Sunteți pe pagina 1din 1

Nichita Stnescu

Nichita Stanescu a fost un poet, scriitor i eseist roman, ales post-mortem membru al Academiei Romane. S-a nascut la 31 martie 1933 in Ploiesti. Tatal sau, comerciant, provine dintr-o familie de mici mestesugari si comercianti, la origine tarani prahoveni. Mama, Tatiana Cereaciuchin, este nascuta la Voronej intr-o familie de conditie nobila din zona Donetului. Nichita Stanescu devine al cincilea model important al poeziei romanesti din secolul XX, alaturi de Bacovia, Barbu, Blaga, Arghezi. intr-o istorie a formelor de expresie poetice, actiunea stanesciana propune un discurs extrem de original, asupra caruia critica va interveni abia de acum inainte. In orasul natal face primele doua clase primare, pentru ca urmatoarele, din cauza razboiului, sa le faca la Busteni si Valenii de Munte. Clasele gimnaziale le urmeaza in Ploiesti, la Liceul Sf. Petru si Pavel, iar cursul superior, intre anii 1948-1952, la acelasi liceu, numit acum I. L. Caragiale. inca de acum i se formeaza si consolideaza faima de excelent versificator, ce il va urmari si in timpul studiilor universitare; devine student al Facultatii de Filologie a Universitatii bucurestene. De mare importanta este pentru tanarul Nichita contactul cu oameni marcanti ai epocii, printre care poetul si matematicianul Ion Barbu si pictorul Ion Tuculescu. Debuteaza cu poezie simultan, in martie 1957, in revistele Tribunasi Gazeta literara; debutul editorial are loc in 1960 cu volumul Sensul iubirii. Dupa absolvirea facultatii este un timp corector si apoi, pana in 1968, redactor la sectia de poezie a Gazetei literare. in 1969 este numit redactor sef adjunct al revistei Luceafarul, iar din 1970 pana in 1973 este redactor sef adjunct la Romania literara. Duce, chiar dupa absolvirea facultatii, o viata de boem, umpluta cu saracie, vise literare, sete de cultura si dragoste de prieteni, fiind un campion al noptilor albe inchinate poeziei si filozofarii. Inca din martie 1974, de ziua lui, poetul are o revelatie a mortii sub forma unui tunel oranj. in 1981, la inceputul lui august, are prima criza hepatica insotita de o hemoragie puternica. Crizele se repeta in toamna si in iarna. Boala i se agraveaza iremediabil si, cu toate ingrijirile, poetul se stinge din viata marti, 13 decembrie 1983, la Bucuresti. Este inmormantat in 15 decembrie la cimitirul Bellu, intr-un mormant sapat la picioarele idolului sau, Mihai Eminescu, si ale concitadinului sau, marele Caragiale. In 1990 este numit post-mortem membru al Academiei Romane. Poezia lui Nichita Stanescu a suscitat si continua sa suscite un mare interes din partea specialistilor ca si din partea apropiatilor de literatura. Doua impresii se accentueaza pe masura patrunderii in universul liric nichitian: aceea ca te afli in fata unei opere complexe si rotunde, si aceea ca, oricat ai vorbi despre ea, ceva ramane nespus. Singura posibilitate de tip paliativ ar fi aceea a fixarii unui unghi din care sa privesti opera. Lirica lui Nichita Stanescu e ca o simfonie ampla a carei tema fundamentala (dupa parererea noastra, dar, desigur, nu unica) se compune din trei miscari: 1. oroarea sinelui fata de sine: 2. evadarea din eu: 3. recaderea sinelui in eu." (Valeriu Cristea - Sinele fugar", in Interpretari critice, Cartea Romaneasca, Bucuresti, 1970).