvelți
și calmi” îi ajută să înainteze cu încredere pe valurile „mării”.
■
Expresivitatea este una dintre caracteristicile stilului lui Nichita
Stănescu, prezentă şi în această poezie şi este datorată unui
limbaj simplu, firesc, fără multe figuri de stil, pentru că poezia nu
se mai bazează pe reprezentare, ci este ea însăşi un act.
■
Transparenţa ideii poetice este ilustrată aici de imagini artistice
şi de prezenţa eului liric ca spectator.
■
DICȚIONAR (yolă (iolă, iole), s.f. (din fr. yole) – ambarcaţie
sportivă îngustă şi uşoară, cu o velă prinsă de un catarg, condusă
de
21o singură persoană.) Prof. CLICK/ENTER
IOAN HAPCA , după citirea ultimului cuvânt!
■
În opera literară „Adolescenți pe mare” poetul cu ajutorul
eului liric își exprimă direct sentimentele utilizând figuri de stil și
imagini artistice.
■
Poezia are forma unui monolog liric. Prezenta eului liric se
manifestă prin confesiunea propriu-zisă, prin utilizarea verbelor la
persoana întâi „stau”, „aștept” etc.
■
Poetul creează o lume imaginară atât prin conținutul de idei
poetice cât și prin imagini vizuale.
■
Textul debutează cu imaginea mării ca metaforă a vieții. Sunt
aduși în prim-plan adolescenții care deprind să țină piept
greutăților existențiale.
■
Următoarele versuri tot pe baza metaforelor prezintă ezitările și
îndârjirea adolescenților care înfruntă dificultățile vieții.
■
Eul liric apare în ipostaza maturului, care urmărește de la
distanță pașii în viață, la început nesiguri dar în timp din ce în ce
mai fermi ai adolescenților.
CLICK/ENTER, după citirea ultimului cuvânt!
22 Prof. IOAN HAPCA
■
Poezia ADOLESCENȚI PE MARE este un pastel,
deoarece este o creație lirică, descriptivă, care prin
intermediul peisajului mării transmite sentimentele
eului liric.
■
În poezie apar imagini artistice și figuri de stil precum
epitetul „raza țeapănă”, toate specifice acestui gen.
■
Modul de expunere dominant este descrierea. Poetul
dorește să transmită cititorilor prin descriere
sentimentele pe care le avea în acel moment.
■
Eul liric își face simțită prezența în sintagma „Eu
stau”.
■
Datorită celor scrise mai sus poezia „Adolescenți pe
mare” de Nichita Stănescu este un pastel.
CLICK/ENTER, după citirea ultimului cuvânt!

23 Prof. IOAN HAPCA

■
Scrie, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre
următoarele cerinţe, cu privire la textul poeziei
ADOLESCENȚI PE MARE :

1. Notează câte un sinonim contextual pentru cuvintele ţeapănă şi lentă. 2

puncte
2. Precizează rolul apostrofului din al nouălea vers. 2 puncte
3. Scrie două expresii/ locuţiuni care să conţină verbul a tăia. 2 puncte
4. Menţionează două teme/ motive literare, prezente în poezie. 4 puncte
5. Stabileşte tipul de rimă şi măsura din primele patru versuri. 4 puncte
6. Motivează scrierea cu literă mică la începutul unora dintre versurile poeziei.
4 puncte
7. Prezintă semnificaţia unei figuri de stil din text. 4 puncte
8. Comentează, în 6 - 10 rânduri, ultimele două versuri, prin evidenţierea
relaţiei
dintre ideea poetică şi mijloacele artistice. 4 puncte
9. Ilustrează una dintre caracteristicile limbajului poetic, prezentă în poezie. 4
puncte
CLICK/ENTER, după citirea ultimului cuvânt!

