Nichita Stănescu – biografia, activitatea literară și viața

poetului

Distribuie Poet, scriitor și eseist român, Nichita Stănescu a fost considerat de critica literară și de
publicul larg unul dintre cei mai importanți scriitori de limba română. Citește biografia lui Nichita
Stănescu și cele mai cunoscute opere scrise de poet.

 Biografie Nichita Stănescu

Nichita Stănescu, numele la naștere Nichita Hristea Stănescu, s-a născut la 31 martie 1933,
în Ploiești, județul Prahova. Tatăl său a fost Nicolae Hristea Stănescu, fost țăran prahovean
care mai târziu a devenit meșteșugar și comerciant ploieștean, iar mama sa era Tatiana
Cereaciuchin, parte a unei familii nobile din Rusia. A urmat Liceul Sfinții Petru și Pavel din
Ploiești în perioada 1944-1952, iar între 1952 și 1957 a urmat cursurile Facultății de Filologie
a Universității din București. Nichita Stănescu s-a căsătorit cu Magdalena Petrescu în 1952,
cei doi erau și colegi la Facultatea de Filologie. Însă, doar după un an, cei doi s-au despărțit.
În anul 1962, Nichita Stănescu s-a căsătorit cu poeta și eseista Doina Ciurea, o altă colegă
de facultate, din a cărei dragoste se va plămădi tema volumului „O viziune a sentimentelor”
și cu care a trăit două decenii. Ulterior, fiind împreună cu poeta și autoarea Gabriela
Melinescu, relație în care a stat până în 1970 fără să se căsătorească, cei doi s-au inspirat
reciproc în a scrie și a construi universuri abstracte. În 1982 se căsătorește cu Todorița
(Dora) Tărâță, cu 23 de ani mai tânără decât el, care-i va inspira ultimele sale creații. Patru
ani mai târziu, cei doi se căsătoreau, iar apartamentul, marele „acasă” de nici 50 de metri
pătraţi, a rămas în proprietatea Dorei, care şi-a mutat viaţa, de vreun deceniu, spre Franţa,
devenind între timp soţia sculptorului Florin Codre. Nu multă lume ştie însă că Nichita a
înfiat- o, în ultimii ani ai vieţii, chiar pe Mirela, sora Dorei. Adică i-a devenit părinte, cu acte
în regulă, propriei cumnate, după ce Dorei îi devenise soţ în iulie 1982, la fel, cu patalama de
 la Starea Civilă. Nichita Stănescu devenise dependent de alcool, mai precis de vodcă, iar
crizele sale i s-au tot înrăutățit spre finalul anului 1981, atunci când s-a și internat la Spitalul
Fundeni. Nichita Stănescu a murit în data de 13 decembrie 1983, la București.

 Activitate literară

În anul 1957, în martie, Nichita Stănescu a debutat simultan în revistele „Tribuna din Cluj” și
„Gazeta literară” cu trei poezii. Între anii 1957 și 1958 este pentru scurt timp corector și apoi
redactor la secția de poezie a „Gazetei literare”. La sfârșitul anului 1960 debutează cu
volumul „Sensul iubirii” și în1966 publică la Editura Tineretului volumul „11 elegii”. În 1969
tipărește „Necuvintele”, care primește Premiul Uniunii Scriitorilor. Mai apare și volumul de
poezii „Un pământ numit România”. Este numit redactor-șef adjunct al revistei „Luceafărul”,
alături de Adrian Păunescu. 1970-1973 – Este redactor-șef adjunct la „România literară”. În
1978 publică volumul de poezii „Epica Magna”, care primește în același an premiul „Mihai
Eminescu” al Academiei Române.

 Opere „Sensul iubirii” – 1960;

„O viziune a sentimentelor” – 1964;
„Dreptul la timp” – 1965;
„11 elegii” – 1966;
„Obiecte cosmice (Alfa)” – 1967;
„Roșu vertical” – 1967;
„Oul și sfera” – 1967;
„Laus Ptolomaei” – 1968;
„Necuvintele” – 1969;
„Un pământ numit România” – 1969;
„În dulcele stil clasic” – 1970;
„Belgradul în cinci prieteni” – 1971;
„Măreția frigului” – 1972;
„Epica Magna” – 1978;
„Opere imperfecte” – 1979;
„Noduri și semne” – 1982;
„Oase plângând” – 1982;
„Altă matematică”;
„A cincea elegie”;
„Cu o ușoară nostalgie”;
„Lecția despre cub”;
„Emoție de toamnă”.