Mihail Sebastian

Mihail Sebastian (la naștere Iosif Hechter, alt pseudonim Victor Mincu; n. 18 octombrie
1907, Brăila, d. 29 mai 1945, București) a fost un romancier și dramaturg român.
Născut cu numele de Iosif Hechter într-o familie evreiască din Brăila, Mihail Sebastian face
studii universitare de drept și filozofie la București. Are o tentativă de a-și da doctoratul în drept
la Paris, soldată cu un eșec. Lucrează apoi ca secretar la o importantă casă de avocatură din
epocă, fiind și avocat pledant. Descoperit de Nae Ionescu, președintele comisiei sale de
bacalaureat, a fost invitat de acesta să colaboreze la revista Cuvântul, unde îl cunoaște pe Mircea
Eliade, unul din viitorii săi prieteni. Prin legislația antisemită de la începutul anilor '40, i s-a
interzis să mai funcționeze ca jurnalist și i se retrage și licența de avocat pledant. Reprezentarea
pieselor sale a fost interzisă din cauza faptului că era evreu. Jocul de-a vacanța este interzisă, iar
pentru a putea reprezenta piesa Steaua fără nume a folosit un al doilea pseudonim, Victor Mincu.
Moare strivit de un camion în 1945, la numai câteva luni după ce naziștii fuseseră alungați din
România, în plină tinerețe creatoare.
A debutat în literatură în 1932 cu un volum foarte scurt, Fragmente dintr-un carnet găsit,
apoi în același an a publicat un volum de nuvele, Femei. A publicat mai multe romane, Orașul cu
salcâmi (1935) (roman al adolescenței), Accidentul (1940) (roman de dragoste), influențate de
Marcel Proust, Gustave Flaubert și de alți romancieri francezi. În anul 1934 publică un alt
roman, De două mii de ani, de această dată despre ce înseamnă să fii evreu în România. Cartea a
căpătat o celebritate nedorită, mai ales în urma prefeței semnată de magistrul lui Sebastian și al
generației Criterioniste, profesorul Nae Ionescu. Textul lui Nae Ionescu încerca să fundamenteze
antisemitismul din perspectivă teologală, conchizând că evreii nu au nici o putință de salvare
întrucât sunt evrei. La scurt timp va publica și Cum am devenit huligan, în care adună articolele
apărute în presă, care reprezintă un dosar al receptării operei sale. Procedeul foarte modern îl reia
pe cel folosit de romancierul André Gide în romanul Falsificatorii de bani.
Sebastian se impune în literatura română ca dramaturg cu piesele de teatru Steaua fără nume,
Jocul de-a vacanța, Ultima oră. Piesa Insula a rămas neîncheiată.
Manuscrisul inițial al romanului Accidentul, cuprinzând cinci capitole, i-a fost furat lui
Mihail Sebastian în Franța, iar autorul nu l-a mai găsit. A fost nevoit să-l rescrie de la zero.
Fenomenul receptării lui Sebastian a fost unul dintre cele mai spectaculoase, atât în timpul vieții
scriitorului, cât și în posteritate. Scandalul generat de prefața lui Nae Ionescu la volumul "De
două mii de ani" (1934) a făcut ca autorul, discret plasat până atunci pe scena literară, unde se
impusese mai ales prin foiletoane critice, să ajungă brusc în centrul atenției. Capriciile istoriei nu
l-au putut împiedica pe Sebastian să aibă succes și ca dramaturg, încă din timpul vieții. După
moartea sa prematură în 1945, la nici 38 de ani, el rămâne în atenția publicului mai ales ca autor
de teatru. Piesele i se joacă din când în când, dar tinerii îl ignoră. Atât criticul cât și romancierul
din el intră în umbră pentru o jumătate de secol, până când, în 1996 (anul publicării Jurnalului său
din perioada 1935-1944), se redeșteaptă interesul cititorilor pentru tot ce a scris Mihail Sebastian.