24 Prof. IOAN HAPCA

■
Răspunsul la fiecare dintre de mai sus:
1. țeapănă = puternică, lentă = lină.
2. Apostroful din versul: „măcar pân' la genunchi în valul diafan”
marchează absența vocalei „ă”, consecințele elidării acestui sunet
fiind păstrarea ritmului și a măsurii versurilor, rostirea într-o
singură silabă / tempo rapid.
3. a tăia drumul / calea cuiva, a-i tăia cuiva (toată) pofta, a tăia
frunză la câini etc.
4. tema adolescenței, motivul mării, motivul biblic al mersului pe
valuri
5. În primele patru versuri – rima încrucișată, măsura de 16 silabe
în primul vers, 14 silabe în al doilea vers, 12 silabe în al treilea vers
și 15 silabe în al patrulea vers.
6. Scrierea cu literă mică este un procedeu prozodic specific
modernismului, prelungit și în neomodernism, numit
ingambament, care se definește prin continuarea ideii din
versurile anterioare, fără a se marca fiecare vers prin majusculă
(scindare
25 a unei unități lexico-sintactice prin dispunerea ei în
Prof. IOAN HAPCA
■
7. Epitetul „lenta înaintare” semnifică plutirea lină, calmă, pe
mare, ca un dans cosmic, a adolescenților cuprinși de elanuri
impetuoase, impulsionați spre descoperire, cunoaștere de sine,
împlinire și desăvârșire a ființei.
8. Ultimele două versuri reprezintă un fel de concluzie /
constatare a întregii poezii, fapt subliniat și prin utilizarea
conjuncției adversative „dar”, care stabilește o opoziție cu ideea
din versurile anterioare.
Spre deosebire de așteptarea celui care îi contemplă, tinerii au
căpătat deprinderea de a „merge pe valuri”, ca Iisus, semn al
puterii extraordinare a acestei vârste mitice și al încrederii pe care
adolescenții o au în ei înșiși. Cele două epitete, „zvelți” și „calmi”,
reprezintă calități ale tinerilor. Adverbul „simultan” evidențiază
ideea unei alinieri ca într-o competiție care-i ajută să se cunoască.
SURSA:
http://www.forum.ebacalaureat.ro/viewtopic.php?f=11&t=105
CLICK/ENTER, după citirea ultimului cuvânt!

