Nichita Stanescu

Nichita Stănescu, numele la naștere Nichita Hristea Stănescu, (n. 31 martie

1933, Ploiești, județul Prahova — d. 13 decembrie 1983 în Spitalul Fundeni din
București) a fost un poet, scriitor și eseist român, ales post-mortem membru al
Academiei Române.
Considerat atât de critica literară cât și de publicul larg drept unul dintre cei
mai de seamă scriitori pe care i-a avut limba română, pe care el însuși o denumea
„Dumnezeiesc de frumoasă”, Nichita Stănescu aparține temporal, structural și
formal, poeziei moderniste sau neo-modernismului românesc din anii 1960-1970.
Ca orice mare scriitor, însă, Nichita Stănescu nu se aseamănă decât cu el însuși,
fiind considerat de unii critici literari, precum Alexandru Condeescu[1] și Eugen
Simion,[2] un poet de o amplitudine, profunzime și intensitate remarcabile, făcând
parte din categoria foarte rară a inventatorilor lingvistici și poetici.
A fost laureat al Premiului Herder și nominalizat la Premiul Nobel pentru
Literatură (1980).
Tatăl poetului, Nicolae Hristea Stănescu, — „Ochiul ca o frunză de leuștean,
a tatălui meu ... ” — s-a născut la 19 aprilie 1908. Linia acestuia genealogică are la
origine țărani prahoveni veniți la oraș, în Ploiești, la începutul anilor 1800. Mai
apoi, foștii țărani prahoveni au devenit meșteșugari și comercianți ploieșteni,
precum bunicul poetului, Hristea Stănescu, specializat în producerea și
comercializarea unor țesături grele de tipul abalei.
Mama sa, Tatiana Cereaciuchin, — „Mama mea, care m-a născut ... ” —, care era
parte a unei familii nobile din Rusia, s-a născut în ziua de 16 februarie 1910, la
Voronej. Tatăl Tatianei, fizicianul și generalul Nikita Cereaciuchin, a fost, printre
altele, și decanul facultății de științe din cadrul Academiei Militare Imperiale
Ruse.
Generalul Cereaciuchin, previzionând încă din 1915 „schimbarea lumii”, imensa
turbulență ce urma a fi provocată de bolșevici în Rusia, se refugiază discret și
rapid împreună cu familia sa, formată din soție și două fete, în România, inițial în
Constanța și ulterior la Ploiești, unde se stabilesc.Aici, în orașul petroliștilor dar
și al geniului român al „răsului-plânsului”, Ion Luca Caragiale, viitorii părinți ai lui
Nichita se vor întâlni și căsători la 6 decembrie 1931.
Întâiul lor născut va purta, emblematic, prenumele ambilor bunici, al
generalului-fizician rus și al comerciantului român, Nichita (și) Hristea Stănescu.
Nimic, dar absolut nimic nu este întâmplător.
 În perioada 1944 - 1952 a urmat Liceul „Sfinții Petru și Pavel” , devenit
„Mihai Viteazul” din Ploiești, iar între 1952 - 1957 a urmat cursurile Facultății de
Filologie a Universității din București.
În 1952, s-a căsătorit cu a doua dragoste a sa din adolescență, Magdalena
Petrescu, dar cei doi se vor despărți după un an. În 6 iunie 1962 s-a căsătorit cu
poeta și eseista Doina Ciurea, din a cărei dragoste se va plămădi tema volumului O
viziune a sentimentelor. Ulterior, fiind împreună cu poeta și autoarea Gabriela
Melinescu, se vor inspira reciproc în a scrie și a construi universuri abstracte. În
1982 se căsătorește cu Todorița (Dora) Tărâță .