Piesele sale Steaua fără nume, Ultima oră și Jocul de-a vacanța au fost chiar ecranizate, prima
dintre ele transformându-se într-o coproducție româno-franceză (Mona, l'étoile sans nom - 1967),
în care rolul principal feminin a fost interpretat de Marina Vlady.
Jurnalul său intim, ținut în anii unei sălbatice resurecții a antisemitismului, adică în perioada
1935-1944, a fost publicat postum, abia în 1996. Originalul a fost scos din țară prin curier
diplomatic de fratele său mai mic, Andrei Benu Sebastian, și a ajuns la Ierusalim. În prezent
originalul se găsește la Universitatea din Ierusalim, frații săi aflându-se în posesia unor copii
fotografice. Harry From, regizor evreu din Romania care a trăit în SUA, a creat Fundația „Mihail
Sebastian”. După mulți ani de insistență, a obținut cele 9 caiete de la familia lui Sebastian
( respectiv dna Beatrice Sebastian, văduva fratelui scriitorului, Beno) și a încheiat un contract
între familie si Editura Humanitas. Leon Volovici, istoric și critic literar israelian originar din
România, a prefațat ediția publicată la Editura Humanitas, cartea fiind un document de mare
valoare istorică care documentează între altele, antisemitismul societății românești în anii
războiului (care a dus la masacrarea a circa 100.000 evrei cetățeni ai României [1]). Între timp,
Jurnalul a fost publicat și în Franța, SUA, Olanda, Cehia și de curând și în Germania. Opera sa
este pe cale de a fi (re)descoperită atât în țară cât și în străinătate. 2007 fiind anul centenarului
nașterii sale lui Mihail Sebastian în țara sa și în străinătate au fost publicate noi studii despre
scriitor și creația sa.
În Germania Jurnalul a fost publicat sub numele Voller Entsetzen, aber nicht verzweifelt /
Tagebücher 1935-1944 și a apărut în editura Claassen Verlag, Berlin 2005. Pentru acest Jurnal,
foarte recent, la 20 noiembrie 2006, lui Mihail Sebastian i s-a conferit postum la München
importantul premiu de carte "Geschwister Scholl" pe anul 2006, premiu ce este conferit în fiecare
an începând din 1985 de către Börsenverein des Deutschen Buchhandels. Premiul de 10.000 de
euro a intrat în posesia celor două nepoate de frate ale scriitorului, Michelle și Dominique
Hechter, care locuiesc în Franța și în Israel.
Un recent studiu al Martei Petreu, intitulat Diavolul și ucenicul său: Nae Ionescu - Mihail
Sebastian, e susceptibil să modifice percepția asupra figurii morale a lui Sebastian în epocă.
Sumarizat, cartea afirmă existența unui Sebastian până astăzi necunoscut, care, în prima sa
tinerețe, mai exact în vremea colaborării la Cuvântul lui Nae Ionescu, ar fi avut clare simpatii de
extremă dreapta și o orientare radical contrară celei cunoscute până acum de public din Jurnalul
său.
Alături de mentorul său Nae Ionescu, afirmă autoarea, Sebastian a început prin a fi, în anii
1927-33, antidemocrat, antieuropean, împotriva parlamentarismului, adept al dictaturii, susținător
al Anschluss-ului, profascist și admirator declarat al lui Mussolini. Citatele - masive - din
numeroase articole semnate de Sebastian în presa vremii par să confirme afirmațiile. Dacă nu e
foarte explicit că atitudinea "antiliberală" a lui Sebastian privea sistemul democrației liberale ca
atare sau doar partidele omonime ale vremii, ori că admirația pentru "primul" Mussolini, pe
atunci personaj mai degrabă de stânga, ar putea fi considerată "fascistă" în sensul pe care-l
cuprinde astăzi cuvântul, cartea Martei Petreu repune totuși în discuție, cu sobrietate, argumente
și documentație densă, rolul și raportarea lui Mihail Sebastian la epocă, într-o perioadă din
trecutul acestuia care rămăsese în general necunoscută.