26 Prof. IOAN HAPCA

27 Prof. IOAN HAPCA
Jocul dorinței și imaginației pe tărâmul lumii umbrelor
un articol scris de OCTAVIAN LUPU, publicat la data de 12. 10. 2012
Jocul reveriei şi întrebările dificile ale existenţei
■
Privesc pe fereastră trecerea lină a norilor, ce îşi proiectează
umbrele asupra întregului pământ până la unirea sa cu cerul pe linia
orizontului. Dansul norilor este unul dintre cele mai fascinante
spectacole pe care le putem urmări, fiind mereu o schimbare într-un
ritm lent, „zen” aş adăuga, care se concretizează ca un ecou al
permanentelor transformări ce marchează întreaga natură în orice
parte a vastului UNIVERS.
■
Deşi fenomenul fizic al mişcării acestor mase imense de vapori a
fost în mare măsură elucidat, totuşi jocul lor constituie o exprimare
plină de patos şi măiestrie a creativităţii naturii în schimbarea
perpetuă ce se poate intui mereu la intersecţia cosmică dintre spaţiu
şi timp.
■
În aceste clipe de reverie am impresia transpunerii în lumi
paralele ce îşi dispută întâietatea în a mă captiva cu atracţia lor
predominant spirituală sau materială în funcţie de structura lor.
■
Dar este posibil să existe astfel de lumi? Dincolo de scenariile de
anticipaţie, cum se poate înţelege existenţa unui paralelism al
formelor pe care le vedem sau le intuim dincolo de limita vizibilului?
Sau poate totul este doar un joc al imaginaţiei, ce trasează lumi
nevăzute pornind şi întorcându-se către singura realitate în care de
fapt evoluăm?
 Posibile răspunsuri în faţa miracolului vieţii
■
Răspunsul exact va întârzia de-a lungul prezentei vieţi, anume
parcă croită pentru a ne ascunde marele mistere ale Universului,
dar imaginaţia va continua să ţese tot felul de plăsmuiri plecând
de la proiecţia amestecată a norilor pe suprafaţa denivelată a
pământului. Iar aici nu mai este vorba doar de legile fizicii,
deopotrivă fiind implicate cele mai profunde dorinţe şi motivaţii
ce ne urmăresc de-a lungul perioadei noastre de evoluţie terestră. ■
Din această mişcare a gândurilor se naşte pasiunea, dorul,
abnegaţia, dorinţa şi zborul minţii peste orizontul terestru, fapt
care se numeşte imaginaţie.
■
Răsucind şi dezlegând sub forma unor posibile interpretări umbrele proiectate
de către obiectele „cereşti”, imaginaţia începe să plăsmuiască lumi noi, posibile
sau plauzibile, şi îşi dă propria ei explicaţie pentru tot ceea ce există.
■
De exemplu, zâmbesc când îmi aduc aminte când fiind copil îmi ofeream cele
mai năstruşnice interpretări la tot ceea ce vedeam în jurul meu, fără însă a
putea înţelege corect complexitatea realităţii la nivelul informaţiilor de care
dispuneam la acel moment. De fapt, fiecare dintre noi rămâne un copil ce află
lucruri noi în permanenţă şi se minunează de fiecare dată de ceea ce există sau
ar29
putea exista, uneori nefiind posibil săHAPCA
Prof. IOAN facă distincţia dintre acestea două .
 Tripla natură a spiritului uman
■
Ştiinţa este prin natura ei bazată pe scepticism, lucrând mereu sub semnul
întrebării asupra ceea ce investighează. Dimpotrivă, arta este afirmativă, chiar
dincolo de ceea ce este raţional, sondând în profunzime imaginaţia, acest tezaur
al posibilului dincolo de limita restrictivă a probabilului, forţând exprimarea
până la nivelul imposibilului, distorsionând chiar şi cele mai bine aşezate valori
în cazul în care acest lucru este necesar.
■
Pe aceeaşi linie, religia se agaţă ferm prin actul credinţei de latura
transcendentă, ce trece dincolo de ceea ce putem simţi direct sau interpreta cu
mintea noastră. Ea depăşeşte arta, fiindcă numeşte imposibilul posibil şi ceea
ce nu se vede ca fiind perfect vizibil, de aceea ea dezamăgeşte cel mai puternic
atunci când se pare că „nu îşi ţine cuvântul” în a ne conduce la seducătoarea
promisiune a nemuririi.
■
Dar de fapt, există o armonie desăvârşită între cele trei componente
fundamentale ale fiinţei umane, mai precis una, adică știința care
investighează prin întrebări, cealaltă, arta explorează prin afirmaţii, iar cea de-