Studiul a provocat o surpriză redutabilă, reacțiile de uimire și dezamăgire în legătură cu
Sebastian alternând cu protestele împotriva autoarei. Până acum, articolele polemice care au
urmat în presa culturală (Dilema, Observator cultural, România literară, Cultura etc.) nu par a
viza foarte limpede fondul sau teza centrală a cărții, ele reproșând totuși concluziile prea aspre,
unele erori de apreciere și tonul general părtinitor.
Astfel, comparând unele pasaje citate de Marta Petreu și textul publicistic semnat de
Mihail Sebastian, criticul literar Daniel Cristea-Enache observă că autoarea "a sărit peste
pasajele, numeroase, care îi infirmă net teza «extremismului»; le-a rezumat pe altele într-un mod
convenabil; și-a reluat cu insistență aceleași câteva fraze bine decupate de restul, pentru a obține
un efect reprobator extins asupra întregii gazetării politice a lui Sebastian", trăgând concluzia:
"Cartea ei, cu premise false, analize improprii, rezumate tendențioase și răstălmăciri în toată
regula, intră în speța malpraxisului critic" (vezi Idei în dialog, nr. 9/septembrie 2009, nr.
10/octombrie 2009[2]). În pasaje numeroase apărute în revista Tribuna (nr. 171/octombrie -
175/decembrie 2009), se reface cercetarea asupra textelor publicate de Mihail Sebastian în
perioada interbelică și e subliniată orientarea democratică, antitotalitară a tânărului evreu. În
concluzia sa, Laszlo Alexandru susține că "monografia Martei Petreu despre activitatea
interbelică de ziarist a lui Mihail Sebastian reprezintă unul dintre cele mai scandaloase abuzuri
din cercetarea literară română contemporană. Un gest descalificant profesional și incalificabil
moral".[3]
Alte luări de poziție critice au apreciat volumul, insistând asupra seriozității cercetării.
Textele, consultabile, există și ele au fost scrise de Mihail Sebastian, dificultatea trecerii peste
textele autorului însuși fiind de la sine evidentă. Ca distincție formală, reacțiile contra cărții au
aparținut în general criticilor literari, iar cele pro, unor gânditori, eseiști, filozofi și antropologi
familiarizați cu istoria ideilor politice (V. Tismăneanu, Andrei Cornea ș.a.).
Volumul a fost distins cu premiul “Cartea Anului 2009″, acordat de Asociația Revistelor,
Imprimeriilor și Editurilor Literare (ARIEL) în 27 ianuarie 2010.
Proză : Fragmente dintr-un carnet găsit (1932),Femei, nuvele, 1932, Orașul cu salcâmi (1935),
roman, Accidentul (1940), roman. A fost reeditat la Editura EST-Samuel Tastet Editeur, in
2001 ,De două mii de ani. Texte, fapte, oameni (1935), roman, și Cum am devenit huligan,
dosarul receptării sale
Piese de teatru: Jocul de-a vacanța (1939) ,Steaua fără nume (1942) ,Ultima oră Insula -
text neterminat, a scris doar primele două acte, cel de-al treilea fiind completat de prietenul său
Mircea Ștefănescu. Piesa a avut premiera în 17 septembrie 1947, la Teatrul Municipal, în regia
lui Mircea Șeptilici.
Jurnal intim: Jurnal, 1935-1944, Text îngrijit de Gabriela Omăt. Prefață și note de Leon
Volovici, București, Editura Humanitas, 1995;
Publicistică : Corespondența lui Marcel Proust (1939),Cronici. eseuri. Memorial, ediție
de Cornelia Ștefănescu, Editura Minerva, 1972 ,Opere, vol. I, ediție de Cornelia Ștefănescu,
Editura Minerva, 1990 , Jurnal de epocă. Publicistică, Jurnal indirect, 2006, ediție de Teșu
Solomovici.