a treia, adică religia, prin „aruncarea” năvalnică dincolo de umbre prin actul
mistic, dar transcendent, al credinţei.
■
Dacă una dintre componente lipseşte, fiinţa umană nu va fi completă, iar ascensiunea
ei va fi undeva limitată în devenirea cosmică de la pământ către ceruri. Fiindcă presaţi
de temporalitatea condiţiei prezente, trebuie mai devreme sau mai târziu să ne
dezmeticim şi să ne înălţăm vertical către următoarea treaptă a evoluţiei noastre ca fiinţe
30într-o zi vor intra în lumea „zeilor”.
care Prof. IOAN HAPCA
 Suntem mereu copii pe cărarea vieţii
■
Zâmbesc când disting umbrele paşilor mei prin această viaţă începând din cea
mai fragedă copilărie, mai ales atunci când îmi amintesc o mulţime de stângăcii
cu privire la ceea ce am crezut, afirmat sau încercat la acea dată.
■
Uneori am impresia că efortul de a merge pe propriile mele picioare nu s-a
încheiat, ci mereu trebuie să mă izbesc de diferite obstacole, să îmi adun iarăşi
puterile şi să îmi corectez modul de a acţiona pentru a ajunge să progresez în
arta de a mă deplasa cu uşurinţă prin decorul schimbător al existenţei.
■
Şi tocmai de aceea, cred că sub o formă sau alta vom rămâne nişte copii mai
mici sau mai mari, ce vor trebui să înveţe continuu, fără ca acest proces să se
oprească vreodată.
■
Privesc și în jurul meu şi observ tensiunea de pe feţele oamenilor, mersul lor
grăbit spre diferitele destinaţii ale zilei sau nopţii, într-o alergare ce pare că nu
mai are sfârşit decât atunci când puterile cedează definitiv, iar umbrele iau locul
realităţii prezenţei celor care au fost până de curând plini de vlagă.
■
Această efemeritate a existenţei ce se topeşte după o durată mai scurtă sau mai
lungă m-a determinat că caut cu febrilitate ceea ce aș numi „portalul” prin care
se poate ajunge la ceea ce se numeşte „veşnicie”.
■
Există un instinct lăuntric pus în noi, asemenea modului în care plantele simt
puterea gravitaţiei şi se orientează vertical dar în sensul opus ei, ce ne
îndeamnă mereu să căutăm, să nu ne lăsăm bătuţi şi să descoperim în final
31
„portalul” nemuririi. Prof. IOAN HAPCA
 Instinctul eternităţii pierdut pe cărarea vieţii
■
Dar pe drumul prăfuit al pământului, acest instinct începe să devină tot mai
mult estompat de detaliile mai mult sau mai puţin plăcute a ceea ce întâlnim.
■
Întâmplările nefericite ne răpesc bucuria de a trăi şi speranţa unui progres
real, iar obstacolele în loc să ne ajute să privim spre cer pentru a le depăşi, ne
determină mai degrabă să privim prea mult la detaliile lor neplăcute. Şi nu
întâmplător, în perioada contemporană pe care o trăim scepticismul a înlocuit
„zborul” imaginaţiei artistice şi „saltul” credinţei a fost depășit de către o
viziune tot mai lipsită de speranță.
■
Paradoxal, acest scepticism ne ajută foarte mult pentru perfecţionarea tehnologiilor de
care ne folosim şi ne ajută în progresul ştiinţei sub diferitele ei ramuri, dar fiinţa umană
rămâne sărăcită prin lipsa celorlalte două componente vitale, care ar trebui să stea
alături cu „ştiinţa” pentru ca experienţa noastră să fie deplină.
■
Suntem tot mai „bogaţi” în lucruri materiale şi tot mai „săraci” în cele spirituale, tot
mai puternici în exteriorul nostru şi tot mai slabi în interiorul fiinţei noastre, iar când
timpul sfârşitului efemerităţii noastre se apropie, neliniştea ia locul complet bucuriei, iar
disperarea ne aruncă într-un neant din care nu se mai poate ieşi. Şi atunci, soluţia
imediată este uitarea, ignorarea acestui aspect neplăcut, fără a se intui că de fapt astfel se
adoptă o atitudine defensivă în faţa realităţii în care am fost aduşi la existenţă.
■
În loc să ne preocupe găsirea „tâlcului” vieţii pe care o trăim, ajungem să ne lăsăm
induşi în eroare de formele mereu schimbătoare din jurul nostru, care de fapt niciodată
nu vor ajunge la un final armonios, mişcările fiind reluate iarăşi şi iarăşi într-o
32
periodicitate ce distruge şi cea mai bine educată
Prof. IOAN răbdare.
HAPCA
 O chemare ce vine din interiorul nostru
■
Arta ne ajută să dăm farmec vieţii, iar exerciţiul credinţei ne
oferă posibilitatea de a străpunge conceptual vălul de întuneric ce
separă lumea aceasta de cea viitoare.
■
Şi din această cauză, cred că este important să dobândim acele
deprinderi ce ne vor ajuta să avem un înţeles mai clar al „tâlcului”
realităţii de care suntem înconjuraţi.
■
Numai aşa spiritul uman va deveni pregătit pentru marele salt al
nemuririi şi va putea distinge calea dincolo de umbrele proiectate
de necunoscutul ce se desfăşoară înaintea noastră.
■
Suntem încântaţi de operele artistice ale trecutului mai mult sau mai puţin
îndepărtat, sau suntem surprinşi de credinţa unor epoci în care oamenii îşi
dedicau întreaga lor viaţă unui ideal transcendent.
■
Dar opera cu adevărat artistică este expresia idealismului unui creator care a
uitat pur și simplu de cadrul descurajator al vieţii pe care o trăia şi s-a ridicat
prin inspiraţie, imaginaţie şi talent deasupra condiţiei sale muritoare.
■
Iar pentru cei care şi-au trăit credinţa cu forţa întregii lor vieţi, se potriveşte
acelaşi model al transcenderii efemerului şi al străpungerii umbrei prin
33
certitudinea ecoului veşniciei. Prof. IOAN HAPCA
 Îmbogăţirea experienţei interioare
■
Dar omul modern se află într-o condiţie cu totul dramatică, lipsit de arta care s ă îl
încânte prin dezlănţuirea autentică a creativităţii şi deopotrivă separat de izvorul sublim,
unic şi de neînlocuit al conştiinţei existenţei divinului în adâncul sufletului omenesc şi
deopotrivă în înaltul cerului, mai presus decât orice alt lucru.
■
Înconjurat de „jucării” mecanice şi electronice, de tehnologii performante, dar fără
suflet, de calculatoare care gândesc asemenea nouă, dar nu au deloc spirit, ci doar ne
reflectă ceea ce gândim, omul zilelor noastre îşi trăieşte clipa, încercând să uite de
farmecul inspiraţiei creatoare şi de extazul atingerii transcendenţei şi depăşirii condiţiei
muritoare.
■
Cu siguranţă că dacă această lume va mai exista, în cele din urmă omul va ajunge să îşi
pună singur capăt evoluţiei sale efemere din cauza lipsei de sens, iar civilizaţia se va
prăbuşi în barbarie sau într-un haos ce nu va mai lăsa decât ruine în urmă.
■
Fără latura estetică şi fără cea transcendentă, gândirea ştiinţifică se va anihila pe ea
însăşi într-o spirală a scepticismului în labirintul întrebărilor fără răspuns, care se vor
strânge tot mai mult în jurul nostru şi se vor multiplica la infinit dincolo de orizonul
efemer al vieţii noastre.
■
Însă acest proces poate fi evitat dacă vom şti să ne educăm gândirea şi simţurile pentru
a contempla frumuseţea existenţei pe care o trăim, să primim lecţia blândă a naturii, ce
mereu se dăruie pe sine renăscând de fiecare dată mereu mai tânără, mereu mai
proaspătă, şi în final, să adăugăm elementul transcendent al credinţei, care nu este
altceva decât ecoul nemuririi ce ne aşteaptă la capătul tărâmului umbrelor prin care
34 să trecem în această efemerăProf.
trebuie viaţă.
IOAN HAPCA
VALORI pe tema conştiinţei naţionale:
 Patriotism – Punem ţara înainte de orice,
datoria înainte de propria persoană, suntem
mândri ştiind că tot ceea ce facem este pentru
elevii din România şi Diaspora.
Integritate – Promovăm cele mai înalte
standarde de etică, onestitate şi corectitudine.
Respectându-ne beneficiarii ne respectăm pe
noi.
Excelenţă profesională – Avem standarde
înalte de calitate. Acţionăm cu profesionalism şi
pragmatism. Dăm tot ce e mai bun pentru că
doar aşa ne putem atinge ţelurile.
 Documentează-te, descoperă şi spune-le tuturor că ştiinţa e viitorul,
dar nimic nu e mai păgubos decât neștiința.
35 Prof. IOAN HAPCA  CLICK/ENTER,
CLICK/ENTER, după citirea ultimului cuvânt!
 NICHITA STĂNESCU
POVESTE SENTIMENTALĂ
(patru comentarii)
Lecţii educative pentru elevii din clasele IX-XIII

Concept original şi realizare:

Numai pentru UZ INTERN la
ŞCOALA CU CLASELE I-VIII
Vişeu de Jos ~ Jud. MARAMUREŞ
str. Principală, nr. 1111
Tel. 0262-368013
E-mail: ihapca2002@yahoo.com

DĂ UN CLICK ŞI VIZITEAZĂ ACUM!!!

http://sites.google.com/site/ihapca2002/
36 Prof. IOAN HAPCA